EXTÁZ extaze s. n. 1. Expresie a cunoashterii nemijlocite a realitatzilor divine; act de traire suprema a comuniunii de iubire cu Dumnezeul personal. ♦ (Med.) Stare nervoasa in care bolnavul urmarit de idei fixe shi de exaltare mintala este lipsit de senzatzii shi incapabil de mishcari voluntare. 2. Stare excesiva de insufletzire admiratzie profunda; adoratzie veneratzie. Din fr. extase.

extaz sn [At: VACARESCUL IST. 258 / V: (inv) ecst~ estas estasa sf estaz estaza ~as ~ase ~asa ~a sf (ivr) ~sie sf extasis / Pl: ~e (inv) ~uri / E: fr extase ngr εκστασις εξστασις^[1]] 1 (Adesea construit cu verbe k „a fi” „a ramane” „a cadea” etc. de care se leaga prin prepozitzia „in”) Stare psihica de mare intensitate caracterizata prin concentrare extrema asupra unui obiect al contemplatziei cu sentimentul unei revelatzii shi al unei comuniuni shi prin suspendarea activitatzii intelectuale shi a receptivitatzii senzoriale Si: exaltare (7). 2 Stare afectiva paroxistica (de satisfactzie de admiratzie etc.) Si: exaltare (8). 3 (Ivr) Paroxism. 4 Stare provocata de un dezechilibru nervos in care bolnavul dominat de o idee fixa este lipsit de senzatzii shi ramane imobil cu o expresie de beatitudine.

EXTÁZ extaze s. n. 1. Stare psihica de mare intensitate caracterizata prin suspendarea aparenta a contactului cu lumea inconjuratoare imobilitate scaderea controlului asupra propriei persoane euforie halucinatzii etc. care apare sub influentza unor ritualuri shi practici religioase. ♦ (Med.) Stare nervoasa in care bolnavul urmarit de idei fixe shi de exaltare mintala este lipsit de senzatzii shi incapabil de mishcari voluntare. 2. Admiratzie profunda netzarmurita; adoratzie veneratzie. Din fr. extase.

EXTÁZ extaze s. n. Stare psihica speciala de mare intensitate caracterizata prin suspendarea aparenta a contactului cu lumea inconjuratoare. Puternic ma poarta extazul Spreo nalta shi tainica slava. MACEDONSKI O. I 196. ♦ Admiratzie profunda; adoratzie. [Pristanda] plin de un extaz ipocrit pentru Tipatescu... repeta k un ecou dupa prefect cel din urma cuvint al frazei. GHEREA ST. CR. I 354. ◊ Expr. A fi (sau a sta) in extaz (in fatza cuiva sau a ceva) = a fi cuprins de admiratzie (fatza de cineva sau de ceva). ♦ Stare nervoasa in care bolnavul urmarit de o idee fixa este lipsit de senzatzii shi incapabil de mishcari voluntare. Varianta: estáz (EMINESCU O. I 41 ALEXANDRESCU P. 137) s. n.

EXTÁZ s.n. 1. Stare emotzionala de exaltare care se nashte din contemplarea aprofundata a unor lucruri extraordinare shi in care toate preocuparile shi sentimentele dispar in fatza unui singur sentiment dominant de admiratzie. ♦ Stare nervoasa in care bolnavul sub imperiul unei idei fixe nu mai are senzatzii. 2. Admiratzie netzarmurita; adoratzie. [Pl. ze var. estaz s.n. / < fr. extase cf. gr. ekstasis incantare].

EXTÁZ s. n. 1. stare emotzionala de exaltare care se nashte din contemplarea unor lucruri extraordinare shi in care toate preocuparile shi sentimentele dispar in fatza unui singur sentiment dominant de admiratzie. ◊ afectziune nervoasa in care bolnavul sub imperiul unei idei fixe nu mai are senzatzii. 2. admiratzie profunda incantare. (< fr. extase gr. ekstasis)

EXTÁZ ~e n. 1) Stare psihica de mare intensitate caracterizata prin slabirea contactului cu lumea exterioara. 2) fig. Stare de fericire deplina; beatitudine; euforie. /<fr. extase lat. extasis

extaz n. 1. transportul spiritului absorbit in contemplarea unui lucru extraordinar sau supranatural: erau dulci acele ore de extaz shi de gandire GR. AL.; 2. fig. admiratziune foarte vie.

*extáz n. pl. urĭ shi e shi (maĭ bine) extáza f. pl. e (vgr. ékstasis schimbare de pozitziune d. ex afara din shi stásis pozitziune; fr. extase f. V. diastaza). Transport al sufletuluĭ betzie de admiratziune: a fi a raminea in extaza inaintea cuĭva. Med. Afectziune nervoasa caracterizata pin imobilitate.

estas sn vz extaz

estasa sf vz extaz

estaz sn vz extaz

estaza sf vz extaz

extas sn vz extaz

extasa sf vz extaz

extase sf vz extaz

extasie sf vz extaz

extasis sn vz extaz

extaza sf vz extaz

ESTÁZ s.n. v. extaz.

extáz s. n. pl. extáze

extáz s. n. pl. extáze/extázuri

extaz.

EXTÁZ s. v. adoratzie.

EXTAZ s. adorare adoratzie extaziere. (Stare de ~.)

extáz extaze s. n. 1. Stare psihica de mare intensitate caracterizata prin suspendarea aparenta a contactului cu lumea inconjuratoare imobilitate euforie delir etc. (uneori sub influentza unor practici magice). ♦ Stare prin care se ia cunoshtintza de un fapt extraordinar sau de o revelatzie divina nu prin simtzuri ci prin sufletul ieshit din starea fireasca; transpunere in alta stare din afara persoanei; starea sufletului care se ridica mai presus de sfera in care se mishca de obicei; rapire in duh. 2. Admiratzie profunda netzarmurita; adoratzie veneratzie. Din fr. extase.

EXTÁZ (< fr. gr.) s. n. 1. (MED.) Afectziune nervoasa caracterizata prin lipsa senzatziilor incapacitatea mishcarilor voluntare idei fixe shi exaltare mintala. 2. Stare excesiva de insufletzire admiratzie adoratzie veneratzie ajungand uneori la frenezie. 3. (In mistica naturista shi panteista) Stare psihica dominata de sentimentul pierderii identitatzii personale in unire totala cu natura sau cu Absolutul impersonal. 4. Stare cognitiva suprema expresie a cunoashterii nemijlocite a realitatzii divine; act de traire suprema a comuniunii de iubire cu Dumnezeul personal (ilustrat in mistica creshtina de Juliana din Norwich Caterina de Siena Tereza de Ávila Ioan al Crucii Sf. Simeon Noul Teolog).