cioflingár sm [At: I. CR. III, 54 / V: ~ig~, ~icár, ~legár(iu), ~lengár(iu), ciuflengár / Pl: ~i / E: pbl ger Schuhflicker „cizmar cârpaci”] 1 (Reg) Om care nu se pricepe la nimic și care tot ce face, face rău Cf cârpaci. 2 (Reg; prt) Surtucar. 3 (Reg; irn) Persoană care se îmbracă bine și se împodobește pentru a părea înstărită. 4 (Reg; pex) Vagabond.

CIOFLINGÁR, cioflingari, s. m. Om de nimic, secătură; vagabond. Nu te las, cioflingarule, pîn’nu ne plimbăm... num-așa nițeluș, de colea pînă colea, doar de mi s-o face și mie somn. CARAGIALE, O. III 55.

CIOFLINGÁR ~i m. 1) Persoană care nu are preocupări serioase; om de nimic; pierde-vară; târâie-brâu. 2) înv. peior. Țăran care purta haine (sărăcăcioase) orășenești; pantalonar. /cf. germ. Schuhflicker

ciofli(n)gar m. vagabond, secătură: un cioflingariu de al de tine CR.; îl văzu viind ca un cioflingar ISP. [Cf. Bihor (Mureș) ciuflicar, pâriș, clevetitor = nemț. SCHUHFLICKER, cârpaciu].

țiflinder sm vz țiflingar

țiflingar^[1] sm vz cioflingar

cĭofligár m. (var. din ciflicar, clăcaș din satele bulgăreștĭ. Cp. cu vecin, cĭocoĭ, covrigar, mitocan). Mold. Iron. Orășean răŭ îmbrăcat (cum ar fi un meseriaș, un funcționăraș), țăran îmbrăcat orășenește: țăranuluĭ îĭ plac boĭeriĭ, dar nu și cĭofligariĭ! – În Mold. nord. și -car, în Munt. -ingar, în Bucov. cĭoflincar. V. bașcaliŭ și îngherocat.

cioflingár (pop., fam.) (cio-flin-) s. m., pl. cioflingári

cioflingár s. m. (sil. -flin-), pl. cioflingári

cioflingar.

CIOFLINGÁR s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură.

cioflingar s. v. DERBEDEU. LEPĂDĂTURĂ. LICHEA. NETREBNIC. PUȘLAMA. SCÎRNĂVIE. SECĂTURĂ.

cioflingár (cioflingári), s. m. – Om de nimic, secătură, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incertă. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. DAR), pentru care nu există dificultăți; la fel de bine însă ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a cărui der. este mai dificilă fonetic dar se potrivește mai bine sensului. După Graur 139, din. țig. čoχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabilă explicația semantismului propusă de Graur, că pantofarii obișnuiau să poarte haine mai mult sau mai puțin occidentale. Dacă etimonul este exact, este vorba de o legătură care apare adesea, între noțiunea de „pantofar” și cea de „înșelător”, cf. potlogar, papugiu, a încălța, a potcovi, etc.

cioflingar, cioflingari s. m. (peior.) orășean.