Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Un prieten din Germania, traducator profesionist in Frankfurt am Main, ma consulta din cand in cand cu privire la nuantzele semantice noi care apar in lexicul romanesc. Plecat din Romania acum mai bine de 30 de ani, vrea sa shtie cum evolueaza romana la ea acasa. Intruna din zilele trecute, ma informeaza k, intrun text care urma sa-l traduca in germana, „simte” el k termenul provocare a cashtigat nuantze meliorative (lat. melior = mai bun) care nu le avea atunci cand parasea Romania. Ramasese la ideea k provocare inseamna instigare la ceva rau. Prind din zbor ideea shi-i scriu ce cred despre subiect.

Ce legatura poate fi intre a boci shi a provoca? Niciuna, la prima vedere. Daca sondam insa in trecutul acestor cuvinte, descoperim lucruri cu adevarat... „provocatoare”!

In limba romana veche exista cuvantul boace cu sensurile „voce, grai, glas, cuvant”, moshtenit din lat. vocem, forma de acuzativ a lui vox. (Consoana initziala v s-a transformat in b, tot asha cum s-a intamplat in cazul lui veteranus devenit batran.) Cuvantul boace a disparut demult, fiind inlocuit de voce. S-a pastrat insa derivatul verbal a boci = a se jelui, a plange (dupa un mort); de la acest verb s-a format apoi substantivul bocitor, folosit mai mult la feminin - bocitoare.

Direct din lat. vocem sau prin intermediar francez, pornind de la aceeashi radacina, au ajuns la noi neologisme k vocala, vocabula, vocabular, vocatzie, vocativ (cazul), a vocifera. Au fost preluate apoi alte shi alte compuse shi derivate k: a convoca, a evoca, a invoca, a provoca, a revoca. De la aceste verbe s-au format apoi, pe teren romanesc, nenumarate substantive shi adjective: convocator, evocator, invocatzie, provocator, univoc, echivoc, plurivoc etc. Avocatul insushi este, etimologic vorbind, cel care te apara folosind vocea. O varianta invechita a cuvantului este advocat, forma care conserva integral prepozitzia latineasca ad = la, catre, langa, folosita shi in alte compuse k administrator, a adecva, adversar... Bazandu-se pe realitatea k reclama produsului preceda vanzarea acestuia, dictzionarele etimologice latineshti emit ipoteza k pana shi verbul praeconizo cu sensul de „a face reclama unei marfi in piatza” ar fi format din prae „inainte” shi voco „a striga”. SHi mai exista un argument in favoarea acestei ipoteze: insushi crainicul care „facea strigarea” (cum altfel pe vremea aceea decat cu vocea?) era numit praeco. Interesant este k de la aceasta radacina deriva fr. préconiser de unde l-am imprumutat noi pe a preconiza, „a proiecta, a prevedea”, dar shi „a propune, a recomanda, a face reclama”.

Evolutzia semantica a cuvintelor este adesea imprevizibila. Cazul lui a provoca este simptomatic in aceasta privintza. Semnificatzia originara a latinescului provocatio era aceea de „instigare prin voce aspra la ura sau la bataie”. Cu timpul, odata cu raspandirea luptelor organizate dupa anumite reguli - sa le zicem sportive -, provocatio a inceput sa cashtige un sens meliorativ, insemnand „stimulare in vederea unui concurs”, „incurajare de a participa la o competitzie oarecare”. In franceza, cuvantul a devenit provocation, pastrand multa vreme sensul initzial din latina. Dictzionarul tezaur al limbii franceze ne informeaza k termenul este atestat inca din secolul al XII-lea, cand era folosit doar cu sensul de „incitare la ura shi la actziune violenta”. Cu acest sens vechi, am preluat noi cuvantul din limba lor abia acum vreo 200 de ani. Acest lucru se simte bine daca ne gandim k derivatul substantival de la a provoca este provocator, adica „o persoana care instiga la producerea unui act reprobabil”. Cand l-am imprumutat, noi am ignorat faptul k in franceza cuvantul a inceput sashi piarda treptat din valentzai peiorativa (peior „mai rau”), dobandind un sens neutru: „être volontairement ou non la cause de quelque chose”, adica acela de „a fi, in mod voluntar sau nu, cauza unor fenomene”. Nuantza peiorativa a insotzit cuvantul romanesc inca aproape un secol dupa ce l-am preluat.

Un corespondent al fr. provocation este in engleza, challenge, cuvant al carui sens a evoluat asemanator. La inceput a insemnat „incitare la duel”. Oricat de neindurator shi invershunat putea fi odinioara duelul, el era totushi o „institutzie a onoarei”, lupta desfashurandu-se dupa reguli stricte, respectate de combatantzi. Onestitatea, corectitudinea, fairplay-ul aproape, au devenit curand conditzii sine quibus non ale viitoarelor intreceri sportive. Cum practica duelului a disparut, challenge shia restrans sensul de la: „call to take part in a contest or competition especially a duel”, la: „call to take part in a contest or competition”, adica „apel pentru a participa la o competitzie sau concurs”.

Odata cu instaurarea, shi la noi, a concurentzei loiale (cat de cat) shi a fairplay-ului sportiv (atata cat e), incet-incet cuvantul provocare shi derivatele sale au raspuns imperativelor momentului cashtigand valentze semantice pozitive, incat o provocare incepe sa semnifice ideea neutra de: „cauza declanshatoare a unei actziuni”. Semantica neologismului romanesc s-a sincronizat astfel, chiar daca mai tarziu, cu directziile care marcheaza evolutzia paneuropeana a conceptelor.