IV. e sau ie?

In aceasta opozitzie, atit litera e, cit shi secventza grafica ie au cite doua valori fonetice: litera e poate nota vocala [e] sau diftongul [ĭe], iar secventza ie acelashi diftong sau succesiunea de vocale „in hiat” [i-e] (de fapt, cele doua vocale au intre ele un i semiconsonantic, mai slab sau mai puternic, deci notatzia fidela ar fi [i^ĭe] sau chiar [iĭe]). Diversitatea situatziilor se cuprinde in urmatoarele formule:

– vocala [e] se scrie numai e;

– diftongul [ĭe] se scrie atit ie, cit shi, mai rar, e;

– succesiunea de vocale [i] + [e] se scrie numai ie.

Pornind de la scriere spre pronuntzare, formula rezumativa ar fi: in timp ce secventza grafica ie nu se citeshte niciodata [e], litera e se citeshte uneori [ĭe].

In cele mai multe cazuri, problema alegerii se pune intre scrierea cu e shi cea cu ie = [ĭe]. Regulile difera dupa pozitzia in cuvint: initziala de cuvint sau initziala de silaba (dupa vocala), respectiv interiorul unei silabe (dupa consoana).

1. La inceput de cuvint shi de silaba (dupa vocala) pronuntzarea shi scrierea cu e sau ie (= [ĭe]) se orienteaza in linii mari dupa etimologia cuvintelor, facind distinctzie intre cuvintele din fondul traditzional shi neologisme.

a. In cuvintele din fondul traditzional se pronuntza shi se scrie de obicei ie: ied, iedera, ieftin, ienibahar, ienicer, ienupar, iepe, iepure, ierburi, ieri, ierna, ierta, iesle, ieshire, iezer; aievea, baie, baietzi, beie, calciie, cheie, creier, cuie, curcubeie, deie, femeie, foaie, giuvaier, gutuie, intemeiez, lamiie, mormaie, noiembrie, oaie, taie, voie, voievod, zmeie etc. La multe dintre aceste cuvinte ie alterneaza in flexiune sau derivare cu ia: iada, iapa, iarba, iarna, iarta, iasa, baiat, intemeiaza etc.

Se pronuntza shi se scriu cu e interjectziile e, eh(e), ei, elei shi substantivele ectenie, edec, efendi, efor, egumen, eparhie, (arhi)episcop, epitrop, eres, erete, evanghelie, evreu.

Se scriu insa cu e, deshi se pronuntza corect cu diftongul [ĭe], pronumele personale ei, el, ele, eu shi formele verbului a fi: e, era, erai, eram, eratzi, erau, este, eshti, adverbul estimp „in acest an” (cf. insa adj. dem. reg. iest), substantivul aer shi verbul a aerisi. (Dintre acestea pentru aer (shi aerisi) norma este mai putzin ferma in privintza pronuntzarii, intrucit la el s-a suprapus un strat neologic prin imprumutul de sensuri shi formatzii noi.)

Aceasta regula particulara – justificata prin etimologie shi traditzie – duce la doua situatzii speciale legate de deosebirea dintre scriere shi pronuntzare: pe de o parte, opozitzia pur grafica la ei pron. – iei vb. (ind. prez. 2 sg. de la a lua) sau ele pron. – iele s. f. pl. (aici doua cuvinte care sint unul shi acelashi la origine) pronuntzate la fel shi, pe de alta parte, identitatea grafica a doua cuvinte pronuntzate diferit la e vb. (ind. prez. 3 sg. de la a fi) – e interj. sau ei pron. – ei interj.

Regula scrierii cu ie a cuvintelor din fondul traditzional pronuntzate astfel este valabila shi pentru numele proprii de locuri romaneshti provenite din cuvinte comune: Iedera, Iepureni shi Iepureshti, Iezer, Gaieshti, Ploieshti, Poienari shi Poieni etc.

O situatzie aparte se intilneshte la numele proprii de persoane pronuntzate cu [ĭe]. Deshi logic ar fi k shi acestea sa se scrie cu ie, aici functzioneaza shi regula de respectare a dorintzei purtatorului, unita cu modul de fixare prin traditzie; de aceea se tolereaza variante grafice k Andreescu shi Andreiescu, Enache shi Ienache, Eremia shi Ieremia, Nae shi Naie, Nicolae shi Nicolaie shi chiar grafii k Epure shi Epureanu, Esheanu sau Ploae. Doua prenume feminine au variante cu -e/-ia: Aglae/Aglaia, Zoe/Zoia. Se scriu numai cu e prenumele traditzionale Ecaterina, Eftimie, Elena, Elisabeta, Evdochia.

b. In neologisme se scrie de obicei e: economie, edil, electric, elev, emotzie, epoca, era, est, etaj, exista; aerodrom, alee, asidue, canoe, coexista, creez, duet, efectuez, graminee, idee, influentza, licee, maree, orhidee, poet, proeminent.

Opozitzia dintre regulile de baza de sub a shi b se reflecta in dubletele ierb- (ierburi, ierbar) shi erb- (erbacee, erbicid, erbivor, erboriza), maiestru shi maestru, la care scrierea este conforma cu pronuntzarea. Regula particulara de sub a, care vizeaza shi substantivul aer, poate duce la deosebiri de pronuntzare intre membrii vechi shi noi ai familiei acestui cuvint, deshi radacina se scrie totdeauna cu e: in aer shi aerisi se pronuntza de obicei [ĭe], dar in aera, aerian shi in compusele cu aero- se pronuntza [e].

Scrierea cu e la inceputul cuvintelor neologice este conforma cu pronuntzarea lor literara (nu exista situatzii in care sa se scrie e- shi sa se pronuntze corect [ĭe]). La inceput de silaba din interiorul cuvintelor e se pronuntza distinct de ie numai dupa vocalele a, o shi u, in timp ce intre un [e] shi un alt [e] (k shi intre [i] shi [e]) se pronuntza un i semiconsonantic, mai mult sau mai putzin perceptibil. De aceea greshelile de scriere cu ie in loc de e la neologisme sint mai frecvente in interiorul cuvintelor shi mai ales in secventza ee, scrisa greshit eie (aleie, creiez, ideie, liceie, orhideie etc.).

Pronuntzarea literara cu [e] in neologisme se opune pronuntzarii de tip rustic cu [ĭe]; opozitzia este de natura socioculturala: variantele cu ie la inceput de cuvint shi de silaba – dupa a, o, u – in neologisme fixate in limba literara cu e (de exemplu: iepoca, poiet) indica lipsa de instructzie a vorbitorului care le foloseshte, iar reproducerea shi in scris a acestor rostiri prezinta o gravitate sporita.

Este de la sine intzeles k numele proprii de provenientza culta scrise cu e se pronuntza corect cu [e], nu cu [ĭe]:

– toponime: Egipt, Elvetzia, Europa; Suedia, Suez;

– antroponime: Eduard, Eliza, Elvira, (E)manuel(a), Emil(ia), Esmeralda, Eugen(ia), Mihaela, Samuel.

Tot astfel se pronuntza corect cu [e] cuvinte straine k latinismul et din abrevierea etc. (= etcetera < et caetera) sau din formula et alii „shi altzii”. Se pronuntza de asemenea [e], nu [ĭe], numele literei e in orice contexte, inclusiv in siglele alcatuite din abrevieri literale: E.A.U. < Emiratele Arabe Unite sau U.E.A. < Uniunea Emiratelor Arabe.

Sigla C.A.E.R. < Consiliul de Ajutor Economic Reciproc se deosebeshte in pronuntzare de substantivul comun caier nu numai prin locul accentului, ci shi prin opozitzia [e] – [ĭe].

Exista insa shi neologisme care se pronuntza shi se scriu corect cu ie, in conformitate cu etimonul respectiv. Putzine sint cele cu ie in radacina: ierarhie, ieremiada, iezuit; caiet, maiestate (shi maiestuos, lezmaiestate, dar maestoso k italienism in terminologia muzicala), maieutica, proiect, statuie, traiect (shi traiectorie).

Pentru unele dintre aceste cuvinte exista variante grafice (uneori shi fonetice) invechite cu je in loc de ie: project, pina mai de curind majestate (mai ales in lesmajestate) shi majestuos.

Mai numeroase sint neologismele cu ie la intilnirea dintre radacina sau tema shi un afix: atribuie, bruiez, convoaie, deraiez, remaieza, restituie; toate verbele derivate de la neologisme cu sufixul -ui au forme pronuntzate shi scrise cu ie: nituiesc, nituieshti, nituieshte (la fel revizuiesc, rihtuiesc, zetzuiesc etc.).

Fiind deci posibile ambele moduri de pronuntzare shi de scriere, reperul este dat de clasa flexionara shi structura morfologica: continue (adj. pl. f.-n. shi) vb. I conj. prez. – cf. continua –, dar contribuie, constituie vb. IV (ind. shi) conj. prez. – cf. contribui, constitui –; eshuez, perpetuez, statuez de la eshua, perpetua, statua, dar bruiez de la bruia.

Etimologia diferita explica existentza dubletelor partziale poetic adj. (< fr. poétique, cf. poezie) shi -poietic element de compunere (< fr. -poïétique, cf. -poieza) din hematopoietic.

Orientarea atit dupa flexiune, cit shi dupa morfologie explica perechea aparent contradictorie statuie – statueta: statuie se scrie cu ie din considerente morfologice (scrierea cu e ar fi dus la forma articulata statuea, cu secventza uea neintilnita in alte substantive, iar statueta cu e dupa etimologie (< fr. statuette) shi traditzie.

Ideea falsa k in neologisme s-ar scrie numai e – nascuta din generalizarea shi absolutizarea situatziei care este doar cea mai frecventa, dar nu unica – duce la manifestari de hipercorectitudine: grafii greshite (uneori shi pronuntzari fortzate) k atribue, erarhie, caet, constitue, maestate, proect, revizuesc, traectorie.

Unele dintre aceste grafii continua vechi deprinderi ortografice, inclusiv inconsecventzele regulilor academice din 1932.

2. Dupa o consoana, pronuntzarea shi scrierea cu e sau ie (diftong sau succesiune de vocale) au reguli diferite in functzie de natura consoanei precedente shi de pozitzia in cuvint.

a. Numai dupa anumite consoane, secventza grafica ie poate corespunde atit succesiunii de vocale [i-e], cit shi diftongului [ĭe].

In aceasta situatzie sint in primul rind consoanele labiale b, p, v, f, m. Exemple: biela ([bi-e]), dar biet [bĭet]; pietate ([pi-e]), dar piesa ([pĭe-]); vie [vi-e], dar vierme [vĭer-]; fief [fi-ef], dar fier [fĭer]; premiere ([mi-e]), dar miere ([mĭe-]).

Dupa aceste consoane, distinctzia intre pronuntzarea cu [i-e] shi cea cu [ĭe] poate crea opozitzii fonologice la cuvinte omografe: piez ([pi-ez] „unitate de masurare a presiunii” shi [pĭez] varianta a lui piaza); vier ([vi-er] „viticultor sau paznic de vie” shi [vĭer] „porc necastrat”); cf. shi pielo- ([pi-e-]) fatza de piele ([pĭe-]) sau mielo- ([mi-e-]) fatza de miel [mĭel].

De asemenea, dupa aceste consoane se intilnesc variante de pronuntzare: obiect shi subiect, la care corecta este, conform etimologiei, pronuntzarea cu diftong, sint pronuntzate adesea cu diereza ([bi-e], respectiv [-bi-ect]). De retzinut k pronuntzarea literara actuala este cu diftong in formele flexionare shi in derivatele substantivului viatza, pronuntzat el insushi cu diftongul [ĭa]: vietzi, vietzui, vietzuitoare etc. (spre deosebire de vietate < viu, cu [i-e]); precizarea este necesara in opozitzie cu variantele invechite – sustzinute shi de recomandari ortoepice mai vechi (1932, 1956) – care au o silaba in plus, datorita pronuntzarii lui i k vocala (vezi shi X 4 b).

Dubla valoare a lui ie se intilneshte, in mai mica masura, shi dupa n. De obicei, ie corespunde dupa n vocalelor [i-e], situatzie frecventa in pozitzie finala (iunie, manie, omenie, opinie, patzanie), dar nu numai (liniem, plafoniera, sezonier). Grupul de litere ie noteaza insa shi diftongul [ĭe] in citeva neologisme in care s-a rezolvat astfel redarea lui [ń] (n palatal) din etimon (< fr. gn): castanieta, lornion, vinieta.

Influentza etimonului shi deprinderi ortografice mai vechi explica existentza variantelor grafice castagneta, lorgneta, vigneta (regulile din 1932 erau inconsecvente, recomandind castanieta shi lornieta, dar vigneta); variantele grafice hibride de tipul vignieta nu au nici o justificare.

Imaginea grafica identica a lui ie in ambele valori shi tendintza fonetica de reducere a hiatului au drept consecintza gresheli de pronuntzare in favoarea diftongului: cele doua vocale [i-e] ajung sa fie pronuntzate intro singura silaba, prin transformarea vocalei i in semiconsoana. Fenomenul se intilneshte mai ales in urmatoarele situatzii:

– in flexiunea verbelor cu infinitivul in consoana + [ia]: [apropĭem], [linĭem] shi [linĭez], [linĭezi], [linĭeze] etc.;

– la sufixul neologic -ier, care, din bisilabic, devine monosilabic: [braconĭer], [brigadĭer], [casĭer], [garderobĭer], [levĭer], [petrolĭer], [pionĭer], [plutonĭer], [shifonĭer] etc.;

– la termeni tehnico-shtiintzifici internatzionali cu radacini de origine greaca: hiero- (hierofant, hieroglifa, hierograma), mielina, (polio)mielita.

Ascunsa de scriere, pronuntzarea cu [ĭe] in loc de [i-e] este tolerabila intro oarecare masura, indeosebi intrun tempo rapid shi in pozitzie pretonica. Ea constituie insa o veriga spre faza urmatoare, a monoftongarii lui [ĭe] in [e], fenomen care se reflecta shi in scriere; variantele de tipul braconer, caser, caserie shi caseritza, heroglifa (shi in varianta eroglifa, cu disparitzia lui h-, pentru care vezi VII), lever, pioner, plutoner, poliomelita sau shifoner constituie abateri grave de la exprimarea literara.

Prin variante fonetice shi grafice de acest tip se anuleaza distinctzia dintre:

– derivate cu sufixul -ier shi -er: pe linga modificarea lui -ier in -er, se intilneshte shi gresheala inversa, aparitzia lui -ier in loc de -er la cuvinte k paraclisier, zilier. De retzinut k in limba literara miner este substantiv, iar minier adjectiv, deci nu e corect sa se spuna shi sa se scrie minierii din cutare regiune in loc de minerii..., nici exploatare minera in loc de ...miniera. Nesigurantza in legatura cu scrierea shi pronuntzarea derivatelor cu sufixele -ier shi -er este sporita de imprejurarea k derivatele in -ier pot avea formatzii paralele (imprumutate), corecte, in -erie: bijutier – bijuterie, infirmier – infirmerie, patisier – patiserie (cf. insa perechea, tot corecta, vistier – vistierie, cu o formatzie romaneasca in -ie); de aici gresheli k patiser, in loc de patisier, sau infirmierie, in loc de infirmerie;

– elemente de compunere diferite prin sens shi etimon: mielo- „maduva” shi melo- „extremitate, membru” sau „muzica, melodie” (cf. shi formatzii paronime k mielotomie shi melotomie); pielo- „pelvis, bazinet” shi pelo- „mil, argila”.

Numai dupa b, p, v, f shi m se pune problema alegerii intre e sau ie cu valoare de diftong. Alegerea se orienteaza in principiu dupa alternantza cu ea, respectiv ia (vezi shi V), deshi reperul propus nu ajuta pe totzi vorbitorii, intrucit cei cu pronuntzarea regionala ferb pentru fierb pronuntza shi fearba pentru fiarba shi pot transpune in scris aceasta alternantza. In pronuntzarea literara vocala [e] se distinge de diftongul [ĭe] dupa o consoana labiala, opozitzia avind rol fonologic in perechi k bete – biete, pere – piere, veri – vieri, vers – viers, vetzi – vietzi, mei – miei, mere – miere, mez- (prefixul din mezaliantza sau elementul de compunere din mezenter) – miez.

In unele pronuntzari cu caracter regional – care trebuie evitate in exprimarea literara – distinctzia intre [e] shi diftongul [ĭe] se anuleaza prin existentza unor fenomene opuse: pe de o parte, monoftongarea lui [ĭe] (ferb „fierb” este un exemplu dintro serie in care intra shi pere „piere” sau mere „miere”) shi, pe de alta, ushoara diftongare a lui e ([iub^ĭesc], [p^ĭentru], [v^ĭerde], [f^ĭel]; [b^ĭete] „bete”, [p^ĭere] „pere”, [m^ĭere] „mere” etc.).

Secventza consoana labiala + [ĭe] se intilneshte mai ales in cuvinte din fondul traditzional: biet, obiele, piedica (shi impiedica), piele, piept, pieptene, pierde, pieri, piersic(a), pietre, pietze, piezish; vier „porc necastrat”, vierme, viespe, vietzui, viezure; fier, fierbe, fiere; miercuri, miere, mierla, mieuna, dezmierd. Ea exista shi in citeva neologisme: impiegat, obiect, piedestal, piesa, subiect.

Cuvinte inrudite apartzinind unor straturi etimologice diferite (elemente moshtenite din latina shi imprumuturi ulterioare, de obicei neologisme latino-romanice) se pot deosebi intre ele prin pronuntzarea shi scrierea cu e sau ie. In aceasta situatzie sint:

fier (moshtenit din latina) shi derivatele traditzionale fierar, fierarie, infiera fatza de elementele de compunere neologice fero- shi feri- din structura unor termeni tehnico-shtiintzifici k feroaliaj, ferocianura, feromagnetism, ferosiliciu etc. shi fatza de derivatele, de asemenea neologice, ferata (cale ~), feric (acid ~), feronerie, feros (oxid ~), feruginos (apa feruginoasa), ferura; cf. shi simbolul internatzional Fe (< lat. ferrum) al elementului chimic fier;

fierbe shi fierbinte (moshtenite din latina) shi derivatele fierbator, fierbintzeala, infierbinta fatza de neologicele fervoare, fervent, efervescent;

miercuri (moshtenit) shi Mercur, mercurial (neologisme);

miere (moshtenit) shi mieriu, mieros fatza de melifer, melivor (neologice);

piept (moshtenit) shi derivatele traditzionale pieptar, pieptish, pieptos, pieptutz, impieptosha fatza de neologicul pectoral;

pieptene (moshtenit) shi pieptana, pieptanush etc. fatza de pectiniform;

pierde (moshtenit) shi derivatele traditzionale pierzanie, pierzator fatza de perdant shi perditzie (neologice);

pieri (moshtenit) shi pieritor, pieritura fatza de perisabil (neologic);

piersic shi piersica (moshtenite) fatza de pers, persan, persic shi perja, imprumutate din surse diferite;

pietre (pl. de la piatra, moshtenit) shi derivatele traditzionale pietrar, pietrarie, pietrean(k), pietricica, pietrish, pietroi, pietros, pietrui, impietri fatza de petrifica shi elementul de compunere petro- (petrogeneza, petroglifa, petrograf etc.);

vierme (moshtenit) shi derivatele traditzionale viermar, viermanar, viermanos, viermishor, viermui fatza de neologicele vermial, vermicular, verminatzie, vermina, verminoza shi elementul de compunere vermi- (vermicid, vermiform, vermifug);

viers „melodie, voce” (cuvint popular moshtenit) shi viersui „a cinta” fatza de neologicele vers, verset, versifica shi versui „a versifica”.

Se pronuntza shi se scriu corect cu e, nu cu ie, cuvintele ferastrau (shi derivatele ferastrash, ferastraiash, ferestrui), impelitza (cf. drac impelitzat), invershuna shi meu.

Precizarea este necesara in opozitzie cu variantele neliterare care au aici ie, cu explicatzii diferite de la caz la caz. Varianta fierastrau se explica prin etimologie populara, fiind apropiata in mod nejustificat de cuvintul fier, cu care n-are, de fapt, legatura (ferastrau e imprumutat din maghiara, iar fier e moshtenit din latina). Varianta impielitza se explica shi ea prin apropiere de cuvintul pielitza (diminutiv de la piele); apropierea reface o legatura etimologica reala, dar neglijeaza amanuntul k numai in varianta pelitza cuvintul de baza a avut sensul „trup, faptura”, de la care s-a format verbul impelitza, indepartat de sensurile actuale ale lui pielitza („piele fina”, „membrana”, „strat subtzire, pojghitza”). Variantele inviershuna shi mieu, justificate sau nu etimologic, au fost respinse de evolutzia uzului majoritar, care a mers paralel cu substantivul de baza in cazul lui invershuna (intre viershun shi vershun predomina vershun) shi cu alte forme flexionare in cazul lui meu (f. sg. mea – pl. mele). Pronuntzarea mieu, care se mai aude la unii actori in virsta, pare nu numai desueta, ci shi artificiala; in nici un caz nu se pronuntza mieu ceea ce se scrie meu.

Numele proprii romaneshti se scriu in principiu in acelashi fel k shi cuvintele comune cu care au legatura:

– toponime: Fierbintzi, Miercurea, Piersica, Pietrari, Pietricica, Pietrosu, Viezuri;

– antroponime: Fieraru, Mielushel, Pietreanu (cf. pietrean < Piatra), Petrescu (< Petru).

Tolerantza fatza de dorintza purtatorilor la antroponime explica variante k Feraru shi Fieraru, Peptan shi Pieptan, Petreanu shi Pietreanu, Vesparu shi Viesparu, unele cu repercusiuni shi in toponimie (de exemplu: Petreni shi Pietreni).

Variante shi inconsecventze se intilnesc shi in formele oficiale ale toponimelor: Petrish shi Pietrish, Petroshani shi Pietroshani; cind nu sint simple inadvertentze din indicatoare, ele se pot explica prin uzul regional diferit shi prin traditzie.

b. Dupa diverse consoane (indeosebi dupa [ḱ], [ǵ] – scrise ch, gh –, [č], [ǧ] – scrise c, g – shi dupa [t]) se pune problema alegerii intre scrierea – shi pronuntzarea – cu e sau ie (= [i-e]).

In pozitzie finala neaccentuata variatzia se intilneshte mai ales la singularul unor substantive feminine comune – impreuna cu care se claseaza shi femininul adjectivului vechi –, care se grupeaza in trei categorii din punctul de vedere al normelor limbii literare actuale:

– corecta este varianta in -ie: ashchie, fachie, rochie; pirghie, stinghie, unghie; cuhnie, vecernie; urticarie; pirtie, prapastie, raspintie; dajdie; jirebie (nu ashche, roche, cuhne, pirte etc.);

– corecta este varianta in -e: buche, pereche, ridiche, streche, ureche; leghe, veghe, zeghe; elice, falce, lance, pogace; helge, minge; bute; nadejde; cobe (nu buchie, ridichie, elicie, mingie, nadejdie etc.); aici se incadreaza shi adj. veche;

– sint admise ambele variante: muchie shi muche.

Bineintzeles, forma de singular adoptata determina tipul de flexiune: substantivele feminine cu singularul in -e au forma articulata in -ea (ridichea, mingea, butea) shi pluralul in -i (ridichi, mingi, butzi), iar cele cu singularul in -ie au forma articulata in -ia (ashchia, rochia, cuhnia, pirtia) shi pluralul in -i (ashchii, rochii, cuhnii, pirtii); de la muchie singularul articulat e muchia shi pluralul muchii(le), iar de la muche forma articulata de sg. e muchea, iar cea de pl. muchi(le). Vezi V 5 shi VIII 1.

La substantivele masculine variatzia apare la:

– numele a zece luni ale anului, la toate acestea fiind corecta finala -ie: ianuarie, februarie, martie, aprilie, iunie, iulie, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie;

– citeva nume proprii de persoana (prenume folosite uneori shi k nume de familie), la care se tolereaza variatzia, dar se prefera pentru unele finala e (Gheorghe, Grigore, Vasile), iar pentru altele ie (Eustatie, Ilarie).

Distinctzia intre -e shi -ie poate crea opozitzii intre cuvinte k Marte (planeta) shi martie (luna); salce (planta erbacee; sos) shi salcie (arbore).

In pozitzie accentuata problema alegerii intre e shi ie se pune la formele de indicativ shi conjunctiv prezent (pers. 1 shi 2 sg., 1 pl.) ale verbelor de conjugarea I dupa [ḱ], [ǵ], scrise ch, gh, la care se disting doua situatzii din punctul de vedere al normelor limbii literare:

– la verbele cu infinitivul in -chea, -ghea sint corecte formele in -ez, -ezi, -em: ingenunchez, ingenunchezi, ingenunchem, veghez, veghezi, veghem;

– la verbele cu infinitivul in -chia, -ghia sint corecte formele in -iez, -iezi, -iem: machiez, machiem, trunchiez, trunchiem, injunghiem etc. Cf. V 5.