potica

Biografii lexicale
Articol publicat de Ionel Funeriu in Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Cat de repede evolueaza limba! In urma cu 50-60 de ani, o tzaranca din Ardeal mergea „la potica dupa leacuri”. Azi ea merge „la farmacie dupa medicamente”. Formele vechi shi dialectale dispar incet-incet. Pentru istoria limbii romane cunoashterea lor are insa importantza capitala, intrucat ne ajuta sa intzelegem directzia schimbarilor lingvistice. Intrun articol mai vechi, am vorbit despre istoria propriului nume. Am spus atunci k bunicul meu patern nu era cunoscut in sat dupa numele oficial de la primarie, Funeri Pavel, ci i se spunea Pavelu’ Iancului, ceea ce insemna k Pavel este fiul lui Iancu. Asta se intampla acum mai bine de 100 de ani. Astazi obiceiul a disparut, suntem cunoscutzi dupa numele din buletin. Dar, chiar daca s-ar fi pastrat obiceiul denominatziei de atunci, azi s-ar zice: Pavel al lui Iancu, pentru k in directzia aceasta a evoluat morfosintaxa romanei.

Dictzionarele, atlasele lingvistice, glosarele inregistreaza faptele de limba vechi shi dialectale pentru a nu se pierde legatura cu trecutul. Se uita adesea k poezia populara este un rezervor important de asemenea date. De ce? Pentru k expresia este fixata in tipare prozodice, care nu permit ingerintze; o schimbare, cat de mica, ar deregla rima, ritmul sau masura. E destul sa ne gandim cum ar suna versurile:

Pe dealul Feleacului

Trec carale Iancului

daca am zice, conform morfologiei actuale, „carale lui Iancu”.

K potica a disparut din vorbirea cotidiana, chiar shi la tzara, s-a vazut la inceput. Rigorile prozodice contribuie insa la mentzinerea in viatza a cuvantului; cum ar fi sa inlocuim potica shi poticarashul cu farmacie shi farmacist in cunoscutul cantec popular:

Saraca inima mea,

Iar incepe-a ma durea.

M-am dus la doctor cu ea

La doctor shi la potica

SHi mi-or spus k n-am nimica.

Poticarashul mi-o spus:

Leacuri la inima nu-s!

Incercatzi pe cont propriu shi vetzi constata k nu numai atmosfera stilistica ar fi facuta praf shi pulbere, ci shi ritmul, masura sau rima (farmacie n-ar mai rima cu nimica, iar farmacistul, in loc de poticarashul, ar perturba ritmul shi metrul).

Potica a ajuns la noi din magh. patika. Este curent doar in graiurile ardeleneshti. La maghiari, el provine din germ. Apotheke. Germana l-a luat din lat. apotheka. La randu-i, latina l-a preluat din vechea greaca: apothéké. Cum de a disparut intaiul a din apothéké in maghiara ne putem intreba firesc, cu atat mai mult cu cat shtim, din sute de alte cazuri, k vocalele initziale sunt foarte rezistente, adica dispar greu in cursul modificarilor fonetice care le sufera cuvintele de-a lungul istoriei lor. Dar, daca aflam k in maghiara a este articol hotarat proclitic, atunci lucrurile devin limpezi: vorbitorii erau incredintzatzi k apatika (a + patika) este farmacia (potica), nu farmacie (potica)[1].

In franceza, gr. apothéké a patruns prin latina shi a suferit mari transformari fonetice, devenind pana la urma boutique. De aici provine neologismul nostru butic = magazin mic, cuvant care a facut cariera dupa 1989, cand buticurile au aparut cu sutele, odata cu privatizarea spatziilor comerciale din orashele shi satele noastre. Un alt neologism, care are ultima radacina cunoscuta in gr. apothéké, este bodega = local (mic) unde se consuma gustari shi bauturi (alcoolice). Dictzionarele noastre ne spun k neologismul romanesc este preluat din germ. Bodega. In spaniola, bodega denumeshte un magazin la subsol, o pivnitza chiar. In Londra shi in alte orashe din Marea Britanie shi SUA traiesc comunitatzi spaniole semnificative. Bodega, in engleza, a fost imprumutat din spaniola shi a denumit, la inceput, magazinele comerciantzilor hispanici („a small grocery store, especially in a Spanish-speaking neighborhood”). In urma uzului indelungat, cuvantul shia largit sfera semantica, denumind un magazin de mici dimensiuni.

Se vede acum, dupa descrierea partziala a inventarului lexical european, k pierderea regionalismului potica ar fi imputzinat perspectiva schitzata mai sus. Poezia populara il tzine insa viu in limba.


  1. Un fenomen similar s-a petrecut cu rom. buric. In latina clasica era umbilicus care in latina vulgara era *umbulicus. Romana l-a moshtenit, evident, din latina vulgara, intro prima faza in forma umburic, cuvant care vorbitorii l-au analizat greshit: un + buric (pronuntzat, in fapt, um buric, k um brad, um pom). Asemenea confuzii fac vorbitorii pentru care romana nu e limba materna. Prin anii ’90, locuia langa mine un neamtz batran, trecut bine de 80 de ani, care vorbea romaneshte relativ corect. Mi se plangea k rudele incearca sai puna trava in ceai. Am intzeles despre ce e vorba abia cand am aflat cat il chinuia ideea k rudele lui vor sa-l omoare, pentru ai moshteni averea. Otrava era, pentru el, o trava.

Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dezbateri

Diverse

DOOM2

DOOM3

Ionel Funeriu

Istoria regulilor ortografice

Incercari de indreptare

Indreptarul ortografic, editzia a V-a : Punctuatzia

Mioara Avram

Misterele cuvintelor

Punctuatzie

Rodica Zafiu

Rodica Zafiu : Pacatele limbii

Sextil Pushcariu : Limba romana (1940) - vol. 1