MÍNTE, minți, s. f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. ◊ Loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înțelept. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ◊ Expr. Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai rațional. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să spună. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. ◊ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-odată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata, a zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. ◊ Expr. A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – Lat. mens, -ntis.

minte sf [At: PSALT. HUR. 115^V/13 / V: (înv) mente / Pl: ~nți / E: ml mens, -tis] 1 Facultate de a gândi, de a judeca, de a înțelege Si: rațiune. 2 (Îoc trup) Spirit. 3 (Îvp; detenninat prin „toată”, „întreagă” „bună”) Stare de integritate a facultăților mintale. 4 (Îla) Cu ~ Cu judecată normală, sănătoasă. 5 (Îal; pex) Cumpătat. 6-7 (Îls, îla) Fără (de) ~ sau fără minți (Om) lipsit de rațiune. 8-9 (Pex; îljv) Fără (de) ~ sau fără minți (În mod) nesocotit. 10 (Înv; îls) Fără de ~a Faptă nechibzuită. 11 (îrg; îe) A nu-și fi în ~ (sau în minți) A fi nebun. 12-13 (Îljv) Ieșit din minți (sau, rar, din ~) (Care este) nebun. 14-15 (Îal) (Care este) necontrolat. 16 (Îlv) A-și pierde ~a (sau mințile) sau a(-și) ieși din ~ (sau din minți) A înnebuni. 17 (Îal) A-și pierde cumpătul. 18 (Îlv) A-și rătăci ~a (sau mințile) A înnebuni. 19-20 (Îe) A (nu) fi în (sau, înv; cu) toată ~a sau în toate ~nțile A (nu) fi în deplinătatea facultăților mintale. 21-22 (Îae, pex) A (nu) fi matur. 23 (Îe) A lua (sau, rar, a fura, a răpi, a pierde cuiva) mințile (ori ~a) sau a scoate (sau a lua, reg, a știlbura) (pe cineva) din minți (ori din ~) A face pe cineva să nu mai raționeze, să-și piardă controlul, judecata Si: a zăpăci. 24 (Îe) A suci ~a (sau mințile cuiva), (reg) a lua de minți (pe cineva) A zăpăci. 25 (îae) A face să se îndrăgostească nebunește. 26 (Reg; îe) A se aluneca cu ~a A-și pierde judecata. 27 (Pfm; îe) A-și bea mințile A se imbeciliza din cauza băuturii. 28 (Îe) A se frământa cu ~a sau a-și frământa ~a (sau mințile) A se gândi mult, a-și bate capul. 29 (Înv; îe) A-și veni în ~ A deveni înțelept. 30 (Pop; îae) A-și recăpăta calmul Si: a se calma, a se liniști. 31-32 (Îe) A (nu) fî întreg la (sau de) ~ A (nu) fi cu judecata normală, sănătoasă 33 (Fig) Om, persoană care raționează. 34 Cuget. 35 Atenție. 36 Imaginație. 37 Memorie. 38 (Fam; îe) Unde mi-s ~nțile? Se spune pentru a scuza lipsa de atenție, o scăpare. 39 (Îe) Unde ți-e ~a (sau ți-s, vi-s etc.) -nțile? Se spune pentru a reproșa lipsa de atenție, neglijența în executarea unei acțiuni. 40 (Pfm; îe) Îți stă ~a-n loc Indică cel mai înalt grad de uluire, de surprindere. 41 (îlav) în ~ În gând, fără a vorbi sau a gesticula. 42 (Înv; îe) De ~a mea (sau a ta, a sa etc.) Din proprie inițiativă. 43 (lv) A-i veni (cuiva, ceva) în ~ A-și aminti de ceva. 44 (Îe) A-i trece (sau a-i trăsni, reg a-i pica cuiva, ceva) prin ~ A se gândi la ceva. 45 (Îae, îcn) A nu bănui. 46 (Îae) A-și imagina. 47 (Înv; îe) A avea (ceva) în ~ A intenționa. 48 (Îae) A fi preocupat de ceva sau de cineva. 49-50 (Îe; îcn) A (nu)-și pune ~a (cu cineva sau cu ceva) A (nu) lua în serios pe cineva sau ceva. 51 (Îe) A fl dus cu ~a (sau cu mințile) A fi cufundat în gânduri, a fî distrat, neatent. 52 (Îlv) A-și aduna mințile A se concentra. 53 Mod de a gândi, de a judeca. 54 (Înv; îe) A fi într-o ~ (cu cineva) A avea aceeași părere cu cineva. 55 (Îvp) Intenție. 56 (Pre) Inteligență. 57 Perspicacitate. 58 Discernământ. 59 Capacitate intelectuală Vz cap, creier. 60 (Reg; îe) A fi orb de ~ A fi prost. 61 (Înv; îe) A nu-I ajunge (pe cineva) ~a A nu fi în stare să înțeleagă ceva. 62 (Îe) A fi ( sau a ajunge, a da, a cădea) în ~a copiilor A nu mai judeca cum trebuie din cauza bătrâneții. 63 (Îe) La ~a omului (fam, a cocoșului) Ușor de înțeles, clar. 64 (Fig) Gânditor. 65 Înțelepciune. 66 Chibzuință. 67 Cumpătare. 68 Cumințenie. 69 (Pfm; îe) ~a românului (sau moldoveanului) cea de pe urmă Înțelepciune pe care o capătă cineva după ce a greșit acționând pripit. 70 (Pop; îe) Ai minte! Îndemn de a nu-și pierde cumpătul. 71 (Înv; îlav) Cu ~ bună Cu chibzuială. 72 (Fam; îe) A-i veni (cuiva) ~a (sau mințile) în (sau la) cap (sau acasă, la loc) A se cuminți. 73 (Îae) A deveni mai înțelept. 74 (Îae; pex) A se maturiza. 75 (Și la Imt; îe) A-și vârî (sau a-și băga) mințile-n cap A judeca cu seriozitate. 76 (Îae) A renunța la planuri nesocotite Si: a se cuminți. 77 (Reg; d. copii; îla) Ajuns de ~ Ajuns la vârsta înțelegerii. 78 (Înv) Învățătură. 79 (Îe) A (se) învăța ~ A trage învățături dintr-o întâmplare personală neplăcută. 80 (Îae) A se obișnui să fie prevăzător, atent. 81 (Îe) A învăța (pe cineva) ~ A face pe cineva să devină înțelept, chibzuit. 82 (Îae) A pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată. 83 (Îvr) Parabolă.

MÍNTE, minți, s. f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. ◊ Loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înțelept. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ◊ Expr. Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să zică. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. ◊ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-o dată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata sănătoasă, a-l zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. ◊ Expr. A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – Lat. mens, -ntis.

MÍNTE, minți, s. f. (La pl. cu valoare de sg.) 1. Facultatea de a gîndi, de a judeca, de a înțelege; gînd, cuget, rațiune, cugetare. Și pe veci aceeași groază port și-n minte și-n privire. MACEDONSKI, O. I 95. În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gîndu-l duce mii de veacuri înainte. EMINESCU, O. I 133. Feciorași cu mintea crudă Și bărbați voinici la trudă. ALECSANDRI, P. P. 36. ◊ (Popular) Mult stau eu cîteodată și mă gîndesc în mintea mea. CREANGĂ, P. 162. ◊ Expr. A-i veni cuiva ceva în minte (sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte) = a se gîndi (dintr-o dată) la ceva, a bănui (ceva), a-i da (cuiva ceva) prin gînd. Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește spînului și se bagă în fîntînă, fără să-l trăsnească prin minte ce i se poate întîmpla. CREANGĂ, P. 205. Nici nu-i trecea prin minte că pe el l-ar fi putut iubi cineva. EMINESCU, N. 41. I-au venit în minte o închipuire. DRĂGHICI, R. 58. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată, să se cumințească; a pedepsi în mod exemplar. A sărit să mă bată, pentru că nu vreau să mă duc fată-n casă la curte. – Ia las’ că-l învăț eu minte! BUJOR, S. 92. A (se) învăța minte = a se cuminți. Te-i învăța tu minte altă dată. CREANGĂ, P. 146. A se frămînta cu mintea sau a-și frămînta mintea (sau mințile) = a se munci (cu gîndul), a se gîndi mult, a-și bate capul. Se frămîntă ei cu mintea fel și chip, dar nici unuia nu-i vine în cap ce să facă. CREANGĂ, P. 310. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gînduri, a se gîndi aiurea. Nu vedea, nu auzea. Atîta era de dus cu mințile. ISPIRESCU, L. 34. A-și aduna mințile = a se concentra, a-și reveni din distrare, a se dezmetici. Toate mințile-și adună, Să ia lumea-n cap, nebună, Parc-atîta-i mai rămîne. EMINESCU, O. I 102. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune cînd cineva rămîne uluit și nu știe ce să facă sau să zică. A avea (ceva sau pe cineva) în minte a) a avea (ceva sau pe cineva) în gînd, în amintire; a fi preocupat de ceva (sau de cineva), a ține la cineva. Spune-mi, tinere, pe cine Fata are-acum în minte? EMINESCU, L. P. 147; b) a avea intenția să facă ceva. Nici n-au avut în minte ca să ne înșale pre noi. ȚICHINDEAL, P. 133. Aproape de mintea omului v. aproape. La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, de aflat, pe înțelesul tuturor, clar. A ajunge (sau a intra, a cădea, a fi) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrîneții). E pur și simplu căzută în mintea copiilor. DUMITRIU, N. 133. Na! joacă-te. Tot ești în mintea copiilor. C. PETRESCU, Î. II 227. A-l ajunge (pe cineva) mintea sau a-i sta (cuiva ceva) în minte = a înțelege, a pricepe. (Mai ales în construcții negative) Nu-mi stă-n minte cum L-așa frumoasă fată Buturugă Statu-Palmă au putut să fie tată. ALECSANDRI, la TDRG. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele așezate la extremitățile celor două șiruri de dinți și care apare la sfîrșitul adolescenței, fiind de obicei mai puțin rezistentă decît celelalte măsele. 2. Judecată sănătoasă, dreaptă; mod just de a raționa. Rudele susțin că i s-a cam slăbit mintea. C. PETRESCU, C. V. 76. Să-mi dedic a mele versuri la cucoane bunăoară, Și dezgustul cel din suflet să-l împac prin a mea minte. EMINESCU, O. I 138. De cînd dorul m-au lovit, Mințile mi-au rătăcit. ALECSANDRI, P. P. 243. ◊ Loc. adj. În toată mintea (sau cu mintea întreagă) = (despre oameni) în toată firea, cu judecata sănătoasă, cu mintea echilibrată. Nu, Tomșa, romîn dintre străbuni, E om în toată mintea, ferit de gărgăuni. ALECSANDRI, T. II 116. ◊ Expr. A-și bea și mințile v. bea. A nu avea minte (sau a nu fi în toate mințile, a nu fi în mințile lui) = a fi nebun. Și fata și vodă, să juri că n-ar fi în mințile lor. DELAVRANCEA, O. II 221. A-și pierde mințile (sau mintea) = a înnebuni. Femeile au crezut că fratele lor și-a pierdut mințile din cauza norocului. PAS, Z. I 226. Lumea mă află atît de schimbat, că se teme să nu-mi pierd mințile. BOLINTINEANU, O. 355. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, în cap, la cap), a prinde la minte = a se potoli, a se cuminți, a deveni mai înțelept. Apoi, dă!... bădiță! păn-aici, toate-au fost cum au fost; da de-acum ani prins eu la minte. CREANGĂ, P. 45. Cîntă cucu-n deal la vie, Inima ca să-mi învie, În cap mințile să-mi vie. BELDICEANU, P. 95. A-și ieși din minți v. ieși. A-și pune mintea cu cineva = a se coborî la nivelul cuiva, a lua în serios pe cineva care nu merită (sau credem noi că nu merită). N-am să-mi pun mintea cu vorbele ei. STANCU, D. 251. N-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatecă. CREANGĂ, P. 292. A-și pune mintea cu ceva = a se potrivi la... Nu cumva să vă puneți mintea cu toată mîncarea și băutura, c-apoi al vostru e dracul! CREANGĂ, P. 260. A lua (sau a fura, a răpi, a suci) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. Parcă dracul mi-a luat mințile. CREANGĂ, P. 44. Ele-n horă începură-a se-nvîrti Cu-o mișcare grațioasă, Luminoasă, Care mințile-mi răpi. ALECSANDRI, P. II 61. Te-ntreahă, te ispitește, Pînă mintea ți-o sucește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. A scoate din minți (sau din minte) = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată, a-l zăpăci. Măi Chirică, tare mai ești și tu nu știu cum; scoți omul din minți cu vorbele tale. CREANGĂ, P. 162. Nu-s frumoasă, nici n-am fost, Dar voinic din minte-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66. 3. Înțelepciune, chibzuință, prudență, socotință. Doamne, moșule, doamne! multă minte îți mai trebuie! CREANGĂ, P. 82. Cantemir s-a purtat cu mare minte atunci. NEGRUZZI, S. I 184. ◊ Loc. adj. Fără (de) minte (sau minți) = lipsit de înțelepciune. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. Bine!... Vă iert, ca pe niște copii fără minte și vă dau de știre că mîni vom pleca spre țara noastră. ALECSANDRI, T. II 37. Cît de fără minte eram eu în tinerețile mele. DRĂGHICI, R. 58. A-și băga mințile în cap v. băga (I 1). ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime, iscusință. Trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, P. 3. Trebuie... cap bun și minte ascuțită și sănătoasă. ȘEZ. I 98. ◊ Fig. Mi-a părea cum că natura Toată mintea ei și-a pus, Decît orișice păpușă Să te facă mai presus. EMINESCU, O. I 100. 4. (Precedat de prep. «în») Amintire, memorie. Și dacă ramuri bat în geam Și se cutremur plopii E ca în minte să te am Și-ncet să te apropii. EMINESCU, O. I 193. Cuvintele lui Schiller ce le cetisem în tăblițele Olgăi îmi veniră în minte. NEGRUZZI, S. I 54. Aceasta, tată, o vom tipări-o în mintea noastră. DRĂGHICI, R. 141. ◊ Expr. A ține minte = a-și aminti de, a înregistra în memorie, a nu uita. Îl cunosc. Dar nu știu de unde. Pe front sînt mulți, ne întîlnim atîția și ziua și noaptea – dar nu ținem minte, SAHIA, N. 75. Ține tu minte, copile, ce-ți spun eu. CREANGĂ, P. 28. O sărmane! ții tu minte cîte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, cîte singur ai vorbit? EMINESCU, O. I 134. ◊ Compus: ținere-de-minte = memorie, amintire; facultatea, posibilitatea de a-și aminti, de a păstra în memorie. Eu una credeam că ai pierdut cu totul ținerea-de-minte. GALACTION, O. I 135. Fiu-său are ținere-de-minte grozavă și ia în cap ușor cele ce i se arăta. ISPIRESCU, la TDRG. 5. Imaginație, închipuire, fantezie. Toate cele povestite de mă-sa se desfășurau în mintea ei cu o putere amețitoare. BUJOR, S. 135. Dar toată-n tot Frumoasă cît eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I 57. Mintea lui era departe cu atîția ani în urmă. VLAHUȚĂ, O. A. III 13.

MÍNTE ~ți f. 1) Facultate a omului de a gândi și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect; judecată; rațiune. * Cu ~ cu judecată sănătoasă; înțelept. Fără (de) ~ lipsit de rațiune; nebun. A-și ieși din ~ți a-și pierde cumpătul; a înnebuni. A învăța pe cineva ~ a dojeni pe cineva cu asprime. A-și frământa ~tea (sau ~țile) a se gândi mult la ceva; a-și bate capul. A-i sta cuiva ~tea în loc a rămâne uimit, uluit. La ~tea omului (sau a cocoșului) pe înțelesul oricui; de la sine înțeles. În toată ~tea (sau cu ~tea întreagă) cu rațiunea sănătoasă. A prinde la ~ a dobândi mai multă experiență; a se face mai înțelept. A-și pune ~tea cu cineva a lua în serios pe cineva care nu merită. 2) fig. Individ ca ființă națională. ~ sănătoasă. 3) Facultate a creierului care permite conservarea, recunoașterea și reproducerea în conștiință a experienței din trecut (fapte, evenimente, senzații, cunoștințe etc.); memorie. * A avea în ~ a păstra în memorie. A ține ~ a nu uita. 4) Judecată sănătoasă; cap. * A-l (a nu-l) ajunge (sau a-l (a nu-l) duce) ~tea a avea (a nu avea) destulă înțelepciune. Fără (de) ~ (sau ~ți) lipsit de judecată, de înțelepciune. 5) rar Capacitate a omului de a-și închipui ceva; închipuire. A-i răsări ceva în ~. [G.-D. minții] /<lat. mens, ~ntis

minte f. 1. facultate de a cugeta, înțelege, concepe și judeca: om ager la minte; 2. dreapta judecată, înțelepciune: om cu minte; a pierde (lua) mințile, a înnebuni; a scoate din minți, fig. a amăgi, a momi; a învăța minte, a mustra aspru pe cineva, a-l bate; a se învăța minte, a se înțelepți singur din pățite; 3. atențiune: a-și încorda mintea;. 4. memorie: a aduce cuiva aminte; 5. pl. cunoștință sau simțire de sine: a-și ieși din minți. [Lat. MENTEM].

minte f. (lat. mens, mentis, minte, din răd. men, care e rudă cu vsl. pomĭenŭ, pomană; it. pg. menge, pv. fr. cat. ment, sp. miente. V. aminte, memorie, mint). Rațiune, inteligență, cuget, facultatea de a pricepe și judeca: om ager la minte. Judecată dreaptă: om cu minte, mintea nu învinge tot-de-a-una pasiunile. Atențiune, gînd: a fi cu mintea la arme, a-țĭ încorda mintea. Memorie: îmĭ vine în minte (îmĭ aduc aminte), îmĭ fuge din minte (uĭt). A perde mintea (saŭ mințile), a înebuni. A învăța minte pe cineva, a-l pedepsi ca să ție minte, ca să prindă minte. A te învăța minte, a prinde minte, a deveni maĭ deștept după o experiență, după o pățanie. A scoate din mințĭ, 1. a amăgi, a seduce, 2. a înfuria grozav, a scoate din fire. A ĭeși din mințĭ, a te înfuria grozav, a înebuni. A-țĭ băga mințile’n cap, a deveni ĭar cuminte, serios, atent. A fi aproape de mintea omuluĭ saŭ a fi la mintea omuluĭ (un lucru), a fi ușor de priceput. A ține minte, a nu uĭta: acest turn e vechĭ de nu se ține minte. A-țĭ pune mintea cu cineva, a-l lua în serios, a te supăra de faptele luĭ: nu-țĭ pune mintea cu copiiĭ. A te duce mintea, a te tăĭa capu, a te pricepe: fie-care face cum îl duce mintea. În minte, în gînd, în cuget: mĭ-am zis în minte. Din minte, din gînd, din cuget: această mașină e scoasă din mintea luĭ.

mínte s. f., g.-d. art. mínții; pl. minți

mínte s. f., g.-d. art. mínții; pl. minți

+ținere de minte (memorie) loc. s. f., g.-d. țineri de minte, art. ținerii de minte

MÍNTE s. 1. gând, rațiune. (Când cu ~ n-ai gândit.) 2. deșteptăciune, intelect v. inteligență. 3. cuget, gândire, intelect, judecată, rațiune, spirit. (Operă a ~ții.) 4. v. judecată. 5. judecată, rațiune, (rar) cunoștință, (pop. și fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală n-ar fi făcut asta.) 6. judecată, raționament, rațiune, (înv.) socoată, socoteală, socotință. (Iată o ~ sănătoasă!) 7. v. chibzuială. 8. v. amintire.

MÍNTE s. v. carte, cultură, cunoștințe, instrucție, învățătură, pregătire, studii.

minte s. v. CARTE. CULTURĂ. CUNOȘTINȚE. INSTRUCȚIE. ÎNVĂȚĂTURĂ. PREGĂTIRE. STUDII.

MINTE s. 1. gînd, rațiune. (Când cu ~ n-ai gîndit.) 2. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are o ~ de nivel mediu.) 3. gîndire, intelect, judecată, rațiune, spirit. (Operă a ~.) 4. gîndire, intelect, înțelegere, judecată, rațiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede, de lucidă.) 5. judecată, rațiune, (rar) cunoștință, (pop. și fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală n-ar fi făcut asta.) 6. judecată, raționament, rațiune, (înv.) socoată, socoteală, socotință. (Iată o ~ sănătoasă!) 7. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu multă ~.) 8. amintire, memorie. (I-au rămas în ~ toate acele zile.)

mínte (mínți), s. f. – Înțelegere, spirit, inteligență, rațiune. – Mr. minte, megl. minti. Lat. mentem (Pușcariu 1090; Candrea-Dens., 1132; REW 5496), cf. alb. mënt (Philippide, II, 647), it., sp., port. mente, prov., fr., cat. ment. – Der. mintos, adj. (inteligent, înțelept, cu minte); aminte, adv. (în minte, în memorie), mr. aminte; aminti, vb. (a-și aduce în memorie; a menționa); amintire, s. f. (aducere-aminte; memorie); amintitor, adj. (care amintește); cuminte, adj. (înțelept, agil, prudent, avizat), cu prep. cu; cuminți, vb. (a fi cuminte); cumințenie (var. cuminție), s. f. (prudență, înțelepciune, înțelegere); mintesc, adj. (înv., mintal); cumințesc, adj. (înțelept).

FOAIE PENTRU MINTE, INIMĂ ȘI LITERATURĂ, supliment literar al „Gazetei de Transilvania”, apărut cu intermitențe la Brașov între 2 iul. 1838 și 24 febr. 1865, sub conducerea lui Gh. Barițiu și a lui Iacob Mureșianu (singurul redactor din 1850). A susținut emanciparea culturală și politică a românilor. Colaborări din toate provinciile românești: V. Alecsandri, C. Bolliac, A. Mureșanu, I. Heliade Rădulescu, N. Bălcescu, T. Cipariu, D. Bojinca ș.a.

HOC CAVERAT MENS PROVIDA REGULI (lat.) mintea prevăzătoare a lui Regulus s-a gândit la asta – Horațiu, „Ode,” III, 5, 13. Elogiu adus clarviziunii senatorului Regulus, care a salvat astfel Senatul de la luarea unei hotărâri ce ar fi primejduit într-un viitor mai îndepărtat însăși existența statului roman.

HOMO DOCTUS IN SE SEMPER DIVITIAS HABET (lat.) omul învățat are totdeauna bogățiile în mintea sa – Fedru, „Fabulae”, 2, 7, 14.

MENS SANA IN CORPORE SANO (lat.) minte sănătoasă în corp sănătos – Iuvenal, „Satirae”, X, 356. Omul înțelept aspiră la o minte sănătoasă și un corp sănătos. Ulterior, aceste cuvinte au devenit deviza educației fizice.

NIHIL EST IN INTELLECTU QUOD NON PRIUS FUERIT IN SENSU (lat.) nu există nimic în minte fără să fi fost mai înainte în simțuri – Principiu care rezumă concepția senzualistă a lui J. Locke, îndreptat împotriva teoriei carteziene a ideilor înnăscute.

PLUTÔT LA TÊTE BIEN FAITE QUE BIEN PLEINE (fr.) mai degrabă o minte organizată decât una încărcată – Montaigne, „Essaias”, I, 25. Reacție împotriva scolasticii medievale, care educa tineretul conform unei metode dogmatice și livrești, ruptă de realitate,. dând acestuia multe cunoștințe inutile, fără legătură între ele.

QUIDQUID DELIRANT REGES, PLECTUNTUR ACHIVI (lat.) orice le trăznește prin minte regilor se abate pe capul grecilor – Horațiu, „Epistulae”, I, 2, 14. Oamenii simpli au de suferit de pe urma nechibzuinței monarhilor.

TE HOMINEM ESSE MEMENTO (lat.) ține minte că ești om – Formulă prin care romanii atrăgeau atenția conducătorilor să acorde semenilor lor considerația cuvenită.

A (se) vinde pe un blid de linte – Expresia, foarte veche și răspîndită, vine din biblie, care era pe vremuri singura carte pe care o învățau și… neștiutorii de carte. Se povestește că Esau, întîiul născut al patriarhului Isac, revenind într-o zi acasă de la cîmp, obosit și înfometat, i-a cerut lui Iacob, fratele său geamăn, să-i dea și lui să mănînce din lintea pe care acesta o gătise. Iacob, care încă din pîntecele mamei (spune legenda) se afla într-o mare rivalitate cu Esau, fu de acord să-i dea un blid de linte, dar cu condiția ca fratele său să-i cedeze în schimb dreptul de primogenitură (de prim-născut), care la orientali, ca și la casele domnitoare, era legat de anumite privilegii. Tîrgul s-a făcut, și acel biet „blid de linte” a ajuns de atunci în multe limbi și în multe guri! Expresia înseamnă: a te vinde pentru o nimica toată, a-ți închiria serviciile pentru o bagatelă etc. BIB.

a (nu)-l duce capu / mintea expr. a (nu) fi inteligent.

a avea mintea-n colțuri expr. (adol. perior.) a fi prost

a nu-l ajuta mintea expr. a fi înapoiat mintal; a fi prost

a scoate din minți (pe cineva) expr. 1. a enerva, a înfuria. 2. a entuziasma peste măsură.

a-i bese mintea expr. a vorbi prostii, a fi penibil.

a-i bubui (cuiva) mintea expr. (iron.) a avea idei sau propuneri extravagante; a vorbi prostii.

a-i pune (cuiva) mintea pe bigudiuri expr. 1. a deruta, a zăpăci, a încurca. 2. a minți, a păcăli. 3. a cicăli, a sâcâi.

a-i veni mintea la cap expr. 1. a-și schimba în bine comportamentul, a se cuminți. 2. a începe să judece în mod direct / just lucrurile; a deveni înțelept.

a-și aduna mințile expr. 1. a se calma 2. a-și pune în ordine gândurile 3. a-și veni în fire

a-și bea mințile expr. a bea până la inconștiență sau nebunie.

a-și pierde mințile expr. a înnebuni.

a-și pune mintea (cu cineva) expr. a lua în serios pe cineva (care nu merită).

a-și pune mintea la contribuție expr. a gândi în mod creator.

a-și pune mintea pe bigudiuri expr. (șc.) a învăța pentru examene

în toate mințile expr. lucid, treaz; sănătos mintal.

la mintea cocoșului expr. logic; evident, vădit; de la sine-nțeles.