mândri [At: CORESI, ap. DHLR II, 456 / Pzi: ~resc / E: mândru] 1 vt (Îvr) A gândi. 2 vtf (Îvr) A face să devină mai înțelept. 3 vr (Îvr) A se atașa puternic de cineva sau de ceva. 4 vt (îvr) A slăvi. 5 vr (Udp „cu”) A se arăta satisfăcut. 6 vr A se lăuda. 7 vr (Îvp) A se îngâmfa.

A SE MÂNDRÍ mă mândrésc intranz. 1) A fi mândru; a trăi un sentiment de mândrie. 2) înv. pop. A se ține mândru; a-și da aere; a se făli; a se fuduli. /Din mândru

mândrì v. a fi mândru.

MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”.

mândru, ~ă [At: CORESI, ap. DHLR II, 457 / Pl: ~ri, ~re / E: slv мѧдръ] 1 a (Înv; d. oameni) Înțelept. 2 a (Înv; d. oameni) Priceput. 3 a (Înv; d. oameni) Isteț. 4 a (Înv; d. oameni) Capabil. 5 sm (Înv) Învățat. 6 sm (Înv) Filozof. 7 sm (Înv) Mag² (1). 8 a (Udp „de”) Mulțumit. 9 a (Udp „de”) Care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii Si: demn, mândrit (2). 10 a (Rar) Care este pe măsura calităților cuiva Si: demn de cineva, mândrit (3). 11-12 smf, a (Persoană) care are încredere exagerată în calitățile proprii Si: mândrit (4). 13-14 smf, a Orgolios. 15-16 smf, a (Îvr) Mofturos. 17-18 smf, a (Pop) Frumos. 19 (Bot; reg; îc) ~ra nopții Barba-împăratului (Mirabilis Jalapa). 20 sfp (Reg; art.) Iele. 21 a Falnic. 22-23 smf, a (Reg) Elegant. 24 smf (Pop) Persoană pentru care altă persoană de sex opus simte o afecțiune deosebită Si: (reg) mândrior, mândruc Vz amant, drag, ibovnic, iubit. 25 sfp (Reg; art.) Dansuri populare din diferite regiuni. 26 (Reg) Melodie după care se execută mândrele (25).

țândru-mândru, ~ră-~ră [At: MÎNDRESCU, L. P. 86 / Pl: ~ri-~ri, ~re-~re / E: mândru] (Reg) 1 a Îngâmfat. 2 a (Îe) Țândră-mândră și flămândă Se spune despre o persoană care, deși săracă, este mândră. 3 sf Femeie frumoasă, veselă, drăgăstoasă, dar leneșă.

MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. – Din sl. mondrŭ „înțelept”.

MÎNDRÍ, mîndresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mîndru; a se lăuda cu.., a se făli. De cînd eram încă mic, Doina știu și doina zic, Căci romînul, cît trăiește, Tot cu doina se mîndrește. NEGRUZZI, S. II 26. Toate armele și instrumentele de piatră aflate prin țări din vechime locuite și cu care se mîndresc muzeele Europei, la noi se găsesc în toate părțile. BOLLIAC, O. 292. Îi da postav albăstrel, Ca să se mîndrească-n el! ALECSANDRI, P. P. 176. 2. A se îngîmfa, a se fuduli; a fi plin de orgoliu. N-am fost eu încă destul de bun că te-am așteptat atîta vreme, și tu acuma te mîndrești și nici nu-mi răspunzi? SBIERA, P. 3. Ca păunul se mîndrește Și tot cu laude trăiește. PANN, P. V. I 162.

MÎ́NDRU², -Ă, mîndri, -e, adj. 1. Plin de încredere în forțele, în însușirile sale, în care se vede satisfacția, mulțumirea de însușirile proprii. Vom împărți dreptate tuturora, zise Alexăndrel, ridicînd mîndru capul. SADOVEANU, O. VII 157. Era mîndru și frumos ca un zmeu. VLAHUȚĂ, O. A. II 9. 2. Cu încredere exagerată în însușirile proprii; fudul, îngîmfat, trufaș, orgolios. Zici că-s mîndră și n-am vrut Ca s-ascult vorbele tale? COȘBUC, P. I 51. Iubesc o fată frumoasă... fata Genarului, om mîndru și sălbatec. EMINESCU, N. 13. 3. Fericit, mulțumit; onorat. Încrede-te, stăpînă, zise Galben-de-Soare, căci voi fi mîndru să încalece pe mine o vitează ca tine. ISPIRESCU, E. 21. 4. Frumos, minunat, falnic, măreț. Cutrieram cîmpul cu florile și mîndrele dealuri, de după care-mi zîmbeau zorile. CREANGĂ, A. 117. Te-am ruga, mări, ruga, Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea ta. EMINESCU, O. I 149. Pe culmea cea mai naltă a munților Carpați se întinde o țară mîndră și binecuvîntată între toate țările. BĂLCESCU, O. II 207. ◊ (Adverbial) Din cînd în cînd vărsate, mîndru lacrimile-ți șed. EMINESCU, O. I 83.

MÎ́NDRU¹ s. m. (În limbaj poetic, rar) Bărbat pentru care o fată sau o femeie simte o dragoste deosebită; cuvînt cu care o fată sau o femeie se adresează bărbatului iubit; drag, iubit. Turturică dragă mie, Spune-i mîndrului să vie. BÎRSEANU, D. 121.

MÂNDRU¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care are sentimentul demnității și onoarei; demn. 2) Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; fudul; falnic; semeț; măreț. 3) Care este cuprins de un sentiment de satisfacție (ca urmare a unui succes, a unei reușite sau a unei victorii). 4) Care inspiră admirație; plin de semeție. /<sl. mondru

MÂNDRU² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care se află în relații de dragoste cu altă persoană de sex opus; iubit. /<sl. mondru

mândru a. 1. care are un sentiment de nobilă încredere în meritul său: mândru de numele ce poartă; 2. cărui îi place să disprețuiască pe semenii săi: e foarte mândru; 3. foarte frumos, splendid, superb (aplicat la ființe și la lucruri): m’am însurat c’o mândră crăiasă POP. dulci și mândre primăveri EM. [Vechiu-rom. mândru, înțelept = slav. MÕDRŬ; apoi, peiorativ, care se crede înțelept, de unde fudul, trufaș]. ║ m. cel ce e mândru.

mîndrésc (mă) v. refl. (vsl. mondriti, a scorni, d. mondrŭ, înțelept). Mă simt mîndru, mă fudulesc din cauze maĭ serioase orĭ și din vanitate.

mî́ndru, -ă adj. (vsl. mondrŭ, priceput, germ. munter, vioĭ, treaz). Vechĭ. Înțelept. Azĭ. Plin de o nobilă încredere în meritu luĭ, al familiiĭ saŭ al țăriĭ luĭ: Românu e mîndru de numele de Român. Trufaș, fudul, orgolios, îngînfat: adevăratu nobil nu e mîndru de averea luĭ. Frumos, superb, splendid: o mîndră fată, niște mîndre plaĭurĭ. S. f. Fată orĭ femeĭe frumoasă, ĭubită. Mîndra nopțiĭ, jalapa. Adv. Cu mîndrie.

!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă

mândrí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mândrésc, imperf. 3 sg. mândreá; conj. prez. 3 sg. și pl. mândreáscă

mấndru¹ adj. m., pl. mấndri; f. mấndră, pl. mấndre

mấndru² (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii

mândru adj. m., s. m., art. mândrul, pl. mândri, art. mândrii; f. sg. mândră, g.-d. art. mândrei, pl. mândre

mîndru

MÂNDRÍ vb. 1. a se făli, a se fuduli, a se lăuda. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 2. v. îngâmfa.

MÂNDRÍ vb. v. chibzui, cugeta, gândi, judeca, medita, raționa, reflecta.

MÂNDRU adj. v. arătos, bun, capabil, chipeș, competent, destoinic, dotat, experimentat, falnic, frumos, grandios, impozant, impresionant, impunător, încercat, înțelept, înzestrat, maiestuos, măreț, minunat, pregătit, priceput, semeț, splendid, strălucitor, valoros, versat, vrednic.

MÂNDRU adj. 1. v. demn. 2. semeț, țanțoș, (pop.) dârz, fălos. (Un mers ~.) 3. v. îngâmfat. 4. v. trufaș.

mîndri vb. v. CHIBZUI. CUGETA. GÎNDI. JUDECA. MEDITA. RAȚIONA. REFLECTA.

MÎNDRI vb. 1. a se făli, a se fuduli, a se lăuda. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 2. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se îngîmfa, a se lăuda, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig. ) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atîta!)

MÎNDRU adj. 1. demn. (O ținută ~.) 2. semeț, țanțoș, (pop.) dîrz, fălos. (Un mers ~.) 3. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngîmfat, megaloman, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?) 4. orgolios, semeț, trufaș, (rar) superb. (Manifestă un ~ dispreț pentru cei din jur.)

mîndru adj. v. ARĂTOS. BUN. CAPABIL. CHIPEȘ. COMPETENT. DESTOINIC. DOTAT. EXPERIMENTAT. FALNIC. FRUMOS. GRANDIOS. IMPOZANT. IMPRESIONANT. IMPUNĂTOR. ÎNCERCAT. ÎNȚELEPT. ÎNZESTRAT. MAIESTOS. MĂREȚ. MINUNAT. PREGĂTIT. PRICEPUT. SEMEȚ. SPLENDID. STRĂLUCITOR. VALOROS. VERSAT. VREDNIC.

Mândru ≠ modest, simplu, servil, slugarnic, umil, umilit, pocit, urât

mîndru (mấndră), adj. – 1. (Înv.) Înțelept, prudent. – 2. Falnic, orgolios. – 3. Frumos, drăguț. – Megl. mǫndru. Sl. mądrŭ „înțelept” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 320; Șeineanu, Semasiol., 206; Conev 58), cf. ceh. moudriti se „a se înfumura”. – Der. mîndră, s. f. (iubită, prietenă); mîndrenie, s. f. (Trans., frumusețe); mîndreță (var. mîndreață), s. f. (frumusețe, splendoare; orgoliu, mîndrie); mîndri, vb. refl. (a se crede, a fi orgolios; a se făli); mîndrie, s. f. (înv., înțelepciune; orgoliu); înmîndri, vb. (a iniția, a deschide ochii), înv., din sl. umądriti se; poșmîndri, vb. ( Banat, a socoti), a cărui der. nu este clară; preamîndru, adj. (înțelept), din sl. prĕmądrŭ; preamîndrie, s. f. (înțelepciune), sec. XVI, înv.

mấndru, mândră, adj. – 1. Frumos, arătos, falnic: „Mândru și-o gătat pân casă” (Calendar, 1980). 2. (s.m.) Drăguț, iubit. ♦ (top.) Mândra Vedere, deal în loc. Dănești, în apropierea stațiunii. ♦ (onom.) Mândru, Mândruț, Mândruțescu, Mândrilă, nume de familie (69 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din sl. mondru „înțelept” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

mấndru, mândră, adj. – 1. Frumos, arătos, falnic: „Mândru și-o gătat pân casă” (Calendar 1980). 2. (s.m.) Drăguț, iubit. – Din sl. mondru „înțelept” (Miklosich, Cihac, Șeineanu cf. DER).

SLOBOZIA MÂNDRA, com. în jud. Teleorman, situată în V C. Boian, pe râul Sâiu; 2.102 loc. (2005). Biserica Sf. Nicolae (sec. 19), în satul S. M.