CHIN, chinuri, s. n. Suferință fizică sau morală intensă; tortură, supliciu, calvar. – Din magh. kin.

chin sn [At: COD. VOR. 141 / Pl: ~uri, și (înv) ~ure / E: mg kin] 1 Suferință fizică (crudă) Si: caznă, muncă, supliciu, tortură. 2 Patimă. 3 Suferință morală apăsătoare Si: tortură. 4 Necaz mare. 5 Supărare mare. 6 Grijă. 7 Nevoie.

CHIN, chinuri, s. n. Suferință fizică sau morală intensă. – Din magh. kin.

CHIN, chinuri, s. n. 1. Suferință fizică grea, tortură, caznă, supliciu. De durere, chin mi-e somnul. COȘBUC, P. I 265. După un chin de jumătate ceas, în sfîrșit își dete duhul în mînile călăilor săi. NEGRUZZI, S. I 165. Cum e Badiul pus la chin, Să-i dau un pahar de vin. TEODORESCU, P. P. 547. ◊ Fig. Domnii beau vin, robii beau chin. TOMA, C. V. 189. 2. Suferință morală, tortură sufletească; necaz, grijă. Ceasuri întregi se bătea cu gîndul, cum s-o dea, cum s-o învîrtească, ca să-i spuie chinul ce-l muncea. BUJOR, S. Nu vezi că gura-mi arsă e de sete Și-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi, Copila mea cu lungi și blonde plete? EMINESCU, O. I 200. Chinuri morale ce nu se pot descrie. NEGRUZZI, S. I 243.

CHIN, chinuri, s. n. 1. Suferință fizică grea; tortură, supliciu. 2. Suferință morală; necaz, grijă. – Magh. kin.

CHIN ~uri n. Suferință fizică sau morală intensă; durere. A îndura multe ~uri. /<ung. kin

chin n. suferință mare, tortură. [Ung. KIN].

chin n., pl. urĭ (ung. kin). Tortură, caznă, supliciŭ.

chinzái sn [At: PAȘCA, GL. / V: cin~ / Pl: nct / E: nct] (Reg) 1 Chin (1). 2 Tratament crud. 3 Bătaie.

chin s. n., pl. chínuri

chin s. n., pl. chínuri

CHIN s. 1. calvar, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, suferință, (înv. și pop.) muncă, (pop.) aht, cercare, năpastă, (înv. și reg.) pătimită, scârbă, (înv.) răbdare, straste, suferire, (fig.) povară. (Ce ~uri a avut de îndurat!) 2. v. zbucium. 3. v. tortură. 4. caznă, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morânceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ul lui a fost încununat de succes.)

CHIN s. 1. durere, încercare, patimă, păs, pătimire, suferință, (înv. și pop.) muncă, (pop.) aht, cercare, năpastă, (înv. și reg.) pătimită, scîrbă, (înv.) răbdare, straste, suferire, (fig.) povară. (Ce ~uri a avut de indurat!) 2. frămîntare, zbatere, zbucium, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. calvar, canon, caznă, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură, (inv. și pop.) trudă, (pop.) muncă, (înv.) muncitorie, pasiune, pedeapsă, pedepsitura, rană, schingi, strădanie, strînsoare, trudnicie. (Supus la ~uri crîncene.) 4. caznă, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununat de succes.)

chin (chínuri), s. n. – 1. Suferință, tortură, supliciu; durere fizică în general. 2. Caznă, tortură, supărare, canoneală; suferință, morală în general. Mag. kin (Miklosich, Fremdw., 98; Cihac, II, 489; Berneker 504; DAR; Gáldi, Dict., 87); cf. sb. kini, cr. kina, tc. kin. Cuvînt împrumutat din sec. XV sau înainte. După Roesler 596 (și Popescu-Ciocănel 22), ar proveni din tc. kin „ură”. – Der. chinui, vb. (a tortura, a suferi; refl., a se munci, a se strădui); chinuială, s. f. (tortură, supliciu); chinuitură, s. f. (înv., tortură); chinuitor, adj. (care chinuiește); chinzui, vb. (Trans., a chinui), der. direct de la mag. kinozni; chinzai, s. n. (Trans., supliciu, tortură).

ch’in ([gu] qín) v. laută.

a trece prin toate chinurile iadului expr. a suferi un lung șir de persecuții; a avea parte de multe necazuri și nenorociri.