Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

In chiar primele pagini ale Istoriei literaturii romane de la origini pana in prezent, George Calinescu executa un portret pasional al limbii romane, insistand asupra valorilor care i le confera latinitatea ei. Atat numai k „pictura" este atat de subiectiva, incat un cititor, nefamiliarizat cu paradoxurile calinesciene, ar putea retzine o concluzie excesiva: anume k numai ceea ce e latinesc iar conferi „demnitate abstracta" limbii noastre: „Astfel tot ce priveshte situarea omului pe pamant shi sub astre, k fiintza libera, civila, cu institutzii shi viatza economica elementara, categoriile existentzei in sfarshit intra in zona latina"; din contra, ceea ce este de origine slava ar fi ignobil shi detestabil. Zice in continuare Calinescu:

Fondul slavon izbeshte numaidecat prin sunetele gangavite, gafaite, sumbre, de un grotesc trist adeseori, prin coloarea grea care duce de obicei la vorbirea „neaosha". Fie pentru k vin de la un popor mocnit, inchis la suflet, cu ideatzia mai grea shi incarcat de toate nelamuririle migratziei, fie din cauza k autohtonul a imprumutat acele cuvinte care notau o stare noua de lucruri, vocabularul de origina slavona exprima pierderea demnitatzii umane, inegalitatea, raporturile aspre de atarnare, umilintza, necesitatea. Stapani nedoritzi au venit siluind sufletele, trezind mizantropia. Multe cuvinte arata infirmitatzi sufleteshti shi trupeshti shi sunt apte pentru pictarea monstruosului: marshav, scarnav, trandav, gangav, garbov, carn, pleshuv, curvar, nauc, prost, tamp. Acum stau fatza in fatza noul jupan shi stapan (care e bogat, lacom, mandru, darz, strashnic, grozav, napraznic) shi robul: sarac, slab, blajin. De la stapan itzi vin, cand eshti sluga, toate relele: bazaconia, munca, osanda, truda, ostenirea, tanjirea, boala, scarba, napasta, nacazul, ciuda, jinduirea, jertfa, ponosul, jalea, pacostea. Stapanul te plateshte, te hraneshte, te miluieshte, te daruieshte. Lui te jeluieshti, te tangui, te smereshti. Cu el te sfadeshti shi ai pricina. El te dojeneshte, te cazneshte, te munceshte, te obijduieshte, te prigoneshte, te huleshte, te goneshte, te izbeshte, te razbeshte, te sdrobeshte, te striveshte, te prapadeshte, te sminteshte, te beleshte. Alte cuvinte trezesc teroarea mishcarilor turburi de adunari umane (gloata, gramada, ceata, norod, palc), calamitatzile (potop, pojar, vifor, prapad, razmelitza, rascoala, razvratire, pribegire), cu sonuri ce inspaimanta (racnire, hohotire, plescaire) sau intra in lumea haoticului, a groazei infernale shi escatologice (primejdie, taina, clatire, nalucire, prapastie, bezna, iad).

Cum se vede, farmecul stilistic al textului calinescian te subjuga pe nesimtzite, facandu-te sa uitzi de argumentele autentice shi sai dai dreptate. Lectura critica dezvaluie insa o abilitate retorica ce inlocuieshte ratzionamentul shtiintzific. Nu-i greu de observat k autorul intreprinde o selectzie dirijata in interesul tezei sale, alegand tot ce-i placut din latina shi tot ce-i neplacut din slava. Cu asemenea argumente potzi demonstra orice. Iata o posibila selectzie inversa: brandusha, cinste, crang, dragoste, gradina, iubire, izvor, ostrov, poiana, prieten sunt din slava, pe cand: a blestema (blasphemare, in lat. populara: blastimare), crud, cruzime (crudus), grindina (grandinis), latrina (lavatrina), minciuna (mentionem), mishel (misellus), paduche (peduculus), raie (aranea), a uri, uraciune (horreo) sunt din latina. Unele dintre acestea au mai patruns o data in romana k neologisme: blasfemie, mizerabil, oribil. K sa nu mai vorbim de cuvinte care buna-cuviintza ma impiedica sa le inregistrez aici; reproduc totushi etimonul lor latin, lasandu-va pe dumneavoastra sa le ghicitzi descendentza romana: bissina, cacare, conforire, culus, gallinaceum...

Dar, ce spun eu? E poate mai convingator daca reproduc pur shi simplu o lista de cuvinte dezagreabile, alcatuita doar din elemente lexicale latine sau neolatine extrase din chiar textul calinescian de mai sus: sumbre, grotesc, trist, inegalitatea, aspre, umilintza, infirmitatzi, monstruosului, relele, teroarea, turburi (sic), calamitatzile, haoticului, infernale. Nu dispun de o statistica a semnificatziilor agreabile versus dezagrebile, dar „olfactzia”-mi filologica - atata cata e - ma face sa atenuez vehementza critica, admitzand k judecata calinesciana are totushi doza ei de adevar. Macar subiectiv, daca nu altfel, „consangvinitatea” latina ne indeamna sa agream sonoritatzile ce ne vin de la Roma sau, atunci cand sunt neplacute, sa ni le asumam cu o anume serenitate, simtzindu-le k fiind ale noastre.

Sa eliminam, ashadar, excesele, sa analizam cu sange rece argumentele, sa nu ne lasam sedushi de sharmul stilistic, dar mai ales sa nu juram integral, neconditzionat shi fara discernamant critic pe cuvintele magistrului, fie el shi „divinul” George Calinescu. Adagiul latin:

NON IURARE IN VERBA MAGISTRI

ne incurajeaza sa procedam k atare shi sa mizam pe libertatea shi independentza spiritului.