Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Am reprodus, mai inainte, o discutzie telefonica itineranta cu domnul Ioan Iercan, editorialistul ziarului „Aradul", in urma careia am analizat etimologia cuvantului rutina. Zilele astea, in Antinevralgic-ul sau bisaptamanal, temutul ziarist scrie un articol vitriolant la adresa amatorismului care s-a instalat in viatza cotidiana a romanilor, indeosebi in cea a politicienilor. In final, se intreaba cum e posibil k un cuvant provenit din latinescul amo, amare, care inseamna „a iubi", sa capete un sens atat de depreciativ precum cel de astazi. Nu da un raspuns shi ma provoaca s-o fac eu in locul lui. Citez: „Nu vad nicicum care ar putea fi legatura intre amatorism shi iubire. Cum a derapat iubirea, cel mai frumos sentiment al fiintzei umane, spre derizoriul amatorism poate ne spune I. Funeriu".

Incerc s-o fac in putzine cuvinte shi acest lucru nu e deloc ushor. Pentru aceasta trebuie sa spun mai intai k sensul unui cuvant se poate schimba in contrariul lui cand e folosit intrun anume context. Nu cred k cineva e prea multzumit daca-l gratulez spunandu-i: deshteptule. Alt exemplu: toata lumea shtie k diminutivele micshoreaza: puiutz fiind un pui mai mic. Insa daca despre o doamna se spune: „i turuie guritza de dimineatza pana seara shi de seara pana dimineatza", nimeni nu intzelege k dumneaei ar fi o doamna, ci, mai degraba (scuzatzi!) o tzatza; cat despre guritza ei, aceastai „o gura cat o shura", cum se zice in popor. In sfarshit, v-ash mai intreba: cunoashtetzi un cuvant mai frumos in romaneshte decat a dezmierda? Greu de gasit, ce sa zic? Totushi, daca sondam in trecutul lui nu vom mai avea pofta sa-l folosim din moment ce constatam k provine din lat. merda (fr. merde, it. merda) care inseamna, ne place sau nu, „excrement(e)". Vasazica a dezmierda semnifica nici mai mult, nici mai putzin decat a curatza un bebelush de excrementele proprii. Confortul resimtzit de copilash in urma unei atare actziuni a devenit latura dominanta a semanticii verbale; limba a inlaturat apoi incet-incet toate sensurile originare dezagreabile shi a retzinut, din pletora semantica a cuvantului, numai nota de satisfactzie a micutzului eliberat de balastul rau mirositor...

Sistemul „imunitar" al romanei a respins incorporarea verbului amare in lexicul autohton vechi, dintrun motiv simplu: daca l-ar fi adoptat, am fi zis astazi: te am - k italienii (ti amo) sau francezii (je t’aime) - care ar fi insemnat „te iubesc". Cuvantul ar fi intrat astfel intrun raport de omonimie insuportabila cu verbul posesiei: am = posed, incat, vorba romanului, „nu s-ar mai fi intzeles om cu persoana”. Zicand: am o fata s-ar fi putut intzelege fie k „iubesc o fata”, fie k „am o fata (fiica)”. Limba noastra a procedat in consecintza, respingand termenul mai putzin important^[1], pentru a evita orice echivoc. Asha se explica faptul k romana a apelat la verbul de origine slava: a iubi, care l-a adoptat de nevoie. Prin secolul al XVIII-lea, latinescul amare, cu derivatele sale (amabilis, amans, amator, amandi etc.), a patruns in romana - direct sau prin franceza - k neologism shi a dezvoltat o familie substantziala: amabil, amic, inamic, amicitzie, amiabil, amant shi, bineintzeles, cuvantul ce-i creeaza insomnii domnului Iercan: amatorism.

Amic, amica a insemnat, la inceput, „iubit”, „iubita”. Stau marturie scrisorile lui Eminescu catre Veronica Micle unde printre formulele epistolare de adresare citim: „Dulcea mea amica” shi alte asemenea. Sunt cunoscute, apoi, versurile din Pe langa plopii fara sotz:

O ora sa fi fost amici,

Sa ne iubim cu dor,

S-ascult de glasul gurii mici

O ora, shi sa mor.

Dupa un timp, termenul a pierdut componenta erotica shi a devenit sinonimul lui prieten. A aparut insa Caragiale care pune amorul, in varianta stalcita, in gura lui Rica Venturiano: „am citit in ochii tai cei sublimi k shi tu corespunzi la amoarea mea”. Ce sa zicem apoi de amicitzie cand amici sunt Tache shi Mache shi atatzia altzi Mitici shi Catzavenci din opera sa care numai prieteni nu sunt? Nimic altceva decat k shi amorul, shi derivele sale sunt de acum gata pregatite de compromitere.

Amator este, etimologic vorbind, cel care iubeshte o indeletnicire umana oarecare. Exista fotografi amatori, pescari amatori, fotbalishti amatori... Aceste preocupari se desfashoara in timpul liber, de placere, sunt asha-numitele hobby-uri (hobiceiuri, daca avetzi pofta de glume) pentru care n-ai nevoie de diplome shi doctorate. Performantzele amatorilor sunt surclasate de cele ale profesionishtilor (un pescar de meserie prinde mai mult peshte decat unul amator). Tocmai de aceea profesionalismul a fost asociat cu performantza, iar amatorismul cu divertismentul shi pierderea de vreme. De la cei cu putere de decizie (cum sunt politicienii), de care atarna viitorul unei natziuni, cetatzenii ashteapta performantze, nu distractzie. Contextul e decisiv. Amatorismul asociat profesiunilor importante a indus o puternica nota peiorativa cuvantului, care ulterior s-a generalizat in majoritatea contextelor in care a fost shi este folosit.

Dintre toate derivatele lui amor, amatorism(ul) este cuvantul cel mai puternic compromis semantic, intrucat contribuie la degradarea lui pana shi sufixul -ism din structura sa, care ne aminteshte de atatea nedorite -isme ideologice de ieri shi de azi: comunism, marxism, socialism shi cate or mai fi.

Amorul e un lucru mare, va poate expune la multe pericole!

P.S. Un cititor ma critica pe forum: „domnule profesor, greshitzi cand spunetzi k amorul e un lucru mare. E foaaarte mare... shi mi-l citeaza in sprijin pe Gutza Popandau al lui Toparceanu:

O, blestemata curiozitate!

Deunazi, cu ganduri indiscrete,

Am profanat odaia unei fete,

Acest muzeu de lucruri parfumate.

Albumul ei cu scoartze violete

E plin de cartzi poshtale ilustrate;

Vederi din tzara shi strainatate,

Orashe, fluvii, parcuri shi portrete.

Pe una scrie: „Draga verishoara,

Ai auzit k P.P.K. se-nsoara

shi vrea sa ia o fata din Buzau?...”

Pe alta scrie numai: „Cugetare:

Amorul e un lucru foarte mare.”

shi iscaleshte: Gutza Popandau.