SÚNET sunete s. n. 1. Vibratzie a particulelor unui mediu elastic care poate fi inregistrata de ureche. ◊ Sunet asociat = semnal de frecventza audio care insotzeshte imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persista dupa ce o sursa sonora inceteaza sa emita prelungind sunetul initzial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a carui frecventza variaza periodic in jurul unei valori medii folosit in masuratori electroacustice. 2. Vibratzie muzicala. ♦ Anuntzare vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Rasunet; ecou. ♦ Valva galagie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulare. Lat. sonitus.

sunet sn [At: VARLAAM C. 123 / V: (pop) sunit (inv) sunut (reg) sunat / E: ml sonitus] 1 Vibratzie a particulelor unui mediu caracterizata prin inaltzime intensitate shi timbru care se propaga prin solide shi prin fluide sub forma unor unde statice shi care impresioneaza timpanul shi mecanismele urechii mijocii shi interne Si: rasunet zgomot (liv) son (reg) sun shteamat. 2 Senzatzia auditiva perceputa de ureche provocata de o vibratzie cu frecventza cuprinsa intre 16 shi 20000 de hertzi Si: rasunet zgomot (liv) son (reg) sun shteamat. 3 (Ilv) A da ~ A suna (1). 4 (Spc; asr) Murmur (de ape). 5 (Pex; asr) Vuiet. 6 (Spc; asr) Vajait (al vantului). 7 (Spc; asr) Foshnet (al frunzelor). 8 (Spc; ipp) Bubuit (de arme). 9 (Spc) Zgomot specific produs de obiecte metalice prin lovire prin trantire prin scuturare etc. Vz: zanganit. 10 (Pex) Reverberatzie. 11 (Spc) Vibratzie. 12 (Pex) Nota. 13 (Pex) Melodie. 14 (Pex) Cantare (1). 15 (Spc; fon) Element al exprimarii orale rezultat din modificarea prin articulare a curentului de aer expirat prin aparatul fonator. 16 (Ivr; lpl) Urale. 17 (Fig; inv) Veste. 18 (Pex) Zvon. 19 (Fig; ivr) Sens. 20 (Spc) Semnal sonor specific pentru a atrage atentzie a cuiva asupra a ceva Si: (inv) rasunet. 21 (Fig; inv) Rasunet. 22 (Pex) Valva. 23 (Spc) Parte sonora a unui spectacol. 24 (Is) Inginer de ~ Specialist in realizarea partzii sonore a unui spectacol Si: sunetist.

SÚNET sunete s. n. 1. Vibratzie a particulelor unui mediu elastic care poate fi inregistrata de ureche. ◊ Sunet asociat = semnal de frecventza audio care insotzeshte imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persista dupa ce o sursa sonora inceteaza sa emita prelungind sunetul initzial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a carui frecventza variaza periodic in jurul unei valori medii folosit in masuratori electroacustice. 2. Vibratzie muzicala. ♦ Anuntzare vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Rasunet; ecou. ♦ Valva galagie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulatzie. Lat. sonitus.

SÚNET sunete s. n. 1. Senzatzie inregistrata de ureche datorita mishcarii ondulatorii a unui mediu cu o frecventza convenabila. In conditziile unei atmosfere foarte rarefiate sunetele se transmit cu greu shi se aud slab. CONTEMPORANUL S. II 1954 nr. 386 5/4. Din trei in trei ceasuri se schimbau sentinelele care nu le vedea dar le auzea pashii shi sunetele armelor. SAHIA N. 83. Din tziriitul greierilor din mii de sunete ushoare shi nedeslushite se nashte k o slaba suspinare ieshita din sinul obosit al naturei. ODOBESCU S. III 17. ♦ Foshnet (al frunzelor). Robinson... vazind urma aceea de om au ramas incremenit de frica boldind ochii in toate partzile shi in nedumerire neshtiind ce sa faca asculta cu groaza sunetul frunzelor. DRAGHICI R. 158. 2. Vibratzie muzicala. Vorbea tare incercind sa acopere sunetul pianului. DUMITRIU N. 41. Sunetul clopotului se imprashtie dulce in sfirshitul linishtit al zilei. SADOVEANU O. VII 217. La un semn un tzarm de altul legind vas de vas se leaga SHi in sunet de fanfare trece oastea lui intreaga. EMINESCU O. I 144. ◊ (Poetic) Sa smulg un sunet din trecutul vietzii Sa fac o suflet k din nou sa tremuri Cu mina mea in van pe lira lunec. EMINESCU O. I 201. ♦ Anuntzare vestire (a unui eveniment); semnalizare semnal. O suflare de vint trecu pe la geam apoi deodata rasunara sunete de tzignale in noaptea de afara. DUNAREANU N. 26. Auzira un sunet de bucium. ISPIRESCU L. 275. 3. Rasunet; ecou. Mircea! imi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza; Acest sunet acest nume valurile il primesc. ALEXANDRESCU P. 133. ♦ Vilva galagie. In acea clipa sosea shi Neagu Leushcan cu mare sunet. A strunit caii a sarit de la locul lui a incarcat buclucurile noastre shi merindea a sarit iar pe capra shi shia plesnit cushma pe ceafa. SADOVEANU O. L. 72. Ura ce hrani familiei Batoreshtilor... fu atit de infocata incit arse cu totul aceasta familie shi stinse cu sunet pomenirea ei. BALCESCU O. II 73. 4. (Fon.) Element al vorbirii orale care comporta o emisiune cu caracter muzical. Vocalele consoanele shi semivocalele formeaza sunetele unei limbi. ▭ Fonetica nu se poate ocupa numai cu studiul material al sunetelor vorbirii ci cu forma sonora a limbii in general shi cu functziunile sunetelor in limba. MACREA F. 27.

SÚNET ~e n. 1) fiz. Fenomen provocat de mishcarea vibratorie a unui mediu shi perceput cu auzul; son. Intensitatea ~ului. ◊ A nu scoate nici un ~ a nu spune absolut nimic; a nu rosti o vorba. 2) Anuntz realizat cu ajutorul unui instrument de percutzie; semnal sonor. ~ de alarma. 3) lingv. Element al vorbirii orale omeneshti. ~ele limbii. /<lat. sonitus

sunet n. 1. ceea ce loveshte simtzul auzului; 2. sgomot muzical ce poate fi notat: in sunet de fanfare trece oastea lui intreaga EM.; 3. (arhaic shi solemn) rasunet: se stinse cu sunet pomenirea Bathorescilor BALC. [Lat. SONITUS].

súnet n. pl. e (lat. sónitus). Cela ce auzi cind loveshti ceva sunator (de ex. un clopot): sunet metalic. Vibratziunĭ muzicale: sunet de bucĭum de viorĭ de fanfara. Rasunet zgomot: copaciĭ abea intinatzĭ cadeaŭ cu mare sunet (N. Cost.). Vechĭ. Fig. Zvon agitatziune turburare: sa potoleasca sunetu lumiĭ. Gram. Vocalele shi consonantele la un loc: U e un sunet labial R e vibrant. V. foshnet freamat ecoŭ zinganit biziit zbirniit muget tropot racnet tzipet.

súnet s. n. pl. súnete

súnet s. n. pl. súnete

SÚNET s. 1. (livr.) son (inv. shi reg.) sun (reg.) shteamat. (~e placute.) 2. (MUZ.) nota. (Scoate ~ acute.) 3. (inv.) rasunare. (Se aude ~ul clopotelor.) 4. (FON.) (rar) son (inv.) fonem. (Corespondentza dintre litere shi ~.) 5. v. foshnet.

SÚNET s. v. bubuire bubuit bubuitura detonatzie detunare detunat detunatura duduit duduitura ecou rasunet trasnet trasnitura vorba vuiet zgomot zvon.

SUNET s. 1. (livr.) son (inv. shi reg.) sun (reg.) shteamat. (~e placute.) 2. (MUZ.) nota. (Scoate ~ acute.) 3. (inv.) rasunare. (Se aude ~ clopotelor.) 4. (FON.) (rar) son (inv.) fonem. (Corespondentza dintre litere shi ~.) 5. fishiit foshnet freamat murmur susur susurare shoapta shopot (rar) shoshet. (~ frunzelor.)

sunet s. v. BUBUIRE. BUBUIT. BUBUITURA. DETONATZIE. DETUNARE. DETUNAT. DETUNATURA. DUDUIT. DUDUITURA. ECOU. RASUNET. TRASNET. TRASNITURA. VORBA. VUIET. ZGOMOT. ZVON.

sunet (< lat. sonitus) 1. In mod obiectiv shi in sens larg orice vibratzie* mecanica in masura sa produca o senzatzie auditiva; in mod subiectiv efectul vibratziei senzatzia insashi (v. shi zgomot). Pentru crearea senzatziei vibratzia trebuie sa aiba frecventza cuprinsa intre c. 16 shi 16.000 Hz (v. auz). Unele animale (cainele pisica shi mai ales liliacul) aud s. cu frecventze de zeci de mii de Hz. Studiul s. cuprinde producerea analiza calitatzilor propagarea reproducerea shi inregistrarea s. inclusiv studiul fenomenelor conexe. De prima importantza este clasificarea s. in pure (datorite unei vibratzii sinusoidale unda* sonora respectiva fiind reprezentata de o curba sinusoidala) shi complexe (s. care contzin un numar de s. pure). Instr. muzicale emit s. complexe numite shi compuse sau timbrate; sunt formate dintro fundamentala shi un numar de armonice*. Unele s. ale fl. shi ale altor tuburi de orga* sunt insa aproape pure; ocarina* shi mai ales diapazonul (6) sau s. practic pure. Caracteristicile (calitatzile) generale ale s. sunt in principal inaltzimea* (v. shi frecventza) taria (v. intensitate) shi timbrul*. Intensitatea s. nu se confunda cu volumul sau. Prima depinde de amplitudinea* de oscilatzie* a elementului vibrator al instr. muzical (ancie* coarda*) pe cand al doilea de forma shi marimea spatziului rezonator (tubul cutia de rezonantza*). Un s. deshi emis cu putere poate avea un volum mic shi invers. La cele 3 calitatzi aratate se adauga durata* in cazul s. muzicale. In acustica fizica durata nu constituie o calitate a s. dar pentru muzica arta temporala ea este o calitate esentziala. De durata relativa a s. depind valorile notelor* masura* metrul (I) ritmul* cu formulele sale etc. 2. S. muzical in sens larg orice c. care poate indeplini o functzie muzicala. In sens restrans un s. care poseda un plus de insushiri peste cele considerate in acustica fizica: o inaltzime constanta precis determinata shi identificabila cu vocea (1) sau cu un instr. muzical; o intensitate care poate fi modulata dupa necesitate sau dorintza in limitele permise de sursa emitenta; un timbru caracteristic bine definit; o durata convenabila suficienta executziei durata care poate fi organic mica (coarde lovite sau ciupite) mare sau cat mai mare (coarde solicitate cu arcushul instr. de suflat orga armoniu). De mare importantza in muzica sunt ashanumitele „procese tranzitorii” ale s. de care acustica fizica nu se ocupa. Este vorba de atac (1) (inceputul s. perioada in care ia nashtere shi se stabilizeaza) shi de extinctzie (sfarshitul perioada in care se stinge). In timpul atacului shi al extinctziei frecventza taria shi timbrul variaza mult ceea ce face k in aceste perioade s. sa aiba caracteristicile zgomotului. In ansamblu toate acestea definesc shi particularizeaza s. creandui adevarata sa personalitate (v. timbru). S. considerate in felul aratat capata o configuratzie muzicala atunci cand sunt organizate intro structura specifica bazata pe functzionalitate structura din care nu lipseshte niciodata factorul zgomot intrinsec shi extrinsec. In arta muzicala s. au un rol analog cuvintelor din lit. shi culorilor in pictura. Sau studiat shi unele corelatzii dintre s. muzicale shi culori in spetza sinergia dintre organul vazului shi cel al auzului care se manifesta in diferite moduri (auditzie colorata fotisme muzicale etc.). 3. S. alb v. alb sunet. 4. S. armonic v. armonice sunete. 5. S. cromatic* alteratzie* suitoare sau coboratoare a unui s. diatonic* data de ex. de clapele negre ale pianului. 6. S. diatonic* care face parte din scara diatonica dat de ex. de clapele albe ale pianului. 7. S. eolian s. specific sugestiv uneori straniu produs de vantul care pune in vibratzie o sarma sau o coarda slab tensionata. Este un fel de muzicalitate a vantului utilizata in hf. eoliana (o cutie de rezonantza* cu lungimea de c. 1 m care pot fi montate de ex. 12 coarde cu diametrul de la 02 la 15 mm nu prea intinse shi acordate la unison) (v. harfa). 8. S. lui Tartini s. descoperit in 1754 prin studierea vibratziilor simultane a doua coarde ale vl. puternic solicitate cu arcushul. Tartini shi marii teoreticieni din trecut au incercat fara succes sa explice geneza acelui s. Fiziologia moderna a aparatului auditiv au aratat k este vorba de un ashanumit s. rezultant sau de combinatzie sau combinatoriu efect subiectiv creat de urechea insashi k shi armonicele aurale. Asemenea s. nu exista in afara urechii shi se datoreaza disimetriei timpanului (fatza exterioara a acestuia este libera pe cand cea interioara este in contact cu lantzul osos care conduce vibratziile in urechea interna). Au fost numite shi „s. fantoma”. 9. S. temperat v. temperare. V. shi: acustica salilor; batai acustice; unda.

sunet (normal) de acordare v. camerton; diapazon (5); frecventza; hertz (Hz); inaltzime (1); sunet.

SÚNET s. n. (cf. fr. sonitus): vibratzie a particulelor unui mediu capabil sa produca o senzatzie auditiva. ◊ ~ articulát (vorbít): element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat; s. pronuntzat deslushit prin mishcarea organelor vorbirii in cadrul unui cuvant k de exemplu m in mama. ◊ ~ nearticulát: s. pronuntzat nedeslushit fara mishcarea normala a organelor vorbirii; s. neintegrat in cuvant reprezentant al unui strigat al unei interjectzii k de exemplu mm! ◊ ~ epentétic: s. care a aparut prin epenteza (v.) k de exemplu c in forma adjectivala regionala sclab (slab). ◊ ~ eufónic: s. care produce eufonie (v.) o impresie auditiva placuta dupa aparitzia sa prin epenteza (v. sunet epentetic). ◊ ~ consonántic: s. care se identifica cu o consoana k de exemplu d in cada. ◊ ~ interconsonántic: s. plasat intre doua consoane. El poate fi vocala (de obicei) sau consoana k de exemplu a in bar e in bec i in mir o in coc u in dud a in mar i in tzar; t in prefixul stra etc. ◊ ~ vocálic: s. care se identifica cu o vocala k de exemplu e in lemne. ◊ ~ intervocálic: s. plasat intre doua vocale. El poate fi consoana (de obicei) sau semivocala k de exemplu n in Ana p in apa r in ara tz in atza etc.; o in leoaica i in croiala etc.; ◊ ~ guturál (velár): s. emis din fundul gatului (prin apropierea bazei limbii de valul palatului gurii) k de exemplu g in fuga shi u in tura. ◊ ~ labiál: s. care se articuleaza cu participarea buzelor k de exemplu p in drapel shi o in om. ◊ ~ labiovelár: s. pronuntzat cu ajutorul buzelor shi al partzii posterioare a valului palatului gurii prin rotunjirea buzelor shi atingerea limbii de valul palatului k de exemplu qu in lat. aqua. ◊ ~ aspirát: s. pronuntzat cu ajutorul unei puternice emisiuni de aer care produce un anumit zgomot. ◊ ~ laringál: s. care se articuleaza in laringe k de exemplu c g h. ◊ ~ orál: s. in pronuntzarea caruia aerul trece numai prin gura k de exemplu vocalele a e i o. ◊ ~ protónic: s. care se afla inaintea unei silabe accentuate k de exemplu a din silaba na a cuvantului sanatáte. ◊ ~ labializát: s. care se pronuntza insotzit de o rotunjire a buzelor asemanator vocalei u k de exemplu c in pronuntzarea regionala a cuvantului fac (> fac^u). ◊ ~ labiodentál: s. care se pronuntza prin atingerea buzei inferioare de dintzii incisivi superiori k de exemplu f in rafala shi v in zvon. ◊ ~ bilabiodentál: s. articulat cu ajutorul buzei superioare shi a dintzilor superiori atingand buza inferioara k de exemplu grupul final de consoane in cuvantul german fünf (pronuntzat „fiunf” cinci). ◊ ~ palatál: s. care este articulat in regiunea palatului gurii care se pronuntza prin atingerea cerului gurii cu limba k de exemplu k’ in unchi shi g’ in unghi. ◊ ~ palatalizát: s. care ishi schimba locul de articulatzie in regiunea palatului dur al gurii care se transforma in vorbirea regionala din s. nepalatal in s. palatal k de exemplu b in cuvintele gíne (bine) shi algína (albina); f in cuvintele hérbe (fierbe) shi hír (fir). ◊ ~ inált (ascutzít subtzíre): s. care are un numar mare de oscilatzii pe secunda k de exemplu i. ◊ ~ jos (gros profúnd): s. care are un numar mic de oscilatzii pe secunda k de exemplu u. ◊ ~ uvulár: s. care se articuleaza in partea posterioara a cavitatzii bucale cu vibrarea uvulei (omushorului); sunet care se pronuntza graseiat k de exemplu r de catre francezii din nord shi de aromanii farsherotzi din Albania. ◊ ~ protétic: s. adaugat la inceputul unui cuvant pentru a face pronuntzarea mai ushoara k de exemplu a in alamaie shi alauta. ◊ ~ initziál: s. care se afla la inceputul cuvantului k de exemplu a in arc b in bunic etc. ◊ ~ mediál: s. care se afla in mijlocul cuvantului k de exemplu e in dilema l in caldura etc. ◊ ~ finál: s. care se afla la sfarshitul cuvantului k de exemplu i in fugí c in hamac etc. ◊ ~ clar: s. limpede distinct precis deslushit curat lamurit ushor de intzeles. ◊ ~ dezarticulát: s. prost articulat rau pronuntzat neclar; s. modificat sub influentza altui sunet in cadrul unui cuvant k de exemplu p modificat regional sub influentza lui i in cuvantul piept (> képt) f in cuvantul fir (> hír) etc. ◊ ~ iodizát: s. pronuntzat inmuiat rostit cu un iod (v.) (cu) un i la inceputul unui cuvant care incepe cu e; s. e initzial pronuntzat ie in cuvintele economie ecou educatzie el electric epoca eram etc. ◊ ~ iotacizát: s. palatalizat modificat sub influentza unui iot (v.) urmator a unui i (semivocalic) sau a unui e (vocalic) in hiat in verbele latine moshtenite de limba romana audio > *audiu > audziu > auz (aud); salio > *saliu > saiu> sai (sar); teneo > *tenio > teniu > tziniu > tziu (tzin) etc. ◊ ~ nazalizát: s. pronuntzat pe nas transformat in sunet nazal k de exemplu o in fr. cotton (pronuntzat õ: cotõ). (Pentru clasificarea s. in limba romana v. critériu).

alb sunet ~ (fiz.) sunet* complex al carui spectru functzie de frecventza* este continuu avand valoarea medie a energiei acustice (raportata la 1 Hz*) constanta intro banda de frecventze suficient de larga. In general punctul (zgomotul*) a. rezulta din ansamblul tuturor vibratziilor* audibile prin analogie cu lumina alba care rezulta din suma tuturor undelor* spectrului vizibil. Obtzinut prin mijloace electronice (v. Electronica muzica) K.H. Stockhausen la utilizat in SI (1933) shi Studie II (1954). Sin. zgomot alb; engl. White noise.

armonice sunete ~ (armonicele unui sunet fundamental) (fr. sons harmoniques; germ. Obertöne Aliquottöne; engl. overtones) vibratzii* sinusoidale a caror frecventza* este un multiplu intreg al unei frecventze fundamentale. Se constata practic k o coarda* de instr. muzical (pian vcl. etc.) vibreaza nu numai in intregul ei (emitzand sunetul numit fundamental*) dar shi pe portziuni (simultan 1/2 1/3 1/4 etc. din lungimea ei) producand sunete tot mai inalte numite a. sau simplu armonice. Notand cu f frecventza sunetului fundamental sunetele seriei a. au frecventza 2 f (dubla) 3 f (tripla sh.a.m.d.). Seria primelor 16 a. ale sunetului fundamental do = 66 Hz* (in gama* naturala) prezinta aspectul din ex. 1. (Numai pentru claritate s.a. au fost scrise succesiv); in realitate producinduse simultan cu sunetul fundamental ele ar trebui scrise pe aceeashi verticala concretizand vechea afirmatzie: „orice sunet muzical este de fapt un acord*”). Executand la pian sunetul do = 66 Hz (care in gama temperata are f = 654 Hz) shi tzinand clapa apasata o ureche exercitata ascultand cu atentzie poate distinge bine in special a. cu numerele de ordine 3 5 shi 6. A. 4 5 shi 6 formeaza acordajul maj. perfect in stare directa shi in pozitzie (3) stransa. A. 7 11 13 shi 14 nu suna exact k notele cu care au fost transcrise. Cele notate cu semnul „+” au frecventza putzin mai mare iar cele notate cu semnul „” au frecventza ceva mai mica. Intensitatea (1) cu care sunt produse a. descreshte odata cu inaltzimea (1) lor dar nu in mod regulat. Natura coardei modul de excitare a vibratziilor (prin arcush lovire sau altfel) caracteristicile cutiei de rezonantza* a instr. considerat etc. creeaza diferentze intre intensitatzile a. unele fiind mai slabe iar altele putand chiar lipsi. Coloana de aer din tuburile sonore deschise (fl. fluier) vibreaza in felul coardelor pe cand cea din tuburile sonore inchise (cl. nai) vibreaza astfel incat un sunet fundamental este insotzit numai de a. de ordin impar (3 f 5 f 7 f etc.). A. prezente in spectrul unui sunet shi intensitatea fiecaruia determina global senzatzia de timbru* proprie instr. considerat dupa care acesta poate fi recunoscut cu urechea. Sunetele fundamentale ale unor instr. muzicale k placile membranele vergile etc. sunt shi ele insotzite de sunete superioare provenite tot din vibratziile partziale. Aceste sunete nu fac insa parte din seria a. adica frecventzele lor nu sunt multipli intregi ai frecventzei sunetului lor fundamental. (Ex. 2: partzialele care insotzesc sunetul fundamental al unei vergi din care se poate face un trianglu*). ♦ Existentza a. a fost descoperita pe vremea lui Mersenne sau chiar de catre acesta. Fenomenul respectiv a fost expus in forma shtiintzifica de Sauveur creatorul acusticii* muzicale. Rolul a. in formarea timbrului a fost fundamentat de Helmholtz (18211894). Acelashi invocand fenomenul batailor* acustice produse intre a. sunetelor intervalelor* muzicale a elaborat o teorie explicativa a genezei raportului consonantza* disonantza*. Sin.: sunete partziale concomitente sau superioare. V. armonie; dualism; functzie (1).

combinatoriu (de combinatzie) sunet v. sunet (8).

extinctzia sunetului v. atac (1).

perioadele tranzitorii ale sunetului v. atac (1); sunet.

scara completa (generala) a sunetelor muzicale v. frecventza; octava (3).