Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

In 1862, Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul domnesc prin care s-a instituit scrierea cu litere latine. Folosit sporadic shi inainte de 1862, alfabetul latin a inlocuit definitiv alfabetul chirilic, oficial pana la acea data. De atunci incoace, regulile ortografice au fost modificate prin mai multe reforme succesive, importante fiind cele din 1904, 1932, 1953 shi 1993. Nu intru in detalii, retzin doar tendintza esentziala, anume aceea k, pana la anul de gratzie 1993, toate reformele au favorizat principiul fonetic; aceasta tendintza oarecum naturala a condus la simplificarea ortografiei noastre, facand-o accesibila pentru toata lumea, asha cum am aratat in episoadele precedente.

Impotriva acestei tendintze a venit reforma din 1993 care, prin reintroducerea lui a in interiorul cuvintelor shi a formei sunt pentru sint, a creditat principiul etimologic in ortografia noastra, sugerand k in felul acesta latinitatea romanei ar fi mai evidenta. Nu am nimic impotriva introducerii unor criterii de natura etimologica intro ortografie bazata pe fonetism, daca aceasta e de natura sa serveasca o cauza dreapta. Eu insumi am scris k nici ortografia fonetica, nici cea etimologica nu supravietzuiesc in stare pura. Sunt de acord deci k introducerea lui a in locul lui i in cuvinte k roman shi derivatele ishi are ratziunile ei - patriotice putem zice -, cata vreme, scriind Romania, dovedim k de la Roma ne tragem, nu de la Romi(nia), cum cred francezii. Nu sunt insa de acord cu generalizarea lui a in interiorul cuvintelor din ratziuni pur shtiintzifice, in primul rand pentru k i romanesc nu provine intotdeauna din a latin k in canem = caine, cantare = a canta, panem = paine, ci descinde shi din celelalte patru vocale ale alfabetului latin:

din i: luminaria = lumanare, rideo = rad, rivus = rau;

din e: monumentum = mormant, tenerus = tanar, ventus = vant;

din o: fontana = fantana, longum = langa;

din u: aduncus = adanc, hirundinella = randunica, perturniculla = potarniche.

Mai mult, pentru k absurdul sa fie in floare, noua ortografie ne obliga sa scriem inger shi intai, deshi aici i provine din a latin: angelus, antaneus. Ashadar, academicienii noshtri au crezut numai k favorizeaza principiul etimologic prin modificarile impuse, in fond ei l-au contrazis de-a dreptul in prea multe cazuri.

Ar mai fi de discutat grafia lui sunt. Aceeashi reglementare ortografica ne interzice sa scriem sint, pentru k, in latina, forma de persoana a III-a plural la prezentul indicativului era sunt. Academicienii care au votat legea^[1] au ignorat faptul k, de-a lungul a 2000 de ani aproape, in drumul lor de la latina la romana, cuvintele au suferit transformari fonetice importante, incat acest cuvant se rostea shi, dupa parerea mea, ar trebui sa se rosteasca shi astazi sint. O dovada este poezia populara, unde sfant, mormant, cant rimeaza cu sint, niciodata cu sunt! Sunt rimeaza cu unt, marunt shi crunt, rime greu de gasit in poezie, daca nu imposibil.

Acum, dupa ce am desfashurat o parte doar din argumentele mele impotriva ultimei reforme ortografice, ma vad silit sa va spun k, in pofida acestora, eu scriu totushi cu a shi sunt asha cum cred k atzi observat. Aceasta pentru k, daca vrem k lucrurile sa functzioneze in tzara, trebuie sa respectam regulile shi legile ei, chiar daca ne revoltam cand acestea sunt prost facute. Altfel se ajunge la haos. Putem lupta sa schimbam legile, dar nu avem dreptul sa le ignoram atata vreme cat ele sunt in vigoare^[2].

P.S. Cu ani in urma am obtzinut (cu greu) carnetul de shofer. De atunci shi pana azi ma tot intreb: oare de ce codul rutier ne obliga sa acordam prioritate de dreapta, cand de la volan observam mult mai ushor vehiculul care vine din stanga noastra? Cu toate acestea, de atatzia ani de cand conduc, am acordat de sute de ori prioritate de dreapta. Dovada k sunt in viatza shi mai pot scrie despre ortografie.