rugăminte sf [At: VARLAAM, C. 253 / V: (înv) ~mânt sn, ~mente / Pl: ~nți, (înv) / E: rugă¹ + ~{ă)mânt] 1 Cerere (stăruitoare) pentru a obține ceva Si: rugare (1), rugă¹ (1), rugăciune (1), (înv) regea, regealâc Vz reprezentație. 2 Rugăciune (2).

RUGĂMÍNTE, rugăminți, s. f. Cerere adresată cuiva (în mod stăruitor). Stăruiește pe lîngă dînsul cu rugăminte că ai să-l îndupleci. CREANGĂ, P. 191. – Pl. și: rugăminte (ODOBESCU, S. I 87).

RUGĂMÍNTE ~ți f. Cerere politicoasă (adresată unei persoane) de a face un serviciu sau de a îndeplini o dorință. O ~ arzătoare. [G.-D. rugăminții] /rugă + suf. ~ăminte

rugăminte f. rugăciune stăruitoare către cineva. [Lat. ROGAMENTA].

rugămínte f., pl. țĭ (pl. d. inuzatu rugămînt, lat. rogamentum). Cerere umilită saŭ politicoasă adresată cuĭva. V. rugare.

rugămínte s. f., g.-d. art. rugămínții; pl. rugămínți

rugămínte s. f., g.-d. art. rugămínții; pl. rugămínți

RUGĂMÍNTE s. 1. rugă, rugăciune, (pop.) rugare, (înv.) regea, regealâc. (Vreau să-ți fac o ~.) 2. cerere, doleanță, solicitare, (înv.) regea, regealâc. (O ~ arzătoare.) 3. v. cerere.

RUGĂMÍNTE s. v. închinare, închinăciune, rugă, rugăciune.

RUGĂMINTE s. 1. rugă, rugăciune, (pop.) rugare, (înv.) regea, regealîc. (Vreau să-ți fac o ~.) 2. cerere, doleanță, solicitare, (înv.) regea, regealîc. (O ~ arzătoare.) 3. apel, cerere. (A ascultat ~ lui.)

rugăminte s. v. ÎNCHINARE. ÎNCHINĂCIUNE. RUGĂ. RUGĂCIUNE.

NEC TEMPORA PERDE PRECANTO (lat.) nu-ți pierde vremea cu rugăminți – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, XI, 286. Cu aceste cuvinte, regele trac Ceyx oferă ospitalitatea sa eroului Peleu, în virtutea descendenței sale divine și a faimei sale. Mod de a-ți oferi serviciile cu bunăvoință.