surcea [At: CORESI, ap. GCR I, 24 / 6 / V: ~cică, (pop) ~cel / Pl: ~ele sn, ~ei sm, (reg) ciurcea, ciuircel, ciuircică, sucel, sulcele, ~rgele / Pl: ~ele, ~ei / E: ml *surcellus (=surculus] 1 sf Bucată de lemn, mică, subțire și uscată Si: gătej (1), uscătură, vreasc, , (îrg) târș, (înv) șormânt, (reg) clenci (3), hăbădic (1), pogmete, raburi, rancotă, selniță, sfărgaci, șibă. 2 (Spc) Bucată care se desprinde dintrun lemn prin cioplire sau prin spargere Si: așchie (1), țandără, (pop) zburătură, (reg) salcă, sălângă, scărâmbă, scleperiță, sfarghie, (înv) oțapoc, (reg) scoarță. 3 sf (Pop; îe) A face sânge pe o ~ A se lăuda că face mai mult decât e în stare să facă. 4 sf (Reg, îe) A lua (pe cineva) la trei ~ele A lua repede (pe cineva). 5 sf (Fig) Odraslă. 6 sm (Ban; îf surcel) Pește neidentificat mai îndeaproape. 7 sf (Pan) Nume generic pentru obiecte sau părți ale lor care se aseamănă cu o surcea (1). 8 sf (Mol; lpl) Minciunele. 9 sf (Arg; lpl) Coaste (1). 10 sn (Pop; îf surcel) Huludeț (1) (la suveică). 11 sn (Pop; îf surcel) Băț (1) (la pușca de soc). 12 sn (Reg; îf surcel) Grăunțar (la moară). 13 sf (Reg) Andrea (2). 14 sn (Reg; îf surcel) Unitate de măsură pentru lichide, nedefinită mai îndeaproape.

SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s. f. 1. Bucată subțire de lemn care sare cînd se cioplește sau cînd se sparge un lemn (v. așchie) sau care se taie intenționat pentru a servi la aprinsul focului. Scoase, din cotruța de sub vatră, surcele uscate. SADOVEANU, O. I 329. Irina strînge surcele și vreascuri de pe lîngă gard. BUJOR, S. 59. Poftim... o surcea de lemn și ei nu au curajul să o care, mișeii! ALECSANDRI, T. I 448. La noi taie lemnele, La voi sar surcelele (Melița). GOROVEI, C. 226. Surcica nu sare departe de trunchi, se spune pentru a scoate în evidență puterea eredității. Pe unde am tăiat noi lemne, ei culeg surcele, se spune în mod ironic celor mai tineri, care cred că lucrează primii într-un domeniu. Ei, am trecut și noi p-acolo. Pe unde am tăiat noi lemne, ei culeg surcele. DELAVRANCEA, O. II 320. 2. (Mold., la pl.) Prăjituri fărîmicioase făcute din fîșii de aluat, prăjite în ulei; minciuni, uscățele. – Variantă: (1) surcél (STANCU, D. 343, MARIAN, î. 350) s. n.

surcea f. așchie. [Lat. *SURCELLA = SURCULUS].

surcéa și -ícă f., pl. ele (din surcele, pl. luĭ surcel). Munt. est. Mold. Așchie, bucățică de lemn rămasă de la despicat orĭ de la rinduit (talașĭ). Fig. Banĭ orĭ mîncare inexistentă: Cu ce să plătim, să ne săturăm? Cu surcele? Prov. Surcica nu sare departe de trunchĭ, copiiĭ seamănă cu părințiĭ. – În nord și cĭurcică. V. găteje, vreascurĭ.

surcel snm vz surcea

surcică sf vz surcea

SURCÉL s. n. v. surcea.

SURCÍCĂ ~éle f. Bucată mică de lemn desprinsă la tăierea, cioplirea sau despicarea acestuia. [G.-D. surcelei; Var. surcea] /<lat. surcellus

!surcea/surcică s. f., g.-d. art. surcelei; pl. surcele

surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle, art. surcélele

surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle

surcea

surcea, -celei gen. a.

surcícă v. surceá

SURCEÁ s. 1. așchie, surcică, țandără, (pop.) zburătură, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salcă, (prin vestul Transilv.) sălângă, (Transilv.) scărâmbă, (prin Bucov.) sclepniță, (Transilv. și Mold.) scoarță, (înv.) oțapoc. (Sare o ~ de la tăiatul lemnelor.) 2. (mai ales la pl.) v. vreasc.

SURCEA s. 1. așchie, surcică, țandără, (pop.) zburătură, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salcă, (prin vestul Transilv.) sălîngă, (Transilv.) scărîmbă, (prin Bucov.) sclepniță, (Transilv. și Mold.) scoarță, (înv.) oțapoc. (Sare o ~ de la tăiatul lemnelor.) 2. (mai ales la pl.) gătej, surcică, uscătură, vreasc, (înv. și reg.) tîrș, (reg.) rancotă, rascotă, (prin Bucov.) clenci, (prin Transilv.) hăbădic, pogmete (pl.), (prin Munt.) raburi (pl.), (prin Bucov.) selniță, (prin Transilv.) sfărgaci, (Ban.) șibă, (înv.) șormînt. (Face focul cu niște ~)

SURCÉLE s. pl. v. minciună, minciunea, minciunică, scovardă, uscățea, uscățică.

SURCÍCĂ s. 1. v. surcea. 2. (mai ales la pl.) v. vreasc.

surcele s. pl. v. MINCIUNĂ. MINCIUNEA. MINCIUNICĂ. SCOVARDĂ. USCĂȚEA. USCĂȚICĂ.

SURCICĂ s. 1. așchie, surcea, țandără, (pop.) zburătură, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salcă, (prin vestul Transilv.) sălîngă, (Transilv.) scărîmbă, (prin Bucov.) sclepniță, (Transilv. și Mold.) scoarță, (înv.) oțapoc. (Sare o ~ de la tăiatul lemnelor.) 2. (mai ales la pl.) gătej, surcea, uscătură, vreasc, (înv. și reg.) tîrș, (reg.) rancotă, rascotă, (prin Bucov.) clenci, (prin Transilv.) hăbădic, pogmete (pl.), (prin Munt.) raburi (pl.), (prin Bucov.) selniță, (prin Transilv.) sfărgaci, (Ban.) șibă, (înv.) șormînt. (Face focul cu niște ~.)

surceá (-éle), s. f. – Așchie, vreasc, gătej. – Var. surcel. Mr. surțel, surțeao, megl. surțǫl. Lat. surcellus, var. vulgară a lui surcŭlus „creangă” (Cihac, I, 271; Koerting 9280; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Pușcariu 1699; Iordan, Dift., 134; REW 8472), păstrat și în it. din N sursel, sciorscel (Battisti, V, 3556). Rezultatul normal este surcel, de la al cărui pl. s-a format sing. actual. – Der. surceli, vb. (a tăia lemne, a strînge surcele).

a face surcele expr. a bate foarte tare.