retorica sf [At: DOSOFTEI V. S. noiembrie 164/124 / V: (inv) rit~ / E: lat rhetorica ngr ρητωριϰή fr rhétorique] 1 Arta de a convinge un auditoriu printro argumentatzie bogata riguroasa pusa in valoare de un stil shi de o limba alese. 2 Ansamblul regulilor care ajuta la insushirea retoricii (1). 3 (Is) Figura {de) ~ Forma expresiva a vorbirii care infrumusetzeaza stilul dandui mai multa vigoare shi caracter sugestiv. 4 (Prt) Declamatzie emfatica. 5 Mijloace oratorice intrebuintzate spre a convinge auditoriul.

RETÓRICA s. f. Arta de a vorbi frumos; ansamblul regulilor care ajuta la insushirea acestei arte. V. oratorie. Coconi imbracatzi in catifele deprindeau retorica cu zimbete fine shi gesticulatzii alese. SADOVEANU O. VI 411. ◊ Figura de retorica = forma expresiva a vorbirii care infrumusetzeaza stilul dindui mai multa vigoare shi caracter sugestiv. ♦ (Peiorativ) Declamatzie emfatica elocventza seaca shi afectata; mijloace oratorice intrebuintzate spre a convinge auditoriul. Ceea ce ei afectzioneaza mai mult in polemica lor este de a zice acelor carei ataca k au tradat shi k au furat; educatziunea shi retorica lor se invoieshte foarte bine cu asemenea acuzatziuni caci ele convin politicei shi aspiratziunilor de cari sint condushi. GHICA S. 143. Varianta: ritórica (DACIA LIT. 36) s. f.

RETÓRICA s.f. 1. Arta exprimarii alese utilizata in scopul convingerii unui auditoriu; oratorie elocventza. ◊ Figura (de) retorica = forma de vorbire intorsatura de fraza care infrumusetzeaza stilul dandui mai multa plasticitate shi mai multa vigoare. 2. (Peior.) Declamatzie emfatica lipsita de un fond serios de idei; discurs pompos. ♦ Afectare in vorbire. [Gen. cii. / cf. fr. rhétorique it. retorica lat. rhetorica gr. rhetorike].

RETÓRICA f. 1) Arta de a vorbi frumos shi convingator; oratorie; elocventza. 2) Ramura a shtiintzei limbii care se ocupa cu studiul acestei arte. /<ngr. ritoriki lat. rhetorica fr. rhétorique

retorica f. 1. arta de a vorbi frumos; 2. afectatziune de elocventza.

RETÓRIC A retorici ce s. f. adj. 1. S. f. Arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu prin maiestria argumentatziei frumusetzea stilului shi a limbii etc.; ansamblul regulilor care ajuta la insushirea acestei arte. ◊ Figura retorica = forma expresiva a vorbirii care infrumusetzeaza stilul dandui mai multa vigoare shi caracter sugestiv. ♦ (Peior.) Declamatzie emfatica elocventza ampla shi afectata. 2. Adj. Care apartzine retoricii (1) privitor la retorica. ♦ (Peior.; despre stilul sau felul de a vorbi al cuiva) Emfatic afectat. [Var.: (inv.) ritórica s. f.] Din (1) ngr. ritóriki lat. rhetorica it. retorica fr. rhétorique (2) lat. rhetoricus it. retorico fr. rhétorique gr. ritorikós.

ritorica sf vz retorica

RETÓRIC A retorici ce s. f. adj. 1. S. f. Arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu de justetzea ideilor expuse printro argumentatzie bogata riguroasa pusa in valoare de un stil ales; ansamblul regulilor care ajuta la insushirea acestei arte. ◊ Figura retorica = forma expresiva a vorbirii care infrumusetzeaza stilul dandui mai multa vigoare shi caracter sugestiv. ♦ (Peior.) Declamatzie emfatica elocventza ampla shi afectata. 2. Adj. Care apartzine retoricii (1) privitor la retorica. ♦ (Peior.; despre stilul sau felul de a vorbi al cuiva) Emfatic afectat. [Var.: (inv.) ritórica s. f.] Din (1) ngr. ritóriki lat. rhetorica it. retorica fr. rhétorique (2) lat. rhetoricus it. retorico fr. rhétorique ngr. ritorikós germ. rhetorisch.

RETÓRIC A I. adj. care apartzine retoricii; de retor. ◊ (peior.; despre stil) afectat emfatic. II. s. f. 1. arta exprimarii alese utilizata in scopul convingerii unui auditoriu; oratorie elocventza. ♦ figura (de) ~a = forma de exprimare intorsatura de fraza care infrumusetzeaza stilul dandui mai multa plasticitate shi vigoare. 2. (peior.) declaratzie emfatica; afectare (< fr. rhétorique lat. rhetorica gr. rhetorike)

retórica s. f. g.d. art. retóricii

retórica s. f. g.d. art. retóricii

retorica ci.

RETÓRICA s. elocventza oratorie (inv.) limbutzie ritorie: (Ishi insusheshte arta ~i.)

RETORICA s. elocventza oratorie (inv.) limbutzie ritorie. (Ishi insusheshte arta ~.)

RETÓRICA s. f. (cf. lat. rhetorica it. retorica fr. rhétorique gr. rhetorike): 1. disciplina care studiaza procedeele vorbirii frumoase ale elocventzei. 2. arta de a vorbi frumos; oratorie elocventza. 3. declamatzie emfatica lipsita de un fond serios de idei; discurs pompos.

RETORICA (< fr. rhétorique < lat. rhetorica < gr. ritoriki) Arta a oratoriei a elocintzei caracteristica prin bogatzia argumentatziei frumusetzea limbii shi a exprimarii folosita in scopul convingerii unui auditor. Termenul de retorica nu trebuie confundat cu acela de elocintza. Retorica este arta dezvoltarii elocintzei iar aceasta din urma dupa Voltaire anterioara regulilor retoricii (Léloquence est née avant les règles de la rhétorique: Elocintza sa nascut inaintea regulilor retorice). Daca elocintza este o facultate naturala ce poate fi perfectzionata retorica dimpotriva e o arta. Ea traseaza regulile sau principiile oratorice reguli ce se divid in reguli generale cele care se cer oricarei specii de compozitzie oratorica shi reguli particulare proprii fiecarui gen de elocintza. Dupa R. Barthes tehnica retorica implica anumite cerintze k: inventzie (invenire quid dicam a gasi cei de spus) dispozitzie (inventa disponere punerea in ordine a celor gasite) elocutzie (ornare verbis impodobirea cu cuvinte) actio (agere et pronuntiare a interpreta discursul k un actor cu gesturi shi dictzie) memoria (memoriae mandare a apela la memorie). Aceasta arta ce a cunoscut o mare stralucire in antichitatea grecoromana creatori ai ei fiind socotitzi grecii deshi dupa unii cercetatori ea na fost straina vechii culturi chineze shi indice sa bucurat de un deosebit prestigiui shi in rasaritul Europei atit in shcolile latineshti din Polonia cit shi in cele greceshti din rasarit. Se mentzioneaza un vechi manuscris latinesc descoperit de C. Erbiceanu un adevarat manual de retorica care au invatzat fiii lui Miron Costin. In tzarile romane au existat mai multe shcoli greceshti de retorica. Prin multzimea profesorilor shi a discipolilor unele aveau caracterul de Academii k aceea deschisa de Constantin Brincoveanu in 1689 care a avut o vreme k director pe Sevastos Chimenitul ce sa remarcat k un mare orator. O inflorire deosebita cunoashte retorica in Grecia antica in timpul lui Platon (Gorgias) shi Aristoiel (Demostene). Retorica latina a fost ilustrata dc Quintilian de Cicero Tacit. In ceea ce priveshte retorica greaca shi cea latina incepind cu Cicero shi sfirshind cu parerile unor invatzatzi mai apropiatzi vremurilor noastre sa incercat o oarecare discriminare. Oratoria greaca este socotita k o oratorie de shcoala echivalenta cu shtiintza cea latina axata pe filozofie k o retorica nobila shi utila. In cadrul literaturii retorica devine insa in evul mediu o shtiintza rigida bazata pe anumite precepte shi reguli. In epoca moderna ea este subordonata in genere shtiintzelor juridice. Ultimele studii aparute in literatura contemporana denota un reviriment al acestei discipline neoretorica revalorificare a unei categorii importante de preocupari caci deshi cazuta in desuetudine k studiu teoretic problemele retoricii sint astazi reluate in urma recunoashterii utilitatzii lor. Noua retorica vazuta k o teorie a argumentarii apare k o shtiintza de viitor o shtiintza la moda la granitzele structuralismului noii estetici shi a semiologiei (v). Problema genezei acestei arte implica o intreaga suita de interpretari. Retoricienii i atribuie fie o origine homerica inceputurile retoricii aflinduse in epopeile homerice fie legarea aparitziei ei de cea a limbii k mijloc de vehiculare a ideilor fie o creatzie a sofishtilor.

RETÓRIC A (< fr. ngr.) s. f. adj. 1. S. f. Ansamblu de procedee (stilistice shi compozitzionale) ale expunerii orale (constituita k arta in Antic. grecolatina: sofishtii Platon Aristotel Demostene Cicero Quintilian) urmarind convingerea auditoriului prin maiestria argumentatziei frumusetzea stilului shi a limbii etc. In Ev. med. numaranduse printre cele „shapte arte liberale” a devenit o shtiintza rigida ale carei reguli shi precepte erau asimilate mecanic. In epoca moderna a fost subordonata altor domenii (ex. shtiintzele juridice). Sin. oratorie. 2. S. f. (LIT.) Poetica. 3. Adj. Care apartzine retoricii (1) privitor la retorica. ◊ Figura r. = mijloc de expresie destinat sa produca un efect in discurs (text) shi care consta intro abatere de la uzul comun. Sunt clasificate in: figuri de sintaxa (inversiune repetitzia) figuri ale gandirii (hiperbola antiteza litota exclamatzia etc.) figuri ale cuvantului sau tropi (metafora metonimia alegoria etc.). ♦ (Despre stil; de obicei peior.) Afectat emfatic.