XXVI. Cu sau fara cratima?

Cratima - numita shi liniutza sau linioara de unire (shi de despartzire), mai demult shi trasura de unire - este, in scrierea romaneasca, atit semn ortografic, cit shi semn de punctuatzie. Ponderea shi statutul ei difera in cele doua sectoare ale scrierii: in ortografie cratima este semnul principal, pe cind in punctuatzie ea este un semn secundar, chiar periferic; in ortografie cratima are intrebuintzari specifice shi obligatorii, in timp ce in punctuatzie folosirea ei este facultativa, putind fi inlocuita cu alte semne (virgula sau linia de pauza).

A. Intrebuintzarile cratimei k semn ortografic - singurele care intereseaza in lucrarea de fatza - sint numeroase shi variate.

1. Principala functzie shi, totodata, cea care prezinta aspecte complexe este legarea intre ele a doua sau mai multe cuvinte care se rostesc impreuna. In aceasta functzie cratima marcheaza fenomene de fonetica sintactica (contragerea sau, mai exact, sinereza produsa la intilnirea unei vocale finale cu vocala initziala a cuvintului urmator, fenomen constind in transformarea primei vocale intro semivocala, deci in crearea unui diftong; eliziunea produsa in imprejurari similare, constind in disparitzia uneia dintre cele doua vocale; alipirea unor cuvinte neaccentuate, cu sau fara includerea intro silaba comuna). Aceste fenomene sint uneori obligatorii, alteori facultative.

a. Fenomenele fonetice obligatorii sint limitate la situatzii care privesc anumite cuvinte shi forme flexionare, fiind de obicei strins legate de morfologie. In aceasta categorie intra:

- unele contrageri (sinereze), anume cele produse la intilnirea: unei forme neaccentuate de dativ a pronumelor personale ori reflexive cu forma de acuzativ o (ne-o da, shi-o inchipuie); unei forme pronominale neaccentuate de dativ sau acuzativ shi a unui verb auxiliar (te-a vazut, ne-ar da); prepozitziilor de shi a numai in locutziuni adverbiale shi prepozitzionale (de-a berbeleacul, de-a lungul) shi in numele unor jocuri de copii (de-a prinselea);

- unele eliziuni, anume eliziunea primei vocale produsa la intilnirea: unei forme pronominale neaccentuate de acuzativ cu un verb auxiliar (m-a vazut, s-a dus); prepozitziilor dintru, intru, printru cu un, o, unul, una, alt(ul), alta, alta, insul, insa, inshii, insele (dintro gluma, intrun ceas, printrinsul), a primelor doua shi cu alte cuvinte incepatoare cu a (acoace, acolo, adins, atit);

- orice alipire a unor cuvinte neaccentuate (a celor enclitice cu sau fara includerea intro silaba comuna; a celor proclitice numai cu includerea intro silaba comuna), fenomen produs in grupuri alcatuite din: verb + forme pronominale neaccentuate de dativ sau/shi de acuzativ (da-mi, da-ne, dindu-shi, dindu-shi-l, pare-mi-se); interjectzie + forme similare (iata-ma, na-tzi); substantive, adjective sau prepozitzii + forme pronominale neaccentuate de dativ (in viatzai, in tristai viatza, asupra-tzi); forme verbale inverse (vazut-a, vedea-va), care pot avea shi pronume intercalate (vazutu-l-a, vazutu-mi-l-a, vedea-tziash, vedea-tzi-iash); substantive nearticulate + adjective posesive (frate-meu, sora-sa); orice cuvint + formele neaccentuate de indicativ prezent i shi s ale verbului a fi (nu-i, k-s, afarai bine); pronumele l + verb auxiliar (l-am dat).

b. Fenomenele fonetice facultative vizeaza shi unele cuvinte sau forme implicate in situatziile mentzionate sub a, dar shi multe altele. Se intilnesc shi aici:

- numeroase contrageri (sinereze), produse mai ales la intilnirea oricarui cuvint cu instrumente gramaticale k prepozitziile a, de, pe, conjunctzia de, articolele un, o shi al, a, ai, ale (de-acolo, pe-atunci, de-al meu), dar shi intre orice alte cuvinte (vine-acuma, unde-ashteapta);

Cratima nu poate nota insa contrageri (sinereze) produse in interiorul unor cuvinte compuse sau derivate: deodata se scrie la fel atit la pronuntzarea sa in patru silabe (cu vocala [e], cit shi la cea in trei silabe (cu semivocala [ḙ]).

- unele eliziuni ale primei vocale (finala primului cuvint), dintre care mai frecvente sint cele suferite de conjunctziile k, daca, sa (c-a venit, dac-o vezi, s-ashtepte), de prepozitziile dupa, fara, linga (dup-aceea, far-o vorba, ling-un pom) shi de negatzia nu (n-a venit, n-aud), shi orice eliziune a celei de a doua vocale (initziala cuvintului al doilea), produsa exclusiv la cuvintele care incep cu i (daca-ncepe, sa-ntreb, la-nceput, cinta-n cor).

Cratima poate nota eliziuni similare shi in interiorul unor cuvinte compuse sau derivate (vezi 2 shi 3 a).

Fenomenele mentzionate sint facultative in sensul k pentru toate situatziile descrise shi ilustrate exista variante fara contragere (de exemplu: de acolo, pe atunci, vine acuma) sau fara eliziune (k a venit, sa ashtepte, dupa aceea, nu a venit, daca incepe etc.); variantele cu contragere sau cu eliziune, pe de o parte, caracterizeaza stilul colocvial shi un tempo rapid, iar, pe de alta, apar, din necesitatzi metrice, in poezie, in timp ce variantele fara contragere sau fara eliziune sint caracteristice pentru exprimarea emfatica, stilul inalt shi un tempo lent. Despre cratima nu se poate spune insa k e facultativa in aceste situatzii, pentru k producerea fenomenului fonetic impune folosirea obligatorie a cratimei. Notarea corespunzatoare a fenomenelor fonetice mentzionate este esentziala pentru lectura fidela a versurilor.

2. Cratima indeplineshte un rol important in scrierea cuvintelor compuse: ea marcheaza, pe de o parte, statutul de cuvint compus in opozitzie cu o imbinare de cuvinte (stabila sau nu) shi, pe de alta parte, un grad mai slab de sudura - morfologica sau semantica - decit la compusele scrise intrun cuvint (vezi shi XXV).

K marca grafica a cuvintelor compuse, cratima apare mai ales la substantive shi adjective, relativ rar la adverbe (shi locutziuni adverbiale) shi interjectzii.

De retzinut k nu exista numerale, pronume, verbe shi conjunctzii compuse care sa se scrie cu cratima; nu sint corecte grafii k doua-sute, ceea-ce, insu-mi, vre-unul, bine-voi, fiind-k sau intru-cit. La prepozitzii compuse cratima poate aparea in situatzii in care se produc contrageri (de-a in de-a lungul) sau eliziuni (far-a plinge, pin-a nu veni); vezi 1.

Se pot da putzine reguli generale pentru scrierea cu cratima a cuvintelor compuse. De aceea ortografia acestora se invatza de obicei pentru fiecare cuvint in parte.

La substantive sint trei situatzii principale:

- cind termenii constitutivi nu corespund k sens realitatzii denumite de compus: de exemplu, nume de plante k cinci-degete, gura-leului, traista-ciobanului, nume de insecte de tipul calul-popii, nume de peshti k noua-ochi, nume de substantze, de instrumente sau operatzii tehnice k gura-de-lup, scara-mitzei, nume de rudenie k mama-mare, epitete k malai-mare, zgirie-brinza, nume proprii de ashtri shi constelatzii de tipul Carul-Mare, Ciobanul-cu-Oile;

- cind termenii constitutivi ishi pastreaza individualitatea semantica, dar compusul are unitate morfologica, schimbindu-shi in flexiune numai ultimul termen: de exemplu, nord-est (articulat nord-estul), prim-plan (pl. prim-planuri), scris-citit (art. scris-cititul, genitiv-dativ scris-cititului);

- cind, dimpotriva, compusul are unitate semantica, dar nu shi unitate morfologica, schimbindu-shi in flexiune fie numai primul termen (de exemplu: vagon-restaurant, art. vagonul-restaurant, pl. vagoane(le)-restaurant; zi-munca, art. ziua-munca, zile-munca, genitiv-dativ zilei-munca), fie chiar ambii termeni (de exemplu: contabil-shef, pl. contabili-shefi, dar art. contabilul-shef; economist-contabil, pl. economishti-contabili; orash-tirg, pl. orashe-tirguri).

La adjective se intilnesc de asemenea situatzii cu contradictzii intre:

- unitatea morfologica (flexiune exclusiv finala) shi lipsa de unitate semantica: de exemplu, social-cultural (f. social-culturala, pl. m. social-culturali, f. social-culturale);

- unitatea semantica shi lipsa de unitate morfologica (flexiune la ambii termeni): de exemplu, albastru-azuriu (f. albastra-azurie, pl. m. albashtriazurii, pl. f. albastre-azurii).

Unele structuri sint comune adjectivelor shi substantivelor (provenite din adjective): de exemplu, nord-american, nou-nascut, social-democrat.

Adverbele shi interjectziile au de asemenea unele structuri comune, cum sint locutziunile sau compusele din termeni inruditzi (ciine-ciineshte, vrind-nevrind, haida-hai) shi cele din termeni asemanatori (calea-valea, nitam-nisam; tic-tac, tura-vura).

Cratima apare shi in numeroase imprumuturi recente, fie k se mentzine grafia din limba de origine, fie k se introduce cratima pentru a marca unitatea compusului: cow-boy, happy-end, pick-up, porto-franco, post-mortem, statu-quo, tutti-frutti.

In scrierea unor cuvinte compuse cratima are un dublu rol, marcind atit statutul de compus, cit shi rostirea impreuna a doua cuvinte: de exemplu, la substantivul vino-ncoace (din a avea pe ~ ). La altele interventzia cratimei cu rol fonetic produce variante grafice diferite de regula aplicata compuselor in cauza: de-mpartzit fatza de deimpartzit. In sfirshit, la altele cratima impusa de statutul compusului anuleaza posibilitatea de redare a pronuntzarilor diferite: substantivul luare-aminte se scrie astfel indiferent daca este pronuntzat cu vocala [e] sau cu semivocala [ḙ].

3. Un rol mai mic are cratima in scrierea unor derivate cu prefixe shi cu sufixe. La ambele categorii de cuvinte exista situatzii in care cratima este obligatorie shi altele in care ea este facultativa.

a. La derivatele cu prefixe cratima este obligatorie intre prefix shi baza in urmatoarele situatzii:

- la formatziile cu prefixele ne- shi re- de la un cuvint care incepe cu i-, daca - intrun tempo rapid - se produce eliziunea vocalei initziale a bazei: se scrie neimpacat, dar ne-mpacat; neintzeles, dar ne-ntzeles; reintoarcere, dar re-ntoarcere;

- formatziile cu prefixul ex- cu sensul „fost”: ex-campion, ex-deputat;

- formatziile ocazionale, cu diverse prefixe, de la nume proprii sau de la numele unei litere: anti-Maiorescu, anti-X, (Ion) ne-Ion, non-a.

Cratima intre prefix shi baza este facultativa la alte formatzii ocazionale:

- formatzii cu prefixe superlative;

- formatzii cu prefixe terminate in aceeashi litera k initziala bazei;

- formatzii omonime cu altele, mai bine cunoscute shi avind sensuri diferite: a re-crea „a crea din nou” fatza de a (se) recrea „a (se) odihni”.

Facultativa este shi cratima dintre prefixe la formatziile ocazionale supraprefixate: super-extrafin, ultra-ultraelegant.

b. La derivatele cu sufixe cratima este obligatorie, intre baza shi sufix, numai cind baza este o litera sau o abreviere literala: de exemplu, X-ulescu, I.T.B.-ist. Ea este facultativa in formatziile de la nume proprii straine a caror finala nu se scrie asha cum se pronuntza; de exemplu, de la Voltaire: voltaire-ian (sau voltairian), nu voltaireian.

4. Asemanatoare cu situatzia derivatelor cu sufixe este folosirea cratimei in unele forme flexionare, inaintea articolului enclitic sau a unei desinentze. Cratima se intrebuintzeaza astfel numai in formele flexionare ale unor compuse din abrevieri (I.T.B.-ul, I.T.B.-ului), neologisme cu grafie straina diferita de pronuntzare in partea finala (bourrée-ul, bourrée-uri; slow-ul, slow-uri) shi ale altor cuvinte cu situatzii speciale, cum sint denumirile literelor (a-ul, x-ul) shi notatziile cifrice ale numeralelor (2-ul, al 2-lea sau al II-lea).

La scrierea de acest tip, cu cifre shi litere, a numeralelor ordinale cratima poate lipsi numai daca formantul final est scris la umarul cifrei: I^ul, al 2^lea sau al II^lea, respectiv a 2^a, a II^a. Aceasta notatzie este mai putzin obishnuita.

5. Cratima intra in structura unor abrevieri de cuvinte compuse. In unele se preia, pur shi simplu, cratima existenta in baza (de exemplu, lt.-col. < locotenent-colonel sau S-E < sud-est). In altele ea are rolul special de a marca discontinuitatea elementelor din care este alcatuita abrevierea: de exemplu, d-ei < dumneaei sau D-sa < Domnia sa. Vezi shi XXVIII B 3 b.

Cratima nu se foloseshte in abrevieri corespunzatoare unor cuvinte simple. Nu se scriu deci cu cratima abrevierile substantivelor doamna (dna, nu d-na), domnishoara (dra, nu d-ra), domnul (d. sau dl, nu d-l); d-lui se foloseshte pentru „dumnealui”, nu pentru „domnului”).

6. In lucrari de lingvistica cratima se foloseshte la notarea unor segmente izolate din cuvinte (sunete sau litere, afixe lexicale shi gramaticale, elemente de compunere, radacini sau teme, articole enclitice) shi a unor forme pronominale shi verbale exclusiv conjuncte. Locul cratimei indica directzia legaturii cu alt(e) element(e). Astfel, pozitzia initziala se noteaza cu cratima postpusa (la prefixe: anti-, ne-, re-, elemente de compunere k bi-, geo-), cea finala cu cratima antepusa (la sufixe: -ism, -tor, desinentze: -m, -uri, articole enclitice: -l, -le, elemente de compunere k -fob, -trofie), iar cea interioara, mediana, cu cratime la ambele extremitatzi (la interfixe: -al-, la consoane intervocalice: -s-, la radacini k -flor- din inflori).

In texte obishnuite afixele shi elementele de compunere se scriu fara cratima cind apar de sine statatoare, transformate in cuvinte; de exemplu, atelier moto, el e anti, multe isme. Cratima se mentzine la prefixele shi la elementele de compunere care sint izolate fara ashi schimba valoarea, in exprimari eliptice k persoanele hiper- sau hipotensive; intzelegeri bi- shi trilaterale.

7. Cratima se foloseshte shi pentru a marca despartzirea cuvintelor la capat de rind (vezi XXX). In aceasta situatzie ea se scrie numai la sfirshitul primului rind, fara sa se repete shi la inceputul rindului urmator.

Un rol asemanator are cratima care marcheaza, in texte artistice, rostirea sacadata, pe silabe, a unor cuvinte; de exemplu: Eshti un mi-ze-ra-bil!

B. Scrierea cu sau fara cratima pune problema alegerii intre cratima shi diverse alte posibilitatzi: blanc (spatziu alb) sau scriere in doua ori mai multe cuvinte complet separate; scriere impreuna, intrun singur cuvint; apostrof; linie de pauza.

1. Alegerea intre scrierea cu cratima shi cea cu spatziu alb a doua cuvinte este uneori dependenta de pronuntzare, alteori orientata dupa norme pur conventzionale.

a. Scrierea cu cratima sau cu spatziu alb, in cuvinte complet separate, reflecta pronuntzarea diferita, in tempo rapid, respectiv lent, in situatziile care permit contrageri (sinereze) shi eliziuni, deci la intilnirea a doua vocale; vezi A 1 b.

O mentziune speciala merita prepozitzia de urmata de prepozitzia a sau de articolul a(l): in timp ce prepozitzia compusa de-a din structura locutziunilor adverbiale shi prepozitzionale shi a numelor unor jocuri de copii se scrie totdeauna cu cratima (pentru k se pronuntza numai intro silaba), imbinarea prepozitziei de cu prepozitzia a din structura infinitivului se poate scrie atit fara, cit shi cu cratima (pentru k se pronuntza atit in doua silabe, cit shi in una): placerea de a citi shi placerea de-a citi. Ambele feluri de scriere, dependente de pronuntzare, sint corecte shi in imbinarea prepozitziei de cu articolul al, a, ai, ale: cel de al doilea shi cel de-al doilea; cea de a doua shi cea de-a doua.

b. Scrierea cu cratima sau cu spatziu alb, in cuvinte separate, este mai mult sau mai putzin conventzionala in alte situatzii, ceea ce nu inseamna k normele stabilite nu trebuie respectate.

Probleme de alegere a scrierii corecte se pun la numeroase cuvinte compuse:

- substantive comune k drum-de-fier fatza de drum de tzara shi chiar fatza de cale ferata; apa-grea fatza de apa oxigenata; mai-marele fatza de mai mult k perfect (art. mai mult k perfectul); nu-ma-uita fatza de propozitzia Nu ma uita; prim-plan fatza de prim ajutor;

- substantive proprii k: toponimele Bistritza-Nasaud, Broshteni-Deal sau Piatra-Neamtz fatza de Baia Mare, Bolintinul din Deal, Curtea de Argesh sau Vatra Dornei; antroponimele Roshu-imparat fatza de Imparatul Roshu sau Baba-Cloantza fatza de baba Maria; astronimul Carul-Mare fatza de carul mare;

- adverbe k astaiarna, asta-noapte, fatza de iarna asta sau aceasta iarna (de remarcat insa intzelesul diferit al adjectivului demonstrativ din compus: astaiarna „iarna trecuta”); dupa-masa „dupa-amiaza” fatza de dupa masa.

Ezitarile shi abaterile actuale se datoresc uneori faptului k normele inseshi au cunoscut fluctuatzii in timp: grafii k de-a-lungul, de-sine-statator sau Baia-Mare aplica norme mai vechi, modificate intre timp. La unele toponime exista shi discordantze contemporane intre normele ortografice, care cer prezentza cratimei, shi indicatoarele administrative, care o omit: este cazul celor de tipul Piatra-Neamtz sau Tirgu-Jiu (pentru ultimul vezi shi XIV). In uzul actual se constata shi tendintza (moda) de a se omite cratima dintre prenume k Ana-Maria, Maria-Laura shi de la nume de familie duble sau cu adaosuri: Maria Popescu-Gheorghiu.

Ezitari se pot intilni shi in situatzii cu norme ferme, dar tot conventzionale, cum sint cele referitoare la succesiunile de forme pronominale neaccentuate shi la imbinarile de verbe cu asemenea pronume. De retzinut k se scrie corect pare-se, dar se pare; pare-mi-se, dar mi se pare (nu mi-se!); dindu-i-se, dar i se da (nu i-se!).

De asemenea, pot aparea ezitari in situatziile in care regulile produc neconcordantze in scrierea unor formatzii inrudite: America de Nord, dar nord-american; (din) sudul Dunarii, dar sud-dunarean.

2. Alegerea intre scrierea cu cratima shi scrierea impreuna, intrun singur cuvint, vizeaza shi ea doua categorii de situatzii: unele cu norme mai mult sau mai putzin conventzionale sau bazate pe o analiza lingvistica subtila shi altele cu norme ferme, bazate pe o analiza logica shi lingvistica elementara.

a. Prima categorie se refera la scrierea unor cuvinte compuse shi derivate, in mod exceptzional shi a unora primare (neformate din altele).

O dificultate reala o constituie scrierea unor compuse propriu-zise, alcatuite din cuvinte intregi existente shi independent, la care criteriul este comportamentul in flexiune: se scriu cu cratima compusele lipsite de unitate morfologica (la care flexiunea afecteaza primul termen) shi intrun cuvint cele cu unitate morfologica (la care flexiunea afecteaza termenul final). Aceasta regula generala se concretizeaza in aplicatzii individuale care prezinta contradictzii fie in cadrul aceleiashi familii, fie intre formatziile cu aceeashi structura shi chiar cu un termen comun. De exemplu, se scrie corect:

rea-vointza (art. reaua-vointza), dar bunavointza (art. bunavointza) shi rauvoitor;

Cf. rea-credintza shi buna-credintza; rauvoitor shi binevoitor.

buna-credintza (art. buna-credintza) shi buna-cuviintza (art. buna-cuviintza), dar bunastare (art. bunastarea), bunavoie (art. bunavoia) shi bunavointza (art. bunavointza);

Cf. shi buna purtare sau buna shtiintza.

prima-balerina (art. prima-balerina), dar primavara (art. primavara) shi primadona (art. primadona).

Pentru unele compuse din cuvinte intregi exista reguli orientate dupa primul termen al compusului; astfel, se scriu cu cratima compusele cu prepozitzia dupa (sinonimele dupa-amiaza, dupa-masa, dupa-prinz), dar fara cratima, intrun cuvint, cele cu prepozitziile de shi fara de (deochi, descazut, faradelege) sau cu prepozitzia a + tot, toate (atotshtiutor, atoateshtiutor).

Compusele cu de pot fi scrise cu cratima din motive de ordin fonetic: substantivele deimpartzit, deinmultzit pronuntzate cu eliziunea lui -i- se scriu de-mpartzit, respectiv de-nmultzit.

Pentru altele - mai putzine - regulile se refera la ultimul termen al compusului: este cazul formatziilor cu adverbul mite, care se scriu intrun cuvint (cogeamite, daramite, pasamite shi alte formatzii similare).

Regulile ortografice mai vechi erau inconsecvente recomandind scrierea intrun singur cuvint la cogeamite, dar cu cite doua cratime la dara-mi-te, pasa-mi-te; grafiile cu cratima reflecta un fenomen de etimologie populara (interpretarea adverbului mite drept format din pronumele mi + te).

Scrierea compuselor tematice (cu asha-numitele elemente de compunere) este mai unitara shi mai clar normata, incit ar trebui sa nu puna probleme. Se scriu intrun cuvint, fara cratima, toate compusele tematice, cu urmatoarele exceptzii:

- compusele arhaice cu elementele bash- shi vel- (bash-caimacam, vel-armash);

- compusele cu elemente care indica originea etnica aflate in raport de coordonare cu termenul urmator: anglo-saxon, austro-ungar - shi Austro-Ungaria -, indo-european (dar istroroman „roman(esc) din Istria”, iudeospaniol „evreu originar din Spania”, retoroman „roman(ic) din Retzia”).

Se scrie deci corect electrotehnica, electroterapie, electrofizioterapie etc.

Grafii greshite cu cratima se intilnesc mai ales la anumite elemente de compunere (de exemplu, cvasi-, maxi-, mini-, semi- shi vice-: se scrie corect cvasiunanim(itate), maxitaxi, minibaschet, semiauxiliar, vicepreshedinte) shi la compusele cu anumite structuri: cu elemente - altele decit cele referitoare la originea etnica - aflate in raport de coordonare (tipul psiholingvistica sau sociocultural), indeosebi cind compusul are mai multe elemente (electrobalneofizioterapie sau otorinolaringologie).

Scrierea derivatelor cu prefixe are de asemenea reguli clar stabilite (vezi A 3 a). Grafii greshite cu cratima se intilnesc mai ales la derivate cu anumite prefixe, k anti-, non-, para- shi pro- (se scrie corect antialcoolic shi antidrog, nonvaloare shi nonviolentza, parasolar shi parazapada, profascist shi prorector). La derivatele cu sufixe apar ezitari shi gresheli la formatziile de la nume proprii straine (vezi A 3 b): de exemplu, cratima inutila la newyork-ez, faulkner-ian sau absentza cratimei la shakespeareian.

Ezitarile sint numeroase la scrierea cu sau fara cratima a formelor flexionare ale unor nume proprii straine sau ale unor neologisme neadaptate (vezi A 4). Abaterile sint mai putzin importante in exemple k showul sau showuri pentru show-ul, show-uri sau bourréeuri pentru bourrée-uri decit in cele cu diferentze mai mari intre scrierea shi pronuntzarea finalei, de tipul Bruxellesului in loc de Bruxelles-ului.

b. Alegerea intre scrierea cu cratima shi cea fara cratima shi fara spatziu alb, intrun singur cuvint, se bazeaza pe o analiza in acelashi timp logica shi lingvistica atunci cind e vorba de distinctzia dintre un cuvint unic shi o succesiune de cuvinte diferite. Distinctzia fiind esentziala shi totodata simpla, orice ezitari sau gresheli in aceasta privintza sint indicii sigure ale inculturii celui la care apar, constituind cele mai infamante gresheli de scriere.

Atentzie deci la omofone! Cuvinte shi, mai ales, grupuri de cuvinte pronuntzate la fel exista, in primul rind, printre monosilabe; termenii opozitziei (ambii sau macar unul dintre ei) au o mare frecventza in limba, reprezentind sau cuprinzind instrumente gramaticale, de unde rezulta importantza insushirii scrierii lor corecte:

ai (prepozitzie + pronume: pentru ai vedea) shi ai (articol: ai mei, substantiv reg.: un ai, interjectzie: ai! );

a-l (prepozitzie + pronume: pentru a-l vedea) shi al (articol: al meu);

ashi (prepozitzie + pronume: pentru ashi aminti) shi ashi (substantiv: doi ashi);

a-tzi (prepozitzie + pronume: pentru a-tzi aminti) shi atzi (verb auxiliar: atzi vrut, atzi vrea);

c-a (conjunctzie + verb: shtiu c-a venit sau conjunctzie + articol: shtiu c-a mea e buna) shi k (adverb: k la munte, conjunctzie: k sa, prepozitzie k elev);

c-ai (conjunctzie + verb: shtiu c-ai venit, conjunctzie + articol: shtiu c-ai tai sint aici) shi cai (substantiv: doi cai);

c-al (conjunctzie + articol: shtiu c-al tau e bun) shi cal (substantiv: un cal);

c-am (conjunctzie + verb: shtiu c-am greshit) shi cam (adverb: cam tirziu);

c-ar (conjunctzie + verb: shtiu c-ar veni) shi car (substantiv: un car de lemne);

c-ash (conjunctzie + verb: shtii c-ash vrea) shi cash (substantiv: cash dulce);

cai (conjunctzie + pronume: cai dai; conjunctzie + verb: cai bine) shi cai (substantiv: doua cai);

ce-a (pronume + verb: ce-a spus?) shi cea (articol: cea mare; interjectzie opusa lui hais);

ce-ai (pronume + verb: ce-ai spus?) shi ceai (substantiv: ceashca de ceai);

ce-i (pronume + pronume: ce-i dai; pronume + verb: ce-i aici) shi cei (articol: cei mari);

ce-l (pronume + pronume: ce-l doare) shi cel (articol: cel mare);

de-a (prepozitzie + prepozitzie: de-a dura; prepozitzie + articol: de-a mea) shi dea (verb: sa dea);

de-al (prepozitzie + articol: de-al meu), de-a-l (prepozitzie + prepozitzie + pronume: placerea de-a-l vedea) shi deal (substantiv: un deal);

ia (pronume + verb: ia dat) shi ia (verb: ia un mar);

iar (pronume + verb: iar da) shi iar (adverb: iar pleaca; conjunctzie: El pleaca, iar ea n-a venit);

iau (pronume + verb: iau dat) shi iau (verb: iau un mar);

l-a (pronume + verb: l-a chemat) shi la (prepozitzie: la munte);

l-ai (pronume + verb: l-ai chemat) shi lai (adjectiv: berbec lai);

l-ash (pronume + verb: l-ash chema) shi lash (adjectiv: om lash);

l-atzi (pronume + verb: l-atzi chemat, l-atzi chema) shi latzi (adjectiv: peshti latzi);

m-ai (pronume + verb: m-ai chemat, m-ai chema) shi mai (adverb: mai ashteapta; substantiv: in mai);

m-atzi (pronume + verb: m-atzi chemat, m-atzi chema) shi matzi (adjectiv: ciorapi matzi);

m-au (pronume + verb: m-au chemat) shi mau (interjectzie);

mia (pronume + verb: mia dat) shi mia (substantiv: o mia);

miau (pronume + verb: miau dat) shi miau (interjectzie);

mi-i (pronume + pronume: mi-i da; pronume + verb: mi-i bine) shi mii (numeral: doua mii);

n-a (negatzie + verb: n-a venit) shi na (interjectzie: na un mar);

n-ai (negatzie + verb: n-ai venit, n-ai veni), nai (interjectzie + pronume) shi nai (substantiv: cinta la nai);

n-ash (negatzie + verb: n-ash veni) shi nash (substantiv: un nash);

ne-a (pronume + verb: ne-a dat) shi nea (substantiv: fulg de nea);

ne-am (pronume + verb: ne-am dus) shi neam (substantiv: un neam);

nu-l (negatzie + pronume: nu-l cunosc) shi nul (adjectiv: rezultat nul);

s-a (pronume + verb: s-a dus) shi sa (adjectiv posesiv: cartea sa);

s-ar (pronume + verb: s-ar duce) shi sar (verb: eu sar coarda);

s-au (pronume + verb: s-au dus) shi sau (conjunctzie: el sau ea);

sai (conjunctzie + pronume: sai dau) shi sai (adjectiv posesiv: copiii sai);

tzi-i (pronume + pronume: tzi-i dau; pronume + verb: tzi-i bine shi tzii (verb: tzii minte);

v-a (pronume + verb: v-a placut) shi va (verb: va raporta);

v-ar (pronume + verb: v-ar placea) shi var (substantiv: apa de var);

vi-i (pronume + pronume: vi-i dau; pronume + verb: vi-i bine) shi vii (adjectiv: oameni vii; substantiv: dealuri cu vii).

La acestea se adauga o serie de omofone in care grupul de cuvinte scrise cu cratima este realizat cu forme populare ale verbului auxiliar de viitor shi de prezumtiv: de exemplu, c-or shi cor, mai shi mai, m-oi shi moi, m-or shi mor, n-oi shi noi, n-or shi nor, te-i shi tei, v-oi shi voi, v-or shi vor.

Omofonele pot fi shi de doua, trei sau mai multe silabe. De exemplu: c-ale (conjunctzie + articol: shtiu c-ale tale sint bune) shi cale (substantiv: cale lunga);

c-are (conjunctzie + verb: shtiu c-are treaba) shi care (pronume: omul care vine; substantiv: doua care);

du-ne (verb + pronume: du-ne acolo) shi dune (substantiv);

intruna (prepozitzie + numeral: intruna din zile) shi intruna (adverb: plinge intruna);

n-are (negatzie + verb: n-are timp) shi nare (substantiv reg.: o nare);

zi-le (verb + pronume: zi-le shi lor) shi zile (substantiv: multe zile).

O omofonie care vizeaza multe verbe de conjugarea a III-a este aceea dintre persoana a doua singular a imperativului + pronumele -tzi shi persoana a doua plural a imperativului sau a prezentului indicativ shi conjunctiv fara pronume, de tipul:

deschide-tzi (subiect: tu) shi deschidetzi (subiect: voi).

Greshelile legate de folosirea cratimei in asemenea situatzii sint de doua feluri. Pe de o parte, se intilnesc grafii inacceptabile in mod absolut, incorecte in orice imprejurare; de exemplu, ami, ma, vam sau a-le, i-l, i-shi, cintai, cintashi, cinta-tzi, fuse-se, merge-tzi, ve-tzi, vorbi-tzi (in loc de a-mi, m-a, v-am, respectiv ale, il, ishi, cintai, cintashi, fusese, mergetzi, vetzi, vorbitzi). Pe de alta parte, se intilnesc grafii care ar fi corecte in alte situatzii, dar sint greshite in contextul dat; in aceasta situatzie intra toate exemplele de omofone diferentziate prin scrierea cu sau fara cratima, de felul celor din listele anterioare (de exemplu: Bine a-tzi venit! in loc de... atzi venit shi pentru atzi reprosha in loc de... a-tzi reprosha), dintre care unele pot avea chiar mici contexte aparent comune. Astfel, se scrie corect L-a cules de pe drumuri, dar La cules e mare veselie; Pentru ai crede e nevoie de dovezi, dar Ai crede una k asta?, Mai bate (vintul) shi M-ai bate (daca ai putea); Ei s-au suparat, dar E trist sau suparat? In asemenea situatzii e necesara o atentzie sporita.

Mijloacele de verificare a solutziei alese sint diverse. Cele mai simple constau in substituirea cu alte cuvinte (sinonime) sau cu forme ale aceluiashi cuvint, iar in cazul grupurilor de cuvinte shi in eventuale reconstituiri ale cuvintelor cu eliziuni. De exemplu, se poate retzine k se scriu intrun cuvint: cea cind poate fi inlocuit cu acea sau aceea sau cind se opune lui hais; dea cu deie; iar cu iarashi sau cu shi; sa cu ei sau cu lui; sau cu ori. De asemenea, k se scriu cu cratima: c-a shi c-ai, c-al, c-ale, c-am, c-ar, c-are, c-atzi cind c- poate fi intregit in k; m-a, m-ai, m-au... shi v-a, v-atzi, v-am... cind m- shi v- pot fi intregite in ma, va; n-a, n-ai, n-am... cind n- corespunde lui nu.

Analiza shi alegerea scrierii corecte pot fi mai dificile in cazul unor cuvinte shi forme invechite sau/shi regionale necunoscute de cel pus in situatzia de a le scrie. De exemplu: forme verbale inverse k dat-a (omofona cu substantivul data), plins-a (omofona cu plinsa, participiu devenit adjectiv shi substantiv) sau plinsu-mi-s-a (in care finalul e omofon cu posesivul sa), forme populare de viitor sau de prezumtiv insotzite de pronume, k v-oi, v-om, v-or + infinitivul cu sensul „va voi..., va vom..., va vor...” (omofone cu voi, vom, vor). Un exemplu de acest fel, care necesita o analiza mai subtila, este unicul caz in care grafia v-a poate fi corecta pentru indicativul viitor sau pentru prezumtiv: daca inseamna „va va”, cu un auxiliar regional de viitor (Odihnitzi-va, k v-a fi destul, in care v-a fi corespunde literarului va va fi (fiind), cf. regionalul v-o fi, dar va fi daca sensul este „are sa fie, o sa fie, o fi” fara implicarea pronumelui va).

3. Problema alegerii intre scrierea cu cratima shi cea cu apostrof se pune in putzine situatzii in cadrul ortografiei actuale.

Precizarea este necesara pentru k nu e vorba de scrisul orientat - din ignorantza sau din snobism - dupa norme abolite de 44 de ani. Dupa cum se shtie, in 1953 apostroful shia restrins mult intrebuintzarile, fiind inlocuit de cratima in situatziile in care marca in acelashi timp eliziunea unei vocale (finale sau initziale) shi rostirea impreuna a doua cuvinte sau a unor partzi din doua cuvinte: de exemplu, intro < intru o, n-am < nu am, s-a dus < se a dus, vino-ncoace < vino incoace (nu intr’o, n’am, s‘a dus, vino’ncoace). Ratziunea acestei inlocuiri a fost simplificarea, intrucit unul dintre punctele cel mai des incalcate ale ortografiei anterioare, din 1932, era distinctzia dintre scrierea cu apostrof shi cea cu cratima.

Apostroful continua sa fie folosit in ortografia romaneasca actuala, dar numai in situatzii mai mult sau mai putzin accidentale, rare in scrierea curenta, ceea ce-i da statutul unui semn marginal. Aceasta duce, pe de o parte, la multa nesigurantza in folosirea lui shi la descrieri nesatisfacatoare ale noii sale conditzii, iar, pe de alta parte, la impresia k el ar fi disparut cu totul din scrierea limbii romane.

Absentza accidentala din rostire a unor sunete cu diverse pozitzii intrun cuvint (de la inceputul, din interiorul sau de la sfirshitul cuvintului) poate fi marcata in unele situatzii prin cratima, iar in altele prin apostrof, criteriul fiind urmatorul: daca se ajunge la rostirea impreuna, in sensul de cuprindere in aceeashi silaba, a sunetelor din jurul celui absent (sau celor absente) se foloseshte cratima; daca nu, se foloseshte apostroful.

a. Sunete initziale: Absentza sunetului sau sunetelor initziale se noteaza cu cratima numai dupa un cuvint terminat in vocala care atrage in ultima sa silaba cuvintul sau inceputul cuvintului urmator: intra-n casa, daca-ntreaba (vezi shi A 1). In toate celelalte situatzii (la inceput de comunicare, dupa un cuvint terminat in consoana sau in semiconsoana shi chiar intro vocala cu care nu se formeaza o silaba comuna) se foloseshte apostroful: ‘Neatza < buna dimineatza; tot ‘nainte; mai ‘nainte; asha ‘nainte.

Prezentza apostrofului nu este necesara la formatziile trunchiate devenite cuvinte de sine statatoare, k tusha < matusha sau cica < zice k; ea nu este obligatorie la variante cu n- pentru in-: nainte, nalt, nalbi.

b. Sunete din interiorul cuvintului: Cratima se foloseshte numai la eliziunea lui i de la inceputul temei din formatzii prefixale cu ne-, re- shi compuse cu de-: ne-mpacat, re-ntoarce, de-mpartzit (vezi A 4); in celelalte situatzii se foloseshte apostroful: dom’le < domnule, sal’tare < salutare etc.

Prezentza apostrofului nu este necesara la cuvinte fixate in forma cu eliziune, cum este cazul adverbului parca < pare k (nu par’k), shi nici chiar la variante curente k cinsprezece sau cinshpe pentru cincisprezece. Nu se pune nici apostrof, nici cratima in variantele regionale ale unor cuvinte - primare sau compuse sudate - shi ale unor forme flexionare cu a in loc de ea (vezi I), o in loc de eo sau u in loc de eu: de exemplu, dapan, greshala, lapad, marga, prajasca, ravan, sarbad, totdauna, tzapa, vra, zama; vro shi vrodata; vrun. Se scriu insa cu cratima (nu cu apostrof) grupuri de cuvinte cu pronuntzare regionala de acest tip, k d-aia „de aceea” sau d-ale „de ale”, d-o „de o” d-un „de un”.

c. Sunete finale: Absentza sunetului final se noteaza cu cratima numai inaintea unui cuvint incepator cu o vocala cu care se formeaza o silaba comuna: intro, m-a, s-a etc. (vezi shi A 1). In celelalte situatzii (la sfirshit de comunicare, inaintea unui cuvint care incepe cu o consoana sau cu o semiconsoana) se foloseshte apostroful: Afar’!; La umar arm’!; Un’ te uitzi?; dom’ Popescu.

Varianta cu eliziune a unuia shi aceluiashi cuvint poate fi insotzita de un semn diferit - apostrof sau cratima - in functzie de existentza/absentza shi felul legaturii cu un cuvint alaturat. E cazul variantelor cuvintelor:

fara: far’ de, far’ sa, dar far-a;

indata: indat’ sa pleci, dar indat-a plecat;

lasa (imperativ): las’ k, las’ pe mine, las’ sa, dar las-acum, las-o;

pasa (imperativ): pas’ de, pas’ sa, dar pas-a;

pina: pin’ ce, pin’ la, pin’ sa, dar pin-a;

scoala (imperativ): scoal’ inainte de pauza shi scoal’ sa plecam, dar scoal-odata;

vino: vin’ la, vin’ sa, dar vin-aici, vin-odata.

Nu se admite folosirea cumulata a ambelor semne. De aceea, in situatziile in care ar trebui folosit apostroful pentru absentza unor sunete shi cratima pentru alte fenomene (caracterul conjunct al unor pronume neaccentuate sau statutul de cuvint compus) se pune problema optziunii pentru un anumit semn, ceea ce depinde de ponderea acordata functziilor indeplinite. In uzul actual se constata preferintza pentru cratima: tzin-te, tat-su, mam-mare, dar sint tolerabile shi variantele (tzin’te, tat’su, mam’mare (neacceptate - deshi logice - fiind numai tzin’-te, tat’-su, mam’-mare). Exemplul cel mai raspindit, cu grafie fluctuanta, este formula din basme, devenita shi nume propriu compus, inshira-te, margarite > inshir-te... sau inshir’ te...

Cu absentza sunetelor/literelor initziale ale unui cuvint seamana absentza primei cifre sau a primelor doua cifre din scrierea unui numar care indica un an; o asemenea absentza se noteaza numai prin apostrof: ’916 „1916” sau ’44 „1944”.

Tot numai prin apostrof se noteaza absentza unor sunete din cauza unei pronuntzari defectuoase; de exemplu, absentza consoanei [r] (de fapt rostirea graseiata a acesteia): Pe k’e-l v’ea And’ei? sau pronuntzarea incompleta a unui betziv ori a unui afazic.

Apostroful se mentzine k atare in scrierea numelor proprii straine (de exemplu: D’Annunzio, O’Neill, N’Djamena) shi a unor neologisme neadaptate (five o’clock, trompe l’oeil).

4. Problema alegerii intre cratima shi linia de pauza k semn ortografic (nu de punctuatzie) se pune la compuse de tipul nord - nord-vest sau anglo - vest-german, vest-german - suedez shi vest-german - sud-african, in care linia de pauza evidentziaza structura semantica binara a compuselor, indiferent de faptul k termenii constitutivi pot fi shi ei compushi scrishi cu o cratima proprie.

Folosirea cratimei la ambele niveluri ale compunerii in situatzii de acest fel (de exemplu, nord-nord-vest sau anglo-vest-german) ascunde numarul real al termenilor implicatzi, anulind deosebirea dintre asemenea compuse cu structura binara shi cele cu structura ternara, de tipul anglo-franco-italian.

Cele doua semne, deosebite clar in textele tiparite, pot shi trebuie sa fie diferentziate, cu grija, shi in textele scrise cu mina (prin dimensiuni shi prezentza/absentza spatziului alb) shi chiar in cele dactilografiate (de obicei, numai prin spatziul alb).

C. In unele situatzii nu se pune problema scrierii cu sau fara cratima, ci problema locului in care trebuie plasata sau/shi a numarului de cratime.

1. La un nivel elementar se intilnesc gresheli shi in situatzii care nu comporta dificultatzi reale de analiza shi de interpretare: de exemplu, grafii k zi-sa in loc de zis-a sau fi-rar shi fi-r-ar in loc de fir-ar. De retzinut k locul cratimei poate diferentzia omofone k:

iai (pronume + verb: iai dat) shi iai (verb + pronume: iai tu);

iatzi (pronume + verb: iatzi dat) shi ia-tzi (verb + pronume: ia-tzi banii);

n-atzi (negatzie + verb: n-atzi vrut) shi na-tzi (interjectzie + pronume: na-tzi banii).

Pentru n-ai shi nai vezi 2 b. Pentru numarul de cratime vezi, tot acolo, de-al shi de-a-l.

Rostirea intro singura silaba a prepozitziei cu shi a articolului sau a numeralului un se noteaza corect cu cratima dupa c: c-un, nu cu-n (cf. c-o < cu o).

Gruparea conjunctziei da „dar” cu adverbul apoi se noteaza corect cu cratima dupa d: d-apoi, nu da-poi (cf. c-apoi).

Gruparea negatziei nu cu formele de indicativ prezent i, s ale verbului a fi urmate de un cuvint incepator cu o vocala se scrie corect cu cratima intre nu shi verb: Nu-i al meu. Nu-s acolo (nu dupa verb, deci nu Nu ial meu, Nu s-acolo); cratima se poate folosi dupa verb numai la inlocuirea lui i prin e: Nu e-al meu (vezi shi V 7).

2. Aspecte mai subtile - uneori mai putzin normate shi deci cu solutzii controversabile - prezinta unele grupari care contzin forme pronominale neaccentuate. La acestea locul cratimei depinde de pronuntzare, pentru sesizarea careia e nevoie de o ureche fina.

Exista grupari in care locul cratimei poate varia, ambele solutzii fiind corecte, chiar daca una este preferata. De exemplu: Nu-l aud shi Nu l-aud; Nu-mi amintesc shi Nu miamintesc.

In altele - uneori cu aceeashi structura, dar cu pronume sau verbe diferite - intervin restrictzii, care, de obicei, au explicatzii de ordin fonetic (diferentze de accent sau sunete asemanatoare in punctul de intilnire). De exemplu, se scrie:

Ceasul nu-l am (nu nu l-am), dar Nu l-am pierdut (nu nu-l am);

Nu-mi arde de gluma (nu nu miarde), dar Nu mia ars (nu nu-mi a);

Nu mi-e foame shi Nu-mi e foame, dar numai Nu-i e foame (nu shi Nu i-e foame);

Se scrie insa corect Cui i-e foame sau Lui i-e foame (vezi VIII 5).

Nu mi-era foame shi Nu-mi era foame, dar numai Nu-i era foame (nu shi nu i-era).

Dificultatzi mai mari apar la grupari alcatuite din pronume neaccentuate shi variante - populare shi familiare - ale unor verbe auxiliare din structura viitorului shi a prezumtivului. De exemplu: te-i duce (cf. ne-om... sau de-i vedea) sau t-ei duce (cf. m-oi..., s-o...)? va-tzi duce (cf. ne-om... sau de-tzi vedea) sau v-atzi duce (cf. m-oi..., s-o...)? Deshi se pot invoca modele pentru ambele feluri de scriere, preferabile par solutziile diferite la cele doua persoane in discutzie: te-i duce, dar v-atzi duce.

D. Un cuvint sau un grup de cuvinte poate fi scris, daca e necesar, cu mai multe cratime intre divershi termeni. De exemplu, compuse populare k numele de plante trei-fratzi-patatzi, singe-de-noua-fratzi, iarba-datului-shia-faptului shi numele de personaje din basme SHchiopul-cu-Barba-cit-Cotul, Jumatate-de-Om-Calare-pe-Jumatate-de-Iepure-SHchiop sau compuse savante k kilo-gram-fortza-metru shi metru-kilogram-secunda-amper; grupari de cuvinte diferite k de-acu-ncolo shi de-acu-ncolo-ncerc, n-o-ntzelege shi n-o-ntzelege-asha.

Din considerente de ordin estetic se evita, pe cit e posibil, folosirea apropiata a mai multor cratime. Aceasta explica faptul k normele actuale au preferat scrierea fara cratima, in cuvinte separate, a substantivului compus mai mult k perfect (art. mai mult k perfectul), care ar fi necesitat trei cratime, sau scrierea cu o singura cratima a locutziunilor, respectiv compuselor, de tipul de-a lungul, de-a prinselea, de-a uliul shi porumbeii.

De retzinut insa k economia de cratime poate afecta numai situatziile cu norme grafice mai mult sau mai putzin conventzionale, nu shi pe cele in care scrierea este dependenta de pronuntzare. De aceea se scrie totushi de-a-ndaratelea, de-a-ndoaselea sau de-a-n boulea, de-a-n picioarelea, de-a v-atzi ascunselea.