1.2. Semnele ortografice

Semnele ortografice in sens strict^[1] sunt semne auxiliare folosite in scris, de regula, la nivelul cuvantului^[2] - in interiorul unor cuvinte, pe langa segmente de cuvinte sau intre cuvinte care formeaza o unitate -, precum shi in unele abrevieri.

Intre unele dintre aceste semne exista, in anumite situatzii, echivalentza (deci posibilitatzi de substituire), fiind posibila shi cumularea lor.

Semnele folosite (shi) k semne ortografice sunt apostroful, bara oblica, *blancul, cratima, linia de pauza, punctul, virgula, prezentate in cele ce urmeaza in ordine alfabetica.

1.2.1. Apostroful [']

Este singurul semn exclusiv ortografic; este rar folosit in ortografia romaneasca actuala^[3].

In limba literara, apostroful^[4]:

• marcheaza, mai ales in stilul publicistic, in indicarea anilor calendaristici, absentza accidentala a primei sau a primelor doua cifre: '918, '89;

  In constructziile cu prefixe de tipul ante-'89, post-'89, cratima preceda obligatoriu apostroful.

• se regaseshte in unele imprumuturi din alte limbi (in care are alte functzii decat in romana), cum sunt:
  • substantive comune neadaptate (five o'clock);
  • nume proprii straine de persoana (D'Annunzio, D'Artagnan, O'Neill);
  • nume de firme straine contzinand „genitivul saxon” (Mc Donald's) - care s-a extins, in mod abuziv sau glumetz, shi la unele nume romaneshti de firme.

Apostroful nu se utilizeaza in scrierea formelor literare ale cuvintelor romaneshti, ci noteaza realitatzi fonetice din vorbirea familiara, neglijenta, populara sau regionala, in tempo rapid, ori deficientze de rostire ale unor vorbitori, aparand in utilizari contextuale ale cuvintelor (saru' mana pentru sarut mana).

De aceea, apostroful este folosit mai ales in stilul beletristic - in proza shi in teatru pentru caracterizarea unor personaje prin reproducerea vorbirii lor, iar in poezie din motive de prozodie, permitzand eliminarea unei silabe (O, vin', al noptzii mele domn, /De ce nu vii tu, vina... Eminescu).

El noteaza caderea accidentala:

• a unui sunet:
  • consoana (al'fel, can'va, da' , dom' , pentru altfel, candva, dar, domn) sau
  • vocala (altadat' , far' de, lu' (Mihai), numa' , pan' la, tocma' , vin' pentru altadata, fara de, lui (Mihai), numai, pana la, tocmai, vino/vina) sau
• a mai multor sunete sau silabe (dom'le, 'neatza pentru domnule, (buna) dimineatza).

In ceea ce priveshte pozitzia, el poate aparea:

• la inceputul unor cuvinte ( 'nainte pentru inainte);
• in interiorul unor cuvinte (dom'le pentru domnule) shi mai ales
• la sfarshitul unor cuvinte (domnu' , scoal' pentru domnul, scoala), inclusiv la nivelul propozitziei (las' pe mine pentru lasa pe mine) sau al frazei (las' cai arat eu, poa' sa, tre' sa pentru lasa cai arat eu, poate sa, trebuie sa).

In interiorul cuvintelor, apostroful nu este precedat, nici urmat de blanc; la inceput de cuvant este, bineintzeles, precedat, dar nu urmat de blanc, iar la sfarshit de cuvant este, firesc, urmat de blanc - inclusiv in cuvinte compuse sau locutziuni care se scriu in cuvinte separate (far' de, pan' sa pentru fara de, pana sa).

Cand caderea unui sunet se produce in cazul unui cuvant scris in mod obishnuit cu cratima, se foloseshte numai apostroful (care inlocuieshte shi cratima): inshir'te, margarite; mam'mare; sor'ta pentru inshira-te, mama-mare, sora-ta.

In urma acestei caderi pot aparea in alaturare nemijlocita doua sunete care nu formeaza o silaba, apostroful marcand shi limita dintre silabe (Sal'tare, taica pentru Salutare ...).

Cand se produce caderea vocalei finale a unui cuvant shi urmeaza un cuvant care incepe cu o vocala se foloseshte cratima, nu apostroful: D-ale carnavalului, far-a spune, inshir-o, las-o, pan-acasa < De-ale carnavalului, fara a spune, inshira + o, lasa + o, pana acasa.

Cand locul despartzirii la capat de rand ar coincide cu locul apostrofului din interiorul unui cuvant, acea despartzire trebuie evitata.

1.2.2. Bara oblica^[5] [/]

Folosita k semn ortografic:

• in formule distributive^[6] care cuprind numele unor unitatzi de masura; acestea pot fi:
  • abreviate (km/h citit kilometri pe sau la ora) ori
  • neabreviate (kilometri/ora);
• in abrevierile c/val shi m/n pentru contravaloare shi motonava.

Nu este precedata, nici urmata de blanc.

1.2.3. *Blancul^[7] [ ]

Consta in absentza oricarui semn. Cuvintele se delimiteaza grafic prin blancuri potrivit statutului lexico-gramatical shi sensului lor, functzia principala a blancului fiind aceea de semn de delimitare shi separare a cuvintelor sau a elementelor componente ale unor cuvinte compuse (Anul Nou, cate unu, douazeci shi unu, Evul Mediu, Unirea Principatelor), ale locutziunilor (alta data „in alta imprejurare”) shi ale altor grupuri relativ stabile de cuvinte (cate o data).

El marcheaza in scris o realitate fonetica, shi anume pauza care separa in vorbire aceste elemente.

Absentza blancului (deci scrierea „legata”) marcheaza unitatea cuvintelor. Ea caracterizeaza cuvintele simple, majoritatea derivatelor shi cuvintele compuse sudate, nedisociabile, pentru care v. 4. Scrierea derivatelor, compuselor, locutziunilor shi grupurilor de cuvinte.

Blancul are rol distinctiv, diferentziind secventze identice k sunete constitutive, dar care, despartzite prin blanc, reprezinta un grup de cuvinte (nici un conjunctzie + numeral), in timp ce, scrise „legat”, alcatuiesc un singur cuvant (!niciun adjectiv pronominal).

El poate compensa absentza punctului intre initzialele majuscule ale unei abrevieri: I D E B pentru Intreprinderea de Distributzie a Electricitatzii; actualmente se prefera insa in aceste cazuri suprimarea shi a blancurilor, mai economica.

Blancul poate preceda sau urma ori nu celelalte semne ortografice. In uzantzele scrierii limbii romane (de tipar, la calculator, la mashina), blancul nu preceda, in general, semnele de punctuatzie, dar le urmeaza.

1.2.4. Cratima^[8] [-]

Este semnul ortografic cu cele mai multe functzii. In unele cazuri are caracter permanent (da-l, de-a dreptul, las-o, s-a dus, tzi-l da, nu da il, de a dreptul, lasa o, se a dus, tzi il da), iar in altele - accidental (de-abia sau de abia, n-am sau nu am)^[9].

Se foloseshte intre cuvinte sau in interiorul unui cuvant ori al unei abrevieri, avand rolul de a lega sau, dimpotriva, de a despartzi elementele in cauza.

Astfel, cratima leaga:

• cuvinte pronuntzate fara pauza;
• unele interjectzii identice, repetate accidental;
• anumite prefixe de baza derivatului;
• prefixele ne- shi re- shi prepozitzia de de baza derivatelor, respectiv a compuselor de la cuvinte care incep cu vocala i-, atunci cand se produce caderea acesteia;
• componentele compuselor cu un grad mediu de sudura, ale unor locutziuni shi ale structurilor cu anumite substantive + adjectiv posesiv;
• articolul hotarat enclitic sau desinentza de unele cuvinte greu flexionabile;
• formantul final al numeralelor ordinale shi fractzionare de numeralul cardinal corespunzator scris cu cifre;
• componentele ale unor abrevieri.

Ea desparte:

• silabele unui cuvant pronuntzat sacadat;
• segmentele unui cuvant in cazul despartzirii acestuia la capat de rand.

In toate cazurile cu exceptzia ultimului, cratima se foloseshte indiferent de pozitzia cuvantului pe rand, in timp ce in ultimul caz este conditzionata de pozitzia segmentului de cuvant la sfarshit de rand shi se suprima daca acel segment nu mai ocupa aceasta pozitzie.

Cratima nu este precedata sau urmata de blanc.

Uneori, una shi aceeashi cratima poate cumula mai multe functzii, de exemplu, pe langa marcarea calitatzii de compus, poate nota shi atasharea unui element gramatical sau/shi producerea unor fenomene fonetice (la sfantu-ashteapta, impushca-n-luna, uciga-l-crucea).

Conditziile in care anumite elemente gramaticale se leaga de cuvantul de baza tzin de domeniul gramaticii, cele in care anumite compuse sau derivate prezinta un grad mai mare sau mai mic de sudura shi deci se scriu cu cratima - de formarea cuvintelor, iar cele in care se produc anumite modificari fonetice - de domeniul foneticii, de aceea nu pot fi prezentate aici.

Utilizarile cratimei se pot detalia dupa cum urmeaza. Astfel, cratima:

1. reda pronuntzarea „legata” (insotzita, uneori, shi de anumite modificari fonetice) a unor cuvinte care pot avea sau nu shi existentza independenta, notand o realitate fonetica permanenta sau accidentala.
   Ea poate marca pronuntzarea fara pauza a doua, trei sau, mai rar (mai ales in limba veche sau populara), patru ori chiar cinci cuvinte alaturate - cazuri in care se folosesc una (s-a dus, a luat-o), doua (dandu-le-o, pop. jelui-m-ash, inv. intreba-se-vor), trei (duca-se-pe-pustii, inv. face-li-se-va) sau patru cratime: (un) lasa-ma-sa-te-las.
   Unul dintre aceste cuvinte poate fi lung, respectiv semantic „plin”, iar celalalt sau celelalte - scurt(e)^[10] (dandu-ni-le, ducandu-l, ducandu-se) sau pot fi toate scurte (tzi-l da) ori toate lungi (aducere-aminte, luare-aminte).
   Cuvintele neaccentuate pot fi proclitice sau enclitice: l-a dat, respectiv da-l.
   In unele cazuri, pronuntzarea fara pauza poate sa nu conduca la alte modificari fonetice (ci numai morfologice sau de topica) ale cuvintelor implicate (pare-se fatza de se pare) sau poate duce la pronuntzarea intro singura silaba a unor cuvinte care, in alte situatzii, formeaza silabe diferite: am vazut-o fatza de inv. o am vazut.
   In altele, cratima poate semnala shi producerea unor modificari fonetice suplimentare ale cuvintelor in cauza, shi anume a sinerezei sau/shi a eliziunii.

   Sinereza poate fi obligatorie (de-a dreptul [dĕa], le-a dat, [lĕa], mia spus [mĭa], mi-o da [mĭo], ne-am dat [nĕam]) sau facultativa, redand rostirea in tempo rapid (de-abia [dĕabĭa] fatza de de abia [de abĭa] in tempo lent).

   SHi eliziunea poate fi obligatorie (dintrun, intrun, printrun < dintru/intru/printru + un; intradevar < intru + adevar; m-a (vazut) < ma + a; v-a (vazut) < va + a (vazut); s-a (zis) < se + a (zis)) sau facultativa (c-a vazut/k a vazut; cu un copil/c-un copil, dupa o ora/dup-o ora, fara a vorbi/far-a vorbi; n-aveam/nu aveam; n-a vazut/nu a vazut; n-o sa vada/nu o sa vada; pana acolo/pan-acolo; s-o vada/sa o vada).

   Exista dublete sau triplete omofone neomografe, scrise separat, sau, cand este vorba de cuvinte compuse - cu cratima sau „legat”: intruna prep. + num., dar intruna adv.; l-a pr. + vb. aux., dar la prep.; ne-am pr. + vb. aux., dar neam s. n.; s-a pr. + vb. aux., dar sa pr., adj. pr.; v-a pr. + vb. aux., dar va vb. aux.

   Cand caderea unui sunet se produce in interiorul unui cuvant scris cu cratima, se recomanda folosirea numai a apostrofului (inshir'te, margarite, nu inshir'-te < inshira-te).

2. reda rostirea in tempo rapid a derivatelor cu prefixele ne- shi re- de la teme care incep cu im-, in- shi, neliterar, a compuselor cu prepozitzia de de la acelashi tip de teme, notand afereza lui i- la inceputul cuvintelor de baza (ne-mpacat, ne-ncetat, a re-mpartzi, a re-ncalzi fatza de rostirea in tempo lent neimpacat, neincetat, a reimpartzi, a reincalzi; de-mpartzit, de-nmultzit fatza de deimpartzit, deinmultzit).

   Aceasta posibilitate este exploatata in poezie, din ratziuni prozodice: Ne-ntzeles ramane gandul /Ce-tzi strabate canturile... Eminescu.

3. marcheaza limitele dintre silabele unor cuvinte rostite sacadat, cu valoare stilistica (Ne-mer-ni-cu-le!), numarul cratimelor fiind in functzie de lungimea cuvantului.
4. serveshte la atasharea anumitor prefixe sau sufixe (ex-ministru, poe-esc), pentru care v. 4.1.1. Prefixe shi derivate cu prefixe, 4.1.2. Sufixe shi derivate cu sufixe.
5. uneshte elementele unor cuvinte compuse: !mai-mult-k-perfect, v. 4.2. Scrierea cuvintelor compuse.

   La scrierea substantivelor compuse disociabile, cratima dispare in cazul intercalarii altor elemente: prim-ministru, dar primul nostru ministru.

6. uneshte componentele unor locutziuni: calea-valea, v. 4.3. Scrierea locutziunilor.
7. uneshte componentele secventzelor substantiv denumind grade de rudenie sau relatzii sociale + adjectiv posesiv (fara sau cu apocopa): mama-ta/ma-ta, sora-ta/sor-ta, stapana-sa, taica-su/ta-su.
8. leaga articolul hotarat enclitic sau desinentza de cuvintele greu flexionabile, in cazul:
   • numelor literelor shi sunetelor: x-ul, x-uri;
   • substantivelor provenite din numerale cardinale notate cu cifre: 10-le „nota 10”, 11-le „echipa de fotbal”;
   • imprumuturilor shi numelor de locuri a caror finala prezinta deosebiri intre scriere shi pronuntzare: acquis-ul; !bleu-ul; Bruxelles-ul; !dandy-ul, pl. art. !dandy-i (nu dandi, pl. art. dandii); show-ul, show-uri;
     

     !Se recomanda atasharea fara cratima a articolului sau a desinentzei la imprumuturile - chiar neadaptate sub alte aspecte - terminate in litere din alfabetul limbii romane pronuntzate k in limba romana: boardul, boarduri; clickul, clickuri; trendul, trenduri.

   • substantivelor provenite din abrevieri sau sigle: pH-ul, RATB-ul.
9. leaga formantzii -lea, -a la numeralele ordinale shi -ime la numerale fractzionare de numeralele cardinale corespunzatoare scrise cu cifre (romane sau arabe): al XI-lea, a 11-a, 16-imi;
10. marcheaza omiterea unei secventze din interiorul cuvantului in abrevierile discontinue: ad-tzie, d-ta, P-tza pentru administratzie, dumneata, Piatza.
11. se pastreaza in abrevierile compuselor scrise cu cratima (lt.-maj., N-V, S-E pentru locotenent-major, nord-vest, sud-est).
12. poate lega unele interjectzii identice, repetate accidental (bla-bla-bla, cioc-cioc-cioc, fiu-fiu, ha-ha-ha, hai-hai, ham-ham, hor-hor, la-la-la, pash-pash, pis-pis-pis, pui-pui, tranca-tranca, tzar-tzar).

    Interjectziile repetate se pot despartzi shi prin virgula (hai, hai; ham, ham).

13. poate lega unele cuvinte care se repeta identic (doar-doar, foarte-foarte, incet-incet, mai-mai, poate-poate, prea-prea) sau cu unele modificari (incet-incetishor, singur-singurel).

1.2.5. Linia de pauza^[11] [–]

Este utilizata k semn ortografic numai in scrierea unor cuvinte compuse complexe (cu caracter mai mult sau mai putzin ocazional) care cuprind cel putzin un cuvant compus scris cu cratima: americano–sud-coreean, nord–nord-vest, sud-est–nord-vest.

In aceasta situatzie nu este precedata sau urmata de blanc.

Cand locul despartzirii la capat de rand a unui compus scris cu linie de pauza coincide cu locul acesteia, linia de pauza tzine shi locul cratimei.

1.2.6. Punctul^[12] [.]

Este folosit k semn ortografic dupa majoritatea abrevierilor, shi anume dupa cele care pastreaza una sau mai multe litere din partea initziala a cuvantului abreviat, nu shi ultima lui litera (etc., ian., id., nr., v. pentru et caetera, ianuarie, idem, numarul, vezi), inclusiv in abrevierile de la prenume (I. pentru Ion).

Prin traditzie, se admit insa shi exceptzii (dr. pentru doctor).

Nu sunt urmate de punct:

• abrevierile care pastreaza finala cuvantului abreviat: cca, dl, dle, dna, d-ta pentru circa, domnul, domnule, doamna, dumneata;
• abrevierile numelor punctelor cardinale: E, N, V, S;
• simbolurile majoritatzii unitatzilor de masura: cm, !gal, m, kg pentru centimetru, galon, metru, kilogram;
• simbolurile unor termeni din domeniul shtiintzific shi tehnic: matematica, fizica (A pentru arie, N pentru numar natural), chimie (simbolurile elementelor chimice: C, Cl, Mg pentru carbon, clor, magneziu), medicina (!Rh).

Nu se scriu cu punct intre litere abrevierile care contzin fragmente de cuvinte: TAROM pentru Transporturile Aeriene Romane.

Se pot scrie cu sau fara punct intre literele componente abrevierile compuse din mai multe initziale majuscule (A.C.T.H./ACTH, C.E.C./CEC, O.N.U./ONU, P.F.L./PFL); !actualmente se prefera scrierea fara puncte despartzitoare: SUA, UNESCO.

Unele abrevieri (imprumutate k atare shi care au dobandit statut de cuvinte) se scriu totdeauna fara punct: HIV, SIDA.

Scopul abrevierilor fiind acela de a face economie de spatziu, dupa abrevieri, punctul nu este precedat de blanc, iar in interiorul abrevierilor complexe nu este in general precedat, nici urmat de blanc (a.c., sh.a. pentru anul curent, shi altzii/shi altele - dar nr. crt. pentru numarul curent).

In unele abrevieri complexe, punctul interior este urmat de cratima cand se abreviaza un compus scris cu cratima (lt.-maj. pentru locotenent-major).

Punctul se foloseshte shi la notarea in cifre a datei (01.01.2000); semne echivalente: bara, cratima.

1.2.7. Virgula [,]

Deshi este semn de punctuatzie, virgula^[13] (neprecedata, dar, bineintzeles, urmata de blanc) se foloseshte uneori cu o functzie asemanatoare cu a cratimei:

• in interiorul unor locutziuni adverbiale cu structura simetrica: cu chiu, cu vai; de bine, de rau (v. shi 4.3. Scrierea locutziunilor);
• intre interjectzii identice care se repeta (boc, boc; cioc, cioc, cioc; hai, hai; ham, ham; mac, mac; miau, miau; nani, nani) sau intre interjectzii cu valoare apropiata (trosc, pleosc).
• intre cuvinte care se repeta - identic (doar, doar) - sau cu unele modificari: incet, incetishor.

  Acestea se pot despartzi shi prin cratima (cioc-cioc-cioc; doar-doar; incet-incetishor) sau, in cazul interjectziilor, prin semnul exclamarii (boc! boc!; trosc! pleosc!). Succesiunile de interjectzii cu valori diferite se scriu in cuvinte separate (ia hai).

Note