adorare sf [At: ALECSANDRI, P. II, 133/ Pl: ~rări / E: adora] 1 Iubire nemărginită. 2 Cult pentru cineva sau ceva. 3 Slăvire a unei divinități. 4 Cinstire. 5 Venerare.

ADORÁRE s. f. Faptul de a adora. 1. Iubire înfocată, admirație nemărginită. Simt o adorare în inima mea pentru tine. EMINESCU, N. 116. 2. Cult, venerație pentru o divinitate.

ADORÁRE s. f. Faptul de a adora; iubire sau admirație nemărginită, divinizare. ♦ Cult, venerație, slăvire.

ADORÁRE s.f. Faptul de a adora; adorație. [< adora].

*adorațiúne f. (lat. adorátio, -ónis). Acțiunea de a adora; iubire extremă. – Și -áție și -áre.

adoráre s. f., g.-d. art. adorắrii

adoráre s. f., g.-d. art. adorării

ADORÁRE s. 1. divinizare, idolatrizare, venerare. (~ cuiva.) 2. v. adorație.

ADORARE s. 1. divinizare, idolatrizare, venerare. (~ cuiva.) 2. adorație, extaz, extaziere. (Stare de ~.)

adoráre, adorări s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Atitudine profund religioasă, însoțită de ritual și gesturi, prin care se exprimă dependența și supunerea totală față de Dumnezeu ca domn atotputernic și atotțiitor, constituind cultul suprem care se cuvine numai persoanelor Sfintei Treimi; divinizare, venerare, cinstire, închinare. – Din adora.