Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Nu numai limba romana a avut parte de ingerintze livreshti neavenite. Prestigiul latinei a fost imens multa vreme in toata Europa. Pe timpul lui François Rabelais (secolul al XVI-lea), un soi de shcoala latinista a incercat latinizarea fortzata a limbii franceze. Multzi s-au opus acestei tendintze excesive. Nimeni n-a facut-o insa cu atata talent shi eficacitate precum Rabelais. Redau o pagina antologica din Gargantua shi Pantagruel (in traducerea lui Romulus Vulpescu), pagina care, asemenea Pranzului academic al lui Alexandru Odobescu, ma scuteshte de prea multe comentarii. K de fiecare data, literatura riposteaza^[1] la excese cu armele sale; dar iata textul:

Intro zi, n-ash putea sa spun care, Pantagruel ieshise la plimbare cu prietenii sai spre poarta orashului, pe drumul care duce la Paris; cand in fatza lui s-a ivit deodata un shcolar frumushel, care venea dinspre partea aceea. Dupa ce shiau dat binetze, l-a intrebat:

- De unde vii, prietene?

- Din opidul unde fiintzeaza ilustra shi notoria academie denumita Lutetzia.

- Ce zice? a intrebat Pantagruel pe unul din prietenii lui.

- Vrea sa spuna k vine de la Paris.

- A, vii de la Paris ? a intrebat din nou Pantagruel. SHi cum ishi petrec vremea domnishorii care invatza la Paris ?

SHcolarul a raspuns:

- Traversam Secvana in dilicul shi crepuscul; ambulam prin compitele shi cvadriviile urbei; expectoram locutziunile latine shi, k nishte amatori autentici, perseveram in captarea amabilitatzilor omnipotentului shi omnigenului sex feminin. In tranzitziile crepusculare descindem in lupanarele din Champgaillard, Matcon, Cul-de-Sac, Bourbon, Glattigny, Huslieu etcetera, shi in extaz bipartit depunem laborioase ofrande zeitzei Venus, generatoarea de indicibile voluptatzi afrodiziace. Dupa care ne transferam in abundentele taverne, denumite La Bradul Verde, La Castel, La Magdalena shi La Peshtele-de-Mare, ingurgitand opulente spa- tule de ovine, agrementate de petroselinonul adiacent. Considerand anemia pecuniara a buzunarelor shi avand in vedere, in general, penuria metalului feruginos, pentru a lichida obligatziunile contractate, abandonam in garantzie caietele shi ornamentele noastre vestimentare, ashteptand magnificentza larilor shi penatzilor paterni.

-Ce naiba de limba o fi asta? a strigat Pantagruel. Nu vei fi, Doamne fereshte, eretic?

- Nu, ilustrisime. De cate ori aurora cu degetele ei de roza deschide portzile orientului, ma refugiez intrun edificiu monahal, stropindu-ma cu apa sanctificata shi purificandu-ma cu invocatziuni liturgice. In mistica rogatziunilor imi purific sufletul de pacatele comise in libatziuni nocturne, onorez fortza celesta shi ma inchin marelui imperator al astrelor. Ador shi pretzuiesc pe aproapele meu. Pazesc preceptele decalogului shi in masura puterilor mele nu ma abat de la ele, nici cat e negru sub unghie. E adevarat k Mamona, refuzand sa-mi alimenteze peculiul, nu sunt in situatzia de a distribui donatziuni fiintzelor mizere, care peregrineaza din poarta in poarta, solicitand o moneda.

- Partz! a zis Pantagruel. Ce spune nebunul asta? imi pare k vorbeshte limba diavolului, k sa ne zapaceasca dinadins cu descantece vrajitoreshti.

Unul din cei de fatza a incercat sa-l lamureasca:

- Maria-ta, acest domnishor se cazneshte sa maimutzareasca limba parizienilor, dar nu face altceva decat s-o impestritzeze cu zdrentze latineshti. Se crede mai iscusit decat Pindar shi, dispretzuind vorbirea obishnuita, ishi inchipuie k e un mare orator, pe frantzuzeshte!

Pantagruel l-a intrebat pe shcolar, daca acest lucru e adevarat, iar acela a raspuns.

- Ilustrisime, ingeniul ratziunii mele nu e apt a distinge divagatziunile acestui plebeu ignar, care ishi debiteaza insanitatzile intro franceza vulgara; ci, a contrario, eu imi dau silintza s-o infrumusetzez per longum et per latum, redandu-i rezonantza latina.

- Sa te ia naiba! a izbucnit Pantagruel. Am sa te invatz eu sa vorbeshti k lumea! Dar mai intai, ia spune-mi, din ce parte a locului eshti?

SHcolarul a raspuns:

Originea primordiala a bunicilor shi strabunilor mei a fost in tzinuturile limuzine, unde repauzeaza corpul sfantului Martzial.

- Aha! a spus Pantagruel. Eshti din Limoges, de la coada vacii, shi ai venit aici sa faci pe parizianul? Am sa-tzi rup urechile!

Apoi, punandu-i mana in gat, a strigat:

- Te-ai apucat sa stalceshti limba tzarii, schimonositule! Am sa te stalcesc shi eu, sa ma tzii minte.

Vazand k se ingroasha gluma, shcolarul din Limoges a inceput sa se vaite:

- Valeleu, taticule, manca-tziash sufletul, maica ta, Cristoase, indura-te, talica, nu ma pali, nu ma stalci, nu ma stropshi, k n-oi mai greshi, cat oi trai!

Iar Pantagruel a spus:

- Asha? Vasazica shtii sa vorbeshti k oamenii?

In loc de concluzie, „dizendul” maestrului Hughes Salel inchinat lui François Rabelais, amintind de adagiul latin ridendo castigat mores „razand se indreapta moravurile”:

Daca-mpletind folos shi desfatare,

Un scriitor de totzi e laudat,

Nu te-ndoi, vei fi la cinste mare;

De-aceasta potzi sa fii incredintzat,

Caci scrisul tau, pe gluma-ntemeiat,

Bogate-nvatzaturi ne-a daruit,

K-n vremuri, intzeleptul Democrit

Razand de intamplarile-omeneshti.

Tu staruie, shi fi-vei rasplatit,

De nu aici, in lumile cereshti.