CANÓN canoane s. n. 1. Lege sau regula bisericeasca. Exista un canon care ingaduieshte shi dezleaga pe omul calatorincoltzii de vreme rea... sa se adaposteasca fie chiar cu patru cai... intro biserica. GALACTION O. I ♦ Regula de purtare norma morala. 2. Pedeapsa data la calcarea unei reguli bisericeshti. Dami canon sfintzite parinte k sami aduc aminte in toate zilele vietzii mele shi sa nu mai pacatuiesc. SADOVEANU J. 413. Andrei lasa pushca in strana anina chimirul cu pistoalele shi incepe canonul. GALACTION O. I 253. (Glumetz) Parintzii pustnici din sfinta Agura miau dat canon sa maninc lapte numaide la o vaca. CREANGA P. 116. ◊ Fig. Suferintza chin. Satfi vazut cu cit canon inainta prin zapada fara pirtie shi cu spatele adus cirlig var fi fost mila de el. MACEDONSKI O. III 119. 3. (In arta shi literatura) Regula facind parte dintrun ansamblu de procedee artistice care se socoteau obligatorii intro epoca data; p. ext. regula rigida formalista. Canoanele estetice ale clasicismului. 4. Compozitzie muzicala in care doua sau mai multe voci intrind succesiv executa impreuna aceeashi melodie. Canon pe patru voci. ♦ Cintare bisericeasca. ◊ Fig. [Baba] se ridica de mijloc intinde mina shincepe duios dupa canonul ei: Facetziva mila shi pomana maiculitza de o biata pacatoasa fara putere! CARAGIALE O. III 52.