APÉL apeluri s. n. 1. Strigare a numelor unor persoane dintro colectivitate spre a verifica prezentza lor intrun anumit loc. 2. Chemare scrisa sau orala adresata unei colectivitatzi sau unei persoane. 3. Cerere rugaminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Actziune facuta la o instantza judecatoreasca superioara spre a obtzine anularea unei sentintze date de o instantza inferioara. * Curte de apel = instantza judecatoreasca superioara tribunalului care are competentza de a judeca recursul cuiva impotriva sentintzei tribunalului. 5. Producere a unui semnal sonor sau luminos prin care se marcheaza cererea de a stabili o legatura telefonica sau telegrafica. Din fr. appel.

apél sn [At: (a. 1774) URICARIUL I 183 / Pl: ~uri / E: fr appel] 1 Chemare. 2 (Pex) Rugaminte. 3 Invocare. 4 (Ie) A face ~ Ia... A apela (1). 5 (Spc) Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintrun colectiv spre a verifica prezentza lor intrun anumit loc. 6 (Pex) Lista cu membrii unei colectivitatzi constituite. 7 (Jur) Adresare la jurisdictzia imediat superioara spre a schimba sau anula o sentintza data de prima instantza. 8 (Jur; ie) A face ~ A intenta recurs (contra unei sentintze date de o instantza) la instantza superioara. 9 (Jur; is) Fara ~ Fara drept de recurs. 10 (Jur; is) Curte de ~ Instantza judecatoreasca superioara tribunalului care judeca in a doua instantza sau in recurs litigii solutzionate de o instantza inferioara.

APÉL apeluri s. n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintrun colectiv spre a verifica prezentza lor intrun anumit loc. 2. Chemare scrisa sau orala adresata maselor unei colectivitatzi etc. 3. Cerere rugaminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Actziune facuta la o instantza judecatoreasca superioara spre a obtzine anularea unei sentintze date de o instantza inferioara shi judecarea in fond a procesului. ◊ Curte de apel = instantza judecatoreasca superioara tribunalului care avea competentza de a judeca recursul cuiva impotriva sentintzei tribunalului. 5. Producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marcheaza cererea de a stabili o legatura telefonica sau telegrafica. Din fr. appel.

APÉL apeluri s. n. 1. Chemare strigare; (in special) strigare a numelor membrilor unei colectivitatzi avind de scop verificarea prezentzei lor. Apelul se va face in fiecare zi la intrarea in clasa. ◊ Notaru in pragu primariei face apelul sortzashilor. BUJOR S. 69. ♦ Chemare adresata maselor (in forma orala sau scrisa). Apelul Congresului [pentru apararea pacii Viena 1952] se incheie cu aceste minunate cuvinte: «Popoarele vor sa traiasca in pace oricare ar fi regimul social din tzarile lor oricare ar fi idealul lor suprem». LUPTA DE CLASA 1953 nr. 12 130. ♦ Cerere rugaminte indemn. In miinile lui Balcescu istoria devine o arma de lupta in slujba poporului un apel la eroismul lui un indemn la revolutzie. LUPTA DE CLASA 1953 nr. 12 99. Apelul lor fu auzit... shi o trupa [a membrilor colectivului teatral] k prin minune se gasi infiintzata. NEGRUZZI S. I 343. ◊ Expr. A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugaminte a cere ajutorul cuiva a recurge a apela la cineva sau la ceva. A trebuit sa faca apel shi la barbatul ei. REBREANU R. I 167. Sa ma spele de insulte nu mancerc sa fac apel la un veac ce nu cuprinde decit patima in el. MACEDONSKI O. I 119. 2. (invechit) Actziune facuta la o instantza judecatoreasca superioara spre a obtzine anularea unei sentintze date de o instantza inferioara. ◊ Loc. adj. Fara (drept de) apel = lipsit de dreptul de a ataca hotarirea unei instantze judecatoreshti. (Fig.) [Capitanul] privind de pe chei... ishi da pareri sentintze fara apel asupra manevrei vaselor in port. BART E. 325. Prezida Copoiul shi sentintze fara apel el da. ALEXANDRESCU P. 151. ◊ (In organizarea judecatoreasca a regimului burghezomoshieresc) Curte de apel v. curte. 3. Producerea unui semnal sonor sau luminos intrun post telefonic sau telegrafic ori intro centrala telefonica sau telegrafica.

APÉL apeluri s. n. 1. Strigare (a numelor membrilor unei colectivitatzi spre a verifica prezentza lor). ♦ Chemare adresata maselor (oral sau in scris). ♦ Cerere rugaminte indemn. ◊ Expr. A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugaminte cu o cerere. 2. ( Inv.) Actziune facuta la o instantza judecatoreasca superioara spre a obtzine anularea unei sentintze date de o instantza inferioara. 3. Producerea unui semnal sonor sau luminos intrun post telefonic telegrafic sau intro centrala telefonica. Fr. appel.

APÉL s.n. 1. Strigare a numelui unor persoane (pentru verificarea prezentzei lor intrun loc). 2. Chemare scrisa sau orala adresata unei colectivitatzi. ♦ Indemn; cerere rugaminte. ◊ A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugaminte. 3. Semnal sonor sau luminos produs intrun post de telefon de telegraf etc.; chemare. 4. (Ieshit din uz) Actziune facuta la o instantza judecatoreasca imediat superioara pentru a schimba sau a infirma o hotarare data de o instantza inferioara. [Pl. luri. / < fr. appel].

APÉL s. n. 1. strigare a numelui cuiva. 2. chemare scrisa sau orala adresata unei colectivitatzi. ◊ indemn cerere rugaminte. 3. semnal sonor sau luminos produs intrun post de telefon de telegraf etc. 4. (jur.) actziune facuta de o instantza judecatoreasca imediat superioara pentru a schimba sau a infirma o hotarare data de o instantza inferioara. (< fr. appel)

APÉL ~uri n. 1) Rostire succesiva a numelor unor persoane pentru a verifica prezentza lor intrun anumit loc. 2) Chemare adresata maselor. 3) Rugaminte adresata cuiva. 4) Chemare la distantza printrun semnal sonor sau luminos folosit in telefonie shi telegrafie. /<fr. appel

apel n. 1. strigarea numelui spre a constata prezentza: apel nominal; 2. recurgere la un judecator la un tribunal superior: a face apel; fig a invoca.

*apél n. pl. urĭ (fr. appel d. lat. appellare a chema). Strigarea numeluĭ pentru constatarea prezentzeĭ: apelu nominal. Recurs la un judecator la un tribunal superior: curte de apel. Fig. A face apel la cineva al chema in ajutor. Excitare: apel la arme la revolta.

hotarareapél s. f. (Specific epocii comuniste) Hotarare cu functzie de apel luata intro plenara ◊ „Hotarareapel a plenarei Consiliului Natzional al oamenilor muncii din industrie constructzii transporturi circulatzia marfurilor shi finantze” I.B. 8 V 84 p. 1. ◊ „Hotarareapel a Plenarei Consiliului Natzional al Agriculturii Industriei Alimentare Silviculturii shi Gospodaririi Apelor” Sc. 23 V 84 p. 1 (din hotarare + apel)

apél s. n. pl. apéluri

apél s. n. pl. apéluri

APÉL s. 1. chemare. (~ lansat catre electorat.) 2. (pop.) strigare. (Face ~ul la shcoala.) 3. v. cerere.

APEL s. 1. chemare. (~ lansat catre mase.) 2. (pop.) strigare. (Face ~ la shcoala.) 3. cerere rugaminte. (~ lui a fost satisfacut.)

apél (apéluri) s. n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintrun colectiv. 2. Recurs. Fr. appel. Sensul 1 este termen shcolaresc shi militar; sensul 2 shi der. sai sint termeni juridici. Der. apela vb. (a face recurs); apelabil adj.; apelant s. m.; apelatzi(un)e s. f. (chemare denumire; apel recurs); apelativ adj.