SEMNELE CITARII (GHILIMELELE)

§268. Semnele citarii sau ghilimelele („...” ori «...») sunt semne grafice care se intrebuintzeaza atunci cand reproducem intocmai un text spus sau scris de cineva.

§269. Semnele citarii se pun la inceputul shi sfarshitul unei citari, inchizand vorbirea directa:

A doua zi nepoata-sa il gasi pe jumatate inghetzat. Abia putu sa zica: [„] Leano, foc k mor[”] shi i intinse un banutz de aur, inchizand ochii. DELAVRANCEA, H. T. 36.

In aceasta situatzie se disting mai multe cazuri de folosire a ghilimelelor, dupa cum propozitzia care o anuntza e ashezata la sfarshitul, la inceputul sau inauntrul vorbirii directe.

a) Cand reproducerea merge in continuarea cuvintelor care o anuntza, ea este precedata de doua puncte shi incepe cu majuscula (vezi Scrierea cu litere majuscule, § 152).

Cand dupa vorbirea directa se pune punct, semnele citarii pot sta atat inaintea punctului, daca vorbirea directa intervine in cursul unei propozitzii sau fraze, cat shi dupa punct, daca vorbirea directa constituie o propozitzie sau o fraza independenta:

Aceasta stare sociala e apoi caracterizata, cum constata shi Eminescu, [„]prin dezvalirea coruptziei, lipsei de rushine, de convingeri, de conshtiintza la partidele noastre politice[”]. IBRAILEANU, SP. CR. 200.

Daca vorbirea directa se termina cu semnul intrebarii sau al exclamarii, atunci ghilimelele se pun dupa aceste semne:

Sulitza se gandea la badea Ghitza Botgros shi la patzania popii shi-shi zicea: „Uite ursita omului... Cine shtie daca ne-om mai vedea![”] SADOVEANU, O. I 119;

Au incepui sa sforaie caii shi sashi ciuleasca urechile inspre partea de unde venea zgomotul. Imparatul zice: „Ce sa fie?[”] k nu se vede nici o mishcare in iarba inalta a pajishtii. CARAGIALE, O. I 117;

Cineva ma lua de mana shi-mi zise, sarutandu-ma pe amandoi obrajii: „Iorgule, Iorgule, plangi, Iorgule, pe acela care nu se va mai intoarce![”] DELAVRANCEA, H.T. 53.

b) Cand cuvintele care arata cui i apartzine vorbirea directa stau dupa aceasta, semnele citarii se pun imediat ce se termina vorbirea directa shi se separa de restul propozitziei prin virgula sau pauza:

„Baba asta imi cunoashte taina[”], s-a mirat mezinul. SADOVEANU, N. P. 49;

„Baditza, ce livede e asta?[”] - il intrebam, trecand pe nishte gushi de vai. ODOBESCU, III 173.

c) Daca cuvintele care arata cui i apartzine vorbirea directa se afla in mijlocul acesteia, atunci ele se despart prin virgule sau pauze. In acest caz nu se pun semnele citarii inainte shi dupa intercalare:

[„] SHi astai o minune a vremii de-acuma, gandea in sine calaretzul, k shi minunea stelei ce a ieshit in cer; nu vrea sa se-ntoarca din crivatz vantul cu nici un chip. Se vede k intai trebuie sa ispravim lucrarea ce avem noi aici, la Iashi...[”] SADOVEANU, N. P. 375.

Cand reproducem un cuvant sau un grup de cuvinte care nu constituie o propozitzie, aceste cuvinte se pun intre ghilimele:

De-mi zici[„]draga[”], rad cu hohot,

Ascunzand obrajii mei. COSHBUC, P. 178;

Razashul sta ganditor, luminat de foc shi ashtepta rastimpul cand [„]clopotul moshneagului[”], cum i spunea el, conteneshte. SADOVEANU, N.P. 180.

§270. Semnele citarii se pun inainte shi dupa reproducerea unui text:

Frate-meu ma invatzase sa citesc k pe apa in cartea de citire. La[„]cand cu Ciuma lui Caragea se raspandeau orashenii prin sate shi satenii prin pustii[”], nu m-ar fi oprit nimeni din turuiala. DELAVRANCEA, H. T. 90.

§271. Semnele citarii pot exprima ironia fatza de cel care foloseshte cuvantul sau grupul de cuvinte reprodus:

Prietenii tzin sa afle pentru care afacere [„]foarte serioasa[”] a venit in capitala munteanul lor. CARAGIALE, O. II 44.

§272. Se pot inchide intre semnele citarii cuvintele asupra carora vorbitorul vrea sa insiste, sa atraga atentzia in mod deosebit sau sa le dea o mai mare importantza decat au in realitate:

Branzovenescu. - Nu pricepi, neica Zahario, vorba noastra? Adica [,,]noi[”], partidul nostru, pentru cine votam noi, pentru cine lucram noi? Noi inca nu shtim... CARAGIALE, O. VI 101.

§273. Se pot pune intre semnele citarii titlurile operelor literare, artistice sau shtiintzifice shi ale publicatziilor, atunci cand aceste titluri sunt reproduse intro fraza:

Eram in gimnaziu cand am citit primele poezii ale lui Eminescu shi fantastica lui nuvela, [„]Sarmanul Dionis[”]. VLAHUTZA, O. A. 441.

§274. In lucrarile de lingvistica se obishnuieshte k traducerea, sensul unui cuvant, sa se dea intre ghilimele:

Aceste nume de locuri au la baza cuvintele romaneshti dohotar care insemna [„]meshter care extragea prin distilare dohot (pacura, catran), din lemn de mesteacan sau altzi copaci[”], shi dohotarie, [„]instalatzie primitiva, o simpla groapa pentru distilarea dohotului[”]. STUDII SHI CERCETARI LINGVISTICE, 1954, nr. 1-2, p. 27.

Cand in cadrul unui citat intervine un alt citat, este nevoie de doua randuri de ghilimele. Pentru o mai mare claritate, e bine k in astfel de cazuri sa se foloseasca ambele feluri de ghilimele, shi anume ghilimelele «...» se ashaza in interiorul textului cuprins intre ghilimelele

[„]Spiritul ia ramas limpede pana la urma. [«] M-au uitat prietenii![»] spunea cu amaraciune celor putzini care-shi petreceau cateodata timpul langa suferintza lui.[«] Sunt ocupatzi: ce sashi piarda vremea cu un bolnav![»] adauga apoi singur, cu tristetze[”]. M. SEVASTOS, Amintiri de la „Viatza romaneasca”, 1956, p. 312.