vanitos, ~oasă a [At: NEGULICI / Pl: ~oși, ~oase / E: fr vaniteux] 1 (D. oameni) Care are încredere exagerată în calitățile proprii Si: înfumurat, îngâmfat, mândru, trufaș¹, orgolios, (înv) van² (6). 2 (D. oameni) Care dorește să impresioneze. 3 Care are ambiții nejustificate. 4-6 (D. însușiri, manifestări etc. ale oamenilor) Care denotă vanitate (5-7).

VANITÓS, -OÁSĂ, vanitoși, -oase, adj. (Despre persoane și despre însușirile lor) Plin de vanitate; înfumurat, îngîmfat, trufaș. Afemeiat vanitos, era mîndru să se însoare cu o femeie atît de frumoasă. CAMIL PETRESCU, N. 47. Avînd o voință slabă... va ajunge la un amor propriu bolnăvicios, timid, vanitos și reflexiv. GHEREA, ST. CR. II 298. ◊ (Substantivat) Un asemenea vanitos, cu dibăcie folosit, multe și mari servicii le-ar putea mijloci. C. PETRESCU, A. R. 17.

VANITÓS, -OÁSĂ adj. Trufaș; înfumurat, îngâmfat. [Cf. fr. vaniteux].

VANITÓS, -OÁSĂ adj. plin de vanitate; orgolios, trufaș; înfumurat. (< fr. vaniteux)

VANITÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) și substantival Care este plin de vanitate; orgolios; trufaș; infatuat. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă vanitate. /<fr. vaniteux

vanitos a. plin de vanitate: om vanitos. ║ m. cel ce se crede mai presus decât merită.

*vanitós, -oásă adj. (fr. vaniteux, d. vanité, vanitate). Plin de vanitate, deșert: om vanitos. Adv. Cu vanitate: a-țĭ arăta vanitos bogățiile.

vanitós adj. m., pl. vanitóși; f. vanitóasă, pl. vanitóase

vanitós adj. m., pl. vanitóși; f. sg. vanitoásă, pl. vanitoáse

VANITÓS adj. v. îngâmfat.

VANITOS adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngîmfat, megaloman, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?; un om ~.)

Vanitos ≠ modest, simplu