Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Emisiunea lui Radu Paraschivescu, Pastila de limba e una dintre cele mai placute shi mai instructive emisiuni dedicate limbii romane. Fara incrancenari inutile, direct la subiect, cu explicatzii clare, fara morga scortzoasa shi cu umor de buna calitate. Subtil pedagog, Domnia Sa a intzeles bine k o gluma plasata la locul ei shi un zambet relaxant suplinesc cu succes mult laudatul „ia aminte sa tzii minte” de la televizor (bilomag forte, la farmacie). Ii urmaresc cu placere emisiunea shi ma simt dator sa recunosc k, din cand in cand, mai aflu cate ceva nou, un amanunt la care nu m-am gandit, un lucru care il ignoram sau pur shi simplu nu-l cunoshteam; vorba poporului: „omul cat traieshte tot invatza”. Intruna din emisiuni D-sa recunoashte k a facut o gresheala shi, in loc sa incerce s-o ascunda, o recunoashte deschis:

Saptamana trecuta am evocat o discutzie in contradictoriu care o avusesera candva Robert Turcescu shi Cristian Tudor Popescu. Ei bine, am incurcat borcanele. Avocatul formei corecte grizonant, daca mai tzinetzi minte, a fost Robert Turcescu, iar cel in eroare Cristian Tudor Popescu. Imi fac MEA CULPA shi-l rog sa ma ierte pe Robert. Confuzia e cu atat mai neplacuta cu cat victima ei se poarta intotdeauna frumos cu limba romana. Robert Turcescu, imi pun cenusha in cap shi sper sa-ndrept, in felul asta, raul care, fara sa vreau, tzi l-am facut.

Plecand de la disputa grizonant/grizonat, prind ocazia sa-mi spun parerea despre delicatul subiect.

Din punct de vedere pur lingvistic, domnul Turcescu are dreptate. Cuvantul grizonant provine din francezul grisonnant care inseamna „[parul] care e in curs sa devina gri” sau, cu alte cuvinte, „parul care incaruntzeshte” („qui devient gris” zic dictzionarele francezilor). Prin urmare, nu avem niciun motiv shtiintzific sa zicem: grizonat, caci acest participiu nu poate fi explicat cu argumente lingvistice din motivul simplu k nu avem un infinitiv a grizona de la care sa putem crea un participiu. Alta discutzie e inutila daca ne lasam calauzitzi in judecata noastra de criteriile shtiintzei pure. Pozitzia lui Robert Turcescu a fost validata de doamna Ioana Vintila-Radulescu, o specialista nec plus ultra, autoare a unor lucrari lingvistice fundamentale. Domnia Sa a coordonat chiar lucrarile la Dictzionarul ortografic, ortoepic shi morfologic al limbii romane, incat e greu de gasit un specialist mai calificat pentru ashi spune parerea in aceasta privintza. (Amanunte putetzi gasi in articolul Studiu de caz: grizonant - grizonat, semnat de Ioana Vintila-Radulescu, in vol. Stil shi limbaj in mass-media din Romania, coordonator Ilie Rad, Polirom, 2007, p. 219–227.)

Problema insa abia acum incepe. Ma uit in DEX, pe grizonat nu-l gasesc, dar acolo citesc:

GRIZONÁNT, -A, grizonantzi, -te, adj. (Despre par) Care incepe sa incaruntzeasca; carunt, sur, gri. - Din fr. grisonnant.

Vasazica sensul dintai al cuvantului, atunci cand a fost el importat din franceza, itzi trimite gandul la un act in desfashurare (incaruntzirea). Dar iata k dictzionarul inregistreaza shi starea de caruntetze (carunt sau sur, sau gri) prin cel de-al doilea sens cashtigat ulterior. Cum tot mai des neologismul nostru a inceput sa desemneze un par al carui proces de incaruntzire era deja incheiat, vorbitorii au pierdut ideea initziala „in curs de”. Din acel moment, partea finala a cuvantului a inceput sa devina ciudata shi sa deranjeze urechea vorbitorilor, in asha fel incat, incet-incet, grizonant a devenit grizonat. Sa fim realishti totushi shi sa recunoashtem k pana shi vorbitorii cultivatzi, francofoni sau nu, cand pronuntza cuvantul au in vedere „starea” parului (carunt), iar nu „procesul” (incaruntzirea). SHi atunci cred k putem vorbi fara frica de o tendintza pe cale sa devina norma din moment ce pana shi coafezele zic par platinat nu platinant chiar in cursul „platinarii”. Domnul Cristian Tudor Popescu, in contact zilnic, k gazetar, cu evenimentele in mishcare shi cu limba vie (k sa nu mai vorbim de exceptzionalul sau „simtz” filologic), a sesizat acest lucru shi, drept urmare, a pledat pentru forma care s-a impus impotriva normei lingvistice. Reflectand asupra acestor dispute, miam adus aminte k, in vremea studiilor mele universitare, profesorii ne corectau cand ziceam sesizez, sesizeaza, explicandu-ne k neologismul acesta provine din verbul francez saisir shi k, in consecintza, pronuntzia corecta este sezisez, seziseaza. Asha este, insa forma „corecta”, cu z‐uri shi s‐uri alternative, e mai greu de pronuntzat (un coleg mucalit ne provoca sa zicem repede „fusese sa se seziseze” shi ni se impleticea limba). Astazi, toate dictzionarele, pana shi DOOM-ul, au renuntzat la seziseaza, cedand uzului curent dictat de comoditate (conform legii minimului efort despre care am aflat, tot pe-atunci, la cursul de lingvistica generala).

Cum rezolv pana la urma problema, caci asta ashteapta cititorii de la mine daca tot m-am angajat in discutzie? Iar eu, privind de la peluza (in arena nu cobor, pentru k... hic sunt leones), ma aflu in mare dilema, caci fiecare solutzie este, in acelashi timp, shi valabila, shi falsa. SHi atunci, in lipsa de argumente inatacabile, apelez la scriitori sa ma ajute, caci ei sunt adevaratzii mantuitori (sic!) ai cuvintelor, cum zice Lucian Blaga intrun aforism^[1].

Domnule Cristian Tudor Popescu, Horatius va da intru totul dreptate in scrisoarea lui catre Pisoni de acum 2000 de ani shi mai bine, consfintzind suveranitatea uzului:

Multa renascentur quæ jam cecidere, cadentque

Quæ nunc sunt in honore vocabula, si volet usus [s.n.],Quem penes arbitrium est et jus et norma loquendi.

(Epistula ad Pisones)

(Multe cuvinte din cele care au disparut vor renashte shi multe care sunt la mare cinste astazi vor disparea, daca asha vrea uzul care in cele din urma este arbitrul care fixeaza normele vorbirii.)

Domnule Robert Turcescu, pe dumneavoastra va apara nimeni altul decat Victor Hugo care, pentru incalcarea regulilor gramaticale, e in stare sa dispretzuiasca „mizerabilul” neam omenesc:

Tout obéit au succès, même la grammaire. Si volet usus, dit Horace. Donc, je dédaigne le genre humain.

(Totul se pleaca in fatza succesului, pana shi gramatica. Si volet usus, spune Horatziu. Iata de ce dispretzuiesc neamul omenesc.)

(Mizerabilii)

Prins k intro menghina intre atatea personalitatzi shi, pacifist cum sunt, merg pe mana doamnei Ioana Vintila-Radulescu, care, in finalul articolului citat, paraseshte tonul cominatoriu shi conchide intzelept:

In ce priveshte cazul concret, discutat aici k exemplu, poate k s-ar putea, pentru a impaca shi capra, shi varza, sa admitem doua cuvinte, grizonant shi grizonat, cu origini shi nuantze de sens diferite (p. 227).

Cu alte cuvinte: constatand k prietenul incepe sa incaruntzeasca, zicem k are parul grizonant. Daca acesta a pierdut orice sperantza shi nu mai are nicio shuvitza bruna sau blonda pe cap, zicem k are parul grizonat shi-l consolam k mai are inca par de pieptanat (cand il mai are).