RETORICA (< fr. rhétorique < lat. rhetorica < gr. ritoriki) Arta a oratoriei a elocintzei caracteristica prin bogatzia argumentatziei frumusetzea limbii shi a exprimarii folosita in scopul convingerii unui auditor. Termenul de retorica nu trebuie confundat cu acela de elocintza. Retorica este arta dezvoltarii elocintzei iar aceasta din urma dupa Voltaire anterioara regulilor retoricii (Léloquence est née avant les règles de la rhétorique: Elocintza sa nascut inaintea regulilor retorice). Daca elocintza este o facultate naturala ce poate fi perfectzionata retorica dimpotriva e o arta. Ea traseaza regulile sau principiile oratorice reguli ce se divid in reguli generale cele care se cer oricarei specii de compozitzie oratorica shi reguli particulare proprii fiecarui gen de elocintza. Dupa R. Barthes tehnica retorica implica anumite cerintze k: inventzie (invenire quid dicam a gasi cei de spus) dispozitzie (inventa disponere punerea in ordine a celor gasite) elocutzie (ornare verbis impodobirea cu cuvinte) actio (agere et pronuntiare a interpreta discursul k un actor cu gesturi shi dictzie) memoria (memoriae mandare a apela la memorie). Aceasta arta ce a cunoscut o mare stralucire in antichitatea grecoromana creatori ai ei fiind socotitzi grecii deshi dupa unii cercetatori ea na fost straina vechii culturi chineze shi indice sa bucurat de un deosebit prestigiui shi in rasaritul Europei atit in shcolile latineshti din Polonia cit shi in cele greceshti din rasarit. Se mentzioneaza un vechi manuscris latinesc descoperit de C. Erbiceanu un adevarat manual de retorica care au invatzat fiii lui Miron Costin. In tzarile romane au existat mai multe shcoli greceshti de retorica. Prin multzimea profesorilor shi a discipolilor unele aveau caracterul de Academii k aceea deschisa de Constantin Brincoveanu in 1689 care a avut o vreme k director pe Sevastos Chimenitul ce sa remarcat k un mare orator. O inflorire deosebita cunoashte retorica in Grecia antica in timpul lui Platon (Gorgias) shi Aristoiel (Demostene). Retorica latina a fost ilustrata dc Quintilian de Cicero Tacit. In ceea ce priveshte retorica greaca shi cea latina incepind cu Cicero shi sfirshind cu parerile unor invatzatzi mai apropiatzi vremurilor noastre sa incercat o oarecare discriminare. Oratoria greaca este socotita k o oratorie de shcoala echivalenta cu shtiintza cea latina axata pe filozofie k o retorica nobila shi utila. In cadrul literaturii retorica devine insa in evul mediu o shtiintza rigida bazata pe anumite precepte shi reguli. In epoca moderna ea este subordonata in genere shtiintzelor juridice. Ultimele studii aparute in literatura contemporana denota un reviriment al acestei discipline neoretorica revalorificare a unei categorii importante de preocupari caci deshi cazuta in desuetudine k studiu teoretic problemele retoricii sint astazi reluate in urma recunoashterii utilitatzii lor. Noua retorica vazuta k o teorie a argumentarii apare k o shtiintza de viitor o shtiintza la moda la granitzele structuralismului noii estetici shi a semiologiei (v). Problema genezei acestei arte implica o intreaga suita de interpretari. Retoricienii i atribuie fie o origine homerica inceputurile retoricii aflinduse in epopeile homerice fie legarea aparitziei ei de cea a limbii k mijloc de vehiculare a ideilor fie o creatzie a sofishtilor.