MARȚAFÓI, marțafoi, s. m. (Fam.) Om de nimic, golan; secătură. – Et. nec.

marțafoi¹ smi [At: PR. DRAM. 251 / E: nct] 1 Om de nimic, leneș și fără căpătâi Si: golan, martalog (6), netrebnic, secătură. 2 (Îvr) Om nătărău. 3 (Reg; dep) Om de la oraș Vz gulerat, nădrăgar. corectată

MARȚAFÓI, marțafoi, s. m. Om de nimic, om fără căpătâi, vagabond, golan, netrebnic; secătură. – Et. nec.

MARȚAFÓI¹, marțafoi, s. m. Om de nimic, superficial, căruia îi place să pozeze; netrebnic, secătură. Făcea să-i reiasă și mai respingătoare mutra obraznică de marțafoi. M. I. CARAGIALE, C. 46. Da, mă rog, cine-s toți marțafoii aiștea, măi cumnate? HOGAȘ, H. 94. Îl deteră afară, ca pe un marțafoi și becisnic. ISPIRESCU, E. 252.

MARȚAFÓI ~ m. pop. Om de nimic; persoană fără preocupări serioase; derbedeu; pușlama; secătură. /Orig. nec.

marțafóĭ m., pl. tot așa (cp. cu ung. márcafank, un fel de gogoșĭ). Fam. Individ neserios, moftangiŭ: avea și ĭa un marțafoĭ de bărbat. – Și fem. -oaĭcă, pl. e.

marțafoiu m. netrebnic: îl deteră afară ca pe un marțafoiu și un becisnic ISP. [Cf. marț].

marțafói (fam.) s. m., pl. marțafói, art. marțafóii

marțafói s. m., pl. marțafói, art. marțafóii

marțafoiu, -foi.

MARȚAFÓI s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură.

marțafoi s. v. DERBEDEU. LEPĂDĂTURĂ. LICHEA. NETREBNIC. PUȘLAMA. SCÎRNĂVIE. SECĂTURĂ.

marțafói (marțafói), s. m. – Șmecher, potlogar. Origine necunoscută. Din pol. marcovy „flăcău tomnatic” (Cihac, II, 189), pare puțin probabil, dată fiind extensiunea cuvîntului. Relația cu mag. márcafank „gogoașă” (Scriban) e întîmplătoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti „a muri”, cf. sb. mrtca „cadavru”, mrtvan „om fără putere”. – Der. marțafoaică, s. f. (vagaboandă).

marțafoi s. m. invar. vagabond, golan; secătură

MARȚAFÓI¹ s. m. Om de nimic, om fără căpătîi, vagabond, golan, netrebnic, secătură. Să-i dăm drumu. Prea s-a-ntins marțafoiu. PR. DRAM. 251. Marțafoi porniți spre rele și de față hoțomani. PANN; P. V. I, 62/23. Așteaptă, marțafoiule, să te-nvăț eu a zădărî fetele. ALECSANDRI, T. 964. În haina lor de aleși fură și sînt niște marțafoi. JIPESCU, O. 29. Îl deteră afară ca pe un marțafoi și becisnic. ISPIRESCU, L. 252. Auzi d-ta. . . marțafoii! să nu-mi plătească ei dreptul mieu. SĂM. III, 167. Da, mă rog, cine-s toți marțafoii aiștea, măi cumnate? HOGAȘ, DR. II, 74, cf. 161. Alăturarea de domnul cel trufaș făcea să-i reiasă și mai respingătoare mutra obraznică de marțafoi. M. I. CARAGIALE, C. 46. Și n-ai să-mi spui că măritîndu-și fata cu marțafoiul ăsta de Mavrogheni a făcut un plasament bun. V. ROM. martie 1958, 26. Chelariul domnitoriului, un marțafoi sau ce era. MARIAN, T. 322. Ți-l lecuiem eu pi marțafoiu. ȘEZ. III, 143, cf. GRAIUL, I, 450, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Ce folos că tată-tău a fost om de treabă, dacă tu ești marțafoi. ZANNE, P. IV, 649. ♦ (Învechit, rar) Om nătărău, prost. Dau sărmanii, cheltuiesc, Pă ele le-mpodobesc, Și ei rămîn marțafoi, Nâtăfleți, gugumani, boi. MUMULEANU, C. 122/21. ♦ (Regional) Calificativ depreciativ pentru orășeni. V. g u L e r a t, n ă d r ă g a r. Cf. PAMFILE, J. II, 153, com. MARIAN, ALR SN III h 885. - Pl.: marțafoi. – Etimologia necunoscută.