RETÓRIC A (< fr. ngr.) s. f. adj. 1. S. f. Ansamblu de procedee (stilistice shi compozitzionale) ale expunerii orale (constituita k arta in Antic. grecolatina: sofishtii Platon Aristotel Demostene Cicero Quintilian) urmarind convingerea auditoriului prin maiestria argumentatziei frumusetzea stilului shi a limbii etc. In Ev. med. numaranduse printre cele „shapte arte liberale” a devenit o shtiintza rigida ale carei reguli shi precepte erau asimilate mecanic. In epoca moderna a fost subordonata altor domenii (ex. shtiintzele juridice). Sin. oratorie. 2. S. f. (LIT.) Poetica. 3. Adj. Care apartzine retoricii (1) privitor la retorica. ◊ Figura r. = mijloc de expresie destinat sa produca un efect in discurs (text) shi care consta intro abatere de la uzul comun. Sunt clasificate in: figuri de sintaxa (inversiune repetitzia) figuri ale gandirii (hiperbola antiteza litota exclamatzia etc.) figuri ale cuvantului sau tropi (metafora metonimia alegoria etc.). ♦ (Despre stil; de obicei peior.) Afectat emfatic.