Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Contactele indelungate intre doua popoare lasa urme in limbile lor. Relatziile turco-romane sunt vechi de secole. Nu e un secret k, de-a lungul istoriei, turcii ne-au stapanit vreme indelungata, in aceste conditzii, relatziile turco-romane n-au fost prea cordiale, cel putzin pana la finele veacului al XIX-lea. Ostilitatea fatza de opresor se reflecta shi fatza de cuvintele preluate din limba lui. Natura acestei rubrici nu-mi permite sa dezvolt subiectul in complexitatea sa, de aceea ma opresc la un singur aspect, un amanunt la urma-urmei, dar cat de semnificativ…

Cuvintele: ciubuc, hazna, lichea, mahala, rahat, tertip sunt de origine turca. Marafet shi pramatie sunt de origine neogreaca, dar ele au patruns in romaneshte pe vremea fanariotzilor, incat au fost percepute de vorbitori drept cuvinte turceshti. Daca avem curiozitatea sa comparam sensul acestor cuvinte din limba sursa (turca, neogreaca) cu reflexele lor din limba noastra, constatam k romana le-a tratat cu antipatie, atribuindu-le intzelesuri batjocoritoare, defavorabile shi dispretzuitoare care nu le aveau in limba de origine.

In turceshte, cuvantul ciubuc insemna „bara", „baston", „tija". Obiceiul turcesc de a trage fumul de tutun printro asemenea tija s-a raspandit printre boierii TZarilor Romane. Asha se explica evolutzia lui ciubuc de la tc. „tija" la rom. „pipa". Ciubucul a inceput sa functzioneze k un prim pas catre coruptzie. Oferirea unui ciubuc itzi permitea sa intri in vorba cu functzionarul, cashtigandu-i astfel increderea; adaugai apoi suplimentul pretins shi amploaiatul itzi rezolva problema. Obiectul ciubuc a disparut demult. Obiceiul s-a perpetuat insa ani de-a randul, rafinandu-se necontenit. In timpul socialismului biruitor, ciubucul turcesc a fost inlocuit de Kentul american, iar mai nou de moneda europeana. Nimeni nu se mai gandeshte astazi la pipa cand aude cuvantul turcesc ciubuc, ci, eventual, la alte trei cuvinte (intamplator oare?) tot turceshti: peshchesh, bacshish, rushfet.

Hazna insemna in turceshte camera (mica shi izolata), vistierie chiar. In romaneshte, termenul s-a depreciat fundamental ajungand sa desemneze „un bazin pentru decantarea apelor murdare", iar apoi chiar o „latrina mizerabila" (scuzatzi pleonasmul!). Pun aceasta degradare semantica pe seama repugnantzei noastre istorice fatza de impilatorul turc. Cu francezii, relatziile au fost mai degraba amiabile shi de natura preponderent culturala. Atitudinea fatza de imprumutul francez a fost in consecintza prietenoasa, neologismul adus din Frantza fiind investit cu o aura de nobletze shi de rafinament^[1]. Va rog sa facetzi un efort de imaginatzie shi sa va ganditzi cum ar fi sa intrebi de hazna la un hotel „five stars” sau, din contra, sa intrebi de toaleta (cf. fr. les toilettes) intro localitate fara canalizare, cum ar fi, de-o pilda, Podu-Turcului din judetzul Bacau.

In neogreaca fanariota praghmatia desemna calitatea unei persoane de a lua in calcul utilitatea practica a lucrurilor, de a fi pe faza, cum se zice astazi atat de frecvent. Nu este deloc rau sa fii om practic, dimpotriva, faptul e de apreciat daca nu-i folosit in scopuri josnice. Or, tocmai acest sens din urma a fost retzinut de cuvantul pramatie, ajuns in romana prin filiera turca acum vreo trei veacuri. Paralela cu franceza se impune din nou. Ngr. praghmatia a mai patruns o data in romaneshte pe la sfarshitul veacului al XIX-lea, dar prin filiera franceza, din pragmatique. In timp ce pragmaticul este persoana care ia in considerare utilitatea practica a lucrurilor, pramatia e escrocul, canalia, destrabalatul.

Alte asemenea degradari semantice pot fi gasite relativ ushor printro simpla consultare a unui dictzionar bilingv turco-roman.