SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus).

sălbatic, ~ă [At: (a. 1560) GCR I, 4/4 / V: ~tec, (înv) salbatec, selbatec, sel~, (reg) sărb~ / Pl: ~ici, ~ice, (îvr) ~ici af / E: ml silvaticus] 1 a (D. plante) Care a crescut de la sine, fără să fie cultivat Si: necultivat, (reg) sălbăticos (1). 2 a (D. plante) Care nu este altoit Si: nealtoit, (reg) sălbăticos (2). 3 a (Ca determinativ, urmând după nume de fructe) Care reprezintă varietăți necultivate (sau nealtoite) Si: (reg) sălbăticos (3). 4 a (Înv; csnp; îs) Vin selbatec Vin care provine din viile cu viță-de-vie nealtoită. 5 a (D. animale) Care este nedomesticit, trăind în natură și ferindu-se de om Si: neîmblînzit, (înv) sălbăticos (4). 6 a (Pex; d. cai) Care este greu de stăpânit Si: aprig (8), sireap (3). 7 a (Îs) Miere sălbatecă Miere produsă de albinele sălbatice (5). 8 a (D. animale domestice) Care se arată temător în prezența oamenilor (străini). 9 a (D. copii, oameni) Care se sperie ușor. 10 a Care este creat de natură fără intervenția omului Si: natural. 11 a Lipsit de artificii (de rafinament) Si: frust (6), simplu. 12 a Care aparține naturii vegetale. 13 a Care este specific naturii vegetale. 14 a (D. pământ, terenuri etc.) Care este (încă) nedesțelenit. 15 a (D. ținuturi, locuri etc.) Care este greu accesibil (sau neospitalier) datorită unor factori naturali Si: inaccesibil. 16 a (D. ținuturi, locuri etc.) Care este nelocuit Si: pustiu. 17 a (D. ținuturi, locuri etc.) Care este neumblat Si: nefrecventat. 18 a (D. ținuturi, locuri etc.) Care este lipsit de urmele civilizației. 19-20 smf, a (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate (încă) în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești Si: primitiv. 21-22 smf, a (Persoană) care aparținea unei populații migratoare din epoca marilor migrațiuni Si: (iuz) barbar (1-2). 23 a Specific sălbaticului (19) Si: înapoiat, primitiv. 24 a Care se referă la sălbatici (19). 25 a Care datează din timpul sălbaticilor (21). 26 a (D. ochi, privire etc.) Ca de sălbatic (19). 27 a (D. păr, bărbi, etc.) Care este (total) neîngrijit, ca de sălbatic (19). 28-29 smf, a (Persoană) care se comportă ca un sălbatic Si: grosolan, înapoiat, necivilizat, primitiv, (liv) troglodit. 30 a (D. oameni) Care este lipsit de omenie, comportându-se în mod crud Si: barbar (14), sângeros (1), violent. 31 a (D. manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor sau d. fața, fizionomia, ochii, privirea etc. lor) Care exprimă lipsă de omenie (sau cruzime, brutalitate, violență). 32 a (Îvr; d. obiecte; îf sălbatec) Care produce dureri violente, insuportabile. 33-34 smf, a (Om) căruia nu-i place compania altora. 35-36 smf, a (Om) care se izolează de semenii săi, de societate Si: insociabil, nesociabil. 37-38 smf, a (Om) retras. 39 a Care se manifestă cu o violență, o forță, o intensitate extraordinară. 40 a (D. elemente mobile; spc) Care se mișcă, se deplasează (cu mare viteză și în mod impetuos). 41-42 a, av (D. mișcări, deplasări ale unor elemente mobile) (Care se fac) cu mare viteză și în mod impetuos. 43 a (D. oameni) Care au manifestări nestăpânite Si: impulsiv. 44 a (D. firea, manifestările oamenilor) Care denotă lipsă de stăpânire, impulsivitate.

SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbátec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (=silvaticus).

SĂLBÁTIC¹, -Ă, sălbatici, -e, adj. (Și în forma sălbatec) 1. (Despre animale, în opoziție cu domestic) Care nu este domesticit, îmblînzit, supus omului; p. ext. greu de stăpînit, aprig, aprins, nedomolit. Să mă duc pe-un cal sălbatec, să mă duc fără să știu. EFTIMIU, Î. 27. Sălbaticele rațe se abat din zborul lor, Bătînd apa-ntunecată de un nour trecător. ALECSANDRI, P. A. 124. ♦ (Despre plante) Care a crescut de la sine, necultivat, neîngrijit, nealtoit. Ea are flori de crîng la sîn Și-n păr un trandafir sălbatic. COȘBUC, P. I 181. 2. (Despre pămînt, locuri etc.) În care nu a intervenit prezența și mîna omului, necultivat, nelucrat, nelocuit, neamenajat; pustiu. Asculta cu luare aminte isprăvile de vînătoare, rătăcirile prin locuri sălbatice și neumblate. SADOVEANU, O. I 272. Pîraiele... sălbatice cîntă neîncetat lauda ta. RUSSO, O. 23. 3. (Despre oameni) Din prima perioadă de dezvoltare a societății omenești, p. ext. care se comportă ca un om necivilizat, primitiv. Din turnul acesta sălbaticii noștri strămoși cercetau zarea. SADOVEANU, O. VII 179. Îi socotea sălbateci și răi. REBREANU, R. I 169. ♦ Care arată sălbăticie, primitivism; de sălbatic, ca la sălbatici. Cu cît oastea tăcută se apropia, cu atît gălăgia țărănească se învolbura ca un cor sălbatec amețitor. REBREANU, R. II 250. Ea cîntă-un viers sălbatec din Dacia transalpină. ALECSANDRI, T. II 204. ◊ Fig. Sînt ciudate și pline de o sălbatică frumusețe nopțile de toamnă din jurul munților Perșani. BOGZA, C. O. 248. Îmi umpleau tot trupul pînă în cele din urmă fibre cu simțirea sălbatică a bucuriei de viață. SADOVEANU, O. V 103. ♦ Fig. Înfricoșător, înfiorător. Vîntul plîngea afară cu modulații sălbatice. SADOVEANU, O. I 435. Mereu crește zgomotul valurilor ce se izbesc de chei, spărgîndu-se într-un muget sălbatic. BART, S. M. 14. ♦ Fig. Vijelios, repede. Jocul urmează tăcut, din ce în ce parcă mai sălbatic. REBREANU, I 12. Ieși-vor din negru pămînt, În zale de-argint cavalerii... Și roibii cu nările-n vînt Vor trece-n sălbatec galop. COȘBUC, P. I 154. ♦ Retras de lume, nesociabil, singuratic. 4. Neomenos, crud, barbar, lipsit de umanitate, animalic; Un chef sălbatic se încinse. SADOVEANU, O. I 166. Acum ar fi vrut o biruință sălbatecă, numai ca să-i îngenunche pe toți. C. PETRESCU, C. V. 122. Focul!... Focul! răcni un glas cu o bucurie sălbatecă. REBREANU, R. II 205. ◊ (Adverbial) Ne-au furat caii! – Cum? urlă sălbatic vatamanul. SADOVEANU, O. VII 38. Arald se primblă singur, rîzînd, vorbind sălbatic. EMINESCU, O. I 96. ♦ Care exprimă cruzime, sălbăticie. Și ochii lui sălbatici Străfulgerînd tresar. IOSIF, PATR. 70. – Variantă: sălbátec, -ă adj.

SĂLBÁTIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre animale) Care nu este domesticit; neîmblânzit. 2) (despre plante) Care crește de la sine; necultivat. 3) (despre pământ) Care este lăsat în părăsire; nelucrat; necultivat. 4) (despre locuri) Care nu este populat; nelocuit. 5) Care este caracteristic omului primitiv; necivilizat. 6) și substantival (despre persoane) Care se ferește de lume; nesociabil. 7) și substantival Care este lipsit de milă; fără milă; barbar; crud; nemilos. 8) Care se manifestă cu mare putere; violent. 9) și substantival fig. Care vădește lipsă de respect față de cultură și civilizație; barbar. /<lat. silvaticus

sălbatic a. 1. care trăiește în păduri, în locuri pustii; 2. care nu e domesticit: rață sălbatică; 3. care nu e civilizat: popoare sălbatice; 4. care răsare firește: smochin sălbatic; 5. incult și nelocuit: țară sălbatică; 6. fig. grosolan, necioplit: apucături sălbatice. [Lat. vulg. SALVATICUS = clasic SILVATICUS]. ║ m. 1. cel ce trăiește în păduri, fără legi: sălbaticii din Africa; 2. fam. cel ce evită societatea.

sălbatec, ~ă a, smf vz sălbatic

sărbatic, ~ă a, smf vz sălbatic

selbatec, ~ă smf, a vz sălbatic

selbatic, ~ă sf, a vz sălbatic

SĂLBÁTEC¹, -Ă adj. v. sălbatic¹.

sălbatéc (vest) și -ic (est), -ă adj. (lat. salváticus, îld. sĭlváticus, pădureț, d. silva, pădure; it. salvático, selvaggio, Triest, salvadego, pv. salvatge, fr. sauvage). Care nu e domestic, care nu trăĭește pe lîngă om (ci în pădurĭ saŭ deșerturĭ): animale sălbatice. Fig. Sperios, care fuge de om străin: copil sălbatic. Singuratic, misantrop: savanțiĭ îs cam sălbaticĭ. Necivilizat, incult, necĭoplit, primitiv: popoare sălbatice. Fig. Crud, feroce: un țăran sălbatic. Necĭoplit, grosolan: apucăturĭ sălbatice. Care crește singur (fără cultură), spontane: poamă sălbatică (V. pădureț). Primitiv, necultivat, nelocuit: țară sălbatică. Subst. Om sălbatic, om care trăĭește fără legĭ scrise, fără organizațiune socială: sălbaticiĭ africanĭ. Misantrop.

sălbátic adj. m., s. m., pl. sălbátici; adj. f., s. f. sălbátică, pl. sălbátice

sălbátic adj. m., s. m., pl. sălbátici; f. sg. sălbátică, pl. sălbátice

sălbatic

sălbatic.

pisícă sălbátică s. f. + adj.

ráță sălbátică s. f. + adj.

pisícă sălbátică s. f. + adj.

porc sălbátic s. m. + adj.

ráță sălbátică s. f. + adj.

SĂLBÁTIC adj., adv. 1. adj. (rar) pădureț. (Animale ~e și animale domestice.) 2. adj. v. nedomesticit. 3. adj. v. focos. 4. adj. v. barbar. 5. adj. v. primitiv. 6. adj. v. necivilizat. 7. adj., adv. v. rău. 8. adj. v. impetuos. 9. adj. v. bestial. 10. adj. barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.) 11. adj. v. cumplit. 12. adj. v. fricos. 13. adj. (BOT.) pădureț, (pop.) mistreț, mistricit. (Păr ~.) 14. adj. (pop.) pădureț, (înv. și reg.) păduratic, păduresc. (Fruct ~.) 15. adj. v. natural. 16. adj. v. pustiu.

SĂLBATIC adj., adv. 1. adj. (rar) pădureț. (Animale ~e și animale domestice.) 2. adj. nedomesticit, neîmblînzit, (pop.) sireap. (Cal ~.) 3. adj. aprig, focos, nestăpînit, sireap, vijelios, (înv.) zmeios. (Un armăsar ~.) 4. adj. barbar, primitiv, (înv.) sireap, varvar, vărvăresc. (Triburi, neamuri ~.) 5. adj. înapoiat, neevoluat, primitiv, rudimentar. (Duceau o viață ~, în caverne.) 6. adj. necivilizat, primitiv. (Așezări ~.) 7. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 8. adj. aprig, furtunos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, tumultuos, vehement, violent, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Temperament ~.) 9. adj. animalic, bestial, feroce, fioros. (Gest ~.) 10. adj. barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.) 11. adj. aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, nebun, violent. (O pasiune ~ îl măcina.) 12. adj. fricos, sperios, temător, (livr.) timorat. (De ce ești atît de ~ ?) 13. adj. (BOT.) pădureț, (pop.) mistreț, mistricit. (Păr ~.) 14. adj. (BOT.) (pop.) pădureț, (înv. și reg.) păduratic, păduresc. (Fruct ~.) 15. adj. natural, (livr.) frust. (Frumusețea ~ a Bucegilor.) 16. adj. deșert, gol, necultivat, pustiu, vid, (înv. și reg.) săcret, (înv.) pustiicios, pustiit. (Un loc, un ținut ~.)

Sălbatic ≠ domestic

sălbátic (sălbátică), adj. – Neîmblînzit, necultivat, natural, frust, rău. – Var. sălbatec. Megl. sălbatic. Lat. salvatĭcus (Diez, I, 365; Pușcariu 1497; REW 7922, Rosetti, I, 59), cf. it. salvatico, prov. salvatge, fr. sauvage. – Der. sălbătici (var. însălbătici, (în)sălbătăci), vb. (a <se> face sălbatic); sălbăticie (var. sălbatăcie), s. f. (stare de sălbatic; Trans., fiară); sălbăticime (var. sălbătăcime, sălbăticiune, sălbătăciune), s. f. (fiară; animal sălbatic); sălbăticos, adj. (sălbatic); sălbăție, s. f. (plantă, Lolium temulentum), numită poate astfel datorită proprietăților sale narcotice. Din rom. provine rut. silvatici „spiriduș” (Candrea, Elemente, 409).

OREZ SĂLBATIC s.n. Graminee originară din America de Nord (Zizania aquatica), neînrudită cu orezul, ale cărei semințe lungi și subțiri, de culoare maronie, sunt comestibile și utilizate de obicei în amestec cu orezul. Conferă preparatelor culinare un aspect și o aromă deosebite, boabele sale devenind prin fierbere de culoare purpurie. [Dicționar gastronomic explicativ, Ed. Gemma Print, 2003]

ERYSIMUM L., MIXANDRE SĂLBATICE, fam, Cruciferae. Gen originar din Asia, America de N, sudul Europei, cca 82 specii, erbacee, anuale, bienale, perene cu peri gri, rar gri-pîsloase. Tulpină erectă. Frunze oblong-lanceolate, fără stipele, dentate, acoperite cu peri trifizi, cele superioare sesile, cele inferioare scurt-pețiolate. Înfloresc mai-sept. Flori galbene-portocalii, mirositoare, hermafrodite (4 sepale, 4 petale lung-ungulate, 6 stamine cu glande nectarifere la bază, un stil simplu, cca 3 mm lungime, stigmat întreg sau bilobat), dispuse în raceme largi sau alungite. Fruct, silicvă lung-pețiolată, patrunghiulară.

GLEDITSCHIA L., GLĂDIȚĂ, PLĂTICĂ, ROȘCOV SĂLBATIC, fam. Leguminosae. Gen originar din Africa, America, Asia, Europa, America de S, cca 11 specii, arbori cu spini lungi, ramificați. Frunze simplu și dublu-penate cu foliole mai mici. Flori verzi, poligame, în raceme sau panicule, cu 6-10 stamine libere. Fructul, o păstaie turtită.