Orice dictzionar contzine gresheli. Este un lucru firesc, caci numai cine nu munceshte nu gresheshte. Dar o clasa particulara de gresheli este periculoasa: termenii de propaganda. Aceshtia sunt termeni cu definitzii false care incearca sa induca cititorul in eroare shi sai dirijeze gandirea pe un fagash greshit, convingandu-l k albul este negru.

Nu sustzinem k autorii dictzionarelor incearca in mod conshtient sa faca propaganda. De obicei, ei includ aceste definitzii false asha cum le-au auzit, fara sa le puna la indoiala corectitudinea.

Pirat / piraterie / a pirata

De vreo 20 de ani aceste cuvinte au capatat sensul de „a face copii neautorizate”. Dar este o minciuna foarte grava sa sustzii k a face o copie neautorizata este echivalent moral cu a ataca nave shi a omori pasageri nevinovatzi.

Trusturile de film, muzica shi carte incearca sa impuna acest sens fals pentru k, pe baza lui, sa ceara legi care sa pedepseasca activitatea de copiere. Treaba lor este pe jumatate facuta daca, mai intai, manjesc activitatea de copiere, asociind-o cu fapte reprobabile din pirateria navala. Astfel, ei incearca sa suceasca mintzile cetatzenilor shi pe ale autoritatzilor. Aceasta este exact definitzia propagandei.

Sa mergem putzin pe firul istoric shi sa vedem (1) daca intradevar copierea ar trebui sa fie ilegala shi (2) cine sunt adevaratzii „piratzi”.

Legile drepturilor de autor au scopul de a promova progresul shtiintzific shi cultural (cel putzin in natziunile care formuleaza legi, nu le copiaza la indigo). In Statutul Reginei Ana (Marea Britanie, 1710) intentzia este „incurajarea oamenilor eruditzi sa compuna shi sa scrie cartzi utile”. In Constitutzia Statelor Unite ale Americii (1787) intentzia este „promovarea progresului shtiintzei shi al meshteshugurilor utile”. Din acest punct de vedere, scopul copyrightului este unul social: indivizii renuntza la dreptul de a multiplica o opera pentru binele mai mare al societatzii.

Dar cine putea face copii ilegale la acea vreme? In mod cert nu oamenii de rand, caci tiparul era enorm de scump. Editorii erau cei care, uneori, publicau editzii ilegale fara a obtzine acordul autorilor shi fara a i plati. Ashadar, primii „piratzi” au fost editurile. Primele legi ale copyrightului au fost regulamente industriale.

Istoria ne mai invatza ceva: primele legi ale copyrightului le cereau oamenilor de rand sa renuntze la un drept care oricum nu shi-l puteau exercita. Ingradirea libertatzii era deci mica, iar beneficiul rezultat era uriash: diseminarea fara precedent a culturii shi a shtiintzei, reflectate in creshterea nivelului de trai.

Astazi, insa, balantza s-a intors. Cu totzii avem un tipar acasa, numit calculator. Cu totzii putem face cópii apasand un singur buton. Acum acest drept a inceput sa aiba valoare pentru noi. Ingradirea acestui drept a devenit prea costisitoare pentru noi k societate. Copyrightul nu mai este un instrument al progresului, ci, dimpotriva, a devenit o frana in calea progresului. De aceea, este momentul sa ne amintim k societatea a creat legile shi societatea le poate modifica. Trebuie sa reevaluam limitarile asupra copierii. Din aceasta dezbatere va rezulta, cel mai probabil, k durata copyrightului trebuie mult redusa.

Cei care pun in balantza copierea cu scufundarea de nave incearca sa evite tocmai aceasta dezbatere. Trebuie sa luam atitudine, sa evitam sa folosim acest termen de propaganda shi sa protestam de cate ori i vedem pe altzii k il folosesc.