Evolutzia semnelor de punctuatzie

Imediat dupa aparitzia alfabetului textele scrise nu contzineau spatzii intre cuvinte, cel mai probabil datorita influentzei scrierilor hieroglifice, unde nu exista aceasta necesitate (fiecare glifa reprezenta un concept, practic „cuvintul” era o propozitzie). De aceea, este firesc faptul k, la inceput, semnele de punctuatzie au fost folosite pentru a marca limitele dintre cuvinte. Le intilnim cu aceasta valoare in documente epigrafice foarte vechi. Pe tablele eugubine (table de bronz, datind aproximativ din secolul al VIII-lea i.e.n., gasite in localitatea Eugubio din Italia), in partea scrisa cu caractere etrusce fiecare cuvint este urmat de doua puncte (:). In partea, scrisa cu caractere latine, cuvintele sint despartzite prin punct (.). Cel mai vechi document care utilizeaza semne ortografice este stela lui Mesha (secolul al IX-lea i.e.n.), care contzine puncte (.) pentru despartzirea cuvintelor shi linii orizontale (-) pentru delimitarea sectziunilor textului.

Forma semnelor de punctuatzie a variat foarte mult de-a lungul timpului. Intro inscriptzie din Atena (450 i.e.n.), cuvintele sint separate prin cite trei sau patru puncte. Aceste puncte sint ashezate in linie dreapta verticala (⁝ sau ⁞), in triunghi (∴), in careu (∷) sau in romb (⁛). In alte inscriptzii greceshti, in locul punctelor apar diverse figuri arbitrare: romburi, ramuri, inimi, cruci. Dupa sigle (litere care alcatuiesc o prescurtare) apare adesea un romb sau un X. Tot in Atena secolului al V-lea i.e.n., Euripide utiliza semne speciale pentru marcarea pauzelor (deshi nu se foloseau spatziile intre cuvinte), insa fara a avea consistentza.

In inscriptziile latine, cel mai frecvent semn de punctuatzie este punctul rotund (.). Cel mai vechi insa este punctul de forma patrata ( ■ ). Alte semne de punctuatzie care apar sint: V (in inscriptziile ingrijite), / mai rar, nishte desene in forma de frunzulitze (incepind din epoca lui August shi pina intro perioada destul de recenta) shi, in mod neobishnuit, semne de o forma cu totul originala, k, spre exemplu, o pasare. in felul acesta, semnele de punctuatzie au ajuns sa fie un mijloc de ornamentatzie; de aceea se puneau uneori dupa fiecare silaba. Cel mai folosit semn de punctuatzie a fost punctul – alb (o) sau negru (•) – care putea fi intrebuintzat shi k semn de abreviere dupa initziala unui prenume sau dupa un cuvint prescurtat prin una sau mai multe litere. In general, toate aceste semne de punctuatzie, indiferent de forma, aveau rolul de a despartzi intre ele cuvintele (intregi sau prescurtate). Spre deosebire de celelalte, punctul era intrebuintzat shi k semn de abreviere.

In China, deshi majoritatea textelor pastrate nu foloseau nici un fel de semn de punctuatzie, exista unele texte din perioada regatelor combatante (secolul al III-lea i.e.n.) care folosesc simbolurile └ pentru marcarea sfirshitului de capitol shi ▄ pentru sfirshitul propozitziei.

Aristofan din Bizantz (secolul al III-lea i.e.n.) este primul care a folosit semnele de punctuatzie pentru a marca pauzele (necesare shi din punct de vedere scenic): punctul mediu (·), corespunzator virgulei noastre (o pauza scurta), subpunctul (.), plasat sub nivelul textului, marcind o pauza mai lunga (corespunzatoare semnului punct shi virgula), shi punctul perfect (•), corespunzator unei pauze mai lungi (punctele de suspensie din ziua de azi). De mentzionat k nici in aceste texte nu se foloseau semne pentru segmentarea textului in cuvinte. Sistemul lui Aristofan din Bizantz a avut o larga raspindire, dar nu s-a generalizat.

Primele manuscrise care au semne de punctuatzie dateaza aproximativ din secolul al VIII-lea e.n. In secolul al VIII-lea e.n. a inceput sa fie folosit spatziul k delimitator de cuvinte. Semnele de punctuatzie au continuat insa sa fie foarte variate, atit k forma, cit shi k intrebuintzare. Abia odata cu descoperirea tiparului s-a nascut punctuatzia moderna, cu semnele care le folosim shi azi: punctul, virgula, punctul shi virgula, semnul intrebarii shi semnul exclamarii. Aceste semne s-au generalizat in scrierea tuturor limbilor, cu citeva exceptzii. De pilda, in texte scrise in limba greaca veche shi moderna, se folosesc, intre altele, urmatoarele semne: punctul superior (•), care are valoare de punct shi virgula sau de doua puncte, shi punctul shi virgula (;), care corespunde semnului intrebarii din sistemul nostru.

Istoria semnelor

Punctul

K shi in alte scrieri, cel dintii semn de punctuatzie folosit in scrisul romanesc este punctul. El apare in cele mai vechi texte scrise la noi cu chirilice, atit in limba slava, cit shi in romaneshte. La inceput, punctul nu marca numai sfirshitul de fraza, ci separa shi propozitziile din interiorul unei fraze, uneori chiar grupuri de cuvinte shi cuvinte izolate.

Virgula

Virgula apare sporadic, cu functziunea care o are astazi, din secolul al XVI-lea, confundindu-se insa uneori cu punctul.

Semnul intrebarii

Tot in secolul al XVI-lea incepe sa apara, dupa modelul scrierii greceshti, semnul intrebarii redat prin punct shi virgula. Aceasta particularitate staruie pina in pragul secolului al XVIII-lea, dar intre timp, inca din secolu al XVII-lea, se introduce shi semnul intrebarii asemanator cu cel de astazi. in unele tiparituri, cele doua semne de intrebare alterneaza.

Faptul k semnul intrebarii se pune in scris abia la sfirshitul propozitziilor shi al frazelor interogative creeaza dificultatzi pentru cititor, deshi pentru autorul comunicarii caracterul enuntziativ este clar inca de la inceputul propozitziei. Pentru a remedia acest neajuns, in scrierea spaniola, in afara de semnul intrebarii pus la sfirshitul propozitziilor shi al frazelor interogative, se pune unul shi la inceput, de asta data in pozitzie rasturnata (¿) – ¿Qué hora es?”. SHi in scrierea noastra semnul intrebarii inainte de propozitziile interogative apare sporadic in citeva texte din secolul al XX-lea, k urmare a influentzei spaniole.

Semnul exclamarii

Acelashi lucru se intimpla shi cu semnul exclamarii ().

Doua puncte

Doua puncte incep sa apara in secolul al XVII-lea, fie pentru a anuntza o citare, fie pentru a introduce o inshirare sau o explicatzie. Semnele citarii de tip actual se intilnesc intii in tipariturile ardelene ale secolului al XVII-lea; in principate se folosesc, in aceeashi epoca, pentru a cuprinde citarea, parantezele. Acestea insa au shi functziunea parantezelor de azi : explicatzii, cuvinte incidente, indicatzii bibliografice. Punctuatzia completa, asha cum se foloseshte astazi, apare abia la inceputul secolului al XIX-lea, mai intii in cartzile tiparite in Transilvania shi apoi in cele din principate. Sub influentza tipariturilor, punctuatzia ajunge sa fie aplicata apoi shi in scrisul de mina.