Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Sunt un admirator al domnului Radu Paraschivescu; ori de cate ori am ocazia, urmaresc cu placere shi cu folos emisiunea sa Pastila de limba de la televiziune. Se intampla uneori (rar, e drept) sa nu fiu intru totul de acord cu Domnia Sa. Doua asemenea cazuri. Prima tzine de o ushoara neatentzie retorica producatoare de ambiguitatzi, a doua de gramatica.

In emisiunea din 11 martie anul acesta (2019), dupa ce ne spune k locuitorii orashului francez Bordeaux se numesc bordelezi, atrage atentzia „rautacioshilor” sa nu creada cumva k termenul acesta are vreo legatura cu bordelul. Binevenita precizare, pentru k prea multa lume se grabeshte sa scormoneasca in istoria cuvintelor shi sa dea verdicte etimologice fara a avea cunoshtintzele necesare pentru aceasta dificila operatziune. Am aratat in doua articole anterioare cum falsele asocieri semantice duc la asha-numitele etimologii populare: renumeratzie pentru remuneratzie, a oribila pentru a oripila shi inca vreo cateva. (V. supra, p. 164 shi urm.) In acest context, am urmarit cu interes sporit emisiunea. Imediat dupa aceasta precizare, autorul ne informeaza k locuitorii din Baia Sprie, Baia de Ariesh shi Baia de Arama se numesc baieshi. In acest context, se aduce in discutzie termenul baiash (cu pluralul baieshi) a carui semnificatzie primara este „lucrator intro baie publica”. Aceasta asociere poate starni confuzii in randul ascultatorilor care shtiu k, in Ardeal, baieshii sunt „mineri”. SHi, cum localitatzile respective sunt centre miniere, telespectatorii – mai ales cei din zona – raman oarecum derutatzi, convinshi k autorul emisiunii se afla in eroare confundand „minerul” cu cel „care spala scaldatoarea”. Eu insumi m-am aflat in aceasta postura, deshi olfactzia mea filologica (atata cata e) imi dadea semnale k „nu se poate”. N-am avut totushi rabdare shi am scris un text nedrept pe aceasta tema. K sa repar ceea ce nu preai de reparat, reiau vorbele lui Radu Paraschivescu din articolul precedent schimband doar numele celui nedreptatzit:

Imi fac MEA CULPA shi-l rog sa ma ierte pe Radu. Confuzia e cu atat mai neplacuta cu cat victima ei se poarta intotdeauna frumos cu limba romana. Radu Paraschivescu, imi pun cenusha in cap shi sper sa-ndrept, in felul asta, raul care tzi l-am facut.

Noroc k emisunile se pot urmari pe YouTube. Am revazut emisiunea cu pricina de mai multe ori shi m-am convins k autorul nu e in culpa; observ totushi k proximitatea omonimelor (baieshi = locuitori ai localitatzilor respective shi baieshi = lucratori intro baie publica) poate crea ambigu- itatzi shi induce ideea k autorul ar fi in eroare. Acum ma intreb: oare catzi dintre cei care au urmarit emisiunea au avut interesul shi rabdarea sa o revada? Pentru a treia oara in aceasta carte ar trebui sa reiau vorbele lui Gilliéron despre ravagiile omonimiei, dar n-o mai fac k sa nu devin, k de atatea ori, pisalog.

Sa ne imaginam acum - ceea ce e cat se poate de verosimil - k cineva ar confunda intradevar cei doi termeni in discutzie. Glosele care urmeaza ar fi in masura sa lamureasca chestiunea. Ashadar, ele nu sunt, cred, inutile.

X crede k numele locuitorilor din Baia Sprie, Baia de Arama shi Baia de Ariesh (baiash, baieshi) porneshte de la cel care ingrijeshte baia (scaldatoarea).

Doua argumente ma indeamna sa contest explicatzia, primul de natura istorica, al doilea de natura lingvistica (etimologica). Sa le luam pe rand. Mai intai, argumentul istoric. Locuitorii se numesc baieshi de sute de ani. Nu cred k existau bai publice, nici macar personale, in aceste mici localitatzi acum, sa zicem, o suta de ani, prin urmare, istoric vorbind, nu putea exista nici meseria de baiash. In consecintza, e improbabil k aceasta explicatzie sa reziste. Argumentul lingvistic este inca mai puternic. In limba romana, vechiul cuvant baie („loc unde te speli, scaldatoare”) a fost moshtenit din latinul popular bannea (literar balneum, balnea). Din derivatul latinesc balnearius, dar prin intermediar francez (balnéaire), am obtzinut neologismul balnear. Interesant este k graiurile ardeleneshti au preluat, din maghiarul bánya, un al doilea cuvant baie (omonim), care inseamna „mina”. Pe acest bánya il regasim, k element component, in toponimia maghiara a celor doua centre miniere din Transilvania: Felsőbánya (Baia Sprie) din judetzul Maramuresh shi Aranyosbánya (Baia de Ariesh) din judetzul Alba. Localitatea Baia de Arama, situata in nord-vestul judetzului Mehedintzi, dar in proximitatea Ardealului, l-a pastrat in nume tot pe bánya, dar in varianta romaneasca (baia). Minele de cupru din aceasta localitate iau atras pe intreprinzatorii sashi, fapt ce se reflecta in numele germano-maghiar al localitatzii: Ofenbanya sau in cel germano-roman: Ofenbaia.

Lucratorul din baie se numeshte baiesh, adica miner. In romanul Arhanghelii, al lui Ion Argarbiceanu, cuvantul acesta e recurent. Reproduc mai jos un scurt fragment in care apare substantivul-baza, baia, de unde „numele de agent” baiesh, ba chiar shi termenul literar mina:

La noi nu mai auzi vorbindu-se decat de mina asta, Arhanghelii, despre kilogramele de aur puse de-o parte, despre baieshii care trebuie angajatzi de parca baia asta afurisita n-ar mai fi in muntele Corabioara.

Mai mult, chiar un scriitor din Vechiul Regat, Geo Bogza, in reportajele sale din TZara Motzilor adopta cuvantul specific ardelenesc, sincronizandu-se astfel cu graiul din partea locului:

Baieshul coboara la sute de metri in pamant sa caute aur.

Interesant, k detaliu ce vine in completarea informatziilor de pana aici, este faptul k in zona Crishului superior, mai exista o ashezare miniera care are in componentza numelui sau cuvantul baie. E vorba de Baia de Crish (localitatea unde a murit Avram Iancu in 1872). Profesoara Anca Paula Lup, o fosta studenta a mea, m-a informat k locuitorii din comunele shi satele limitrofe i numesc baientzi pe cei din Baia de Crish. SHi ma mai informeaza k toponimul maghiar este Kőrősbánya (Kőrős = Crish, bánya = mina).

Ashadar, numele locuitorilor din localitatzile mai sus amintite (baiash, baieshi) sunt derivate de la baie (magh. bánya) = mina, nu de la baie (lat. balneum, ‐a) = scaldatoare.

2. N-am putut cadea de acord cu domnul Paraschivescu cand a vorbit de formele multiple de plural ale unor substantive. In emisiunea din 25 martie, d.e., ne spune k substantivul masa are doua forme de plural: mese shi mase. Iata de ce n-am putut fi de acord: masa, provine din lat. mensa shi desemneaza obiectul de mobilier care se mananca, in timp ce masa „multzime de oameni” este imprumut recent din fr. masse. Vasazica e vorba de doua cuvinte distincte care se pronuntza la fel (omonime), fiecare cu etimologia sa, fiecare cu intzelesul sau shi fiecare cu pluralul specific, iar nu de un cuvant cu doua forme de plural. Nu e lipsit de interes, cred, sa amintesc k in perioada interbelica, filologii noshtri au impus diferentzierea grafica a celor doua cuvinte: masa shi, respectiv, massa, tot asha cum au procedat cu perechea casa shi cassa, incat CEC-ul nostru de azi reprezinta sigla pentru Cassa de Economii shi Consemnatziuni din vremea aceea. (V. infra, p. 43.)

Celalalt cuvant de data asta cu forme triple de plural ar fi corn (coarne, cornuri, corni). Dupa parerea mea, ceea ce spune domnul Paraschivescu este numai pe jumatate adevarat, pentru k shi aici avem tot doua cuvinte: corn_{1 = }excrescentza osoasa la animale shi corn_{2 = }arbustul cu lemn foarte tare. Cel dintai, provenind din latinescul cornū (substantiv neutru, declinarea a patra, cu genitivul cornūs), cunoashte, intradevar, doua forme de plural, coarne = cele doua excrescentze shi cornuri = produsele de patiserie apreciate de copii. Corn_{2}, in schimb, provine din lat. cornus (cu genitivul cornī, de declinarea a doua shi, atentzie, e feminin, pentru k... produce un fruct numit coarna). Cand vorbim de mai multzi asemenea arbushti, le spunem corni, asha k acesta nu intra in categoria pluralelor multiple.

De data aceasta sper k nu m-am inshelat; sa-tzi pui a doua oara cenusha in cap ar fi prea mult.