incalecare sf [At: PSALT. 321/18 / Pl: ~cari / E: incaleca] 1 Ashezare calare Si: incalecat¹ (1) (inv) incalecatura (12) (ivp) incalarare (1). 2 (Ivp; pex) Calarit¹. 3 (Inv) Parasire calare a unui loc de catre popoare nomade sau de catre armate Si: incalecat¹ (3). 4 (D. cabaline) Imperechere a cabalinelor Si: incalecat¹ (4) (inv) incalecatura (3) (ivp) incalarare (3). 5 (Pfm) Suprapunere. 6 (Pfm) Supunere. 7 (Inv) Trecere in versul urmator a unuia sau mai multor cuvinte care ar fi apartzinut k idee versului precedent. 8 (Glg) Ruptura produsa in scoartza pamantului insotzita de deplasarea unei mase de roci peste alta.

INCALECÁRE s. f. Actziunea de a (se) incaleca. 1. Urcare pe un animal de calarie p. ext. pe un obiect care se poate sta calare. 2. Suprapunere. Incalecarea celor doua limbi ale ceasornicului. ▭ Spre miazanoapte dainuie... nishte incalecari de nori grei. CAMIL PETRESCU O. I 292. ♦ (Geol.) Ruptura in scoartza pamintului insotzita de o denivelare shi de apropierea celor doua flancuri. 3. Fig. Supunere stapinire dominatzie. Zorile coborau din cer gingashe mintuind lumea cu incalecarea intunerecului. REBREANU N. 50.

incaleca [At: COD. VOR. 54/₁ / V: (irg) ~lica / Pzi: incalec / E: ml *incaballicare] 12 vti A (se) sui calare Si: (ivp) a (se) incalara (14). 34 vti (Inv; pex) A calari. 5 vi (Inv; d. popoare nomade sau d. armate) A parasi un loc plecand calare. 6 vi(Inv; ie) A ~ in oaste A pleca la razboi. 7 vi (Pop; ie) A ~ pe nevoie A ieshi din saracie. 89 vtr (Pop; d. cabaline) A (se) imperechea. 10 vr (Pfm) A se suprapune. 11 vt (Pfm; c. i. oameni) A supune.

incalica v vz incaleca

INCALECÁ incalec vb. I. 1. Tranz. (Folosit mai ales absol.) A se sui calare (pe cal sau pe alt animal). Daca pofteshti sa mergi shi dta incaleca indata. ISPIRESCU L. 9. Genarul incaleca shi zbura... in urma fugitzilor. EMINESCU N. 15. Incalecind se inturna la palat. NEGRUZZI S. I 149. Mindra caluncaleca Spre Muncel vesel pleca. ALECSANDRI P. P. 49. ◊ Intranz. (Complementul indica un cal sau alt animal) Fata imparatului incaleca apoi pe GalbendeSoare. ISPIRESCU L. 22. Hai incaleca iute pe cal shi te du la nunta. CREANGA P. 170. Incalecatzi pe cai pe magari... shi dupa zmeu la goana! ALECSANDRI T. I 420. (Complementul indica un lucru) Incalec pe copacul doborit shil curatz de crengi. STANCU D. 142. Incaleca pe un biet de lemn. SHEZ. III 192. (Formula in povestiri) Am incalecat... peo sha shiam venit de vam spus povestea asha. CREANGA P. 34. (Fig.) Ma hotaresc ami scutura lenea shi a incaleca pe condei. ALECSANDRI C. 95. ◊ Refl. (Rar) Pe cal sa incalecat. SEVASTOS N. 119. ♦ (Cu privire la persoane) A asheza calare. Pe un cal lincalica La Brailal trimetea. TEODORESCU P. P. 575. ♦ (Cu privire la cai) A calari. Iapa sura care o incaleca un jocheu a nu shtiu carui domn... NEGRUZZI S. I 42. Purta platosha ostasheasca shi incaleca un cal negru. BALCESCU O. II 242. 2. Refl. reciproc. A se suprapune (trecind sau stind unul peste altul). Norii jos de tot se mishcau in palii lungi incalecinduse unii peste altzii. D. ZAMFIRESCU R. 254. Pe sus stinci uriashe diforme se incaleca senghesuiesc. VLAHUTZA O. A. III 32. ◊ Fig. Meshterul Roman simtzi cuvintele incalecinduise inca din gitlej. GALAN Z. R. 87. 3. Tranz. Fig. (Cu privire la oameni) A se face stapin a pune stapinire pe ceva a subjuga a supune. ♦ Intranz. (In expr.) A incaleca pe nevoie = a razbi a ieshi deasupra unei nevoi. Munceau in dreapta shi in stinga k doardoar a incaleca pe nevoie. CREANGA P. 140. Varianta: incalicá (COSHBUC P. II 177 SEVASTOS N. 169 ALECSANDRI P. P. 387) vb. I.

A INCALECÁ incálec 1. intranz. A se urca calare (pe un animal sau pe un obiect). ~ pe cal. ~ pe sha. ◊ ~ pe nevoie a ieshi din dificultatzi materiale. 2. tranz. 1) (animale de calarie sau anumite obiecte) A merge calare. 2) fig. A lua sub dominatzie (prin mijloace reprobabile). /<lat. incaballicare

A SE INCALECÁ pers. 3 se incáleca intranz. A veni deasupra (unul peste altul). Dintzii se incaleca. /<lat. incaballicare

incalecà v. 1. a se urca pe cal; 2. fig. a domina: doar va incaleca pe nevoia CR. [Lat. CABALLICARE].

incálec a alecá v. intr. (mlat. cabállico áre d. caballus cal; it. cavalcare pv. [en]cavalgar fr. chevaucher sp. cabalgar pv. cavalgar). Vest. Ma urc pe cal saŭ shed pe cal: a incaleca pe cal pe zid. V. tr. Ma pun calare: acest cal e greŭ de incalecat. Fig. Supun: saracia il incalecase. Pun calare (incalarez): infanterishtĭ incalecatzĭ. In est álic alicát.

incalecáre s. f. g.d. art. incalecắrii; pl. incalecắri

incalecáre s. f. g.d. art. incalecarii; pl. incalecari

incalecá (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. incálec 3 incáleca

incalecá vb. ind. prez. 1 sg. incálec 3 sg. shi pl. incáleca perf. s. 1. sg. incalecái

INCALECÁRE s. (inv.) incalarare. (~ calului.)

INCALECARE s. (inv.) incalarare. (~ calului.)

INCALECÁ vb. 1. (inv.) a se incalara. (~ pe cal.) 2. v. calari. 3. v. coincide.

INCALECA vb. 1. (inv.) a se incalara. (~ pe cal.) 2. a calari. (~ un cal de rasa.) 3. a coincide a se suprapune. (Doua shedintze care se ~.)

A incaleca ≠ a descaleca

incalecá (incálec incalecát) vb. 1. A se sui pe cal. 2. A calari a merge calare. 3. A se imperechea armasarul cu iapa. 4. A invinge a domina a supune. 5. (Arg.) A o lua la sanatoasa. Mr. (i)ncalic megl. ancalic. Lat. pop. caballĭcāre (Pushcariu 805; CandreaDens. 213; REW 1439; DAR) cf. alb. (n)galjkoń it. cavalcare prov. cat. port. cavalgar fr. chevaucher sp. cabalgar. Cf. cal calare descaleca. Der. incalecat adj. (suprapus se spune despre literele chirilice care se scriau de obicei intre doua rinduri); incalecator adj. (care este calare pe cal).

INCALECÁRE (< incaleca) s. f. Actziunea de a (se) incaleca. ♦ (GEOL.) Ruptura in scoartza terestra insotzita de deplasarea unei mase de roci peste alta in lungul suprafetzei de fractura determinata de presiunea fortzelor tectonice.

incaleca incalec v. t. 1. a domina. 2. (vulg. d. barbatzi) a avea contact sexual cu o femeie.