XII. i sau a?

Literele i shi a noteaza acelashi sunet: vocala [i], centrala sau mediala k loc de articulare (din aceeashi serie cu [a] shi [a] shi inchisa (k [i] shi [u]).

De aceea aceste litere nu pot fi denumite numai prin pronuntzarea vocalei [i], ci este necesar - pentru diferentziere - adaosul specific „din i”, respectiv „din a”, care se refera exclusiv la provenientza literei, nu shi a sunetului. Intrucit i este litera curenta, iar a are intrebuintzari limitate, in lectura alfabetului (in care a figureaza dupa a, a, iar i dupa i) se renuntza la precizarea provenientzei lui i, fiind suficienta specificarea de la a.

Problema alegerii intre i shi a este deci pur ortografica, fara motivari sau consecintze ortoepice.

1. Se scrie i vocala [i] aflata in orice pozitzie in cuvint shi in orice fel de cuvinte, cu exceptzia celor mentzionate sub 2 (in primul rind a numelui propriu Romania shi a cuvintelor din familia lui; vezi 2).

   Se scrie deci i:

   • la inceput de cuvint: in, impaca, inainte, inca, inflori, inger etc.;
   • in interiorul cuvintului: bilci, cind, fin, gind, lina, minca shi mincind, neinsemnat, pilc, riu, sin, tingui, vint etc.;
   • la sfirshit de cuvint: cobori, hotari, ocari, uri etc.; imambaialdi, ihi.

   Se scrie i in toate toponimele romaneshti: Bildana, Birseshti, Cimpulung, Dimbovitza, Mindreshti, Vilcea etc.

   Se scrie i, de asemenea, in antroponimele romaneshti, prenume: Brindush shi Brindusha, Mindra, Pirvu, Sinziana shi nume de familie: Birla, Blindu, Cindea, Cirstoiu, Mirza, Nagitz, Pislaru, Timpanaru, Vintu etc., dar la acestea este tolerata shi scrierea cu a (vezi 2).

2. Intrebuintzarile literei echivalente a sint legate, intrun fel sau altul, de situatzia speciala a numelor proprii, in scrierea carora se intilnesc diverse alte semne shi exceptzii de la reguli. Ele sint limitate la o pozitzie, anume la interiorul cuvintului.
   • K regula, vocala [i] se scrie a numai in numele propriu Romania shi in cuvintele din familia lui: roman, romanash, romanca, romancutza, romanesc, romaneshte, romanie, romanime, romanism, romanist, romanistica, romaniza, romanofil; aroman, dacoroman, istroroman, meglenoroman.

     Justificarea acestei reguli sta in etimologie (roman < lat. Romanus), traditzie shi corelare cu modul de scriere (fie cu a simplu: engl. Romania, Romanian; fr. Roumanie; it. Romania sau cu trema, -ä -: Rumänien, rumänisch, fie cu combinatzii de litere intre care una este a: fr. roumain) a termenilor corespunzatori in diverse limbi care folosesc alfabetul latin.

   • Litera a este admisa shi in nume proprii de familie ai caror purtatori tzin la aceasta scriere: de exemplu, (Constantin) Brancushi, (Dimitrie) Brandza, (Vasile) Parvan, (Valeriu) Rapeanu.

     Scrierea cu a la aceste nume este numai citeodata, intimplator, etimologica: de exemplu, la Brancushi (brinca < lat. branca); ea nu are nici o lega tur a cu etimologia in exemple k Parvan (Pirvu < sl. prйv й) sau Vantu (< lat. ventum) shi este chiar mai departata de etimon decit cea cu i in exemple k Rapeanu (ripa < lat. ripa). Prezentza lui a se explica prin traditzia de familie, respectindu-se forma care au avut-o numele respective in perioada de functzionare a regulii de scriere cu a in interiorul tuturor cuvintelor.

   • Se scrie a shi in derivatele de la nume proprii consacrate cu a: brancushian.

     De retzinut deosebirea dintre situatzia de sub a shi celelalte doua: numai in Romania shi cuvintele din familia sa scrierea cu a este obligatorie, in timp ce la numele proprii de familie ea este doar facultativa, tolerata, iar scrierea derivatelor urmeaza in mod firesc modelul numelui de baza. Libertatea de a scrie a in nume proprii de familie nu trebuie transformata intr o regula obligatorie; ea nu trebuie folosita mecanic in scrierea cu a a tuturor numelor de persoane anterioare anului 1953 (de exemplu, nu exista nici un motiv k numele poetului Vasile Cirlova, care a scris cu litere chirilice, sa fie scris cu a, iar despre G. Topirceanu se shtie k adoptase scrierea cu i sustzinuta shi aplicata de revista „Viatza romineasca”). In toate cazurile in care nu se cunoashte in mod special dorintza purtatorului este recomandabila scrierea cu i.

3. Sfera limitata de folosire a literei a - dupa o perioada de eliminare totala, intre 1953 shi 1965 - este unul dintre aspectele controversate ale ortografiei actuale, in jurul caruia se fac agitatzii shi speculatzii demagogice shi diletantiste, sustzinatorii acestei litere dorind extinderea intrebuintzarii ei prin reactualizarea regulii din 1904 shi 1932 (deci scrierea cu a in interiorul tuturor cuvintelor, cu exceptzia formatziilor de la cel cu i- shi cu -i).

   La 17 februarie 1993 Academia Romana a hotarit in mod arbitrar aceasta extindere (vezi Cuvint inainte la editzia de fatza), fara a restaura intocmai regula din 1904/1932: de la scrierea cu a in interiorul cuvintelor se excepteaza acum numai derivatele prefixale shi compusele de la baze cu i-(neintzeles, bineintzeles), nu shi formele flexionare sau derivatele sufixale de la baze cu -i (coboram, coborand; coborator etc).

   Folosirea a doua litere pentru acelashi sunet shi modul lor de distributzie complementara dupa pozitzia in cuvint (i la inceput shi la sfirshit de cuvint, iar a in interior, cu exceptzii legate de analiza structurii morfologice: neintrecut, hotaritor, urind < uri, dar urand < ura) constituiau insa aspectul cel mai criticabil al ortografiei din prima jumatate a secolului nostru, intrucit complica in mod nejustificat insushirea shi practica scrierii corecte. Tocmai de aceea, impotriva folosirii a doua litere shi in favoarea anume a lui i s-au pronuntzat numeroase personalitatzi progresiste din trecut.

   Preferintza pentru i se explica prin dorintza de evitare a confuziilor posibile intre i shi a.

   Contrar parerilor exprimate de cei care discuta problema in necunoshtintza de cauza, regula scrierii cu i shi a dupa pozitzia in cuvint nu are decit in parte justificare etimologica. Aceasta justificare este reala in situatzia lui roman - ceea ce explica regula particulara de sub 2 a - shi, desigur, shi la alte cuvinte moshtenite din latina, k bland < blandus, carnatz < *carnacius, lana < lana, mana *manus, paine < panis, sange < sanguis, tarziu < tardivus, dar:

   • nu este decit analogica la cuvintele de alte origini cu [i] in interior, de exemplu: darz < sl. drйzй, gand < magh. gond, rand < sl. redй etc.;
   • contravine etimonului latinesc in cuvinte cu [i] provenit din alte vocale decit a, anume din e: mormant < monumentum, tanar < tener(us), vant < ventus; din o: fantana < fontana, langa < longum ad; din u: randunea <*hirundinella; chiar din i: dansul < de + insul (< ipse), rade < ridere, rapa < ripa, rau < rivus, san < sinus.

   In acelashi mod contravine etimonului latinesc scrierea cu i a vocalei provenite din a in inger < angelus sau din u in inca < unquam.

   Argumentul identificarii de catre straini a cuvintelor de origine latina, pe linga k principial este lipsit de valoare, cade de la sine in lumina lipsei de consecventza in concordantza a < a shi i < i: de ce ar fi mai important sa se ofere strainilor posibilitatea - de altfel indoielnica - de a recunoashte in grafiile caine shi paine cuvintele latineshti canis, panis decit posibilitatea de a-l recunoashte pe rivus (shi corespondente romanice k port. shi sp. rio) in actuala grafie riu?

   Exceptind intrebuintzarile analogice la cuvinte de origine nelatineasca, litera a avea justificare etimologica in sisteme ortografice din secolul trecut care foloseau pentru scrierea vocalei [i] mai multe litere cu acelash i semn diacritic (accent circumflex), in functzie de sunetul originar din latina: a (in lana), i (in in), dar shi ê (in vênt), ô (in lônga sau fôntana), û (in rûndunea ), dupa cum foloseau mai multe litere, cu alt semn diacritic, shi pentru scrierea vocalei [a], in primul rind litera ě, pa strata pina tirziu pe frontispiciul ziarului Adevě rul . Mentzinerea a numai doua dintre literele cu valoarea [i] (cele cu frecventza maxima), care au preluat shi domeniul celorlalte, a avut k rezultat, dupa 1904, un mod hibrid de scriere a vocalei [i], care nu mai era nici pe deplin etimologic, dar nu devenise nici fonetic.

   Restringerea literei a la sfera numelor proprii shi, practic, generalizarea scrierii cu i a insemnat un progres important al aplicarii principiului fonetic de corespondentza intre o litera shi un sunet.

4. Cele spuse pina acum cu privire la corespondentul fonetic identic al literelor a shi i sint valabile numai pentru ortografia shi ortoepia limbii romane actuale (pentru cuvinte comune shi nume proprii romaneshti sau pentru nume proprii straine transliterate) shi pentru texte obishnuite.

   Litera i se foloseshte la transcrierea literei ы din alfabetul limbii ruse: Cernishevski, Viborg.

   In alfabetul latin folosit de alte limbi, de exemplu in scrierea limbii franceze, a, i au valori diferite shi, k atare, in numele proprii neadaptate trebuie citite conform regulilor din limba respectiva: Bale [Bal], Nimes [Nim].

   In notatzii speciale ale unor cuvinte romaneshti litera a poate avea alte valori. Ea se foloseshte intrun sistem de transliterare a alfabetului chirilic pentru redarea literei æ, indiferent de corespondentza actuala cu [a] sau [i], iar intrun sistem de notatzie fonetica pentru o vocala intermediara intre [a] shi [i].

   In sisteme ortografice din secolul trecut litera a a fost folosita shi pentru notarea vocalei [a].