Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Omul face ordine in lucruri pentru ashi ushura viatza. In camara, gospodina pune pe un raft legumele, pe altul fructele, pe al treilea muraturile, pe al patrulea compotul... La fel procedeaza cu sculele un mecanic: ciocanele intrun sertar, cleshtele in al doilea, shurubelnitzele in al treilea... Ratziunea e de ordin practic: gospodina gaseshte fara prea multa bataie de cap borcanul cu muraturi, ashijderea mecanicul daca are nevoie de shurubelnitza. Cand gospodina cumpara un sortiment nou de compot, il ashaza langa celelalte compoturi, cand mecanicul achizitzioneaza o noua shurubelnitza o pune in sertarul cu shurubelnitze. Cuvintele se aranjeaza la fel. Fiecare ishi gaseshte locul sau intrun sertar imaginar al mintzii omeneshti. Cand apare un cuvant nou, acesta e plasat oarecum instinctiv alaturi de alte cuvinte din aceeashi familie. Un copil aude vorba om. Mai tarziu, luand cunoshtintza de cuvinte k: omenesc, omenie, omeneshte, a omeni, el va intzelege despre ce e vorba shi le va plasa automat in „caseta” cuvantului-baza, om, unde le va gasi ushor cand va veni vremea sa se foloseasca de ele.

Sa ne imaginam acum k gospodina noastra primeshte un fruct exotic care nu l-a mai vazut in viatza ei. Daca fructul seamana mai mult cu un morcov decat cu un mar, ea il va plasa greshit pe raftul cu legume. Se poate intampla k un vorbitor insuficient instruit, auzind un cuvant nou, sa-l plaseze, asemenea gospodinei, intrun „sertar” greshit. Prin anii ’50, magazinele private au fost inlocuite cu asha-numita cooperativa. Nu puteam cere femeilor de la tzara sa cunoasca originea noului cuvant (lat. operari „a munci”) shi sa-l asheze alaturi de a opera, a coopera, operativ, operativitate, operatzie. Ele shtiau un lucru simplu: k la magazin se cumpara ceva shi atunci l-au introdus in sertarul cu a cumpara, a rascumpara, cumparator. „Un’ te duci, nana?” „La cumparativa, maica!” venea prompt raspunsul. Acelashi fenomen, in tren. Pe vremuri, in personalul de pe ruta Gurahontz-Arad erau montate nishte placutze metalice rotunde in interiorul carora era inscriptzionat numarul corespunzator fiecarui loc. Imi amintesc k, intrun astfel de tren, copil fiind, shedeam langa o precupeatza. La un moment dat, un individ cam afumat shi fara bilet vrea sa se asheze langa ea; aceasta il sanctzioneaza aspru: „nu vezi k trenu’ astai cu numere rotate?”.

Observator k nimeni altul al limbii vorbite, I.L. Caragiale pune in gura personajelor sale asemenea derapaje. Neintzelegand nici sensul nici originea cuvantului ginta „familie”, conu’ Leonida il apropie de geanta shi exclama: „gianta latina, domnule!”. Moratoriu este, pentru acelashi, lege de muraturi. Nu mai putzin breaz, Pristanda zice: „renumeratzie dupa buget, mica”. De unde sa shtie bietul politzai k munerare inseamna in latina „a plati pentru un serviciu” shi k, prin urmare, remuneratzia este „rasplata”, „salariul”?; el shtie doar k, primind leafa, i se numara banii shi atunci se crede indreptatzit sa zica renumeratzie, cuvant in care il recunoashte pe a numara. Pampon, dupa ce-i arde o scatoalca, ishi supune slujnica la intrigatoriu, convins k la mijloc ar fi o... intriga (k de interogatzie n-a auzit). Fiind vorba de o plangere cu lacrimi, reclamatzia devine lacramatzie in gura lui Ipingescu sh.a.m.d.

Modificarile formale ale cuvintelor, precum cele descrise mai sus, sunt cunoscute in lingvistica sub numele de etimologie populara; in romana, termenul este un calc (copie) dupa germ. Volksetymologie, unde il recunoashtem pe Volk „popor”, k in mult ravnitul Volkswagen.