VORBÍRE vorbiri s. f. 1. Actziunea de a vorbi shi rezultatul ei; folosire a limbii in procesul de comunicare intre membrii unei anumite colectivitatzi; vorbit¹. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetica = vorbire generata de un sintetizor de vorbire. ♦ Fel de a vorbi mod de a se exprima. 2. Limba grai. 3. (Inv.) Cuvant; mentziune. V. vorbi.

vorbire sf [At: MARDARIE L. 107/25 / Pl: ~ri / E: vorbi] 1 Facultate de utilizare a limbajului articulat Si: vorbit¹ (1) (inv) grai (2) (irg) vorovire (1). 2 (Spc) Limbaj. 3 (Atm; is) Organele ~rii Organele articulatorii. 4 (Pex) Comunicare nonverbala (prin gesturi mimica etc.). 5 Utilizare a unei limbi (sau a unui dialect). 6 Limba. 7 Dialect (2). 8 (Ivr) Gramatica (1). 9 (Inv) Parte de vorbire. 10 Exprimare prin cuvinte a gandurilor sentimentelor intentziilor etc. Si: cuvantare (1) rostire spunere vorba (207) vorbit¹ (2) (irg) vorovire (2). 11 Mod de exprimare orala Si: vorbit¹ (3). 12 Discurs (1). 13 (reg) Predica. 14 (Inv; shis arta ~rii) Oratorie¹. 15 (Inv; shi ias) Retorica. 16 (Is) Darul ~rii Talent oratoric. 17 Relatare orala. 18 (Ivr) Mentziune. 19 (Inv) Discutzie (1). 20 Schimb de replici pe un ton familiar Si: conversatzie vorbit¹ (5) (ivr) vorbintza (2) (irg) vorovire (9). 21 (Is) ~ de rau Barfa (1). 22 (Reg) Discutzie intre familiile viitorilor miri in legatura cu cele cuvenite pentru logodna sau nunta.

vorbire s.f. 1 Facultatea proprie omului de ashi exprima gindurile sentimentele intentziile etc. shi de a le comunica printrun sistem de sunete articulate emise cu ajutorul unor organe specializate; exersarea acestei facultatzi; limbaj articulat; vorbit. Actul de vorbire e un dat organic shi este onorat printrun act corelat in comportare (K. PETR.). 2 (Mod particular de) rostire pronuntzare a sunetelor a cuvintelor unei limbi; pronuntzie. Vorbirea actorilor noshtri i separe de altfel in mod general defectuoasa (VIANU). 3 Utilizare a unui anumit idiom de catre (fiecare dintre) membrii unei comunitatzi umane istoric constituite; limba dialect grai. Nu shtia k vorbirea frantzuzeasca poate fi atit de fermecatoare (ARGH.). ◊ Vorbire curenta (sau obishnuita de toate zilele cotidiana zilnica) = vorbire caracteristica majoritatzii vorbitorilor unei limbi in relatziile zilnice. Termenul „ciuperca” are in limba romana mai multe acceptzii dintre care am aleso... pe aceea care o are in vorbirea curenta (PER.). Vorbire familiara = vorbire simpla fara pretentzii obishnuita intrun mediu restrins intim. Tot aici apartzine „date dracului!” pentru „dute dracului!” din vorbirea familiara cu o nuantza ushor ironica (IORD.). ♦ (lingv.) Realizarea concreta individuala a limbii (concepute k sistem abstract sau k institutzie sociala). Stilul este o particularitate a vorbirii nu a sistemului lingvistic adica a tezaurului de fapte de care dispune o limba (IVAN.). 4 Mod maniera de a se exprima de a vorbi. Plin de demnitate in port shi vorbire el ramasese apusean shi om de lume pina in virful unghiilor (M. I. CAR.). 5 Ceea ce comunica (oral) cineva ceea ce spune cineva (cuiva); afirmatzie relatare spunere. Mam folosit de vorbirea lui despre fiare shiam marturisit fatzish k ma intereseaza mult legaturile lui cu salbataciunile (VOIC.). 6 (inv.) Cuvint; mentziune. El dezvalui in amanunte programul Partidului Natzional... Vorbirea tzinu mult (AGAR.). 7 (inv. reg.) Conversatzie convorbire. Vorbirile intre meseni urmau in shoapta (SADOV.). • pl. i. /v. vorbi.

VORBÍRE vorbiri s. f. 1. Actziunea de a vorbi shi rezultatul ei; folosire a limbii in procesul de comunicare intre membrii unei anumite colectivitatzi; vorbit¹. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetica = vorbire generata de un sintetizator de vorbire. ♦ Fel de a vorbi mod de a se exprima. 2. Limba grai. 3. (Inv.) Cuvant; mentziune. V. vorbi.

VORBÍRE vorbiri s. f. 1. Actziunea de a vorbi shi rezultatul ei. 1. Gind idee exprimata prin cuvinte; p. ext. discurs cuvintare. Vorbirea lui Zaharia Duhu fusese pe intzelesul shefului de statzie. C. PETRESCU A. 307. In fuga vorbirii ishi vedea gindurile inainte de a le rosti cum rasar shi se inshira. VLAHUTZA O. A. III 64. Parte de vorbire v. parte (2). Vorbire directa v. direct (2). Vorbire indirecta v. indirect (2). ◊ Expr. A avea darul vorbirii v. dar (II 1). ♦ Fel de a vorbi de a se exprima. Vorbirea unui mare numar de oameni instruitzi sau neinstruitzi se caracterizeaza printro foarte slaba pronuntzare a lui i final. IORDAN L. R. 205. Vorbirea bolnavului este monotona nu schimba de loc intonatzia cuvintelor. PARHON O. A. I 266. Ma gindeam la prietinul meu de altadata... cu vorbirea navalnica shi incurcata. SADOVEANU O. VIII 17. ♦ Limbaj. Engels a aratat k in aceasta faza a omenirii vorbirea articulata sa nascut in procesul muncii. ROSETTI S. L. 7. 2. Limba grai. Cronicarii shi altzi autori moldoveni se lasau influentzatzi evident fara o intentzie speciala de vorbirea munteneasca socotita de ei mai corecta. IORDAN L. R. 185. SHcoala shi alte imprejurari au adus in doua generatzii in vorbirea curenta a satenilor vocabule care nu se auzeau inainte de 1900. SADOVEANU E. 34. 3. (Invechit) Convorbire conversatzie discutzie. Incepusa o vorbire intima cu el. EMINESCU N. 58. Cu cit ne suiam pe coasta cu atit vorbirea noastra devenea mai aprinsa. GHICA S. A. 148. 4. (Invechit) Cuvint vorba; mentziune. In textul publicat de Kossuth nu se afla nici un cuvint despre garantziile in favoarea Transilvaniei shi a Banatului precum nici vorbirea ce se facea despre Bucovina in schitza de proiect. GHICA A. 618.

VORBÍRE ~i f. 1) Proces de transmitere a informatziei cu ajutorul limbii; faptul de a vorbi. ◊ A avea darul ~i a vorbi liber shi frumos in public. 2) Mijloc principal de comunicare intre oameni constand din sistemul fonetic lexical shi gramatical; limba; limbaj; 3) Fel de a vorbi; mod de exprimare. /v. a vorbi

vorbire f. 1. actziunea de a vorbi shi rezultatul ei; 2. cuvant: partzile vorbirii; mod de a exprima.

vorbíre f. Actziunea de a vorbi de a te exprima: a avea vorbire curenta. Cuvint: partzile vorbiriĭ.

vorbíre s. f. g.d. art. vorbírii; pl. vorbíri

vorbíre s. f. g.d. art. vorbírii; pl. vorbíri

VORBÍRE s. 1. v. limbaj. 2. v. vorba. 3. v. exprimare.

VORBÍRE s. v. alocutziune cuvant cuvantare dialect discurs termen vorba.

VORBIRE s. 1. limbaj limba. (Aparitzia ~.) 2. vorba (inv.) rost. (De tziar fi fapta k ~.) 3. exprimare limba vorba. (Il potzi recunoashte dupa ~.)

vorbire s. v. ALOCUTZIUNE. CUVINT. CUVINTARE. DIALECT. DISCURS. TERMEN. VORBA.

Vorbire ≠ tacere

VORBIRE. Subst. Vorbire vorovire (inv. shi reg.) rost (azi rar) rostire grai glasuire zicere spunere; cuvint afirmatzie spusa parola (fam.). SHoapta shoptire shoptit shopaiala (fam.) shopaire (fam.) shopotire shoshoire shoshoit shushoteala shushotire shushotit (rar). Limbutzie locvacitate (livr.) logoree (fam.) debit (fig.) flecareala flecarie vorbarie. Conversatzie cozerie (livr.) taifas taifet (inv.) taclale shueta convorbire voroava (inv. shi reg.) vorba discutzie dialog colocviu. Cuvintare cuvint discurs alocutziune peroratzie perorare (rar) logos (ir. shi fam.) oratzie (livr. inv.) tirada; expunere conferintza prelegere prelectzie (inv.). Intrebare; interpelare intzerpelatzie (rar). Monolog soliloc (livr.); recitare declamatzie. Oratorie oratorism (rar) retorica elocventza elocutziune; retorism grandilocventza (livr.). Oralitate. Vorbitor cozeur rostitor (rar). Limbut flecar vorbaretz vorbalunga. Orator retor conferentziar cuvintator (rar); predicator propovaduitor. Adj. Oral verbal. Vorbitor cuvintator cuvintaretz (rar) rostitor. SHoptitor shopotitor. Limbut locvace (livr.) vorbaretz. Vb. A vorbi a vorovi (inv. shi reg.) a cuvinta (rar) a rosti a grai (pop.) a glasui (pop. shi poetic) a zice a spune. A shopti a shopai (fam.) a shopoti a shoshoi a shushoti. A rupe tacerea a deschide gura a deschide vorba a da drumul la gura a prinde (a da) grai a incepe vorba a intra in vorba a incepe cuvint; a i se dezlega cuiva limba a i se descleshta cuiva falcile a i se dezmortzi cuiva limba; a vorbi in barba; a vorbi cu gura altuia. A limbutzi (inv.) a flecari a avea limba lunga a fi lung de limba (limba lunga) a avea mincarime de (vierme la) limba a da din gura a vorbi vrute shi nevrute. A conversa a convorbi (rar) a conferi (rar) a se intretzine a discuta a dialoga (rar) a sta de vorba a sta la taclale a sta la taifas a taifasui a sta (a shedea) la divan a divani (reg.). A lua cuvintul a rosti o cuvintare (o alocutziune) a face o expunere a tzine un discurs a perora. A monologa a vorbi singur; a declama a recita. A avea limba de aur a fi cu limba (fagure) de miere. Adv. Oral prin viu grai verbal. V. aforism afirmatzie conversatzie cuvint destainuire grandilocventza limbutzie particularitatzi de vorbire sfat sociabilitate.

VORBÍRE s. f. (< vorbí < vorba + suf. i): folosire a unei limbi in procesul de comunicare intre membrii unei anumite colectivitatzi. V. concretizeaza organizarea limbii. Numai prin cercetarea ei shi a comportamentului care ea il determina la ascultatori putem ajunge la o cunoashtere a limbii. ◊ ~ articuláta: v. care se bazeaza pe articularea cuvintelor pe pronuntzarea lor integrala shi clara. ◊ ~ afectíva: v. care contzine sentimente care sugereaza anumite stari sufleteshti. ◊ ~ neútra: v. care nu contzine sentimente care nu sugereaza stari sufleteshti. ◊ ~ curénta (cursíva): v. ushoara curgatoare fluenta rapida. ◊ ~ dirécta (dialogáta): v. care prezinta cuvintele cuiva asha cum au fost spuse care se desfashoara intre doua persoane sub forma de dialog. Astfel: „Ma intrebat: Ce faci acolo?” I se mai spune shi stil direct (v.). ◊ ~ directa legata: v. prin care se redau direct spusele cuiva (pastrand intonatzia shi persoana verbului) legandule prin conjunctzia k de spusele autorului povestirii. Este caracteristica vorbirii populare: „Ma intrebat k ce faci acolo”. I se mai spune shi stil direct legat (v.). ◊ ~ indirécta: v. care prezinta cuvintele cuiva nu asha cum au fost spuse ci prin mijlocirea conjunctziilor k sa de daca a pronumelor adjectivelor shi adverbelor relative subordonand comunicarea unui verb de declaratzie. Astfel: „Ma intrebat ce fac acolo”. I se mai spune shi stil indirect (v.). ◊ ~ indirecta libera: v. care prezinta indirect spusele cuiva pastrand insa intonatzia pronumele adjectivele shi adverbele interogative caracteristice v. directe. Este folosita in literatura artistica mai ales pentru a reda gandurile unui personaj in monologuri interioare: „Vazanduse scos la selemet la apucat pe Kir Ianulea un fel de groaza. Ce are sa faca el deacuma cazut in saracie in necinste shin ocara?” (I. L. Caragiale). I se mai spune shi stil indirect liber (v.). ◊ ~ indirecta legata: v. prin care se redau indirect spusele cuiva (prezinta doar intonatzia v. directe) legandule prin conjunctzia k de spusele autorului povestirii. Astfel: „Ma intrebat k ce fac acolo”. I se mai spune shi stil indirect legat. ◊ ~ incoerénta: v. lipsita de legatura logica intre cuvinte shi intre propozitzii; v. fara shir. ◊ ~ discursíva: v. care are o extindere exagerata care se disperseaza. ◊ ~ prolíxa: v. confuza shi complicata lipsita de concizie. ◊ ~ lacónica (lapidára): v. scurta concisa succinta. ◊ ~ emfática: v. plina de emfaza nenaturala umflata bombastica. ◊ ~ familiára: v. obishnuita intrun mediu intim simpla fara pretentzii. ◊ ~ literára: v. ingrijita care respecta normele limbii literare. ◊ ~ populára: v. specifica poporului caracterizata prin fonetisme cuvinte locutziuni expresii formule structuri combinatzii shi topica de factura populara. ◊ ~ dialectála: v. caracteristica vorbitorilor unui dialect sau grai; vorbire cu pronuntzari regionale cu termeni regionali etc. ◊ ~ artificiála: v. produsa cu mijloace artificiale cu ajutorul calculatoarelor al computerelor. ◊ ~ colocviála: v. folosita curent in situatzii familiare obishnuite. ◊ ~ interioára: v. fara rostirea sunetelor (in cazul lecturii pentru sine a gandirii unei teme etc. cand vocalizarea nu este necesara); v. in gand. ◊ parte de ~: clasa de cuvinte grupate dupa sensul lor lexical general shi dupa caracteristicile lor morfologice shi sintactice (v. parte de vorbire).

PARTICULARITATZI DE VORBIRE. Subst. Bilbiiala gingaveala gingavie gingavire gingavit bolboroseala bolborosire bolborosit ingaimare ingaimeala (rar) slomnire (reg.) ingalare (reg.); fornaiala (rar) fornait firniire firniit; sisiiala sisiit; graseiere; pelticarie pelticeala (rar) pelticie. Bilbiit gingav gingavit. Logopatie. Foniatrie. Logopedie. Foniatru. Logoped. Adj. Bilbiit gingav gingavit; fonf fonfait firniit fornait onanait (reg.); ingaimat ingalat (reg.); ingaimator (rar); graseiat; peltic. Vb. A (se) bilbii a (se) gingavi a bolborosi a ingaima a ingala (pop.) a slomni (reg.) a folfai (pop.) a molfai (fig.); a fonfai a fornai a firnii a onanai (reg.); a sisii; a graseia; a vorbi peltic a peltici (rar) a i se incurca limba in gura a i se bate limba in gura a avea atza la limba a i se impiedica limba in gura a amesteca vorba k facaletzul in mamaliga a vorbi parca ar avea prune in gura a minca cuvintele. Adv. Bilbiit. V. vorbire.

VIR BONUS DICENDI PERITUS (lat.) un om de bine avand meshteshugul vorbirii Calitatzile oratorului recomandate de Cato cel Batran.