îngâmfat, ~ă [At: CUV. D. BĂTR. II, 470 / S și: ~ânf~ / Pl: ~ați, ~e / E: îngâmfa] 1 a (Înv) Umflat. 2-3 smf, a (Om) încrezut. 4-5 smf, a (Om) fudul. 6-7 smf, a (Om) vanitos. 8-9 smf, a (Om) arogant.

ÎNGÎMFÁT, -Ă, îngîmfați, -te, adj. 1. Încrezut, înfumurat, fudul; vanitos, orgolios. Înalt și îngîmfat, își strînse haina Și plescăi din limbă, surîzînd. PORUMBACU, P. 93. Înnorat de gînduri stete Soarele, că l-au durut Vorbele-ngîmfatei fete. COȘBUC, P. II 84. Mirele șădea pe perini cucuiat, fudul și îngîmfat. SBIERA, P. 127. ◊ (Substantivat) Gîndiți că nu știu că vreți să-l oborîți numai ca să puneți în locul lui pe contele de Kildar, un îngîmfat? NEGRUZZI, S. III 352. 2. Fig. (Învechit) Umflat, bogat. Varza cea-ngîmfată- n foi. PANN, P. V. I 120.

îngânfat a. umflat de fumuri, de mândrie deșartă. [Vechiu-rom. îngâmfat, cu corpul umflat: în limba modernă cu sensul excluziv metaforic].

îngînfát, -ă adj. Fudul, înfumurat: un parvenit îngînfat.

îngâmfat.

ÎNGÂMFÁT adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, megaloman, megalomanic, mândru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țâfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pâșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?)

Îngâmfat ≠ modest

ÎNGÎMFAT adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, megaloman, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?)