PIPÉR, (1, 2) piperi, s. m., (3) s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), ușor indecent; picant. ◊ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase. A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz. 2. S. m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ◊ (În compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ◊ Piper roșu = boia de ardei. 3. S. n. Art. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ.

piper sm [At: URECHE, L. 116 / V: (înv) biberi, ~par, (înv) ~e, (reg) piup~ / Pl: (rar) ~i / E: ngr πιπέρι, slv пипєрь] 1 (Șîc ~-negru) Plantă tropicală, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe, verzi la început, devin roșii și apoi negre și datorită gustului lor iute și aromat, sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum). 2 (Prc; lsg; csc) Fruct al piperului (1). 3 (Fig; d. glume, anecdote; îla) Cu ~ Piperat (8). 4-5 (Îe; îla) (A avea) ~ pe limbă sau (a fi) cu ~ pe limbă (A fi) ironic. 6 (Îe) A-i sta (cuiva) ca ~u-n nas A enerva pe cineva. 7 (Îe) A face (pe cineva) cu sare și cu ~ A certa aspru pe cineva. 8 (Îe) A-i da (cuiva) cu ~ (pe) la nas A-i face cuiva o neplăcere. 9 (Îae) A întărâta pe cineva. 10 (Îae) A i se sui (sau a-i veni cuiva) ~ul la nas sau a-și lua ~ în nări A se enerva foarte rău Si: a se înfuria. 11 (Pop; îe) ~ între voi, să râdem și noi! Formulă adresată unor persoane care se ceartă, pentru a înteți cearta între ele și a face apoi haz pe socoteala lor. 12 (Rar; îe) A presăra ~ între două persoane A ațâța o ceartă. 13 (Fig; îe) A fi sarea și -ul... A fi elementul dinamic al unui grup. 14 (Fig; îae) A fi elementul spiritual, savuros al unei situații sau creații. 15 (Bot; pop; șîc ~-turcesc, ~-roșu) Ardei (Capsicum annuum). 16 (Prc) Ardei iute. 17 (Îs) ~ roșu Boia de ardei. 18 (Bot; reg; îc) ~-alb Coriandru (Coriandrum sativum). 19 (Reg; îs) Pere de ale chiperului Varietate de pere² de calitate inferioară, de culoare negricioasă. 20 (Bot; reg; îc) ~ul-apelor Silnic (Glechoma hederacea). 21 (Bot; reg; îc) ~ul-bălții sau ~ul-broaștei, ~-de-baltă, ~-de-bălți, ~-de-apă, ~-de-vale Dintele-dracului (Polygonum hydropiper). 22 (Bot; reg; îc) ~ul-lupului Pochivnic (Asarum europaeum). 23 (Bot; reg; îac) Tulichină (Daphne mezereum). 24 (Bot; reg; îac) Cucurbețea (Aristolochia clematitis). 25 (art) Dans popular care se joacă mai ales la nunți. 26 (art) Melodie după care se execută piperul (25). 27 (Reg; art) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 28 (D. îmbrăcăminte; îla) Sare și ~ Gri închis cu punctulețe negre și albe dese și alternând între ele Cf pepit. corectată

PIPÉR, (1, 2) piperi, s. m., (3) s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), ușor indecent; picant. ◊ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase. A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz. 2. S. m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ◊ (În compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ◊ Piper roșu = boia de ardei. 3. S. n. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ.

PIPÉR, (3) piperi, s. m. 1. Plantă tropicală, cu tulpina agățătoare, cu fructele ca niște bobițe negre, comestibile (Piper nigrum). Făcea triajul unor scrisori vechi, păturite într-o cutie de lemn de piper încrustată cu arabescuri de argint. BART, E. 173. ♦ (Cu sens colectiv) Fructul acestei plante, cu gust iute și aromatic, folosit drept condiment. Băuse un chil de vin fiert cu piper. PREDA, Î. 161. S-a oprit din zbor o cioară. Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer; Singuratică și mică Cît o boabă de piper. TOPÎRCEANU, P. 200. Ca bunii săi și tata vindea în tîrg piper. NEGRUZZI, S. II 230. Piperul e negru și-l pun dasupra pilafului. PANN, P. V. II 129. ◊ Loc. adj. (Despre glume, anecdote etc.) Cu piper = indecent, picant. Nașul spunea o glumă mai cu piper și finii rîdeau ca la comandă, toți. PAS, Z. I 175. ◊ Expr. A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi răutăcios, caustic, mușcător. Ardei ai avut totdeauna pe limbă, dar s-ar zice că acuma ai și piper. PAS, L. II 75. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas sau a-și lua piper în nări = a se supăra, a se mînia; a-i sări (cuiva) muștarul. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mînia, a ofensa (pe cineva). A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni (pe cineva), a mustra aspru; a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. Piper între voi, să rîdem și noi! se spune pentru a ațîța sau a înteți cearta între doi inși și a face apoi haz pe socoteala lor. (Cu pronunțare regională) Ian să cerc a presăra chiper între Florin și Florica... vorba ceea: chiper între voi, să rîdem și noi. ALECSANDRI, T. 906. 2. Fig. Element dinamic, înviorător; farmec, haz. Și-ncepui să-l acompaniez, bătînd toba cu deștele pe fundul pălăriei – fără asta nu mergea: toba, cu grupetele ei în contratimp, asta e piperul marșului. CARAGIALE, N. s. 51. 3. Ardei (planta sau fructul). Frunzuleană de piper, Cîte păsări sînt pe cer, Toate pîn’ la ziuă pier. Numai păsăruica mea Șăde sus pe-o rămurea. SEVASTOS, C. 115. (Cu pronunțare regională) Cîteodată, în această denumire intră și. ardeii sau chiperii. PAMFILE, A. R. 197. ♦ Ardei roșu pisat; boia, păprică. Slănină afumată presărată cu piper roșu. BUJOR, S. 100. 4. (În forma articulată) Numele unui dans popular, care se joacă mai ales la nunți; pipărușul. De îndată ce s-a săvîrșit masa de cununie, toți nuntașii se prind la joc, ce durează pîn-aproape de către seară, cam cu următoarele jocuri:... opinca... piperul. SEVASTOS, N. 282.

PIPÉR ~i m. 1) Arbust exotic cu tulpină târâtoare, având frunze ovale, flori mici, galbene, și fructe boabe (negre la coacere), folosite drept condiment. ◊ A avea (sau a fi) cu ~ la nas a fi răutăcios. A i se sui ~ul la nas a se supăra. 2) reg. Plantă legumicolă cultivată pentru fructul ei cărnos, bogat în vitamine, la început verde, apoi galben sau roșu, având gust dulce sau iute înțepător; ardei. ◊ ~-roșu boia de ardei. Iute ca ~ul a) care se irită ușor; supărăcios; b) care este sprinten, harnic. 3) Fruct al acestei plante. /<ngr. pipéri, sl. piperu

piper m. arbust din India ce produce piperul (Piper nigrum): ║ n. 1. boabele aromatice și caustice ale piperului, întrebuințate ca condiment: piper roșu, ardeiu; piperu-lupului, plantă ale cării rădăcini se fierb și se beau în contra tusei și pentru durere de stomac (Asarum europaeum); 2. horă svăpăiată cu strigăte sălbatice și gesturi desfrânate: un piper ca la ușa cortului. [Lat. PIPER].

pipér m. ca plantă și n. ca marfă (ngr. pipéri, d. vgr. pepérion, dim. d. péperi, cuv. indian saŭ persic; lat. pĭper, it. pépe, pv. pebre, fr. poivre. V. pebrină). O plantă erbacee piperacee tîrîtoare saŭ agățătoare care produce niște bobițe verzĭ la început, apoĭ roșiĭ, și la urmă negre și care e originară din sud-estu Asiiĭ (piper nigrum). Bobițele eĭ uscate, care-s aromatice și caustice și se întrebuințează ca condiment întregĭ orĭ pisate. S. m. Est. Ardeĭ. Piper negru, piper propriŭ zis. Piper roș, ardeĭ. – În est pop. chipér.

pipar sm vz piper

pipere sm vz piper

piuper sm vz piper

pipér (condiment, ardei) s. m., (ardei) pl. pipéri

pipér (condiment, ardei) s. m., (ardei) pl. pipéri

PIPÉR s. v. ardei, duh, haz, spirit, umor.

piper s. v. ARDEI. DUH. HAZ. SPIRIT. UMOR.

pipér (pipéri), s. m. – Plantă tropicală cu fructele folosite drept condiment (Piper nigrum). – Mr., megl. piper. Sl. piperĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Miklosich, Fremdw., 121; REW 6521; cf. Vasmer, Gr., 116), cf. sl. piprŭ, bg. piper, ngr. πιπέρι. – Der. piparcă (mr. pipercă), din mag. piperka (după Tiktin, Candrea și Gáldi, Dict., 151, din mag. páprika); pipăruș (var. piperuș), s. m. (Mold., ardei; piperul-lupului, Asarum europaeum; dans tradițional); pipera (var. pipăra), vb. (a pune piper); piperat, adj. (cu piper; picant, excitant; foarte scump, exorbitant); piperniță, s. f. (piperul-lupului; cimbru, Satureia hortensis; vas pentru piper măcinat), din pol. pipernicza (Cihac, II, 256), bg. pipernica (Conev 64) sau din piper cu suf. -niță. Din rom. provine ngr. πιπερᾶτος (asezonat cu piper).

PIPER, piperi, s.m. 1. Plantă tropicală (Piper nigrum) ale cărei fructe (boabe) sunt variat utilizate drept condiment. Se comercializează ca piper măcinat (pulbere) sau ca piper boabe (boabe întregi), iar acestea ca: a) piper verde = boabe recoltate înainte de maturare, conservate în saramură sau oțet; b) piper negru = boabe recoltate verzi, apoi uscate; c) piper alb = boabe mature, decorticate. 2. Boabe picante ale altor plante exotice: a) piper roz (roșu) sau piper american (pink peppercorns) = fructele aromatice ale unui mic arbore sud-american (Schinus molle); b) piper chinezesc sau de Sichuan (Chinese pepper) = fructele uscate ale unui arbore asiatic (Zanthoxylum piperitum), cu gust și aromă de piper. 3. (Adesea sin. cu boia) Piper de Cayenne = boia extrem de iute obținută din ardei de Cayenne (fr. poivre de Cayenne); pop. piper roșu = boia de ardei.

PIPÉR (< ngr.) s. m. 1. Plantă tropicală perenă din familia piperaceelor, originară din Orientul Mijlociu și Extremul Orient, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare (liană) și fructe mici, verzi la început care devin negre la maturitate și se folosesc drept condiment (Piper nigrum). ♦ Fig. Element înviorător; farmec, haz. 2. (Reg.) Ardei (planta sau fructul). 3. (BOT.) Piperul-lupului = tulichină. Piperul-bălții = plantă erbacee anuală din familia poligonacee, cu tulpina roșiatică, înaltă de 25-60 cm, frunze lanceolate cu o pată neagră pe fața superioară și flori verzi sau roșiatice grupate în spice false (Polygonum hydropiper). Răspândită în Europa și Asia, crește în locuri umede, mlăștinoase. Părțile aeriene cu frunze și flori au proprietăți hemostatice și diuretice. Se mai numește piperul-broaștei, troscot roșu, troscot piperat.

PIPER L., PIPER, fam. Piperaceae. Gen originar din Asia, cca 700 specii, plante lemnoase, pendente sau urcătoare. Frunze lucioase, alterne, lat-ovate, acute, pețiolate, verzi-închis sau panașate. Flori în. amenți lungi. Fructe, mai întîi verzi, apoi roșii și, la coacere, negre.