pușlama sf [At: CARAGIALE, O. II, 248 / Pl: ~le / E: ns cf puști] (Pfm) 1 Om lipsit de caracter, care nu este capabil de nimic bun Si: lichea, pramatie, secătură. 2 Om care trăiește din expediente, neavând o ocupație serioasă, stabilă Si: derbedeu, haimana.

PUȘLAMÁ, pușlamale, s. f. (Familiar) Om de nimic; secătură, lichea, derbedeu. În școală era o pușlama zgomotoasă și leneșă, întotdeauna prin coada clasei. C. PETRESCU, c. v. 107. Bătrînii dovedeau fetelor că Aurel Ungureanu e o pușlama. REBREANU, I. 88.

PUȘLAMÁ ~le f. 1) Om de nimic; derbedeu; secătură. 2) Persoană fără ocupație serioasă; derbedeu; haimana. /cf. puști

pușlamà f. secătură, ștrengar. [Mold. pușlău: origină necunoscută].

pușlamá f. (d. puștĭ). Triv. Om neserios, secătură.

pușlamá s. f., art. pușlamáua, g.-d. art. pușlamálei; pl. pușlamále, art. pușlamálele

pușlamá s. f., art. pușlamáua, g.-d. art. pușlamálei; pl. pușlamále

PUȘLAMÁ s. 1. v. lichea. 2. v. canalie.

PUȘLAMA s. 1. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, scîrnăvie, secătură, (pop. și fam.) cioflingar, (înv. și reg.) pujlău, (reg.) orbete, oșiștie, postoroncă, pujlă, (Mold.) nandralău, poghibală, (Transilv. și Maram.) techergheu, (înv.) ștrengar, (fam.) cutră, marțafoi, (fig.) căzătură, otreapă, zdreanță, (reg. fig.) loază, (arg.) sichimea. 2. canalie, hahaleră, pramatie, secătură.