Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Vechile valori ale culturii greceshti shiau pus amprenta pe intreaga cultura europeana. Au fost luate drept model de romani, apoi, prin ei, s-au raspandit in tot continentul. Ne amintim cum sintagma selenes hemera = ziua lunii a fost preluata de romani in formula lunae dies, apoi de limbile neolatine: fr. lundi, it. lunedì etc. Un model asemanator au urmat shi limbile germanice care „au tradus" in limba lor batrana sintagma greceasca: engl. Monday shi germ. Montag.

Sambata era la romani ziua lui Saturn (Saturni dies), dar incet-incet, pe masura ce s-a raspandit creshtinismul, termenul a pierdut teren in favoarea lui Sambati dies, adica ziua Sabatului, dedicata odihnei shi rugaciunii, la iudei shi la unii creshtini. Limbile romanice au adoptat aceasta din urma asociere: fr. samedi, it. sabato, sp. shi port. sábado. La noi, limba oficiala a cultului creshtin era slavona, asha incat l-am preluat pe sambata din vechea slava: sonbota. Nu trebuie insa pierdut din vedere faptul k shi in slava acest cuvant tot la limba latina se raporteaza, asha cum se intampla shi cu germanul Samstag.

Canalul Manecii ia separat ani la randul pe englezi de teritoriul continental al Europei. Asha se explica in parte faptul k ei sunt mai traditzionalishti, conservatori in exces uneori, de obicei ostili inovatziilor venite din exterior. Nu degeaba spunea cineva, glumind, k in Anglia the only person who likes change is a wet baby (singura persoana care o bucura schimbarea este „copilashul umed”). K atare englezii, prin sambata lor (Saturday), au ramas pana astazi fideli vechii variante latineshti Saturni dies.

Pornind de la cuvantul-baza sambata, limba romana a creat cateva derivate, unele din ele sunt azi invechite shi pe cale de disparitzie, iar altele sunt folosite cu precadere, daca nu chiar in exclusivitate, la tzara. Evreii din Vechiul Regat, din Moldova mai ales, erau numitzi sambatashi, intrucat ziua lor de cult era sambata. Din acelashi motiv, in Ardeal, adeptzii cultului adventist de ziua a shaptea sunt numitzi sambatari. Banatzenii apeleaza la derivatul diminutival sambecioara, pentru a denumi un colac ce se da de pomana in sambata Pashtelui.

In terminologia ritului ortodox sambata este cunoscuta in diverse ipostaze: Sambata Mare e ziua care preceda sarbatoarea pascala, Sambata branzei este ultima sambata dinaintea lungului post al Pashtelui (regional fiind cunoscuta sub numele Sambata placintei), Sambata pietrei este prima sambata de dupa Rusalii, iar Sambata alba este ultima sambata dinaintea Postului pascal, ziua invierii lui Lazar. (Cf. romanul recent Sambata alba al lui Florea Lucaci.)

In toponimia noastra, cunosc cel putzin doua comune care au k punct de plecare ziua de sambata. Este vorba de comuna Sambata de Sus din judetzul Brashov shi de localitatea Sambateni de langa Arad.

In mitologia romaneasca, Apa Sambetei este un rau la inceput curat shi pur care izvorashte de sub Pomul Vietzii din Paradis, apoi, pe masura ce curge in jurul Pamantului, se umple de murdarii shi in final se varsa in Iad. De aici s-a creat expresia a se duce pe apa Sambetei = a se pierde, a se distruge. In studiul sau monografic Sarbatorile la romani, Tudor Pamfile explica originea expresiei: in aceasta apa se aruncau obiectele nefolositoare ori degradate in asemenea masura incat nu mai puteau fi date nici macar de pomana saracilor. Apa Sambetei purifica astfel pamantul de „spurcaciuni" (cum zice Pamfile), depozitandu-le in uriasha groapa de gunoi care, in mentalul primitiv, era Iadul insushi.

Plecand de la aspectul respingator shi imund al acestei ape, s-a creat expresia a purta (cuiva) sambetele, locutziune care a capatat sensul de „a dushmani, a pizmui, a uri”, iar expresia mai putzin cunoscuta a-tzi lipsi o sambata (dupa modelul a-tzi lipsi o doaga) a ajuns sa insemne „a nu fi in toate mintzile”.