diminutive

Biografii lexicale
Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Cuvantul diminutiv a patruns in romana relativ tarziu. El provine din francezul diminutif care, la randu-i, este descendentul latinescului diminutivus, un derivat al verbului diminuere = a micshora. Formatziile diminutivale sunt bine reprezentate in limba noastra spre deosebire de alte limbi „mai sobre”, k germana, engleza sau chiar franceza de la care am imprumutat termenul in discutzie. Intradevar, cine urmareshte cu atentzie viatza diminutivelor in limba romana constata k numarul sufixelor diminutivale este important: -ash (copilash), -alash, -alasha (dragalash, dragalasha), -el (baietzel, sufletzel), -ic, -ica (tatic, mamica), -icel, -icica (maricel, floricica), -ior, -ioara (fratzior, surioara), -ishor, -ishoara (puishor, domnishoara), -itza (lamaitza), -ush, -usha (purcelush, catzelusha), -uletz (ursuletz), -utz, -utza (slabutz, stradutza) shi mai sunt. Acelashi observator mai poate constata k nu numai substantivele accepta diminutivarea, ci shi adjectivele: frumushel, micutz, adverbele: acushica, putzintel shi pronumele cutarica, matalutza.

Un vorbitor recurge la diminutive cand e stapanit de o anume stare afectiva. Obiectele shi fiintzele miniaturale trezesc in noi, de regula, simpatia. Canitza, loc(u)shor, copilash, fetitza, inelush se adreseaza sensibilitatzii noastre mai pregnant decat cana, loc, copil, fata, inel.

In ciuda numelui care il poarta, diminutivul ishi contrazice adeseori nota dominanta, aceea de a „micshora” dimensiunea obiectului, a calitatzii sau a actziunii care le denumeshte. Lingvishtii au observat k ghiocelul nu e un ghioc mai mic, lamaitza nu e o lamaie mai mica, nici lacrimioara nu e o lacrima mai mica shi nici albastritza nu e o floare mai putzin albastra. Cand cineva ofera un buchet de lacrimioare unei persoane dragi nu se gandeshte, desigur, la lacrima, dupa cum e destul de improbabil k primavara timpuriu, la zarirea primilor ghiocei, sa te gandeshti la ghioc. Nu-i insa nicio indoiala k shi primul roman care a „legat” lacrimioara de lacrima, shi cel care a asociat albastritza cu albastru sau ghiocelul cu ghioc sh.a.m.d. au fost persoane sensibile, cu o intensa traire afectiva, dar shi oameni dotatzi cu exceptzionala imaginatzie lexicala de tip asociativ. Este un fapt cunoscut k, prin uz indelungat, legaturile etimologice dintre cuvinte se estompeaza treptat, iar pana la urma se shterg complet din conshtiintza vorbitorilor. Rar ne gandim la etimologia cuvintelor care le folosim cand vorbim sau cand scriem.

Sensurile cuvintelor evolueaza imprevizibil. Se ajunge pana acolo incat, paradoxal, diminutivele maresc dimensiunile obiectului desemnat, in loc sa le micshoreze. Daca zic: „azi noapte am tras un chefuletz de pomina”, toata lumea intzelege k numai mica n-a fost petrecerea, ci din contra. Cand auzim pe cineva vorbind de lefshoara parlamentarilor, nu suntem atat de naivi sa intzelegem k platai mica, ci cai exact invers. In cartea sa Stilistica limbii romane din 1944, Iorgu Iordan observa cat de ushor se trece de la diminutiv la augmentativ shi citeaza doua texte, ilustrative in aceasta privintza, care le reproduc pentru pitorescul lor. Primul este din povestea Harap-Alb a lui Ion Creanga. Ne amintim cu totzii de Gerila, fantasticul personaj cu ale sale „buzoaie groase shi dabalazate”, din care una „se resfrangea in sus, peste scafarlia capului, iar cea de dedesubt atarna in jos, de-i acoperea pantecele”. Doar cateva randuri mai la vale, cititorul constata k buzoaiele eroului devin... buzishoare: „atunci Gerila sufla cu buzishoarele sale cele ascutzite shi casa ramane nici ferbinte, nici rece, cum e mai bine de dormit intrinsa”. Al doilea text este din Cezar Petrescu (1907). Scriitorul gaseshte cu cale sa ne explice el insushi ce va sa zica diminutivul guritza: „Ea, dai shi dai!… i mergea guritza - adica guroaia, k avea o gura sa se mushte de urechi cu dansa”.

Se intampla uneori k un cuvant sa fi fost diminutiv in limba sursa, dar sa nu mai fie perceput k atare in limba de adoptzie. Din porcus latina a obtzinut cu ajutorul sufixului -ellus diminutivul porcellus. Acesta din urma a devenit in romaneshte purcel. Nemultzumita parca de insuficientza diminutivarii, romana ia atashat un al doilea sufix -ush, obtzinand astfel un... purcelush. Pe dantela l-am imprumutat de la francezi, unde dentelle = dintzishor este diminutivul lui dent = dinte. Nici cu dantela nu ne-am multzumit, asha diminutiv cum era cand am „imprumutat-o”, shi iam spus dantelutza.

Problematica diminutivelor este complexa in limba noastra, n-am cum s-o analizez in toata diversitatea ei hic et nunc. Ash mai vrea totushi sa adaug k sufixele diminutivale - cu deosebire sufixul -ash -, atunci cand sunt atashate unor nume de profesii prestigioase, le imprima acestora serioase note ironice: doctorash, inginerash, profesorash, scriitorash. Cat de in firea limbii noastre e diminutivarea ne-o dovedesc adverbele, care o accepta cu ushurintza, ceea ce nu se prea intampla in alte limbi. Pe departishor il gasim la Eminescu in versurile de factura populara:

Badishor, departishor,

Ce-mi trimitzi atata dor?

iar pe tarzior l-am gasit - placuta surpriza! - chiar la Brumar, cand iam prezentat doamnei Loredana Tirzioru (redactoarea de carte) manuscrisul meu.

In anumite contexte, un adverb diminutivat poate crea neplaceri. Imi aduc aminte shi azi, deshi au trecut atatzia ani de atunci, cat de umilit m-am simtzit la shcoala cand raspunsul meu a primit calificativul binishor de la profesorul de istorie care, altfel, il veneram de-a dreptul.

P.S. Pare de necrezut, dar pana shi augmentativele pot deveni diminutive. Butoiul este o bute mai mare. Astazi, cuvantul butoi este mai raspandit shi mult mai cunoscut decat butea de la care s-a format cu ajutorul sufixului -oi. Vorbitorii au pierdut legatura semantica dintre cele doua cuvinte shi nu-l mai percep pe butoi k pe un derivat augmentativ, ceea ce le permite sa-l diminutiveze: butoiash.

P.P.S. Din interjectzia pis, romana a creat un diminutiv (pisica) shi un augmentativ (pisoi, puiul ei). Cum se vede, diminutivul e mare, iar augmentativul e mic.


Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dezbateri

Diverse

DOOM2

DOOM3

Ionel Funeriu

Istoria regulilor ortografice

Incercari de indreptare

Indreptarul ortografic, editzia a V-a : Punctuatzia

Mioara Avram

Misterele cuvintelor

Punctuatzie

Rodica Zafiu

Rodica Zafiu : Pacatele limbii

Sextil Pushcariu : Limba romana (1940) - vol. 1