VREÁSC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s. n.] – Din sl. chvrastŭ.

vreasc sn [At: MARDARIE, L. 276²/18 / V: (rar) vrescur, (îrg) hreasc, rasc, vrasc, vrascură sf, (reg) hereascuri snp, hleșc (Pl: hleșcuri), hreast, hreșc (Pl: hreșcuri), hreșt, vleasc, vrască (Pl: vraști, vrăști) vrească sf, vreașc / Pl: ~uri / E: vsl хврастъ] 1 (Mpl) Creangă subțire, uscată (desprinsă din copac, folosită la aprinderea focului) Si: gătej, uscătură, (reg) osâc. 2 (Trs) Îngrămădire de lemne, crengi, vreascuri (1) etc. aduse de apă (pe malul unui râu). 3 (Reg; îf vrască, vrească) Nuia verde. 4 (Trs; îf hreast) Mărăciniș.

VREASC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s. n.] – Din sl. chvrastŭ.

VREASC, vreascuri, s. n. (Mai ales la pl.) Ramură său creangă subțire, uscată, desprinsă de copac (cu care se aprinde focul). V. gătej. Aprindeați focuri de vreascuri, stăteați la povești în lumina rumănă,pe cînd piedicile cailor sunau sec în tăcerea cîmpiilor. SADOVEANU, O. VI 50. La gardul cu vreascurile rupte... m-am oprit cu răsuflarea tăiată. C. PETRESCU, S. 11. Pe vatra veche ard Pocnind din vreme-n vreme Trei vreascuri rupte dintr-un gard. COȘBUC, P. I 191. – Variantă: (rar) vréscur (EMINESCU, L. P. 131) s. n.

VREASC ~uri n. Creangă subțire și uscată, căzută din copac; uscătură; dărâmătură. /<sl. hvrastu

vreasc n. pl. crăci uscate: vreascuri de aprins focul. [Slav. HRASTŬ, ramuri].

vreasc și (vechĭ) hreasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. hvrastŭ, hrastu, vreasc, hvrastiĭe, vreascurĭ; bg. hrast, copăcel, fraste, vreascurĭ; sîrb. [h]rast, stejar. E rudă cu it. foresta, pădure. V. vrască, hîrșag). Pl. Ramurĭ uscate, găteje de aprins focu. – Și ráscote (pl.) în vest, și [v]rascurĭ în Trans., și hreșt[ĭ]urĭ în nord. Pe alocurĭ și hreast.

vrescur sn vz vreasc

vreasc s. n., pl. vreáscuri

vreasc s. n., pl. vreáscuri

VREASC s. (mai ales la pl.) gătej, surcea, surcică, uscătură, (înv. și reg.) târș, (reg.) rancotă, rascotă, (prin Bucov.) clenci, (prin Transilv.) hăbădic, pogmete (pl.), (prin Munt.) raburi (pl.), (prin Bucov.) selniță, (prin Transilv.) sfărgaci, (Ban.) sibă, (înv.) șormânt. (Face focul cu niște ~uri.)

VREASC s. (mai ales la pl.) gătej, surcea, surcică, uscătură, (înv. și reg.) tîrș, (reg.) rancotă, rascotă, (prin Bucov.) clenci, (prin Transilv.) hăbădic, pogmete (pl.), (prin Munt.) raburi (pl.), (prin Bucov.) selniță, (prin Transilv.) sfărgaci, (Ban.) șibă, (înv.) șormînt. (Face focul cu niște ~.)

vreásc (-curi), s. n. – Creangă, ramură uscată. – Var. vrasc, hrasc, hreast. Mr. vreașturi. Sl. *chvrastŭ (Tiktin), cf. sb., slov. hrast, mag. haraszt (Gáldi, Dict., 137). – Der. vrescuros, adj. (rămuros).