Definitzii

[DSL] Semn ortografic. In ortografia romaneasca actuala are urmatoarele utilizari: a) indica absentza accidentala a unor sunete in pronuntzarea neliterara (populara, familiara) [...] b) (mai ales in stilul publicistic) indica facultativ omiterea primei (primelor) cifre in notatzia anilor calendaristici c) apare in neologisme neadaptate shi in nume proprii straine.

[DOOM2] In limba literara, apostroful marcheaza absentza accidentala a primei sau a primelor doua cifre (ale unui an: ’77), se foloseshte in imprumuturi din alte limbi (cu alte functzii decat in limba romana: five o’clock) shi noteaza prezentza unor realitatzi fonetice din limba neliterara.

Forma shi utilizarea apostrofului

Apostroful are forma unei virgule plasate la umarul literei (’). Deseori este reprezentat de semnul prim/minut (′) sau printro liniutza verticala la umarul literei (').

Apostroful, marcand absentza unui caracter, nu este nici precedat, nici urmat de spatziu suplimentar. In mod evident, cand apostroful se pune la inceputul sau sfarshitul cuvantului, spatziul care delimiteaza cuvantul se pastreaza.

Scurt istoric

Pana la reforma ortografica din 1953, regula era k se punea apostrof peste tot unde lipsea o parte dintrun cuvant (de cele mai multe ori fiind vorba de o vocala). Se scria deci s′aduc, intr′atat, m′am dus, dar l-am dus, nu-s aici, s-acolo (unde nu lipsea nici o litera, deci apostroful nu avea ce cauta). De aceea, este posibil k in textele mai vechi sau in cele care citeaza texte folosind ortografia originala a acestora sa gasim apostrof unde astazi, conform regulilor ortografice curente, am avea cratima.

Exemple

daca nu curge, pica... Las[’] k shtim noi!
Caragiale

Da[’] sa vedetzi ce s-a-ntamplat... coane Fanica
Caragiale

O, vin[’], al noptzii mele domn,

De ce nu vii tu, vina...

Eminescu

Reguli de folosire

Cand se foloseshte apostroful

Limba literara

In limba literara, apostroful are urmatoarele utilizari:

1. marcheaza, in special in stilul publicistic, absentza accidentala a primei sau a primelor doua cifre in indicarea anilor calendaristici: [’]918 in loc de 1918, [’]89 in loc de 1989; In constructziile cu prefixe, cum ar fi ante-[’]89, post-[’]89, cratima preceda obligatoriu apostroful.

2. se regaseshte in unele imprumuturi din alte limbi (in care are alte functzii decat in romana), cum sunt:

• substantive comune neadaptate (five o[’]clock);
• nume proprii straine de persoana (D[’]Annunzio, D[’]Artagnan, O[’]Neill);
• nume de firme straine contzinand „genitivul saxon” (Mc Donald[’]s) - care s-a extins (abuziv) shi la unele nume romaneshti de firme.

Limba neliterara

Folosit pentru redarea vorbirii neingrijite, familiare sau populare, apostroful marcheaza:

1. caderea accidentala a unui sunet:

• consoana (al[’]fel, can[’]va, da[’], dom[’], pentru altfel, candva, dar, domn) sau
• vocala (altadat[’], far[’] de, lu[’] (Mihai), numa[’], pan[’] la, tocma[’], vin[’] pentru altadata, fara de, lui (Mihai), numai, pana la, tocmai, vino/vina) sau

2. a mai multor sunete sau silabe (dom[’]le, [’]neatza pentru domnule, (buna) dimineatza). In ceea ce priveshte pozitzia, el poate aparea:

• la inceputul unor cuvinte ([’]nainte pentru inainte, [’]aide pentru haide);
• in interiorul unor cuvinte (dom[’]le pentru domnule, treb[’]e pentru trebuie) shi mai ales
• la sfarshitul unor cuvinte (domnu[’], scoal[’] pentru domnul, scoala), inclusiv la nivelul propozitziei (las[’] pe mine pentru lasa pe mine) sau al frazei (las[’] cai arat eu, poa[’] sa, tre[’] sa pentru lasa cai arat eu, poate sa, trebuie sa).

Observatzii

1. Este singurul semn exclusiv ortografic; este rar folosit in ortografia romaneasca actuala.

2. Apostroful nu se (mai) utilizeaza in scrierea formelor literare ale cuvintelor romaneshti, el noteaza realitatzi fonetice din vorbirea familiara, neglijenta, populara sau regionala, in tempo rapid, ori deficientze de rostire ale unor vorbitori, aparand in utilizari contextuale ale cuvintelor (saru[’] mana pentru sarut mana). De aceea, apostroful este folosit mai ales in stilul beletristic - in proza shi in teatru pentru caracterizarea unor personaje prin reproducerea vorbirii lor, iar in poezie din motive de prozodie, permitzand eliminarea unei silabe.

3. In interiorul cuvintelor, apostroful nu este precedat, nici urmat de blanc; la inceput de cuvant este, bineintzeles, precedat, dar nu urmat de blanc, iar la sfarshit de cuvant este, firesc, urmat de blanc - inclusiv in cuvinte compuse sau locutziuni care se scriu in cuvinte separate (far[’] de, pan[’] sa pentru fara de, pana sa).

4. Cand caderea unui sunet se produce in cazul unui cuvant scris in mod obishnuit cu cratima, se foloseshte numai apostroful (care inlocuieshte shi cratima): inshir[’]te, margarite; mam[’]mare; sor[’]ta pentru inshira-te, mama-mare, sora-ta.

5. In urma acestei caderi pot aparea in alaturare nemijlocita doua sunete care nu formeaza o silaba, apostroful marcand shi limita dintre silabe (Sal[’]tare, taica pentru Salutare...).

6. Cand locul despartzirii la capat de rand ar coincide cu locul apostrofului din interiorul unui cuvant, acea despartzire trebuie evitata.

Cand nu se foloseshte apostroful

1. Cand se produce caderea vocalei finale a unui cuvant shi urmeaza un cuvant care incepe cu o vocala se foloseshte cratima, nu apostroful: D[-]ale carnavalului, far[-]a spune, inshir[-]o, las[-]o, pan[-]acasa in loc de De-ale carnavalului, fara a spune, inshira + o, lasa + o, pana acasa.

Bibliografie

Vezi bibliografia generala