CANÓN canoane s. n. 1. Regula norma bisericeasca; tipic¹. ♦ Norma regula de conduita. ♦ Ansamblul cartzilor sfinte acceptate de Biserica. 2. Pedeapsa data de Biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferintza chin. 3. Carte ashezata pe altar care cuprinde anumite rugaciuni ale liturghiei. 4. Regula fixa care face parte dintrun ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida formalista. 5. Compozitzie muzicala pentru doua sau mai multe voci care repeta la intervale fixe aceeashi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar avand corpul de 36 de puncte tipografice cu care se tipareau in trecut cartzile canonice. Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon germ. Kanon.

canon sn [At: PRAV. ap. GCR I 158/40 / V: ~nun / Pl: ~oane / E: vsl кононь ngr ϰανόν ger Kanon] 1 Regula. 2 Dogma bisericeasca Si: tipic. 3 Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 4 Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (2). 5 (Pex) Suferintza. 6 Nume dat cartzilor Vechiului shi Noului Testament. 7 (Is) ~ ul de mangaiere Paraclisul Maicii Domnului. 8 Regula care face parte dintrun ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci. 9 (Pex) Regula rigida formalista. 10 Cantare eroica. 11 Compozitzie muzicala in care doua sau mai multe voci intrand succesiv executa impreuna aceeashi melodie. 12 Cantare bisericeasca. 13 (Pan) Cantec monoton shi plangator. 14 (Pex) Cantec. 15 Instrument muzical de origine orientala format dintro lada sonora de forma trapezoidala cu coarde puse in vibratzie cu amandoua mainile Cf tzitera. 16 (Pex) Glas. 17 (Ie) A pune la ~ A pedepsi. 18 Litera de tipar avand corpul de 36 de puncte tipografice cu care se tipareau in trecut cartzile canonice.

CANÓN canoane s. n. 1. Regula dogma bisericeasca; tipic. ♦ Norma regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferintza chin. 3. Nume dat cartzilor Vechiului shi Noului Testament. 4. Regula care face parte dintrun ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida formalista. 5. Compozitzie muzicala in care doua sau mai multe voci intrand succesiv executa impreuna aceeashi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar avand corpul de 36 de puncte tipografice cu care se tipareau in trecut cartzile canonice. Din sl. kanonŭ fr. canon germ. Kanon.

CANÓN canoane s. n. 1. Lege sau regula bisericeasca. Exista un canon care ingaduieshte shi dezleaga pe omul calatorincoltzii de vreme rea... sa se adaposteasca fie chiar cu patru cai... intro biserica. GALACTION O. I ♦ Regula de purtare norma morala. 2. Pedeapsa data la calcarea unei reguli bisericeshti. Dami canon sfintzite parinte k sami aduc aminte in toate zilele vietzii mele shi sa nu mai pacatuiesc. SADOVEANU J. 413. Andrei lasa pushca in strana anina chimirul cu pistoalele shi incepe canonul. GALACTION O. I 253. (Glumetz) Parintzii pustnici din sfinta Agura miau dat canon sa maninc lapte numaide la o vaca. CREANGA P. 116. ◊ Fig. Suferintza chin. Satfi vazut cu cit canon inainta prin zapada fara pirtie shi cu spatele adus cirlig var fi fost mila de el. MACEDONSKI O. III 119. 3. (In arta shi literatura) Regula facind parte dintrun ansamblu de procedee artistice care se socoteau obligatorii intro epoca data; p. ext. regula rigida formalista. Canoanele estetice ale clasicismului. 4. Compozitzie muzicala in care doua sau mai multe voci intrind succesiv executa impreuna aceeashi melodie. Canon pe patru voci. ♦ Cintare bisericeasca. ◊ Fig. [Baba] se ridica de mijloc intinde mina shincepe duios dupa canonul ei: Facetziva mila shi pomana maiculitza de o biata pacatoasa fara putere! CARAGIALE O. III 52.

CANÓN canoane s. n. 1. Lege sau regula bisericeasca. ♦ Norma morala. 2. Pedeapsa data la incalcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferintza chin. 3. Regula facand parte dintrun ansamblu de procedee artistice dintro epoca; p. ext. regula rigida formalista. 4. Compozitzie muzicala in care doua sau mai multe voci intrand succesiv executa impreuna aceeashi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 5. Nume dat cartzilor Vechiului shi Noului Testament. Slav (v. sl. kanonŭ < gr.).

CANÓN s.n. 1. (Arte) Regula care facea parte dintrun ansamblu de norme artistice obligatorii intro anumita epoca; regula rigida obligatorie. ♦ Proportzie care exista intre diferitele partzi ale corpului omenesc. 2. Compozitzie muzicala polifonica in care doua sau mai multe voci intrand succesiv executa fiecare aceeashi melodie. 3. Caracter de litera de 36 de puncte tipografice. [< fr. canon germ. Kanon < gr. kanon regula].

CANÓN s. n. 1. norma regula fundamentala. ◊ (arte) regula fixa care stabileshte proportzia diferitelor partzi ale corpului. 2. compozitzie polifonica in care doua sau mai multe voci intrand succesiv executa fiecare aceeashi melodie; imitatzie (2). 3. caracter de litera de 36 puncte tipografice. 4. ansamblul cartzilor considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie. (< fr. canon germ. Kanon)

CANÓN ~oáne n. 1) Dogma religioasa. 2) Sanctziune aplicata de cler pentru incalcarea unei astfel de dogme; penitentza. 3) fig. Suferintza fizica sau morala foarte puternica; cazna; tortura; supliciu. 4) Principiu in arta unei epoci care se cere a fi urmat cu strictetze. ~ al artei clasice. 5) fig. Regula rigida bazata pe principii formale. 6) Compozitzie muzicala in care doua sau mai multe voci executa succesiv aceeashi melodie. A canta un ~. /<sl. kanonu germ. Kanon

cànon (Mold. canòn) n. 1. deciziune a autoritatzii religioase: canoanele Bisericii; 2. catalogul cartzilor sacre admise k de origina divina: canon biblic; 3. pedeapsa pentru ispashirea pacatelor sau pentru calcarea datoriilor preotzeshti penitentza impusa celor pacatoshi: dami un canon shi eu sa ma pocaiesc PANN.; 4. tropar zilnic impartzit in stari sau pesne intru lauda sfantului: canon de umilintza; 5.. fig. grea suferintza morala tortura: ce mai canon a indurat! 6. fam. glas cantec: baba incepe duios dupa canonul ei: facetziva mila shi pomana! CAR. [Gr. mod. CANON(AS)].

canón n. pl. oane shi (pop.) canún pl. urĭ (ngr. kanónas d. vgr. kanón baston linie regula model principiŭ d. kánna trestie; ar. turc. kanún; bg. kanón; rus. kanún ajun veghere. V. canula). 1. Decretu unuĭ conciliŭ: canoanele conciliuluĭ din Trident aŭ reformat adinc catolicizmu. 2. Decret lege regula religioasa: canoanele Bisericiĭ. (V. cod indreptar). Fam. A nu avea nicĭ un canun a nu avea nicĭ o regula nicĭ un intzeles nicĭ un haz nicĭ un chichirez: fugĭ de aicĭ k n’aĭ nicĭ un canun! 3. Fig. Regula norma obiceĭ: cinta dupa canonu luĭ. 4. Lista oficiala a cartzilor Scripturiĭ. 5. Pedeapsa religioasa data unuĭ pacatos pentru ispashirea pacatelor. 6. Fig. Suferintza tortura pedeapsa cazna chin: ce canon pe capu meŭ! 7. Tropar. 8. (turc kanún). Un fel de citera cu 72 de coarde cite 3 pe un ton numita shi psalteriŭ.

canún sn vz canon

canún V. canon.

canón s. n. pl. canoáne

canón s. n. pl. canoáne

CANÓN s. 1. v. ritual. 2. lege norma regula tipic. (Un ~ al artei clasice.) 3. v. penitentza. 4. v. tortura. 5. (BIS.) cantare glas. (Corul canta un ~.) 6. (MUZ.) imitatzie. 7. (MUZ.) v. monocord.

CANON s. 1. (BIS.) ritual tipic (inv.) trebnic. (Dupa ~ ortodox.) 2. lege norma regula tipic. (Un ~ al artei clasice.) 3. (BIS.) pedeapsa penitentza (inv.) podvig. (~ dat unui credincios pentru iertarea pacatelor sale.) 4. calvar cazna chin durere patima schingiuire schingiuit suferintza supliciu tortura (inv. shi pop.) truda (pop.) munca (inv.) muncitorie pasiune pedeapsa pedepsitura rana schingi stradanie strinsoare trudnicie. (A indurat un greu ~.) 5. (BIS.) cintare glas. (Corul cinta un ~.) 6. (MUZ.) imitatzie.

canón (canoáne) s. n. 1. Norma regula precept. 2. Parte din slujba liturgica ce se considera definitv shi de neclintit fixata de traditzie. 3. Unitate muzicala a imnurilor liturgice. 4. Compozitzie muzicala in contrapunct. 5. Instrument muzical vechi. 6. Pedeapsa data preotzilor sau de catre preotzi (in timpul spovedaniei) conform canoanelor. 7. Chin suferintza. Mr. canone. Ngr. ϰανών (Murnu 11); cf. tc. kanun „regula” alb. bg. kanon. Este cuvint pop. cu sensul 7 cel putzin in Munt. shi Mold. Der. canonarh s. m. (monah insarcinat cu orinduirea slujbei; copil care ajuta la biserica pe cel care dirijeaza corul recitind bucatzile care acesta le va cinta apoi); canonarhisi vb. (a indeplini functzia de canonarh); canoneala s. f. (pedeapsa); canoni vb. (a impune penitentza; a pedepsi; a chinui a tortura); canonisi vb. (a stabili drept canon; a canoniza; a impune penitentza) cf. Gáldi 152. Der. neol. canonic adj.; canonic s. m.; canonical adj.; canonicat s. n.; canoniza vb.

canon (< gr. ϰϰνών „regula norma”) 1. Denumire a monocordului* la grecii antici. 2. (Biz.) Poem religios de mari dimensiuni alcatuit de regula din noua ode (2) pesne* cantande* sau cantari*; face parte din slujba utreniei*. Oda este formata la randul ei din trei pana la noua tropare* identice (k numar de silabe shi loc al accentelor) cu primul tropar care se numeshte irmos* sau catavasie* shi care slujeshte de „model” celorlalte strofe din oda dandule atat melodia dupa care se canta cat shi numarul de versuri shi silabe din care este compus in lb. gr. Insashi denumirea de c. arata k partzile lui componente (strofele shi odele) se supun unor norme sau reguli determinate in ceea ce priveshte structura (forma) shi inlantzuirea lor. In c. se intalnesc atatea structuri cate irmoase sunt. Irmosul determina structura fiecarei ode numai troparele aceleiashi ode ramanand izosilabice shi homotonice. Fiecare oda trateaza episoade diferite ale aceleashi teme toate capatand unitate in cadrul c. care este intitulat corespunzator temei: „al Invierii” „al Crucii” etc. Forma completa a c. de noua ode se afla numai in randuiala „Dupacinarii” din prima saptamana a paresimilor shi in C. cel mare al lui Andrei Criteanul (episcop al Cretei 711 m. 726) de la denia din saptamana a cincea a paresimilor care numara peste 250 de tropare*. De regula celorlalte c. le lipseshte oda a doua. C. de proportzii mai reduse se numeshte diode (gr. διῴδία) triode (τριῴδια) tetraode (τετραῴδια). 3. Partea centrala recitata dupa Sanctus* in misa* romana (canon missae). 4. Forma contrapunctica* avand la baza un proces imitativ riguros continuu. Spre deosebire de imitatzia* simpla in care vocea (2) care imita (risposta* consecventa*) reproduce doar inceputul celei initziale (proposta* antecedenta*) c. prinde in actziunea imitativa intreaga desfashurare melodica. C. poate constitui o piesa de sine statatoare sau o parte dintro lucrare mai mare. ♦ In constructzia c. intervin o serie de factori care determina diferite variante ale acestuia. Astfel distantza care separa in timp intrarile (1) succesive ale vocilor permite o diferentziere a lui in: c. la distantza de unul doi sau mai multzi timpi (I 2) respectiv masuri*. Deosebirea de inaltzime (2) intre vocea initziala shi cea care imita reprezinta un alt criteriu de individualizare; c. la unison* octava* cvinta* cvarta* shi la alte intervale. La toate aceste intervale c. poate fi realizat prin imitatzie in mishcare* directa contrara (c. cancricans v. recurentza). Alte variante ale c. se pot obtzine prin marirea sau micshorarea duratelor* (c. in augmentare* shi c. in diminuare*). Exista shi cazuri in care aceste procedee se pot combina (ex. c. in augmentare shi inversare c. in inversare shi mishcare retrograda etc.). C. poate fi incheiat printro coda* cu intreruperea imitatziei (c. finit) sau reluat de la inceput prin suprapunerea ultimei partzi cu prima (c. infinit sau circular). In cadrul acestei variante exista shi forme modulante unde reluarile se fac in noi tonalitatzi (c. per tones c. in spirala etc.). ♦ Numarul vocilor din c. poate fi variabil (c. la 2 3 4 sau mai multe voci). Cand procesul imitatzie se refera la melodia unei singure voci avem un c. simplu iar cand este imitat un complex de 2 sau 3 voci de catre o alta grupa corespunzatoare vorbim de c. dublu sau triplu. Notarea c. se face fie sub forma de partitura* cu toate vocile desfashurate (c. deschis) fie pe un singur portativ* avand indicatziile necesare privitoare la numarul vocilor locul shi intervalul intrarilor etc. (c. inchis). Aceste indicatzii uneori pot lipsi urmand sa fie deduse din cate un motto pus la inceput (c. enigmatic); intalnit in practica polif. mai veche mai ales la polifonishtii flamanzi (v. neerlandeza shcoala) ♦ Din punct de vedere istoric c. apare inca din epoca Ars antiqua* in rota* shi rondellus* (v. rondeau). (Ex. c. engl. Sumer is icomen) apoi in Ars nova* sub numele de caccia* shi fuga* pentru a ajunge la o deosebita inflorire in arta polifonishtilor flamanzi (sec. 15). Utilizat cu oarecare moderatzie in sec. 16 in muzica religioasa shi in madrigale* ishi pierde cu timpul interesul odata cu declinul polif. vocale shi aparitzia monodiei* acompaniate. In epoca barocului* cunoashte o noua valorificare in special in cadrul fugii in partzile de stretto* ale acesteia. Este cultivat apoi de clasici shi de romantici k parte componenta in formele mari (sonata* cvartet (2) shi simfonie*). In sec. 20 serialismul* dodecafonic i acorda o noua semnificatzie prin preluarea unor procedee ale c. k principii generatoare ale acestei tehnici (ex. inversare mishcare retrograda etc.; v. shi serie).

canón canoane s.n. Chin suferintza; tortura. Din sl. kanonǔ (DLRM DEX MDA) < ngr. kanónas < vgr. kanon „baston linie principiu model” (Scriban); din ngr. kanon(as) (SHaineanu).

cánon canoane s. n. 1. Norma regula de conduita bisericeasca; tipic. ♦ Canonul Sfintei Scripturi = lista cartzilor Sfintei Scripturi care Biserica le accepta k fiind scrise sub inspiratzia Duhului Sfant shi cuprinzand revelatzia divina. ♦ Canon bisericesc = norma sau regula privind etica creshtina cultul disciplina clerului shi monahismului organizarea shi jurisdictzia bisericeasca promulgata de sinoade ecumenice sau locale. 2. (La pl.) Canoanele utreniei shi vecerniei = imnuri ale poeziei creshtine din Vechiul shi Noul Testament formate din doua trei patru shase opt sau noua ode (pesne) shi compuse in forma actuala de sf. Andrei Criteanul (†740 d. Hr.). 3. Pedeapsa data de biserica la calcarea unor canoane (1). ♦ (Fig.) Suferintza chin. Din sl. kanonŭ fr. canon germ. Kanon.

a baga la canon / la canoane expr. (intl.) a tortura un suspect in timpul unui interogatoriu.

a pune la canoane expr. (pol. inv.) a tortura un suspect in timpul interogatoriului.