proclet ~a [At: CORESI EV. 69 / V: (inv) poclet priclet ~cleat ~cliat proglet (reg) praclit ~clit / A shi: proclet / Pl: ~etzi ~e / E: slv проклетъ] 1 a (Bis; inv; d. oameni; in imprecatzii) Anatemizat. 2 a (Pex) Necredincios. 3 sm (Pop) Drac. 45 smf a (Asr) (Om) ticalos rau. 67 smf a (Om) ipocrit fatzarnic. 8 a (D. manifestarile oamenilor) Care vadeshte ticaloshie rautate. 9 a (D. manifestarile oamenilor) Care vadeshte ipocrizie fatzarnicie. 10 a (Trs) Cumplit. 11 a (Trs) Grozav. 12 smf (Reg) Om infocat.

PROCLÉT A procletzi te adj. 1. (Obishnuit in imprecatzii; mai ales substantivat) Blestemat afurisit ticalos mishel infam. A imprumutat procletul bani pentru nunta unei fiice shi nici nunta na facut. SADOVEANU N. F. 185. Nul cunoscu k este zmeu cind il vazu atit de bine shtiu procletul a se schimba. ISPIRESCU L. 124. Acum in clipa sa se aleaga unul dintre voi care sa mearga shi sa afuriseasca pe acest proclet shi vrajmash cumplit. CREANGA P. 57. 2. Grozav strashnic cumplit. Parca niciodata nul nemerise atita de proclet pe boierul Miron incit a fost bucuros cind la dat afara. REBREANU R. I 98. Dupa atita zoalal cuprinse un somn asha de proclet de adormi k mort. RETEGANUL P. III 28. ◊ (Adverbial) Auzindul Ion racni shi mai proclet. REBREANU I. 91.

PROCLÉT ~ta (~tzi ~te) shi substantival 1) rel. Care a fost anatemizat de biserica; afurisit; excomunicat. 2) Care se tzine numai de rele; cu purtari rele; afurisit. /<sl. prokletu

proclet a. blestemat: cand auzira faptele cele proclete ale fratzilor ISP. [Vechiurom. proclet anatematizat («afurisit shi proclet») = rus. PROKLĬATIĬ]. ║ m. 1. scelerat: deci sa piara orice proclet! AL.; 2. se zice in batjocura de tzigani.

próclet a s. (sirb. próklet vsl. proklentŭ blestemat d. klenti a blestema; bg. proklét rus. proklĕátyĭ). Vechĭ. Afurisit blestemat sacrileg nelegĭuit. SHi tríclet shi tréclet (sirb. triklet vsl. triklentŭ de treĭ orĭ afurisit).

poclet ~a a vz proclet

praclit ~a a vz proclet corectata

priclet ~a a vz proclet

procleat ~a a vz proclet

procliat ~a a vz proclet

proclit ~a a vz proclet

proglet ~a a vz proclet

tréclet V. proclet.

proclét (inv. reg.) (proclet) adj. m. pl. proclétzi; f. procléta pl. procléte

proclét adj. m. (sil. clet) pl. proclétzi; f. sg. procléta pl. procléte

PROCLÉT adj. v. afurisit anatemizat blestemat duplicitar excomunicat fals fariseic necredincios pagan.

PROCLÉT adj. s. v. abject infam josnic mishel mizerabil marshav nedemn nelegiuit nemernic netrebnic ticalos.

PROCLÉT s. adj. v. fatzarnic ipocrit mincinos perfid prefacut shiret viclean.

proclet adj. v. AFURISIT. ANATEMIZAT. BLESTEMAT. DUPLICITAR. EXCOMUNICAT. FALS. FARISEIC. NECREDINCIOS. PAGIN.

proclet adj. s. v. ABJECT. INFAM. JOSNIC. MISHEL. MIZERABIL. MIRSHAV. NEDEMN. NELEGIUIT. NEMERNIC. NETREBNIC. TICALOS.

proclet s. adj. v. FATZARNIC. IPOCRIT. MINCINOS. PERFID. PREFACUT. SHIRET. VICLEAN.

proclét (procléta) adj. Blestemat afurisit. Sl. proklętŭ din klęti „a blama a detesta” (Miklosich Slaw. Elem. 39; Byhan 314; Barbulescu Arhiva XLII 204). Der. procletzi vb. (a afurisi); triclet (var. treclet) adj. (afurisit) din sl. triklętŭ „de trei ori afurisit”; procletz(en)ie s. f. (inv. blestem).