VORBÍRE vorbiri s. f. 1. Actziunea de a vorbi shi rezultatul ei. 1. Gind idee exprimata prin cuvinte; p. ext. discurs cuvintare. Vorbirea lui Zaharia Duhu fusese pe intzelesul shefului de statzie. C. PETRESCU A. 307. In fuga vorbirii ishi vedea gindurile inainte de a le rosti cum rasar shi se inshira. VLAHUTZA O. A. III 64. Parte de vorbire v. parte (2). Vorbire directa v. direct (2). Vorbire indirecta v. indirect (2). ◊ Expr. A avea darul vorbirii v. dar (II 1). ♦ Fel de a vorbi de a se exprima. Vorbirea unui mare numar de oameni instruitzi sau neinstruitzi se caracterizeaza printro foarte slaba pronuntzare a lui i final. IORDAN L. R. 205. Vorbirea bolnavului este monotona nu schimba de loc intonatzia cuvintelor. PARHON O. A. I 266. Ma gindeam la prietinul meu de altadata... cu vorbirea navalnica shi incurcata. SADOVEANU O. VIII 17. ♦ Limbaj. Engels a aratat k in aceasta faza a omenirii vorbirea articulata sa nascut in procesul muncii. ROSETTI S. L. 7. 2. Limba grai. Cronicarii shi altzi autori moldoveni se lasau influentzatzi evident fara o intentzie speciala de vorbirea munteneasca socotita de ei mai corecta. IORDAN L. R. 185. SHcoala shi alte imprejurari au adus in doua generatzii in vorbirea curenta a satenilor vocabule care nu se auzeau inainte de 1900. SADOVEANU E. 34. 3. (Invechit) Convorbire conversatzie discutzie. Incepusa o vorbire intima cu el. EMINESCU N. 58. Cu cit ne suiam pe coasta cu atit vorbirea noastra devenea mai aprinsa. GHICA S. A. 148. 4. (Invechit) Cuvint vorba; mentziune. In textul publicat de Kossuth nu se afla nici un cuvint despre garantziile in favoarea Transilvaniei shi a Banatului precum nici vorbirea ce se facea despre Bucovina in schitza de proiect. GHICA A. 618.