Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Fenomenul plagiatului e vechi de cand lumea. El a luat o amploare nemaiintalnita odata cu aparitzia internetului. Prin procedeul copy paste potzi fura rapid din imensa bibliografie online textele sau descoperirile altuia care sa le prezintzi k fiind ale tale shi sa obtzii astfel, fara efort, onoare (contrafacuta), titluri universitare (fara acoperire) sau beneficii frauduloase.

Pana in urma cu doua decenii, neologismul plagiat circula mai ales in lumea scriitorilor shi in mediile universitare. In ultimii ani insa, scandalul plagiatelor a umplut paginile ziarelor shi a invadat ecranele televiziunilor. De plagiat au fost acuzatzi oameni importantzi: minishtri, parlamentari, rectori shi decani, scriitori. Despre plagiat se pronuntza multa lume, dar putzini i intzeleg sensul exact shi inca mai putzini sunt conshtientzi de nocivitatea fenomenului.

Sa incepem cu etimologia. In latina, sensul verbului plagio era „a fura”. Cei mai detestabili talhari erau cei care furau sclavi de pe moshiile aristocratzilor, care i vindeau apoi in pietze. Cu timpul, verbul nostru a dobandit un sens special: „a fura sclavi”. Cum cel mai ushor shi mai profitabil pentru hotzi era sa fure shi apoi sa vanda copii, verbul a inceput sa insemne „a rapi copii pentru ai vinde k sclavi”.

In lumea moderna, sclavii, in intzelesul vechi al termenului, au disparut, la fel pietzele de sclavi, cuvantul insa a ramas. Astazi, DEX-ul il defineshte astfel: „Opera literara, artistica sau shtiintzifica a altcuiva, insushita (integral sau partzial) shi prezentata drept creatzie personala”...

Cum se vede - acum cand i cunoashtem istoria - cuvantul shia modificat intzelesul in acord cu epoca, dar shia pastrat in fibrai intima caracterul detestabil, ticalos shi infam.

Un plagiat anume a tzinut in Romania prima pagina a ziarelor zile in shir. Cineva a descoperit in teza de doctorat a unui personaj important peste o suta de pagini copiate ad litteram dintro lucrare aparuta cu catziva ani mai inainte. Plagiatul este atat de evident, incat un copil de zece ani - un chinez sau un thailandez - punand fatza in fatza cele doua texte poate da verdictul fara a putea fi contrazis. SHi, cu toate astea, o cohorta de simbriashi ai profitului, academicieni printre ei, au sarit sa-l nege, uzand de pseudoargumente.

Cineva zice: „nu ne putem pronuntza, este nevoie de specialishti in materie”. Vasazica: unul imi fura cocoshul din ograda, pana shi gainile simt k le lipseshte ceva, eu il vad pe hotz sarind gardul cu cocoshul meu in bratze, dar nu ma pot pronuntza daca nu-s doctor veterinar? Altul, mai deshtept: „de la Platon shi Aristotel, toata lumea a copiat”. Mai k-tzi vine sa-l crezi gandindu-te k shi tu 1-ai copiat pe Pitagora ori de cate ori te-ai servit de tabla inmultzirii. Asha este, numai k nu tzia trecut prin cap sa zici k tu ai descoperit-o! Alt subtil: „e razbunare politica”. O fi, dar vorba e: a copiat sau nu? In sfarshit, intervine un cioban: „pai voi nu vedetzi k autorul adevarat ia facut el insushi cadou lucrarea? Ashai de greu de priceput? SHi mie mia dat Hagi primul milion, asta inseamna k-s hotz”?

K de atatea ori, in probleme universitare controversate (vezi regulile unei polemici civilizate), site-ul Universitatzii din Oxford ne lamureshte definitiv:

Plagiarism is presenting someone else’s work or ideas as your own, with or without their consent, by incorporating it into your work without full acknowledgement. All published and unpublished material, whether in manuscript, printed or electronic form, is covered under this definition. Plagiarism may be intentional or reckless, or unintentional. Under the regulations for examinations, intentional or reckless plagiarism is a disciplinary offence.