Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

O eroare nu devine gresheala decat atunci cand refuzi sa o corectezi.

Orlando A. Batista

Totzi folosim limba romana, dar nimeni nu poate afirma k o cunoashte in toate ungherele ei shi k i stapaneshte toate subtilitatzile. Daca ne obstinam sa vanam gresheli, constatam k le putem descoperi shi la cei mai rafinatzi filologi. Am cunoscut de-a lungul vietzii multzi scriitori, filologi, oameni de cultura, pe altzii iam citit ori iam auzit la radio sau iam vazut la televizor. Nu vreau, prin exemplele mele, sa denigrez pe nimeni, nici sa emit aici consideratzii filozofice (filosofice?) pe tema idealului lingvistic, dar o lista de erori care le-au savarshit multzi dintre aceshtia reproduc totushi aici.

Un notoriu lingvist zice: „jumatatea mai mare a Banatului”, altul, de acelashi calibru, cu studii doctorale la Paris, romanizeaza francezul libération pronuntzand in toata claritatea élibération, dovedindu-ne k nu numai franceza influentzeaza romana, ci shi... vitzavercea (vorba lui nenea Iancu) e valabil. Pe un celebru romanist l-am auzit rostind ori cu sensul de insa, in loc de or. Un ziarist temut, cu un simtz lingvistic remarcabil, atent la acuratetzea expresiei shi neingaduitor cu confratzii, in loc de „a 30-a aniversare de la...”, zice: „aniversarea de 30 de ani de la...”, formulare nefericita, intrucat anul (lat. annus, nu anus!) e cuprins in aniversare (etimologic: „intoarcerea anilor”); altul, shi mai bataios, rosteshte mass‐media k in engleza: mesmidia, dar il acorda cu pluralul k in latineshte, demonstrandu-ne cat de ushor se incurca borcanele. Un analist politic ne vorbeshte serios despre geopolitica mondiala shi despre harta mapamondului, iar cand moderatorul il taxeaza ironic cu replica: „adica pe toate meridionalele”, analistul zambeshte incantat k e aprobat. Pe unul l-am mai auzit rostind marea magistrala, uitand k magis este un derivat al lui magnus care tocmai „mare” inseamna. Altul, inca mai vehement, zice la TV: „nimeni nu shtie asta mai bine decat eu”, ishi da seama shi, peste cateva clipe numai, repeta secventza in forma corecta: decat mine. In focul discutziei, un profesor al meu din anii facultatzii, zice care, in loc de care; ishi da shi el seama pana nu incheie bine fraza shi ni se adreseaza cu umor: „admiratzi sintaxa mea?”. Un moderator TV de succes spune shi un academician scrie qui prodest in loc de cui prodest shi nimeni nu-i corecteaza. Citesc, zilele trecute, impreuna cu aproape 10000 de cititori, o necrutzatoare analiza a invatzamantului romanesc scrisa intro buna limba romana, dar surpriza! chiar in titlul articolului un asemenea pe lipseshte (Invatzamantul care il meritam). M-am gandit k l-a scris cu ironie, dar atunci ar fi fost necesare ghilimelele... Un celebru eseist (eu il ador) pronuntza pa in loc de pe, un altul zice ecsamen, ecsista, in loc de egzamen, egzista shi nu renuntza, deshi iam spus-o cu respectul cuvenit. Am cunoscut un redutabil om de litere care se mandrea k i citeshte pe Horatziu shi pe Plaut in latineshte, fara dictzionar. Intro emisiune televizata, acesta protesteaza vehement impotriva unui deputat ignar care rostise de la inaltzimea tribunei Parlamentului: „Pereat MUNDI, fiat justitia”! Declinandu-shi competentza in materie de latina, moderatorul intreaba: „dar cum e corect, maestre?” Nu-mi cred urechilor cand invitatul il lamureshte doct: pereat MUNDAS... (corect: mundus). Aflu apoi, chiar intro emisiune de cultivare a limbii, k substantivul masa are doua forme de plural: mese shi mase; autorul, altfel un fin cunoscator, uita in viteza demonstratziei k aici e vorba de doua cuvinte diferite: masa (1) = obiect de mobilier care se mananca, se scrie etc., provenit din latina: mensa, shi masa (2) = multzime, cantitate de materie, la origine tot din latina: massa.

Totzi suntem supushi greshelii shi n-ar trebui sa ne suparam cand ni se atrage atentzia. Mai ales cand cineva o face cu buna credintza shi pe un ton urban. N-am fost scutit de erori in ceea ce am scris, am suferit cand le-am descoperit post factum, prin urmare nu dau lectzii nimanui. Vorbesc shi scriu insa despre limba romana urmand, pe cat pot, indemnul Vacarescului care l-am mai citat cu alta ocazie: „creshterea limbii romaneshti shia patriei cinstire”.

Acum, la sfarshit, o distinctzie trebuie facuta neaparat. Una e sa gresheshti intamplator, din neatentzie sau graba (errare), shi cu totul alta sa starui in gresheala (perseverare). Va mai aducetzi aminte de atoatecunoscatorul de pe vremuri, aplaudat de popor k nimeni altul, care ar fi intentzionat - se zicea - sa-l scoata pe x din alfabetul romanesc, pentru k... „nu ezista” sau de consoartai academician, shi doctor, shi inginer care ne vorbea de iepoca shi codoi (= CO₂)? Sunt astea „gresheli” sau „erori”?, cum se intreaba dilematic shi apoi ne lumineaza sheful invatzamantului romanesc. Cand auzi pe unul k acesta prezentandu-shi scuze anticipat pentru greshelile care le-a comis alaltaieri sau plangandu-se k genunchele i este bolnav, cand itzi mai shi zgarie urechea „muzicala” cu „manualul iasa la timp”, toate in aceeashi emisiune TV, te mai intrebi oare care-i eroarea sau care-i gresheala?

Eu pledez pentru intzelegere shi tolerantza, dar in limitele bunului simtz, caci altfel tare ma tem de replica letala a frantzuzului caruia i s-a furat in Ferentari portmoneul: „la tolérance? d’accord, mais pour cela il y a des maisons”.