FÁRMEC, farmece, s. n. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unor vrăji); mijloc magic folosit pentru o asemenea transformare; vrajă, vrăjitorie. ◊ Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neașteptate, dintr-odată. 2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, atrage pe cineva. Farmecul pădurii. ♦ Desfătare, plăcere, încântare pe care o simte cineva în fața unui lucru fermecător. – Lat. pharmacum.

farmec sn [At: COD. VOR. 6/10 / V: (înv) ~măc sn (Pl: ~măce, rar, ~măci), (înv) ~ă, ~măcă sf (reg) fărmăc, fer~, foar~ / Pl: ~ece, (îrg) ~eci / E: ml pharmacum] 1 (În basme și superstiții) Transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unei vrăji). 2 (Pop; spc; mpl) Practică ocultă prin care se influențează soarta cuiva, prin invocarea unor forțe supranaturale malefice Si: fapt¹ (21), făcătură (1), făcut¹ (37), vrajă, (Buc; rar) făcare. 3 (Lpl) Mijloace magice întrebuințate pentru a face farmece (2). 4 Formulă magică (cântată sau recitată) pentru invocarea unor forțe supranaturale Si: (liv) incantație. 5 (Îlav) Ca prin ~ În mod miraculos. 6 (Îal) Pe neașteptate. 7 Ansamblu de calități care încântă sau atrag pe cineva. 8 Încântare pe care o simte cineva în fața unui lucru extraordinar.

farmec s.n. 1 (în basme și superstiții) Transformare miraculoasă a lucrurilor, a ființelor în urma unei vrăji; (înv., pop.) fermecătură. ♦ Totalitatea mijloacelor și formulelor magice folosite pentru transformarea miraculoasă a lucrurilor, a ființelor, pentru lecuire etc.; vrăjitorie. ◊ Loc.adv. Ca prin farmec = a) într-un mod miraculos; b) pe neașteptate, dintr-odată. 2 (pop.) Practică ocultă de invocare a unor forțe supranaturale (malefice), cu scopul de a influența soarta cuiva; consecințele utilizării acestor practici; vrajă, magie. Farmecul să piară, Răul să se stângă, Vrajele să strângă (COȘB.). 3 Fig. Calitatea de a atrage, de a încânta pe cineva. Fata avea un farmec în fiecare mișcare potolită (SADOV.) ♦ Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, care atrage pe cineva. Lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui (CR.). ♦ Încântare, plăcere pe care o simte cineva în fața unui lucru extraordinar. Am simțit atunci farmecul vieții în doi (BART). • pl. -ce. și (înv.) farmăc s.n., farmăcă s.f. / lat. pharmacum.

FÁRMEC, farmece, s. n. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unor vrăji); mijloace magice întrebuințate pentru o asemenea transformare; vrajă, vrăjitorie. ◊ Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neașteptate, dintr-o dată. 2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, atrage pe cineva. Farmecul pădurii. ♦ Desfătare, plăcere, încântare pe care o simte cineva în fața unui lucru fermecător. – Lat. pharmacum.

FÁRMEC, farmece, s. n. 1. Procedeu folosit de oamenii superstițioși în credința că pot influența desfășurarea normală a lucrurilor, cu ajutorul unor pretinse «forțe supranaturale»; putere de a fermeca, de a vrăji; vrajă, vrăjitorie. Dascălul Sindipa, ca un vrăjitor egiptean ce se află... a încuiat cu farmec glasul coconului. SADOVEANU, D. P. 28. Farmecul să piară, Răul să se stingă, Vrajele să strîngă Firicele coapte: Ceasul rău de noapte; Dragostea copilei, Ceasul rău al zilei! COȘBUC, P. II 149. Tu nu cunoști puterea acestei trestioare; prin farmecul ei am scăpat de toate nevoile. ALECSANDRI, T. I 436. ◊ Expr. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, deodată, pe neașteptate. Natura întreagă își schimbase coloarea; peste noapte totul se prefăcuse ca prin farmec. BART, E. 308. Ca prin farmec peri izvorul și copacii. EMINESCU, N. 16. 2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care produce admirație, atracție, încîntare. Fata avea un farmec în fiecare mișcare potolită și-n fiecare vorbă cuminte pe care o rostea din cînd în cînd. SADOVEANU, O. IV 48. Zările, de farmec pline, strălucesc în luminiș. COȘBUC, P. I 47. Iubire e în razele de soare Și farmec în a codrului fanfară. VLAHUȚĂ, O. A. 84. Lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui și pasă de te du în loc strein și așa depărtat. CREANGĂ, A. 118. ♦ Desfătare, plăcere, încîntare. Ne-am căsătorit. Eram fericiți. Am simțit atunci farmecul vieții în doi. BART, E. 223. Cînd murgul serii începe a se destinde treptat preste pustii, farmecul tainic al singurătății crește și mai mult în sufletul călătorului. ODOBESCU, S. III 17. – Pl. și: fermece (ȘEZ. III 32), (s. m.) farmeci (TEODORESCU, P. P. 374).

FÁRMEC ~ce n. 1) Procedeu magic căruia i se atribuie însușiri supranaturale; vrajă. ◊ A face ~ce a recurge la procedee magice; a vrăji. Ca prin ~ ca printr-un miracol. 2) fig. Ansamblu de calități ce trezesc admirație; vrajă; miraj; fascinație. ~cul pădurii. /<lat. pharmacum

farmec n. 1. formulă sau operațiune magică: farmecele sunt leacuri băbești; 2. fig. efectul magiei, atracțiune irezistibilă: farmecul frumuseții; 3. desfătare: dulce farmec a vieții călătoare AL. [Lat. vulg. PHARMACUM, leac și farmec, medicul și vrăjitorul fiind una și aceeaș persoană (v. vraciu)].

1) fármec n., pl. e (lat. phármacum, d. vgr. phármakon, medicament, venin, la pl. „farmece”. V. farmacie). Est. Pl. Fărmăcătorie, vrajă, oare-care micĭ obĭecte și substanțe descîntate crezînd că așa veĭ face altuĭa un răŭ saŭ un bine: a face farmece. Fig. Încîntare, grație, atracțiune irezistibilă: farmecu frumusețiĭ. Ca pin farmec, ca pin minune, îndată (vorbind de o schimbare). – În nord farmăc, pl. ăce și ece. Vechĭ și farmăcă, f., pl. ăcĭ. Și azĭ în est pl. f. farmecĭ. În vest pl. n. farmece. V. fapt și făcut 1.

fărmăc sn vz farmec

fármec s. n., (vrăji) pl. fármece

fármec s. n., pl. fármece

farmec (subst.), pl. farmece

farmec, -ce sb.

FÁRMEC s. 1. v. vrajă. 2. fascinație, încântare, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ul miraculos al nopții.) 3. v. desfătare. 4. v. drăgălășenie. 5. v. atracție. 6. haz, (fam.) chichirez. (Tot ~ul stă în...) 7. (fig.) savoare, sevă, suculență. (O vorbă plină de ~.)

FARMEC s. 1. descîntec, magie, vrajă, vrăjitorie, (pop.) descîntătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legămînt, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, rîvnă, rîvnitură, solomonărie. (Crede în ~ce.) 2. fascinație, încîntare, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ miraculos al nopții.) 3. delectare, desfătare, încîntare, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și pop.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care îl poale da o lectură bună.) 4. drăgălășenie, grație, (livr.) șarm. (Are un ~ înnăscut.) 5. atracție, (rar) prestigiu, (fig.) miraj. (~ unui vis fericit.) 6. haz, (fam.) chichirez. (Tot ~ stă în...) 7. (fig.) savoare, sevă, suculență. (O vorbă plină de ~.)

fármec (fármece), s. n. – 1. Vrajă, vrăjitorie. – 2. Calități care atrag, șarm. – Var. (înv.) farmăc. Mr. fărmác „venin”. Gr. φάρμαϰον „venin”, direct (Murnu 24; Diculescu 474), sau prin intermediul lat. pharmacum (Philippide, Principii, 18; Pușcariu 583; Candrea-Dens., 551; REW 6462; DAR; Rosetti, I, 166; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), mr., direct din ngr., cf. alb., bg. farmak „venin”. Der. fermeca, vb. (a vrăji; a încînta; a seduce, a fascina); fermecător, adj. (încîntător, seducător); fermecător, s. m. (vrăjitor, vraci); fermecătoreasă, s. f. (vrăjitoare); fermecătoresc, adj. (ca vrăjitorii); fermecătorie, s. f. (vrajă, farmece); fermecătură, s. f. (vrajă, magie). – Der. neol. farmacie, s. f., din fr.; farmacist, s. m., din fr.

fármec, farmece, s.n. – (mag.) Vrajă: „Operația, acțiunea sau ceremonia săvârșită în scop de a face cuiva un bine sau un rău, cu ajutorul unor forță supranaturale, de care dispune o anumită persoană, în relațiuni cu spiritele necurate” (Gorovei 1931: 128). – Lat. pharmecum.

a avea farmece în labă expr. (intl.) a fi foarte îndemânatic la furtul din buzunare