Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Cand ne suim in avion shi ne predam destinul in mainile aviatorilor, nu ne gandim la avis (pasare), cuvant de la care provin cele doua neologisme; cand tinerii se intalnesc shi-shi spun ciao, nu se gandesc la sclavus, cuvant de la care provine aceasta vorba de salut din ce in ce mai raspandita; nici cand se despart definitiv shi ishi zic adio, nu-shi promit sa se mai vada totushi odata, dar post-mortem, in fatza lui Dumnezeu (fr. à + Dieu, it. a(d) + Dio, sp. a + Dios = la Dumnezeu); cand sorbim un expresso la „Libelula” numai filologii intzeleg k e o cafea presata sa iasa din aparat (ex = in afara, pressi = apasat, presat, de unde shi rom. presiune); se gandesc, oare, fetele k pomada nivea te face - etimologic vorbind - „alba k zapada” (nivem = nea, zapada) sau shcolarii se mai gandesc ei k virgula e o crengutza (lat. virga = creanga, varga, virgula = crengutza) shi k punctul este o impunsatura (punctum = intzepatura)?

Putzini dintre vorbitorii obishnuitzi sunt la curent cu „metamorfoza” cuvintelor. Ei sunt interesatzi in primul rand sa fie intzeleshi de partenerul de dialog shi, la randu-le, sa intzeleaga ce le comunica acesta. Vorbitorii sunt asemenea shoferilor amatori carora nici k le pasa de principiile de functzionare a motorului cu ardere interna: ei vor doar sa ajunga teferi la destinatzie. (Unii vor sa ajunga prea repede shi nu mai ajung deloc.)

La cursurile mele de istoria limbii romane am incercat sai obishnuiesc pe studentzi sa raporteze sensurile de astazi ale unui cuvant la sensurile sale din trecut.

Intro zi, venind spre facultate, un politzist era cat pe ce sa ma amendeze fiindca uitasem sa platesc rovinieta. Cand, cercetandu-mi buletinul, a vazut unde m-am nascut, m-a iertat, dar m-a avertizat in gluma k va trece el odata prin Pancota shi atunci sa shtiu bine cai datorez un vin roshu din partea locului. Ajuns la curs cu o mica intarziere, dar bucuros k am scapat de amenda, iam intrebat pe studentzi daca pot stabili vreo legatura intre vin shi rovinieta. Au stat ei cat au stat pe ganduri, pana cand unul mai melancolic, exasperat k nu gaseshte raspunsul la intrebarea mea, ishi ia inima-n dintzi shi-mi zice: „trebuie k astai o taxa k sa potzi bea vin la volan”.

Am ras cu totzii shi am trecut la povestea vinului pentru k, nu-i asha? in vino veritas! In latineshte, cuvantul este de genul neutru: vinum. Prin derivare, s-a obtzinut un adjectiv vinius, folosit aproape numai la feminin: vinea; acesta din urma, prin conversiune, a devenit substantiv desemnand „vitza-de-vie”. SHi romana, shi franceza au moshtenit termenul, adaptandu-l fiecare propriului specific: vie, respectiv vigne. In termeni botanici, vitza-de-vie este, asemenea iederei, o planta agatzatoare, care are nevoie de suport (arac, butuc, spalier, perete) de care sa se „lipeasca” pentru a nu cadea pe pamantul umed shi apoi sai putrezeasca strugurii.

Sufixul diminutival -ette face din vigne, vignette. Cand tipografii francezi au „lipit” mici ornamente grafice sau ilustratzii miniaturale, la inceput shi sfarshit de pagina, de capitol ori de carte, au botezat acele insertzii vignettes, retzinand dintre toate proprietatzile vitzei-de-vie doar ushurintza cu care se „lipeshte” aceasta de un arac. Mai tarziu, in pas cu vremea, termenul shia adaugat noi sensuri, ajungand sa insemne timbru poshtal, eticheta shi, in cele din urma, vinieta. Rovinieta este un cuvant compus din abrevierea standardizata a Romaniei (Ro) + vinieta.

P.S. Daca shofatzi prin Ungaria sau Austria, platitzi-va vinieta; rovinieta nu-i valabila, iar politzishtii de pe-acolo, fara cunoshtintze etimologice, nu te iarta shi-tzi trag o amenda care n-o plateshti nici c-un butoi de Cotnari.